Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

COMUNICARE ŞI LIMBAJ

Metafora terminologică

Inga DRUŢĂ

Alte articole de
Inga DRUŢĂ
Revista Limba Română
Nr. 5-6, anul XVIII, 2008

Pentru tipar

 „A înţelege funcţionarea metaforei înseamnă
a înţelege funcţionarea întregului limbaj”.
Paul Ricœur
 
Observaţiile care urmează încearcă să contureze o problemă mai puţin cercetată în literatura de specialitate: metafora terminologică. Or, aşa cum afirmă unii cercetători, metafora nu este doar un mod de exprimare, ci şi – în special – un element constitutiv al gândirii şi al experienţei noastre existenţiale [Isabelle Oliveira, Nature...].
Analiza semantică a limbajelor specializate a demonstrat utilizarea pe larg a metaforei în formarea unor termeni. Conceptualizarea începe cu un mecanism de metaforizare, care nu presupune o simplă deplasare a cuvintelor, ci un „schimb între gânduri”, o „tranziţie între contexte”.
Funcţionarea metaforei trebuie surprinsă mai întâi în uzul curent, căci limba este în mod vital metaforică [Lakoff & Johnson, 1980, pass.]. Procesul metaforic pune în relaţie, în virtutea asemănării, două lucruri / fenomene, în vederea sesizării unor conexiuni inedite între ele. Aceasta permite sesizarea unor relaţii inedite între lucruri. În ce priveşte exprimarea figurativă, aceasta nu este totalmente de repudiat în stilul ştiinţific, caracterizat prin termeni bine definiţi şi univoci, fără conotaţii. Desigur, tonul declamator, hiperbola, alegoria, onomatopeea nu sunt agreate într-o lucrare cu caracter ştiinţific fără a-i compromite destinaţia, dar metafora, ironia, litota pot fi utile în dezvoltarea valenţelor explicative şi argumentative ale textului. De altfel, în teoriile contemporane de analiză a discursului se observă tendinţa de reconsiderare a metaforei ca instrument fundamental de construcţie în cunoaştere, valorificarea acestui trop în limbajul ştiinţific şi cotidian, depăşindu-se operarea lui în limitele retoricii şi ale poeticii. Metafora nu mai funcţionează, în discursul ştiinţific, doar ca „veşmânt” sau ca „podoabă” a limbajului; apariţia ei în acest tip de discurs „este legată de operaţii fundamentale şi fondatoare (...): formarea conceptelor, definirea termenilor, explicarea modelelor”, cu un rol bine stabilit în fixarea referinţei şi nu în multiplicarea acesteia, astfel încât precizia limbajului ştiinţific să nu fie afectată [Daniela Rovenţa-Frumuşani, 1994, p. 75]. Putem spune, aşadar, că suntem martorii unei emigrări interdomenii, accentul deplasându-se de pe metafora retorică şi poetică pe metafora ştiinţifică, iar ca efect constatăm o metamorfoză dinspre metafora estetică, expresivă spre cea cognitivă, referenţială, dinspre o figură de stil spre o figură de gândire. De fapt, „cele două aspecte, cognitivul şi expresivul, coexistă, numai că, în ştiinţă, metafora este preponderent cognitivă, iar în artă precumpănitor expresivă” [Daniela Rovenţa-Frumuşani, 2000, p. 118]. Aşadar, departe de a fi un simplu „ornament retoric”, metafora funcţionează ca instrument de cunoaştere, ea apărând pentru a compensa carenţele de „denumire”, lacune ale unui tip de limbaj în criză de termeni care să numească aspecte ale realităţii.
Se recurge la metaforă atât în limbajul cotidian, cât şi în discursul ştiinţific, din nevoia de a desemna fenomene mai puţin obişnuite: găuri negre, efect tunel, groapă de potenţial etc. În asemenea cazuri nu mai poţi face distincţie între „ştiinţa care descoperă” şi „arta care inventează”; cu toate acestea, funcţia metaforei ştiinţifice rămâne a fi cea referenţială, de elucidare a referentului [Daniela Rovenţa-Frumuşani, 1995, p. 67].
Paul Ricoeur, în Metafora vie, afirmă că enunţul metaforic recreează realitatea prin ficţiune, organizând astfel lumea noastră şi aducând un spor de sens prin punerea în scenă a unui „adevăr metaforic”; „...metafora poartă informaţie pentru că ea «redescrie» realitatea” [Paul Ricoeur, 1984, p. 380]. Putem spune că în practica discursivă din orice domeniu sau situaţie de comunicare limbajul este întrebuinţat atât într-un mod literal, cât şi într-unul nonliteral (metaforic), unul dominând în funcţie de tipul de discurs sau de domeniu. La extreme se situează discursul ştiinţific, dominat de literalitate, şi discursul poetic, dominat de nonliteralitate. Metafora nu este doar un „ornament estetic” ce îmbracă discursul pentru a emoţiona, a persuada, ci în aceeaşi măsură este o strategie discursivă, referenţială, prin care locutorul poate urmări atât seducţia, cât mai ales îmbogăţirea universului cognitiv al interlocutorului cu noi cunoştinţe, „adevăruri”. Metafora este o excelentă şi sugestivă modalitate prin care fenomene complexe pot fi înţelese datorită analogiei puse în joc, deşi ea lasă loc unor multiple interpretări şi, prin extensiune, unei doze de indecizie, susţinându-se, „împotriva epistemologiei neopozitiviste că, în ştiinţe, metaforele sunt implicate în elaborarea de concepte [Ducrot, Schaeffer, 1996, p. 381]. În activitatea ştiinţifică, metafora este o necesitate, un instrument preţios, care însă are un specific de funcţionare. Multă vreme, această perspectivă asupra metaforei nu a fost acceptată, deoarece contrazicea viziunea tradiţională wüsteriană conform căreia metafora era considerată o entitate non-raţională tinzând spre reprezentări vagi, subiective chiar, lipsite de rigoarea ştiinţifică şi generând ambiguitate. Cercetătorii preocupaţi de subiectul în discuţie se situează astăzi pe o altă poziţie. Metafora este un mijloc foarte frecvent împrumutat de oamenii de ştiinţă, care apreciază capacitatea ei de creare a cunoştinţelor şi de desemnare a obiectelor / fenomenelor.
Isabelle Oliveira, în lucrarea Nature et fonctions de la métaphore dans la terminologie médicale. Étude comparée du français et du portugais [op. cit.], susţine că metafora terminologică în domeniul cardiologiei are cinci funcţii: cognitivă, euristică, denominativă, metalingvistică şi didactică. Autoareaafirmă că metafora terminologică este un recurs denominativ şi funcţional pentru percepţia şi comunicarea unor concepte dintr-un limbaj specializat. Metafora de specialitate (specializată) trebuie să posede anumite trăsături specifice prin care se departajează de metafora uzuală, de unde a rezultat următoarea întrebare: care este specificul metaforei în ştiinţă? În urma analizei mai multor studii, am desprins câteva idei în sprijinul conceptului de metaforă terminologică.
1. Metafora terminologică este un semn lingvistic de acelaşi tip ca şi termenul, ceea ce înseamnă că este univoc, monoreferenţial şi că noţiunea desemnată face parte dintr-un sistem de noţiuni predeterminate şi predefinite. Dar se ştie bine că acest ideal de univocitate se confruntă în practică cu probleme de sinonimie, reformulări şi niveluri ale limbii. Isabelle Oliveira a constatat că metafora de specialitate şi metafora uzuală au aceeaşi formă, însă, din perspectivă pragmatică, ele se deosebesc prin utilizatorii lor şi prin situaţiile de comunicare în care ele sunt emise.
2. Metafora terminologică este fixată de către o autoritate, pe când metafora uzuală va fi consacrată prin uz şi va fi înţeleasă în ansamblul ei, inclusiv valorile stilistice şi conotaţiile. Din contra, metafora terminologică nu poate conţine efecte retorice, conotative, menţinând numai caracteristicile denotative, considerate stabile, non-subiective şi analizabile în afara contextului.
3. O situaţie frecventă este cea în care, în pofida eforturilor de standardizare, se constituie o dublă terminologie (una oficială şi alta informală) în cadrul unei întreprinderi, al unui organism etc. Însă polisemia, „persecutată” ca fiind sursă de ambiguitate, este omniprezentă, chiar dacă deseori este „în umbră”, iar în cazul unor domenii întregi, cum ar fi informatica, biochimia, aeronautica etc., se exploatează în fond metafora ca mod de desemnare şi sursă de conceptualizare [Marcel Diki-Kidiri, La métaphore...]. Nu metafora formulează o asemănare preexistentă, ci prin metaforă se creează o asemănare care nu exista înaintea acesteia, cel puţin nu într-un mod explicit, cf. în terminologia informatică: rom. punte, fr. pont, en. bridge (unitate de racordare care permite reţelelor locale cu protocoluri identice sau asemănătoare să comunice între ele); rom. poartă, fr. passerelle, en. gateway (unitate de racordare care permite reţelelor locale ce folosesc protocoluri diferite să comunice între ele); rom. port, fr. port,en. port (mufă de intrare / ieşire a datelor dintr-un computer sau un echipament de comunicaţii); rom. bombă logică,fr. bombe logique, en. logic bomb (instrucţiune parazită, plasată în mod voit într-un program sau într-un sistem de operare dintr-un calculator, care perturbă sau chiar distruge fişierele sau produce rezultate false); rom. vampir, fr. vampire, en. vampire (conector prin intermediul căruia are loc conectarea cu cablul prin care se transmite informaţie la distanţe mari; acest conector pătrunde prin izolaţia cablului şi extrage datele necesare – aluzie la personajul imaginar) etc.; în terminologia tehnică: rom. cămaşă de cilindru, fr. chemise de cylindre, en. cylinder liner (sin. bucşă); rom. piston cu fustă despicată, fr. piston a jupe fendue, en. split-skirt piston; rom. coajă de portocală, fr. peau d’orange, en. orange peel (aspect al suprafeţei care se aseamănă cu o coajă de portocală); rom. frână cu saboţi, fr. frein sabot simple, en. single-blok brake; în terminologia economică: rom. bani agitaţi, fr. monnaie brûlante, en. hot money (bani care circulă rapid de la o întreprindere la alta, de la o bancă la alta, de la o instituţie financiară la alta) etc.; în terminologia navală, ambarcaţiunile de salvare şi transport sunt desemnate prin termenii sintetici barcă, plută, pui. Pui este un termen împrumutat din limba literară având la bază o metaforă, asemănarea acestei ambarcaţiuni de dimensiuni reduse cu animale mici. Pentru a se deosebi de cuvântul pui care are aceeaşi formă pentru singular şi plural, termenul naval a format pluralul puiuri, trecând astfel de la masculin la neutru.
Şi evenimentele istorice importante, îndeosebi războaiele, îşi lasă am­prenta asupra limbajului. Războiul Rece a generat o serie de termeni deveniţi celebri (simbolistica meta­forică este evidentă): Cortina de Fier, Zidul Berlinului, ame­ninţarea roşie. Jargonul militar apărut în timpul Războiului din Irak ridică unele probleme de decodare. Cea mai largă categorie este reprezentată de termenii tehnici, preluaţi rapid de către mass-media: digital battlefield „câmp de luptă digital” – expresie care indică armamentul ultrasofisticat folosit astăzi, prin care câmpul de luptă se reduce de multe ori la ecranul unui computer; strike package „pachet / ansamblu de lovire” – sintagma indică ansamblul avioanelor implicate într-o misiune de bombardament. La un alt nivel al limbajului militar se identifică figuri de stil. Metaforele sunt camuflate într-un limbaj retoric, conceput să susţină acţiunea şi războiul: blue on blue „albastru contra albastru” – expresie care înlocuieşte clasica formulă friendly fire „foc executat de trupele proprii”; swamp „mlaştină” – termen de propagandă prezent în discursul politicienilor în vreme de război, care indică o situaţie fără ieşire, o luptă fără speranţă pentru adversar; de aici, şi expresia folosită de preşedintele Bush după atacurile teroriste de la 11 septembrie – to drain the swamp of terrorism „a asana mlaştina terorismului” [v. http://www.presamil.ro/SMM/2005/1/14_Studii.htm].
Aşadar, metafora terminologică este o componentă extrem de importantă a comunicării specializate, fapt contestat vreme îndelungată. Ea este menită să funcţioneze numai într-un discurs de specialitate şi într-un mediu social circumscris. În domeniul ştiinţific metafora reprezintă o cheie lingvistică a conceptualizării cognitive [Isabelle Oliveira, 2002].
 
Bibliografie selectivă
1. Angela Bidu-Vrănceanu, 2000 – Lexic comun, lexic specializat, ebooks.unibuc.ro/filologie/vranceanu/part12.htm
2. María Teresa Cabré, 1999 – La Terminología – Representación y comunicación – Elementos para una teoría de base comunicativa y otros artículos, Barcelona, IULA, 1999.
3. María Teresa Cabré, 2000 – Terminologie et linguistique: la théorie des portes. In Terminologies nouvelle. Terminologie et diversité culturelle, vol. 21.
4. Beniamin Ciorogar, 2007 – Practica discursivă şi patologiile comunicării politice, http://tonysss.wordpress.com/2007/06/25/practica-discursiva-si-patologiile-comunicarii-politice/
5. Marcel Didi Kidiri, La métaphore comme base culturelle de conceptualisation et source de néologismes terminologiques, http://cat.inist.fr/?aModele=afficheN&cpsidt=2888414
6. Oswald Ducrot, Jean-Marie Schaeffer, 1996 – Noul dicţionar enciclopedic al ştiinţelor limbajului, Editura Babel, Bucureşti.
7. Pierre Fontanier, 1968 – Les Figures du discours, Editura Flammarion, Paris.
8. G. Lakoff & M. Johnson, 1980 – Metaphors We Live By, University of Chicago Press, Chicago, trad. fr. Les métaphores dans la vie quotidienne, Minuit, Paris, 1985.
9. Glossary of Military Terms & Slang from the Vietnam War, http://www.lists.village.virginia.edu/sixties/HTML_docs
10. Language in extreme situations, www.dpingles.ugr.es/lies/language_war.htm
11. Isabelle Oliveira, Nature et fonctions de la métaphore dans la terminologie médicale. Étude comparée du français et du portugais, http://demeter.univ-lyon2.fr/sdx/theses/fiche.xsp?base=documents&id=lyon2.2005.oliveira_i-principal
12. Isabelle Oliveira, 2002 – Spécificité de la langue de spécialité à partir de la métaphore, in Actes de GLAT (Groupe de Linguistique Appliquée des Télécoms) «Langues spécialisées et besoins spécifiques: théorie et pratique», Paris, 35-46.
13. Iasmina Petrovici, 1995 – Locul metaforei: semantica cuvântului versus semantica frazei
14. Paul Ricœur, 1984 – Metafora vie, Editura Univers, Bucuresti.
15. Daniela Rovenţa-Frumuşani, 1994 – Introducere în teoria argumentării, Bucureşti, Editura Universităţii.
16. Daniela Rovenţa-Frumuşani, 1995 – Semiotica discursului ştiinţific, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
17. Daniela Rovenţa-Frumuşani, 2000 – Argumentarea – modele şi strategii, Editura All, Bucureşti.
18. Martin Soskice, J. & Harris, 1995 – «Metaphor in Science », in From a Metaphorical Point of Wiew – A Multidisciplinary Approach to the Cognitive Content of Metaphor, Editura Radman, Berlin – N.Y: W de Gruyter.
19. Adriana Stoichiţoiu-Ichim, 2001 – Vocabularul limbii române actuale. Dinamică. Influenţe. Creativitate, Bucureşti, Editura All.
20. Dragoş Vlad Topală, Limbajul războaielor, Silvia Pitiriciu, Elemente de jargon: conflictul din Irak, http://www.presamil.ro/SMM/2005/1/14_Studii.htm
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog