Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

AUTOGRAF

Despre limba română

Arcadie SUCEVEANU

Alte articole de
Arcadie SUCEVEANU
Revista Limba Română
Nr. 3-4, anul XVIII, 2008

Pentru tipar

Limba română acordează inimile la acelaşi ritm de zbatere şi simţire ce ne absoarbe şi ne contopeşte în matricea străbună.
Prin arborele nostru genealogic, crescut din altoirea mlădiţei latine pe trunchiul dacic, curge seva limbii române. Suntem români prin datul sorţii, din porunca rădăcinii. Iar ramul care îşi reneagă rădăcina este sortit pieirii.
Ori de câte ori am fost înstrăinaţi şi răzleţiţi, limba română ne-a fost acea tainică legătură şi credinţă neconvertită ce nu admit să fie întrerupt firul sângelui. Ea a fost divina forţă care, de fiecare dată, ne-a redat pe noi nouă înşine.
Neamul românesc din Basarabia, răstignit de atâtea ori în istorie, a supravieţuit mai cu seamă prin limbă. Irozii mai multor imperii ne-au crucificat fiinţa fizică, dar n-au reuşit să ne distrugă spiritul, conştiinţa naţională, limba strămoşilor, tradiţiile, doinele, eresurile. Codul genetic nu poate fi convertit. „Nu-ţi poţi discuta destinul biologic, spunea Mircea Eliade. Suntem români prin simplul fapt că suntem vii”.
Limba română este expresia unităţii etnice şi spirituale a neamului românesc. Cu mici deosebiri de pronunţie, ea este vorbită şi înţeleasă de toţi conaţionalii, indiferent unde s-ar afla ei, în Moldova, Muntenia, Transilvania, Oltenia, Basarabia ori Bucovina. Acest fenomen face parte din esenţa „miracolului românesc”.
Limba română este darul suprem lăsat nouă de la Dumnezeu. Noi avem sfânta datorie de a o cultiva ca pe o „floare eternă” în grădina logosului, de a o vorbi limpede şi frumos, în expresia ei aleasă, de a o feri de „slinul” şi „mucegaiul uitării”, cum spune Alexei Mateevici în poezia-imnLimba noastră. Numai aşa vom reuşi să ne menţinem în elementul propriei identităţi, în expresia noastră firească. Numai aşa vom reuşi să urmăm îndemnul lui I. L. Caragiale, pe care noi, la rândul nostru, îl transmitem generaţiilor viitoare: „Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă Carte de boierie a unui neam călit de focul atâtor încercări de pierzanie”.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog