Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

LECŢIILE ISTORIEI

ADEVĂRUL DESPRE NOI

COŞERIANA

FAȚETELE CUVÂNTULUI

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CRITICĂ, ESEU

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

PRO DIDACTICA

BLAZON DE PROFESOR

ITINERAR LEXICAL

EX CIVITAS

SINTEZE

INEDIT

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

PRO DIDACTICA

Caracterizarea personajului literar din perspectivă estetică

Constantin ŞCHIOPU

Alte articole de
Constantin ŞCHIOPU
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XVIII, 2008

Pentru tipar

Caracterizarea personajului literar este o operaţie indispensabilă unui comentariu şcolar. Deja în clasa a V-a elevii operează cu astfel de concepte ca: personaj literar, portret fizic, portret moral, procedee de caracterizare, caracterizare directă / indirectă, gros-plan, schiţă de portret, caricatură etc. În procesul studierii / receptării literaturii perspectivele de caracterizare a personajului literar se pot diversifica foarte mult, ajungând să reprezinte un grad sporit de dificultate. Spre exemplu, în clasele de liceu, conform obiectivelor de referinţă stipulate de curriculumul naţional, elevii trebuie să poată include personajul literar într-o tipologie social-umană, în una estetică, să estimeze semnificaţia acestuia în opera literară, să interpreteze varietatea modalităţilor de caracterizare, să identifice statutul personajului literar (de personaj / actor, de personaj-narator), să releveze atitudinea scriitorului faţă de personajul creat şi s-o compare cu propria viziune supra acestuia din urmă etc. Mai mult decât atât. Raportarea personajelor la câteva dintre marile convenţii estetice ale literaturii îi ajută pe elevi să înţeleagă ideologia unei epoci, exprimată într-un model uman, pe care ea şi l-a elaborat. Or, dacă în perioada Evului Mediu „mitul cavaleresc al suzeranităţii feminine este echilibrat prin imaginea eroului cavaler fără teamă şi fără prihană” (Silviu Angelescu), iar în clasicism întreaga literatură ţine să fixeze identitatea personajului mai degrabă dintr-o perspectivă morală, idealul epocii constituindu-l imaginea celui care-i preocupat să-şi înfrângă instinctele, pasiunile, în programul literar al romanticilor portretistica răstoarnă monotonia echilibrului clasic, creând noi efecte estetice prin introducerea în imagine a grotescului, a monstruozităţii, a urâţeniei, aspecte altădată refuzate. Dar dacă, pe de o parte, romantismul intenţionase mai mult o exaltare a omului, recunoscându-i aspiraţii care-l înălţau dincolo de limitele sale fireşti, realismul, pe de altă parte, urmăreşte mai degrabă o coborâre a lui la scara firească a vieţii.
În lucrarea sa Teorie şi analiză literară, Constantin Parfene insistă asupra diverselor tipologii de personaje literare, luând ca repere mai multe criterii de clasificare. Astfel, după Constantin Parfene, personajele se împart în mai multe categorii: a) fictive, cu rădăcina într-o existenţă umană atestată istoric, personaj – scriitorul însuşi, personaj alegoric (avându-se în vedere gradul şi modalităţile de transfigurare a realităţii), b) principale, secundare, episodice (conform locului ocupat în acţiunea operei), c) individuale, colective (după modul cum evoluează personajul), d) complexe, plate (după amploarea constituirii), e) clasiciste, romantice, realiste, de factură modernă etc. (în dependenţă de formula estetică).
Caracterizarea personajului literar din perspectiva modalităţilor de transfigurare a realităţii, a locului ocupat în acţiunea operei ori a modului cum evoluează este o operaţie frecventă în cadrul orelor de literatură şi mai puţin dificilă în comparaţie cu cea de raportare a lui la o formulă estetică. Integrarea personajului nu numai într-un sistem structural caracterologic sau funcţional, dar şi într-o formulă estetică poate pune bazele unei înţelegeri organice a operei literare de către elevi, poate contribui la o interpretare în spirit pozitiv al acesteia. În cazul dat este nevoie de o bună cunoaştere de către elevi a caracteristicilor de fond ale uneia sau a altei şcoli literare, a trăsăturilor definitorii ale personajului clasicist, romantic, realist, naturalist, expresionist etc. Problema se complică şi mai mult în situaţia în care profesorul e nevoit să caute soluţiile adecvate şi optime pentru predarea temei respective, astfel, ca elevii să poată deosebi în final un personaj romantic de unul realist ori clasicist, să releve chiar tipurile de personaje din cadrul unei formule artistice (personajul romantic, de exemplu, într-o operă artistică apare în ipostaza titanului – om superior, de o moralitate desăvârşită, cu o putere enormă de sacrificare în numele unui ideal; a demonului – un personaj revoltat, mistuit de pasiuni; a geniului – personalitate excepţională, cu o fantezie extraordinară şi putere de pătrundere pe măsură; a inadaptatului pasiv / activ; a visătorului; a copilei inocente etc., în timp ce personajul realist poate să reprezinte mai multe tipuri umane, cum ar fi: parvenitul, zgârcitul, snobul, orfanul, parazitul, avarul, muncitorul, leneşul ş.a.). În virtutea celor afirmate mai sus, menţionăm că la lecţiile de literatură se va vorbi despre om ca proporţie divină (în antichitatea clasică), despre o imagine a omului imperfect, vinovat, damnat (în literatura Evului Mediu), despre omul forţă (în literatura Renaşterii), despre om ca raţiune şi echilibru (în clasicism), despre imaginea acestuia ca realitate duală, antagonică (în literatura romanticilor), despre om ca entitate complexă (în literatura realismului), şi despre o imagine a omului ca inerţie (în literatura de avangardă).
La ce tehnici de lucru va recurge profesorul pentru a le forma elevilor capacitatea de identificare şi de caracterizare a personajului literar din perspectivă estetică? Cel mai la îndemână procedeu pe care îl poate folosi chiar la etapa iniţială de caracterizare a personajului este piramida. Conform acestuia, elevii sunt solicitaţi să prezinte informaţia principală din opera literară în formă de piramidă, completând rândurile după cum urmează:
Rândul I: numele personajului;
Rândul II: starea socială, ocupaţia lui, profesia;
Rândul III: trei trăsături de caracter ale personajului;
Rândul IV: comportamentul (într-o situaţie concretă);
Rândul V: problema cu care se confruntă;
Rândul VI: felul în care soluţionează problema.
1.........................
2....................................
3.............................................
4.....................................................
5............................................................
6......................................................................
Menţionăm că această activitate – completarea spaţiilor libere ale piramidei – urmăreşte, în primul rând, concentrarea atenţiei elevilor asupra câtorva detalii importante ale personajului construit conform unei formule estetice. Astfel, în procesul caracterizării personajului clasicist, bunăoară, din spaţiile completate ale piramidei elevii vor observa şi deduce că personajul respectiv provine, de regulă, din aristocraţie (stare socială – rândul al II-lea al piramidei), demonstrează echilibru şi consecvenţă a caracterului cu sine, are simţul onoarei şi al datoriei şi o formulă sufletească unică (trăsături de caracter – rândul al III-lea), acţionează calm, cumpătat (comportament – rândul al IV-lea), în rezolvarea unor dileme raţiunea îi domină sentimentele (mod de rezolvare a problemei – rândul al VI-lea). Altul va fi conţinutul piramidei în urma prezentării de către elevi a informaţiei pe marginea personajului romantic. Acesta poate proveni din cele mai diferite medii sociale, e sfâşiat de stări interioare contradictorii, reprezintă caractere excepţionale în împrejurări excepţionale, e complex, evoluează între extreme, iar viaţa lui nu are o durată normală. Spre deosebire de primele două, personajul realist provine din medii sociale diferite, reprezintă caractere tipice în împrejurări tipice, fiind un exponent al unei categorii sociale, e în permanentă transformare în raport cu mediul social-politic, psihologia lui se desprinde din portret, comportament, vorbire, mediu în care trăieşte şi e pusă sub semnul unor trăsături dominante, e condiţionat de societate, devine o instanţă dominantă a discursului narativ şi are rolul de mediator în relaţia „autor – narator – cititor”. Altele sunt însă trăsăturile personajului din proza de factură modernă. Acesta este urmărit cu precădere în planul vieţii interioare, refuză încadrările tipologice determinate social, are o psihologie surprinzătoare, complicată, imprevizibilă, acţiunile lui sunt adeseori aparent inexplicabile în raport cu psihologia comună, relaţiile cu lumea, cu societatea, cu familia stau sub semnul tensiunii şi exprimă refuzul normelor ei, el evoluează sau are faţete multiple, adică se „oglindeşte” diferit în cei din jur, acţiunile-i sunt determinate de ereditate, boli, instincte, obsesii (personajul naturalist), el nu reprezintă o individualitate conturată, ci este o expresie a unor sensibilităţi / senzaţii (personajul simbolist), e o figură generică, reprezentativă pentru o anumită categorie, fiind mai mult un simbol al unor idei, decât o individualitate umană (personajul expresionist). Desigur, analiza fragmentelor de text artistic din perspectiva acestor caracteristici este o modalitate eficientă de formare la elevi a deprinderilor de a deosebi un personaj clasicist de unul romantic şi de a argumenta raportarea lui la o formulă estetică anume, maniera în care a fost el construit de scriitor. Sarcinile de lucru ce ar însoţi fragmentele din textul literar pot fi diferite. Mai jos propunem o secvenţă de text şi câteva sarcini a căror soluţionare îi va ajuta pe elevi să pătrundă esenţa personajului romantic (în cazul dat) ori a oricărui tip de personaj (în cazul unui alt text ce aparţine altei formule estetice):
Nu era un cap urât acela al lui Dionis. Faţa era de acea dulceaţă vânătă albă ca şi marmura în umbră, cam trasă fără a fi uscată, şi ochii tăiaţi în forma migdalei erau de acea intensivă voluptate pe care o are catifeaua neagră. Ei înotau în orbitele lor – un zâmbet fin şi cu toate astea atât de inocent trecu peste faţa lui la spectacolul ce-l privea. Ridicându-şi căciula cea miţoasă, vedem o frunte atât de netedă, albă, corect boltită, care coincide pe deplin cu faţa într-adevăr plăcută a tânărului meu. Părul numai cam prea lung curgea în viţe până la spate, dar uscăciunea neagră şi sălbatecă a părului contrasta plăcut cu faţa fină, dulce şi copilărească a băieţanului. Îşi puse în cui paltonul ud şi, la aroma îmbătătoare a unei cafele turceşti, ochii lui cei moi şi străluciţi se pierdură iar în acea intensivă visătorie care stă câteodată atât de bine băieţilor, pentru că seriozitatea contrastează totdeauna plăcut cu faţa de copil /.../ Dionis făcea cu-n creion un calcul matematic pe masa veche de lemn lustruită şi adesea surâdea. Ochii lui cei moi şi străluciţi se pierdură iar în acea intensivă visătorie. Melancolia la vârsta lui este semnul caracteristic al orfanilor; el era orfan, o existenţă – cum sunt multe la noi – fără de speranţă şi, afară de aceea, determinat prin naştere la nepozitivism.
Sarcini de lucru:
1. În baza textului alegeţi din şirul de mai jos şi bifaţi caracteristicile ce aparţin, după părerea voastră, personajului romantic.
2. Ţinând cont de caracteristicile definitorii, justificaţi (ori combateţi), cu referinţe la fragment, tipul de personaj romantic.
Trăsături caracteristice:
1. Este un erou excepţional.
2. Provine din aristocraţie.
3. Este visător, melancolic.
4. Are un caracter tipic, acţionând în împrejurări tipice.
5. Este un singuratic.
6. Este construit antitetic.
Menţionăm că în procesul rezolvării sarcinilor, elevii vor găsi lesne în text detaliile ce scot în evidenţă un personaj excepţional (ochi de acea intensivă voluptate..., zâmbet fin, inocent, frunte atât de netedă, albă, corect boltită etc.), visător (ochii lui cei moi şi străluciţi se pierdură iar în acea intensivă visătorie), melancolic (Melancolia la vârsta lui este semnul caracteristic al orfanilor), dominat de sentimentul singurătăţii (el era orfan...) şi construit antitetic (faţa... cam trasă fără a fi uscată; un zâmbet fin şi cu toate astea atât de inocent, seriozitatea contrastează totdeauna plăcut cu faţa de copil etc.).
Având în vedere faptul că la etapa de caracterizare a personajului romantic elevii deja cunosc trăsăturile definitorii ale celui clasicist, profesorul poate include în fişa de lucru doar trăsături (4-5) ce aparţin personajelor clasicist şi romantic. Astfel, recurgând la metoda excluderii, elevii vor identifica, în şirul propus, foarte repede caracteristicile personajului romantic. Nu le rămâne decât să le justifice prin referinţe la fragmentul indicat de profesor pentru analiză.
Este incontestabil faptul că recunoaşterea unui personaj de orice factură estetică este posibilă şi graţie mărcilor stilistice caracteristice uneia ori altei şcoli literare. Or, personajul clasicist se impune prin concizia, claritatea, puritatea şi precizia exprimării, personajul romantic are un limbaj foarte colorat, o libertate deplină a rostirii, este retoric (utilizează întrebarea retorică, adresarea, exclamaţia retorică), personajul realist manifestă o exprimare sobră, insistă asupra detaliului, iar cel din proza modernă are un stil impersonal al vorbirii (personajul naturalist), o violenţă a limbajului (personajul expresionist), combate retorismul, apelând la sugestie (personajul simbolist), dă dovadă de un limbaj încifrat, geometric (personajul din proza ermetică). Ţinând cont de acest fapt, profesorul va propune elevilor mai multe sarcini de lucru menite a le forma deprinderi de caracterizare a personajului pe baza analizei mărcilor stilistice. Exemplificăm:
Se dă fragmentul:
Ximena:
Rodrig, ah! Ai dreptate, cu toată vrăjmăşia
Nu pot blama pe-acela ce-şi face datoria,
Şi-n chinurile mele ce-asupra-ţi se răsfrâng
Eu nu te-acuz pe tine, pe mine mă deplâng;
Ştiu ce se cheamă cinste şi cum înflăcărează
Asemenea insultă o inimă vitează,
Tu n-ai făcut, fireşte, decât ce se cădea,
Dar mi-arătaşi de-asemeni şi datoria mea,
Funesta-ţi vitejie mi-arată prin avântu-i
Cum îţi răzbuni un tată şi-onoarea cum ţi-o mântui.
Aceeaşi râvnă cată la rândul meu să pun
Onoarea să mi-o mântui, pe tata să-l răzbun /.../
Oricât iubirea noastră ar vrea să te reţie
Voi şti să dau dovadă de-aceeaşi bărbăţie
Don Rodrigo:
Nu pregeta atuncea să faci ce eşti datoare
Spre-a împlini o jertfă atât de-nălţătoare!
Mândria ta îmi cere viaţa – vin şi-o ia!
Osânda-mi va fi dulce şi dulce moartea mea!
S-aştepţi până ce legea îşi va rosti sentinţa,
E să-mi întârzii moartea şi ţie biruinţa.
Prea fericit muri-voi răpit de braţul tău.
Sarcini de rezolvat:
1. Observaţi dacă personajul se exprimă:
a) clar, precis, concis;
b) într-un limbaj colorat, utilizând întrebări, exclamaţii retorice, adresări;
c) sobru, insistând asupra detaliului;
d) sugestiv, apelând mai mult la simbol.
2. Identificaţi în fragment mărcile stilistice (cuvinte cu sens propriu / figurat / ambiguu, termeni precişi, retorisme ş.a.) ce demonstrează un anume fel de exprimare a personajului.
3. Precizaţi, în baza mărcilor stilistice atestate, tipul de personaj (clasicist / romantic/ realist etc.).
În continuare, pentru a înţelege şi mai bine tipologia personajului de factură estetică, elevii vor fi solicitaţi să rezolve următoarele sarcini de lucru:
1. Alegeţi una sau două trăsături de caracter / o manifestare de comportament ale / a personajului romantic şi ilustraţi-le printr-un personaj din operă.
2. Indicaţi două sau trei trăiri ale personajului romantic / realist / clasicist / modern pentru a demonstra că el are o formulă sufletească unică / complexă.
3. Urmăriţi modul de trai şi durata vieţii personajului romantic / realist / clasicist. Formulaţi concluzia de rigoare.
4. Determinaţi tipul de personaj romantic / realist/ modern ce se desprinde din operă. Argumentaţi.
La etapa finală, a consolidării cunoştinţelor, profesorul le va propune elevilor un test care să includă următorii itemi:
1. Subliniaţi în propoziţia principală cuvântul corespunzător, iar în cea subordonată bifaţi afirmaţia corectă:
Ilie Moromete este un personaj realist / romantic / clasicist, deoarece:
a) are o formulă sufletească unică;
b) reprezintă caractere tipice în împrejurări tipice;
c) e o personalitate excepţională, cu o fantezie extraordinară.
2. Completaţi spaţiile libere:
a) Personajul din proza realistă deseori acţionează în circumstanţe (ce fel de?) ............ Drept exemplu poate servi personajul ............, care acţionează în următoarele circumstanţe ............
b) Personajul realist este un exponent al unei categorii sociale. Astfel Ilie Moromete reprezintă (pe cine?) ............
c) Structura psihologică a personajului realist e pusă sub semnul unor trăsături (ce fel de?) ............ Exemplific prin următoarele: ............
3. Creaţi în limita unei jumătăţi de pagină portretul unui personaj realist imaginar.
În concluzie subliniem că în procesul receptării textului literar caracterizarea personajelor este încă tributară unui schematism (se insistă excesiv doar asupra trăsăturilor psiho-caracterologice). Ceea ce rămâne în afara demersului analitic este tocmai punerea în lumină a anumitor valenţe ale personajului, privit / analizat din perspectivă estetică. Or, a caracteriza un personaj înseamnă a-l înţelege, a-i sesiza mobilul comportamental, a-l raporta la universul de viaţă ce l-a generat şi în care îşi duce existenţa, la ideologia epocii exprimată în modelul uman elaborat, a-l judeca valoric, a-i desprinde virtuţile sau defectele lui morale ca tip artistic. Numai definind, împreună cu elevii, toate aceste obiective, se poate spune că analiza literară a unei opere artistice şi implicit caracterizarea personajului au o finalitate eficientă.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog