Poeme

Poemul Singurătății

Poemul Singurătății zace uitat peste tot.

Abia de putem îndrăzni să pășim pe lângă el,

nu că să-l atingem cu mâna.

E un poem de nedescifrat, singurătate pură.

Deși e Poemul Cel Mare de care se pot apropia

doar Marii Singuratici

cu gândul la sinucidere, înfășurați

în singurătatea noastră a tuturor.

Poemul Singurătății s-a tupilat și în tine.

Și ce sigur de sine se simte în tine,

printre singurătățile tale, te salută simplu:

– Salutare!

Iar tu îi răspunzi:

– Salut! Salut! Așadar, de două ori salut.

Și te așezi la o cafea, dacă e dimineață,

sau la o bere, dacă e seară,

sau în fața cerului gol

dacă nu-i nici seară nici dimineață,

după care Poemul Singurătății pleacă

mulțumit că a fost luat în seamă,

pleacă spre alte singurătăți.

Convoi

Mergi încovoiat pe un drum ce se încovoaie,

mergi încovoiat pe drumul ce se încovoaie

odată cu șirul de plopi,

mergi și simți că faci parte dintr-un convoi

ce se încovoaie odată cu drumul și plopii,

mergi tot mai încovoiat

și observi că, de fapt, convoiul  te duce

în altă parte decât spre capătul drumului,

o ia printre gropi din ce în ce tot mai adânci

deasupra cărora câte cineva se apleacă,

se tot apleacă să vadă ceva anume

în groapă, însă nu vede nimic,

dar nici nu se mai poate îndrepta de șale,

nu se mai poate îndepărta de adâncimea

tot mai amețitoare.

Săniuș

De ce? Într-adevăr, de ce se nasc oamenii?

Poate ar trebui să o mai ducă în liniște

acolo, în starea lor prenatală,

să nu trebuiască să  meargă zilnic

până la serviciu și înapoi.

Să nu trebuiască să se apropie

mereu de ziua dispariției.

Dar uite-i că se nasc,

Se tot grăbesc să se nască.

Te uiți în stânga, te uiți în dreapta

și-i vezi cum apar.

Apariții clasice. Din strămoși.

Apar de peste tot. Iar dacă apar,

în cele din urmă – mor.

Iar așa ceva ți se poate întâmpla

o singură dată,

doar o singură dată după data nașterii.

Mai mult nu vei mai avea niciodată în viață

o asemenea ocazie.

Iar dacă procedura îți place, dacă ai îndrăgit-o,

nu-ți rămâne decât să te mai naști o dată.

E ca la săniuș.

Mai urcă o dată dealul,

mai dă-ți drumul o dată la vale.

Până la magazin

Oricum, vom pleca. Vom pleca

de-acasă până la Magazin

să cumpărăm ceva de trebuință,

iar plecarea noastră din casă,

plecarea de-acasă

va face să rămână casa fără noi,

iar când vom reveni de la Magazin,

vom vedea încă din prag

cum e în casă fără noi,

unde mâna ta nu s-a atins de nimic,

nimic nu e atins de tine

și nici respirația ta nu a fost pe aici.

Așa va fi și atunci când

vei pleca mult mai departe

decât până la Magazin.

Sforile

Dacă mă întorc spre dreapta,

mă bate vântul din dreapta,

dacă mă întorc spre stânga,

mă bate vântul din stânga.

Mă întorc în toate părțile

și mă bate vântul din toate părțile,

mă suflă și mă îndoaie.

De fapt, așa trag eu sforile

încercând să aduc ploile.

Contopire

Te pregăteai de o contopire soră cu sudura,

gol în preajma unei goliciuni

cu pielea nedormită pe toate părțile.

Erai treaz ca o palmă peste obraz.

Odihna ta se odihnea într-un pat separat,

iar tu te delectai golind încăperea de răceală

pănă la flăcăruia albăstrie a sudurii.

Doar că în clipa următoare s-au desprins

de streaşina acoperişului ţurţuri înalţi cât omul

prăbuşindu-se cu avalanşa zăpezii de pe acoperiș

peste fereastra întredeschisă prin care

țurțurii  s-au şi strecurat înăuntru,

intimidând flăcăruia.

Adăpost

M-am oprit undeva unde se oprise și vântul,

unde se oprise și ploaia.

Numai băltoace încremenite

înaintea pașilor mei.

Atâta neclintire nu mai fusese

încă de până la Facerea Lumii.

Am simțit că trebuie să fac ceva.

Şi am făcut un pas înainte.

Și deodată totul s-a pus în mișcare,

vântul mi-a întors umbrela pe dos

şi a smuls de pe undeva o bucată de tablă

răsturnând-o peste mine

să nu mă ploaie.

Un suflu

Nicio înțepătură suspectă,

nimic nu-i dă de veste că totul se va sfârși

chiar în secundele următoare

în fața unui anumit număr de lumânări

ce ard vesel pe care însă el

urmează să le stingă dintr-o suflare

pornită direct din piept,

un suflu ce ridică de pe tort un val de frişcă

până-n tavan stârnind aplauze,

fără ca el să mai apuce să-i vadă pe-ai lui

cum se prăpădesc de râs,

cum își curăță unul altuia hainele

împroşcate cu frişcă,

pasta albă și dulce ajungând să atârne

şi de lustra scăldată-n lumini  sărbătorești.

Câteva firicele albe s-au prins și de mustaţa lui

peste gura rămasă întredeschisă

după suflul năprasnic ieşit direct din piept,

ultima lui suflare care a  împrăștiat peste tot

lumânările celor șaizeci și opt de ani.

Mireasa

Vară,  dogoare,  bulevardul prea lat,

prea dilatat de căldură.

El e nevoit să sară ca iepurele

de la umbra unui copac,

la umbra altui copac

și brusc se ciocnește de o mireasă,

intră în faldurile rochiei ei

ca într-o ninsoare deasă...

Intervine mirele, sar nănașii, nuntașii.

Îl scot de urechi din foşnetul răcoros

direct în bătaia soarelui dogoritor

pe asfaltul aproape clocotitor.

Mireasa urcă scările largi

gata să intre în Palatul Nunților.

Totuși în ultimul moment încremeneşte în prag –

o movilă de zăpada albind pe munte –

își întoarce capul,

îl scanează, îl memorizează...

Planorul cu mângâieri

Copilul blond vâslea pe un plan înclinat ce ducea

în suiș spre colinele azurii,

alt copil (după țipăt, fetiță) pe un alt plan înclinat

luneca în mare.

Pe zeci de alte planuri înclinate hoinăreau

hoarde de hormoni,

dădeau lingușitor din coadă spermatozoizi.

Și se făcea beznă în lapte.

Era primăvară și frunzele aveau grijă să revină

la locul lor prin copaci,

el simțea cum îmbătrânește de prea multă

tinerețe adunată-n priviri în timp ce-i creșteau

cuiburi de vâsc pe buricele degetelor tot căutând

frumuseți de neatins pentru unul ca el.

Pe atunci planorul cu mângâieri încă nu se zdrobise

acest plan înclinat pe care ne ducem de-a șuiul

împreună,

urmând să facem o spărtură în betonul orașului,

lăsând o spărtură

strălimpede

în urma noastră.

Miorița

Acum când ne trezim

și ziuă nu-i,

nici noapte nu-i

și tresărim că ziuă nu-i,

nici noapte nu-i,

nici moarte nu-i,

tot tresărim,

tot răsărim,

la apus de soare...

(1 spre 2 decembrie 2023)