Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

IN MEMORIAM

Lingvistul şi omul George Pruteanu

Iraida CONDREA

Alte articole de
Iraida CONDREA
Revista Limba Română
Nr. 3-4, anul XVIII, 2008

Pentru tipar

În anii ’90, când la Chişinău procesul de revenire la valorile naţionale, şi în primul rând la limba română şi la grafia latină, capătă amploare, George Pruteanu cu emisiunea sa „Doar o vorbă săţ-i mai spun” s-a încadrat perfect în acest val de curăţare şi de iluminare spirituală în masă.
Publicul basarabean aprecia şi susţinea activitatea de cultivare a limbii desfăşurată de lingviştii autohtoni, în special rubrica zilnică „În lumea cuvintelor”, difuzată la postul naţional de radio din Chişinău, şi emisiunea permanentă „Să vorbim şi să scriem corect” de la televiziune, din care multă lume a avut de învăţat nu numai forme corecte de exprimare, ci şi lucruri ce ţin de literatură, istorie, cultură generală. Erau emisiuni care propagau frumosul, bunele maniere şi prin permanenta lor difuzare lumea îşi făcea un obicei de a fi atentă nu doar la felul cum comunică, dar şi la felul cum gândeşte. Anume faptul că prin cultivarea exprimării corecte şi elegante se propaga ideea că omul trebuie să gândească, să cugete – aceasta a deranjat elita politică de mai târziu, care nu avea nevoie de oameni culţi, ce gândesc, determinând-o să sisteze emisiunile. Din păcate, până acum nu s-a creat în mass-media altceva, dacă nu mai bun, cel puţin pe măsura acelor mici, dar sigure focare de cultură. Ba din contra, apar şi se difuzează la ore de maximă audienţă emisiuni de tipul „Poveşti cu măşti”, care sunt bazate tot pe felul de a vorbi, dar care etalează manierele vulgare, grosolănia fără limite, un lexic suburban şi o exprimare voit agramată, ce nu poate trezi decât porniri violente şi agresive. De partea cealaltă a Prutului, în locul intelectualului rafinat cum era G. Pruteanu, spaţiul de emisie este ocupat zilnic de un incult anonim, pe care lumea îl ascultă volens nolens, şi exact aşa cum se infiltra cândva în minţi, picătură cu picătură, sublimul, frumosul şi utilul, acum se încurajează bădărănia, prostia şi idioţenia. Iar explicaţiile, făcute cu seninătate, de felul „cui nu-i place să nu privească”, sunt adresate doar naivilor, căci se ştie bine ce înseamnă manipulare şi ore de maximă audienţă. Se mai ştie, de asemenea, ce înseamnă calitate morală şi profesionalism, or acestea lipsesc cu desăvârşire în respectiva emisiune.
Aceste reflecţii amare ne-au fost prilejuite de vestea tristă a dispariţiei lui George Pruteanu, care întotdeauna ne-a îndemnat să analizăm şi să veghem felul în care folosim tezaurul de nepreţuit al limbii. Lingvistul şi omul Pruteanu a ştiut să ne convingă de faptul că modul de a vorbi trebuie îngrijit şi cultivat cu tot atâta râvnă ca şi spaţiul vital, pentru că el, limbajul, face parte din atmosfera, bună sau rea, care ne înconjoară. Pe parcursul câtorva ani, emisiunea sa „Doar o vorbă săţ-i mai spun” a captat atenţia întregii societăţi, atât în România, cât şi în Republica Moldova, şi s-a situat în topul popularităţii pe locul trei, după ştiri şi telenovele. Şi acest succes mediatic s-a datorat unui singur om, unui filolog de meserie, care a demonstrat în cel mai strălucit mod cum se poate servi o cauză nobilă prin inteligenţă, cunoştinţe, sinceritate şi maximă atenţie faţă de cerinţele şi aspiraţiile oamenilor. Căci tematica emisiunilor lui George Pruteanu era foarte diferită – el a vorbit şi despre fizică, şi despre urbanistică, şi despre culinărie, şi despre tipar, şi despre modă, şi despre religie şi despre sute de alte lucruri interesante – dar totdeauna abordarea a fost făcută prin aceeaşi prismă, cea a limbii şi gândirii în limba română, prezentarea fiind captivantă, argumentată, logică şi, de cele mai multe ori, plină de verva caracteristică firii deschise şi pasionale a omului George Pruteanu. Tot el a fost cel care răspundea regulat la scrisorile telespectatorilor, pentru că aceştia i se adresau cu sutele, semn al unei mari încrederi, şi nu erau nişte răspunsuri formale de funcţionar plictisit, ci adevărate comentarii, discuţii, polemici. Cu alte cuvinte, era o comunicare vie şi eficientă cu cei din jur, o reacţie a unei personalităţi interesate, dispuse să asculte şi să audă ce spun şi alţii, în special ce spun oamenii simpli, cei din alte medii decât cele academice sau politice. Prin aceste calităţi de comunicare, George Pruteanu şi-a cucerit şi electoratul, devenind senator în Parlamentul României.
În emisiunile sale George Pruteanu a abordat şi unele aspecte ale limbajului basarabean, dar a făcut-o totdeauna cu maximă prudenţă şi cu inteligenţa care îl caracteriza. Ca om de litere, ca lingvist, nu putea să nu se intereseze de felul cum funcţionează limba română chiar şi în afara României, şi în primul rând, în Republica Moldova, aşa că în 1999 a răspuns cu promptitudine invitaţiei Facultăţii de Litere a Universităţii de Stat din Moldova de a vizita Chişinăul. Am putut realiza acest lucru datorită unui proiect ce se desfăşura atunci la facultate cu sprijinul Fundaţiei Soros din Moldova, iar cel care a mediat legătura cu senatorul Pruteanu a fost bunul nostru coleg şi prieten, regretatul jurnalist chişinăuian Nicolae Popa, pe atunci angajat la Radio Bucureşti. Au fost purtate tratative cu asistentul şi consilierul senatorului Pruteanu, dl Dragoş Penca. În decurs de vreo două săptămâni am primit acordul şi am stabilit programul, ceea ce l-a luat prin surprindere pe ataşatul cultural de atunci al Ambasadei României, dl Ţăranu, care mi-a telefonat şi mi-a cerut detalii, spunând că a aflat din presă despre venirea dlui Pruteanu la Chişinău.
Vizita a fost scurtă, doar de două zile, dar a fost alimentată de un mare interes din ambele părţi: din partea noastră, evident pentru personalitatea marcantă a dlui Pruteanu şi pentru preocupările sale de lingvist, iar din partea senatorului Pruteanu – de dorinţa de a afla cât mai multe despre situaţia de la Chişinău, unde venea pentru prima oară.
Programul a fost prevăzut pentru zilele de 10 şi 11 mai 1999 şi cuprindea două conferinţe ale senatorului şi profesorului George Pruteanu, pe data de 10 mai: una la Universitatea de Stat din Moldova, cu tema „Probleme de traducere”, iar a doua la Biblioteca Municipală „Onisifor Ghibu”, având ca temă „Intelectualul şi politica”. Pentru 11 mai a fost preconizată o Masă rotundă cu tema „Probleme actuale privind limba română în Republica Moldova”, la care au participat profesori universitari, cercetători de la Institutul de Lingvistică al A.Ş.M., jurnalişti, studenţi. De fiecare dată sălile au fost arhipline, s-au pus numeroase întrebări dintre cele mai diverse, iar ceea ce ne-a surprins cu adevărat a fost faptul că au venit la aceste întâlniri nu doar filologi, specialişti în domeniu, ci şi unii oameni simpli, necăjiţi, câţiva chiar de la sat, cu probleme personale, pe care sperau să le poată rezolva cu ajutorul unui om atât de cunoscut ca George Pruteanu. Şi, ca să putem realiza tot programul, eram nevoiţi să întrerupem cu fermitate unele discuţii, iar consilierul domnului Pruteanu a trebuit să dea dovadă de adevărate calităţi de bodyguard, protejându-l pe dl senator de insistenţa presei şi de asaltul amatorilor de autografe sau de întrebări. Multe publicaţii i-au solicitat interviuri, pe care dl Pruteanu le-a oferit cu generozitate în scurtele pauze din cadrul programului. Radioul naţional, interesat pe atunci de discursul cu privire la limba română, l-a invitat la Casa Radio, unde Luminiţa Dumbrăveanu a înregistrat un amplu interviu pentru cunoscuta sa emisiune „Focul din vatră”. Atunci dl Pruteanu s-a arătat dispus să ofere întregul ciclu de emisiuni „Doar o vorbă săţ-i mai spun” Televiziunii din Moldova, dar demersul respectiv totuşi nu a fost realizat, iar emisiunea nu a mai fost reluată de TVR 1, şi nici preluată de TVM.
Publicul de la Chişinău era interesat, în primul rând, de tot ce făcea (iată că trebuie să punem verbul la timpul trecut!) George Pruteanu pentru limba română, pentru cultivarea, propagarea şi buna funcţionare a ei în folosul întregii societăţi. Pe atunci se mai discuta proiectul de lege privind protecţia limbii române, propus de George Pruteanu în 1997. Autorul a expus şi la Chişinău principalele motive ale iniţierii acestei legi, care erau următoarele:
avându-se în vedere proliferarea deosebită, după decembrie 1989, în locuri publice şi în mass-media, a inscripţiilor şi a enunţurilor (afişe, denumiri de firme, de magazine, de localuri sau de produse comerciale, spoturi publicitare, mesaje telefonice etc.) în limbi străine,
avându-se în vedere că o mare parte din persoanele care alcătuiesc populaţia ţării noastre nu cunoaşte respectivele limbi străine, fapt care generează o stare de disconfort intelectual şi de iritare, ajungându-se până la sentimentul de „înstrăinare” în propria ţară,
dat fiind şi aspectul practic, nu doar cel afectiv, şi anume, imposibilitatea multor persoane de a înţelege instrucţiunile, mesajele sau indicaţiile în limbi străine de pe un produs comercial sau de pe pancartele străzii, neînţelegere care poate duce până la pagube materiale sau accidente,
avându-se în vedere datoria sacră de a veghea la respectarea şi cultivarea acestei componente nucleale a fiinţei noastre spirituale, care este limba română, se iniţiază prezentul proiect de lege.
INIŢIATOR: senator George Pruteanu
Bineînţeles că la Chişinău, unde problema funcţionării limbilor a trezit totdeauna numeroase controverse, acest proiect de lege a fost înalt apreciat şi autorul ei a avut de răspuns la numeroase întrebări venite din partea publicului. Legea, cunoscută mai mult sub denumirea de „Legea Pruteanu”, a fost promulgată abia în 2004, după nenumărate discuţii şi polemici în mediile de informare din România. Apreciabilă şi demnă de cel mai înalt respect rămâne tenacitatea cu care iniţiatorul ei a promovat-o, a explicat-o şi a apărat-o, demonstrând prin aceste acţiuni un lucru extrem de important: că limba română este un patrimoniu, care trebuie ocrotit prin lege şi că acest patrimoniu trebuie administrat cu grijă şi cu inteligenţă.
În acest sens, George Pruteanu şi-a dus contribuţia nu numai prin proiectul de lege menţionat, ci şi prin intensa activitate de cultivare a limbii române, pe care a desfăşurat-o în calitate de realizator al emisiunii TV „Doar o vorbă să-ţi mai spun” la Tele 7 abc (180 de „episoade”: 8 februarie – 8 august 1995), apoi la „Pro TV” (365 de „episoade”: 15 septembrie 1995 – 15 septembrie 1996; apoi, sub denumirea „Doar o vorbă săţ-i mai spun” la „TVR-1”(722 de „episoade”: 17 martie 1997 – 8 martie 1999); pentru această emisiune, a primit de două ori (1996 şi 1999) Premiul APTR (Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România) şi Premiul „Media” (pentru „cinci minute de televiziune”) (1997). La momentul vizitei senatorului Pruteanu la Chişinău, emisiunea nu se mai difuza, tocmai de aceea autorul ei oferea televiziunii moldoveneşti posibilitatea de reluare a întregului ciclu.
Acesta a fost felul în care omul, senatorul, lingvistul Pruteanu a înţeles să-şi îndeplinească misiunea sa de intelectual şi poate că anume această bogată experienţă l-a făcut să-şi expună părerile în legătură cu poziţia civică a intelectualului la Conferinţa „Intelectualul şi politica”, pe care a ţinut-o la 10 mai 1999 în faţa unui numeros public la Biblioteca Municipală „Onisifor Ghibu” din Chişinău.
Pentru profesorii şi studenţii de la Universitatea de Stat din Moldova Conferinţa intitulată „Despre traducere. Aspecte din Divina comedie” a relevat încă o latură remarcabilă a activităţii lui George Pruteanu – cea de traducător (a transpus în limba română Infernul, prima parte din capodopera lui Dante Alighieri). Această muncă dificilă, în opinia profesorului, poate deveni o artă numai atunci când este însoţită permanent de perfecţionarea mijloacelor de exprimare în limba-ţintă. Iar aceasta înseamnă nu doar simpla consultare a dicţionarelor, ci lecturi sistematice în cele mai diverse domenii şi un orizont cât mai larg de cunoştinţe. Vorbind despre traducere, în special despre traducerea lucrărilor în versuri (cum este Divina comedie), George Pruteanu a dat un foarte ingenios model de exersare în vederea obţinerii unei rime cât mai fidele originalului. În maniera sa vioaie şi plină de vervă, a expus nişte probleme de cultivarea limbii în versurile vestitei piese Hamlet de Shakespeare, redându-le în forma unui dialog dintre Hamlet şi spiritul tatălui său, început cu celebrul To be or not to be: that is the question:
H: Să fii sau să nu fii? Uite-o dilemă!
Să FII sau să nu FII? La conjunctiv
sunt amândouă, n-am nici o-ndoială!
Să fii – se scrie, clar, cu doi de i!
Dar „să nu fii”? E tot cu doi de i, mai mult ca sigur!
Dar CÂND se scrie doar cu unul singur?
EXISTĂ o asemenea situaţie
în foc aş fi capabil să pun mâna,
dar din păcate biata mea memorie
în stare nu-i să-mi spună CÂND şi UNDE!
Atât îmi amintesc, parcă prin ceaţă
că-n legătură-i cu imperativul.
Dar ce s-aude, oare, prin văzduhuri?
Ce umbră stranie se foieşte-acolo?
S: Ascultă-mă atent şi ia aminte
căci nu am timp, e ora 8 îndată,
cu-al ei Jurnal la TVR şi-atuncea
eu trebuie să fug de lângă tine
şi să mă-ntorc în flăcări de pucioasă!
H: Te-ascult, dar o-ntrebare nu-mi dă pace:
FII bun şi-alungă-mi negura din minte!
S: Exprimă-te, da-n vorbe condensate
fin’că scurtimea-i sufletul gândirii!
H: Mă tot gândesc la verbul „fii” sau „nu fi”:
Când e cu-n singur i şi când cu doi? Răspunde-mi!
S: O, Doamne, ce-mi mai torni şi tu-n ureche!
Astfel de bagatele te frământă?
Credeam că-ţi pui probleme mai înalte:
e simplu, dragul meu: imperativul
la pozitiv, pretinde doi de i,
la negativ, se scrie doar cu unul!
H: O, sufletu-mi profetic! Bănuiam eu!
Mai poţi să-mi spulberi o nedumerire?
S: Desigur, dar fii scurt, căci timpul zboară!
H: Pe scurt: să spun „doi i” sau doi DE i” e bine?
S: Tu spune „doi DE i”, căci scopul limbii
e să ne-ajute să vedem mai clar
ideea ce ne stăruie în minte
şi chiar lingviştii spun c-aşa-i mai bine!
H: Acum e clar. Dar tu? Ce vânt te-aduce?
De ce-ai ajuns să bântui prin cetate?
S: Îţi voi răspunde fără ocolişuri:
eu am venit să mă răzbun, căci tonţii
îmi toarnă tembelisme cu duiumul
în biata mea ureche chinuită
(cum bine ştii, nu-ţi mai repet istoria)...
H: Ce-ţi toarnă? Fii concret şi-a mea floretă
va pedepsi pe loc necuviinţa!
S: Păi iată, dragul meu: o profesoară,
nu la catedră! La TELEVIZIUNE
(un post privat, ghiceşte-l tu anume)
spunea de craii cei de Curtea Veche
cum c-ar fi scrişi de unul zis MATEIU!..
În această bagatelă hipertextuală se simte din plin felul de a fi al lingvistului şi profesorului George Pruteanu, care ştia să facă spirite şi să spună vorbe de duh ca nimeni altul, avea darul de a convinge, de a răspunde corect şi cu inteligenţă la orice întrebare. Anume aşa l-a văzut în 1999 publicul din Chişinău şi, cu siguranţă, aşa i-ar fi plăcut să rămână şi aşa va rămâne pentru totdeauna în memoria noastră.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog