Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂȚII ROMÂNEȘTI

PRECURSORII DESPRE UNIRE

ECOURI, REFLECȚII

SUFLET DE VEGHE

ÎNSEMNE IDENTITARE

LA ACADEMIA ROMÂNĂ

COŞERIANA

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

POESIS

CRITICĂ, ESEU

SINTEZE

ANIVERSĂRI. MIRCEA COLOȘENCO – 80

DESTINE

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

DATINI ȘI OBICEIURI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

Un itinerar deschis pentru prezent şi viitor

Liuba AGAPI

Alte articole de
Liuba AGAPI
Revista Limba Română
Nr. 7-8, anul XVIII, 2008

Pentru tipar

Deşi itinerarul destinului fiecăruia dintre noi, mai devreme sau mai târziu, are un sfârşit, sunt oameni al căror drum croit în timpul vieţii dăinuie în conştiinţa generaţiilor viitoare prin ideile, convingerile şi strădaniile care au înnobilat acest drum. Acesta este şi cazul lingvistului cu renume, Silviu Berejan, care continuă să ofere răspunsuri şi să genereze idei prin opera sa valoroasă, lăsată nouă.
Una dintre aceste lucrări este Itinerar sociolingvistic, o culegere de texte scrise de acad. Silviu Berejan în ultimii 17 ani de viaţă (selecţie şi prefaţă de Alexandru Bantoş).
Parcurgând, alături de marele lingvist, etapele cercetării pe care le reflectă textele din prezenta lucrare, pătrundem esenţa problemelor privind identitatea etnolingvistică a populaţiei majoritare din Republica Moldova şi aflăm argumente ce fundamentează adevărul, pe care unii, în contextul realităţilor politice de astăzi, încearcă să-l camufleze, să-l denatureze fără a avea probe. Tocmai de aceea prin abordările temeinice şi multiaspectuale cartea este necesară tuturor celor care locuiesc în Republica Moldova, dar şi pentru cei din afară, care vor să ne cunoască şi să ne recunoască.
Primul capitol al volumului, intitulat sugestiv În căutarea adevărului, dezvăluie cauzele pierderii identităţii lingvistice şi etnice într-o regiune ruptă de întreg, Republica Moldova. Dovezile categorice şi imbatabile sunt expuse de lingvist în articolul ce răspunde la întrebarea: De ce limba exemplară din uzul oficial al Republicii Moldova nu poate fi numită moldovenească? Pornind de la relaţia gen – specie, S. Berejan explică pe înţelesul tuturor: „După cum în locul denumirilor de specie crap, ştiucă, plătică, şalău etc., care au toate trăsăturile lor specifice, se foloseşte liber denumirea de gen peşte, ce întruneşte numai trăsăturile caracteristice ale genului şi face abstracţie de trăsăturile suplimentare ale speciilor, tot aşa în locul denumirilor de specie moldovenesc, muntenesc, bănăţean etc. ale vorbirii dacoromâne, care au trăsături specifice proprii, se foloseşte în mod firesc denumirea generică românesc, ce întruneşte doar trăsăturile relevante pentru întregul gen, făcând abstracţie de trăsăturile suplimentare ale fiecărei specii. Invers nu se poate fără a denatura realitatea: nici crap, nici plătică în loc de peşte, nici moldovenesc sau bănăţean în loc de românesc” (p. 25). De aceea, susţine S. Berejen într-un alt articol (Folosirea glotonimului Limba Română în Republica Moldova. Aspecte identitare), „...trebuie revăzută Constituţia, nu adevărul! [...] Un lucru este foarte clar: până nu vom avea formată conştiinţa naţională, nu ne vom putea găsi identitatea” (p. 33, p. 34).
Lingvistul fundamentează afirmaţiile anterioare prin fapte istorice în articolul Specificul regional ca piedică în restabilirea identităţii etnice şi naţionale la populaţia românească din Republica Moldova, demonstrând că „tendinţele de adâncire permanentă a prăpastiei, create artificial, au ajuns să separe populaţia românească din zonă de populaţia tot românească din restul Ţării... Dacă în celelalte regiuni (sau provincii) specificul local era simţit ca având un caracter centrifug, deoarece se manifesta în interiorul românismului şi pe un fundal comun românesc (consolidând deci românismul!), în Basarabia (Republica Moldova) i s-a dat tot timpul (şi se dă şi astăzi!) o altă interpretare – centripetă” (p. 36, p. 37).
O altă preocupare a savantului pe care o desprindem din articole este aspectul vorbit al limbii române din spaţiul dintre Prut şi Nistru. Accentul se pune pe interacţiunea dintre limbile ce funcţionează în cadrul aceluiaşi stat, în general, şi în cazul Republicii Moldova, în special. Astfel, pornind de la analiza fenomenului bilingvismului în diverse state, S. Berejan subliniază: „Coexistenţa a două sau mai multe limbi, cu pretenţia de a fi oficiale în aceeaşi ţară, provoacă (şi acest lucru îl demonstrează cu prisosinţă ţările autoproclamate ca multinaţionale, cum au fost U.R.S.S., R. F. Iugoslavia, dar şi Canada, de exemplu) disensiuni şi conflicte interetnice sau, cel puţin, oprimarea psihologico-lingvistică a reprezentanţilor unei etnii de către reprezentanţii alteia” (p. 53). În lumina celor spuse mai sus se explică vorbirea dialectală moldovenească şi cea impregnată cu rusisme de toate tipurile.
Când aduce în discuţie raportul dintre graiul din Republica Moldova şi limba română literară, lingvistul demonstrează, pornind de la explicarea termenilor glotonimici moldovenesc şi român, că „n-au fost niciodată şi nu pot fi de acelaşi rang, nu sunt adică termeni ce stau pe aceeaşi treaptă a ierarhiei glotonimice, deoarece primul rămâne – indiferent de faptul dacă acest lucru e pe placul cuiva sau nu – denumire a unui grai teritorial (utilizat nu numai pe teritoriul Republicii Moldova, ci şi pe cel al României), ceea ce nu permite ca el să fie folosit când e vorba de denumirea mijlocului de comunicare cultă, de limbă literară” (p. 67).
Aceste direcţii în domeniul lingvisticii au constituit axele principale aflate în convergenţă cu cele ale altor cercetători porniţi în căutarea anevoioasă a adevărului despre identitatea naţională, legând astfel prietenii de idei, dar şi de suflet. Cu referinţă la asemenea conexiuni sunt textele din capitolul Despre lingvişti, publicaţii şi despre sine. Reflecţiile autorului vizează activitatea luiEugeniu Coşeriu, a lui Nicolae Corlăteanu şi a lui Anatol Ciobanu, promotori constanţi ai limbii literare române.
Interviurile acordate de autor condensează adevăruri referitoare la limba oficială şi denumirea ei în capitolul III al cărţii. Aflăm de aici şi despre destinul ştiinţific, scopurile şi realizările lingvistului.
Viaţa şi activitatea academicianului prinde contur în imaginile fotografice, ce-l caracterizează drept un bun prieten şi un respectat coleg.
Convingerea că adevărul privind identitatea noastră naţională este unic îşi găseşte reflectarea şi într-un şir de rezoluţii, declaraţii, alte documente elaborate cu participarea academicianului Silviu Berejan.
Lucrarea se încheie cu un capitol, despre care aflăm din prefaţă că nu era prevăzut, totuşi s-a întâmplat ca itinerarul vieţii lingvistului să se sfârşească înainte să apară Itinerarul sociolingvistic. De aceea, cu profund regret faţă de plecarea în nefiinţă a apreciatului lingvist, încheie volumul gândurile colegilor de la revista „Limba Română” şi de la Casa Limbii Române, care l-au respectat pentru verticalitatea şi profunzimea personalităţii sale.
„În pofida tuturor vicisitudinilor şi dincolo de orice piedici şi ostracizări, menţionează poetul Ion Hadârcă, academicianul Silviu Berejan, liderul recunoscut al romanisticii basarabene şi cel mai apropiat discipol şi interpret al vastei moşteniri coşeriene, lasă în urma sa o brazdă adâncă, onestă şi dreaptă, după a cărei caligrafie astăzi se poate citi fără dubii, aşa cum se va citi şi peste ani, istoria luminoasă a unui destin emblematic, atât prin cele scrise, cât şi prin cele nespuse, dar încolţind temeinic dinspre adâncuri spre rodul de mâine” (p. 238).
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog