Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

IN MEMORIAM SOLOMON MARCUS

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

INTERFERENŢE

SINTEZE

SCRISUL ÎNTEMNIȚAT

POESIS

INEDIT

GRAMATICĂ

IUVENTUS

RECITIREA CLASICILOR

PROZĂ

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

ITINERAR LEXICAL

LECŢIILE ISTORIEI

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

JURNAL

ANIVERSARE. CONSTANTIN BRÂNCUȘI – 140

DIALOGUL ARTELOR

MEMENTO

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

PRO DIDACTICA

Reportajul şi interviul ca procedee de receptare a operei literare

Constantin ŞCHIOPU

Alte articole de
Constantin ŞCHIOPU
Revista Limba Română
Nr. 7-8, anul XIX, 2009

Pentru tipar

În seria metodelor de interpretare a textului literar epic pot fi înscrise atât reportajul cât şi interviul, tehnici contribuind într-o mare măsură la dezvoltarea capacităţilor creative ale elevilor. Definit ca „specie publicistică, apelând adesea la modalităţi literare de expresie, care informează asupra unor situaţii, evenimente de interes general sau ocazional” (DEX), reportajul este scris pe temeiul unei informaţii culese la faţa locului, în urma unei investigaţii. Ca metodă de lucru utilizată la lecţiile de literatură, reportajul îi ajută pe elevi, în procesul / în urma lecturii şi cercetării operei literare, să obţină şi să difuzeze informaţii, să ia unele notiţe vizavi de un fapt, o întâmplare, o manifestare de comportament al personajului, să prezinte aspecte principale în relatarea unui eveniment, anumite idei, opinii, să se orienteze mai bine şi să aprecieze calitatea unui punct de vedere. Totodată metoda este un mijloc eficient prin intermediul căruia elevii învaţă să elaboreze un reportaj, să formuleze întrebări laconice, adecvate temei concrete, pe care să le poată ordona conform unui chestionar sau în cadrul unui interviu şi, nu în ultimul rând, să însuşească trăsăturile stilului publicistic şi ale celui beletristic. Trebuie să ţinem cont de faptul că în raport cu evenimentul (cazul relatat) jurnalistul, care realizează un reportaj, se poate afla în două ipostaze – martor sau participant, că indiferent de poziţia faţă de cele relatate, demersul jurnalistic de colectare a informaţiilor va exploata două procedee fundamentale – observarea şi intervievarea celor implicaţi sau a martorilor. Astfel, reportajul, ca strategie didactică, impune ca activitatea elevilor să se desfăşoare în două etape: a) colectarea informaţiei; b) redactarea textului (şi revizuirea acestuia). „Nu poate exista reportaj în absenţa detaliilor obţinute prin observare la locul şi în momentul desfăşurării evenimentelor. Dacă activitatea de observare este bine dirijată şi eficient exploatată, ea poate suplini informaţiile obţinute prin interviere”, susţine Mihai Coman (Manual de Jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, Iaşi, Polirom, 2000, p. 57). Cât priveşte colectarea informaţiei, jurnaliştii / elevii pot fi implicaţi într-o Simulare (angajaţi în procesul de colectare a informaţiei, elevii vor juca rolul de martori ai evenimentului produs ori de participanţi, identificându-se astfel cu unul din personajele operei. Menţionăm că în cea de-a doua situaţie, implicarea emoţională a elevului este mai mare şi informaţiile sunt validate de faptul trăit), într-un Studiu de caz, solicitându-li-se să ia notiţe din opera literară necesare pentru prezentarea cazului (ex.: uciderea lui Ion de către George – despre ce notiţe trebuie să ia elevii în legătură cu prezentarea unui caz a se vedea articolul subsemnatului Predarea / studierea prozei de inspiraţie istorică: repere teoretico-literare şi metodologice, „Limba Română”, 2008, nr. 5-6) sau într-un Interviu. Ca metodă de lucru, interviul – o conversaţie, de obicei, dintre două persoane, pentru a obţine informaţii în folosul unui auditoriu necunoscut – îi ajută pe elevi să formuleze întrebări laconice, adecvate temei discutate, să găsească criterii de determinare şi, respectiv, modalităţi de abordare a unor persoane / personaje literare, ce reprezintă diverse tipologii umane, pentru realizarea unei comunicări, să se informeze de la surse directe (în cazul nostru de la opera literară), să întreţină o discuţie ordonată, interesantă. Menţionăm că nu orice discuţie cu o persoană este un interviu. Sondajul de opinie, informaţia, lămurirea unei situaţii, satisfacerea curiozităţii, a dorinţelor cititorului / ascultătorului sunt laturile principale ale unui interviu, pe care trebuie să le ia în consideraţie elevii-jurnalişti. Utilizat în scopul colectării informaţiei necesare pentru redactarea unui reportaj, interviul, conform şcolii jurnalistice franceze (Yvan Charon), poate decurge sub diverse forme:
a) interviu-expres (interogarea persoanelor necunoscute în legătură cu un eveniment – sondaj de opinii);
b) interviu-informaţie (acumularea informaţiilor în legătură cu un caz cercetat);
c) interviu-explicaţie (în care intervievatul, specialist într-un domeniu, comentează, explică un fenomen);
d) interviu-portret (în care se prezintă gândurile, starea de spirit, portretul interior, mărturisirile unei personalităţi de vază / ale protagonistului operei literare).
În funcţie de locul şi momentul realizării interviului, la lecţie se va stabili cine pune întrebările (participă inclusiv la formularea lor). Împărţirea elevilor între cei care vor pune întrebările şi cei care vor răspunde o poate face profesorul şi elevii înşişi. În alte cazuri, întreaga clasă poate participa la formularea întrebărilor. Este important, de asemenea, a-i învăţa / obişnui pe elevi să formuleze întrebări care să le asigure un interviu reuşit. Or, acestea nu trebuie să se refere la domenii cunoscute ziaristului, să aibă un caracter general (ex.: „Ce părere aveţi despre...?”, „Ce e nou în...?”, „Ce aveţi de spus despre...?”, „Ce mai aveţi de adăugat?” etc.), să sugereze răspunsul, să fie lungi, să ceară răspunsurile „da” ori „nu”, să conţină mai multe întrebări într-o singură formulare. Pentru realizarea unui interviu reuşit elevii vor fi îndrumaţi:
– să-şi concentreze atenţia asupra întrebărilor „Cum?” şi „De ce?”;
– să întrebe interlocutorul: „De ce spuneţi aşa?”;
– să ceară exemple, evaluări, comparaţii;
– să facă în mod intenţionat o afirmaţie greşită;
– să revină la ceea ce nu s-a spus („Ar mai fi ceva important de adăugat”);
– să formuleze întrebări adecvate temei şi obiectivelor activităţii.
Este bine ca profesorul să le ofere elevilor nişte formulări /stereotipuri pentru exprimarea opiniei indiferente (mi-e totuna, mi-e indiferent, nu mă interesează, mă lasă rece, nu ştiu, nu-i treaba mea, aşa şi aşa etc.), opiniei favorabile (e o idee bună, îmi place foarte mult, îmi place, superb, extraordinar, e minunat),opiniei nefavorabile (nu prezintă niciun interes, nu-mi place, îmi displace, nu înţeleg, nu mi se pare grozav, nu sunt convins).
Apelând la interviu ca mijloc de colectare a informaţiei, elevii vor trebui să cunoască şi să respecte câteva din condiţiile acestuia şi anume: a) în timpul interviului interlocutorul nu va fi întrerupt, faţă de el manifestându-se o atitudine respectuoasă; b) un interviu este reuşit atunci când intervievatul se simte liber să spună ceea ce gândeşte şi simte cu adevărat; c) înainte de a ataca problemele de fond se recomandă o scurtă „discuţie pregătitoare”, necesară pentru crearea unui climat favorabil, ca interlocutorul să se poată mobiliza (se va descrie locul, timpul, momentul în care se ia interviul); d) va fi precizat scopul şi în dependenţă de acesta tipul interviului (M. Coman).
Activitatea elevilor de colectare a informaţiei se va încheia cu elaborarea reportajului propriu-zis (cu ori fără exprimarea opiniei personale faţă de cele relatate), pe care ei îl pot afişa pe un poster pe perete. Înainte de a scrie reportajul e recomandabil ca elevii să pună în discuţie, să mediteze asupra distincţiei dintre fapte şi judecăţi de valoare (exprimarea opiniei). Acest exerciţiu îi va ajuta să evalueze informaţia / detaliile oferită / oferite de opera literară. „Prin ce se deosebeşte relatarea unor fapte de exprimarea unor judecăţi de valoare?”, „Ce exemple pot fi aduse din operă pentru a ilustra (a face clară) distincţia dintre fapte şi exprimarea opiniei?”, „Ce argumente pot fi aduse pentru a ilustra opinia personală?” etc. – sunt întrebările care le vor dirija discuţia în acest sens.
Care ar fi structura unui reportaj, scris în baza unei informaţii furnizate de opera literară? Acesta ar include următoarele componente:
– relatarea cazului (Ce s-a întâmplat? Unde şi când s-a întâmplat? Care sunt părţile implicate în caz / conflict? Ce l-a determinat pe personajul X să acţioneze în acest mod? Ce fapte sunt importante? Ce fapte lipsesc pentru înţelegerea cazului? Cum este soluţionat cazul de către scriitor?);
– prezentarea opiniilor părţilor implicate în întâmplare, ale martorilor oculari, colectate în procesul interviului, aprecierea opiniei scriitorului, extrasă din textul literar, în cazul în care aceasta este exprimată direct (în abaterile lirice, pasajele meditative etc.) ori indirect (prin felul în care el îşi creează personajele, le pune să acţioneze);
– raportarea cazului respectiv la anumite norme morale şi legislative;
– exprimarea punctului de vedere al celui care realizează comunicatul de presă vizavi de întâmplările / evenimentele transmise auditoriului.
Fără îndoială, un element ce trebuie luat în consideraţie în procesul de colectare şi evaluare a informaţiei expuse în reportaj este semnificaţia faptelor prezentate. În această ordine de idei elevii vor fi obişnuiţi să aleagă din opera literară cele mai relevante momente / întâmplări, precum şi o serie de detalii privind cazul respectiv. Pentru a le forma deprinderile necesare, profesorul le va pune la dispoziţie un poster cu lista celor şase valori ale informaţiei semnificative, incluse în definiţia textului publicistic şi, implicit, a reportajului (conform opiniei lui Mencher Melvin): a) proximitatea temporală (actualitatea celor relatate); b) proximitatea spaţială (fapt din realitatea apropiată receptorului); c) neobişnuitul faptelor; d) conflictul; e) consecinţele; f) captarea interesului uman. Povestea lui Ion, a lui George, a Anei, a Floricăi – romanul Ion de L. Rebreanu, istoria lui Ştefan Gheorghidiu ori a Elei din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de C. Petrescu, a lui Ladima, a lui Fred Vasilescu, a Emiliei, a doamnei T. din Patul lui Procust de acelaşi autor etc. pot deveni subiecte de reportaje. Astfel de istorii canalizează receptarea informaţiei spre latura emoţională, exploatând resorturile profund afective ale elevilor.
În virtutea celor menţionate, considerăm necesar a urmări în continuare modul de aplicare a reportajului ca procedeu de valorificare a romanului Ion de L. Rebreanu (fragmentul uciderii lui Ion de către George). Pentru redactarea reportajului vizavi de cazul respectiv elevii vor colecta / extrage din text următoarele detalii referitoare la:
a) timpul desfăşurării acţiunii: „când începu să se întunece”, „întunericul le înghiţi”, „pe bolta vânătă stelele se aprindeau pe rând ca nişte luminiţe fricoase. Peste sat se cobora o ceaţă plăpândă, alburie, care parcă subţia bezna şi o răcorea”, „casa dormea nepăsătoare şi tăcută, ca o matahală moartă”, „de-afară pătrundea ca prin puf orăcăitul broaştelor îndulcit ca un cântec de dragoste. Geamurile însă se stingeau în întuneric încetul cu încetul, arătând că vremea totuşi trece şi că cerul se înnourează treptat”;
b) locul desfăşurării acţiunii: „auziră deodată poarta scârţâind foarte uşor, apoi nişte paşi cari se apropiau de casă rar”, „peste un minut paşii în ogradă se mai apropiară puţin”, „George se ridică din pat şi ascultă”, „deschise uşa şi păşi pe prispă”, „George făcu câţiva paşi spre grădină”, „în casă Florica stătea acum ghemuită de groază, pe laviţă, lângă fereastră”;
c) părţile implicate în conflict: „George şi Florica încremeniră”, „îi trăsni prin creieri că nu poate ieşi afară cu mâna goală. Se gândi să ia toporul... Tot atunci îşi mai aminti că în colţul tinzii, după uşă trebuie să fie sapa cea nouă...”, Ion venise de-a dreptul de la cârciumă, ameţit însă mai mult de fericire decât de rachiu /... / Venind fluiera vesel, ca pe vremea când era holtei”;
d) acţiunile / faptele mai importante ale personajelor: „cu amândouă mâinile, George ridică sapa şi izbi”; „George izbi a doua oară”; „Lovi a treia oară fără, fără a-şi mai da seama unde”; „În casă Florica stătea acum ghemuită de groază, pe laviţă, lângă fereastră”, „Florica ieşi îndată în uşă, în cămaşă, nepieptănată. Aşa veghease toată noaptea, pe laviţă, ascultând gemetele înfiorătoare din ogradă”;
e) martorii întâmplării: „Florica văzu băltoaca de sânge lângă grădiniţă, aproape de prispă”, „Ograda se umplu repede cu oameni care se minunau, strigau”, „...se apropie (Paraschiva lui Dumitru Moarcăş – n.n.) de gard şi, printre nuiele, văzu pe Ion plin de sânge. Începu să ţipe parc-ar fi călcat-o tâlharii”,
f) consecinţele întâmplării: „Zenobia bocea şi afurisea de răsuna tot satul”;
„– Destul, îl opri judecătorul, adăogând către jandarmi: Eşti arestat!”.
g) Opinii, mărturisiri ale părţilor implicate în conflict, ale martorilor: „– Eu l-am omorât /.../ Cu sapa /.../. Pentru că venise la nevastă-mea”;
h) Stări trăite de personaj(e): „Florica acum se dezmetici şi strânse repede merinde într-o traistă pe care bărbatul o luă, întunecat, cu inima chinuită. Apoi ridică ochii întristat spre dânsa şi-i întâlni ochii mari, albaştri privindu-i drept, cu o imputare şi o milă care nu ştia dacă sunt pentru el sau pentru celălalt. Avu un început de mişcare ca şi când ar fi vrut s-o îmbrăţişeze sau barem să-i întindă mâna... Dar se opri, ruşinat să-şi deschidă sufletul în faţa altor oameni ce-i pândeau toate gesturile. Privirea i se mohorî iar şi zise poruncitor: – Vezi, Florică, ia seama... Că nu ştiu când m-oi întoarce...”.
După cum e lesne de observat, informaţia culeasă din roman este pe cât de relevantă, pe atât de semnificativă nu numai pentru redactarea unui reportaj, ci şi pentru descifrarea / relevarea conotaţiilor cazului / întâmplării şi în ultimă instanţă ale fragmentului. Recurgând în continuare la interviu, elevii vor folosi mai multe întrebări vizavi de cazul dat, ca de exemplu: „Ce credeţi despre felul în care aţi procedat?”, „De ce susţineţi ca Ion era amantul Floricăi?”, „Aţi afirmat că l-aţi ucis pe Ion. Era unica soluţie?” etc. Menţionăm că pentru a da răspunsuri la aceste întrebări adresate lui George, precum şi la altele puse Floricăi, martorilor, părinţilor lui Ion, elevii, aflaţi în rolurile personajelor respective, vor trebui să extragă informaţii din alte fragmente ale romanului, fapt destul de important în procesul de interpretare a operei.
Odată încheiat procesul colectării datelor, elevii-jurnalişti vor reevalua informaţiile pentru a stabili unghiul de abordare / perspectiva din care vor prezenta evenimentul / intenţia pe care o au (de a informa, de a transmite opinii etc.). Alegerea unui punct de abordare (prezentarea faptelor şi detaliilor din perspectiva martorilor, rudelor protagoniştilor, din unghiul de vedere al inculpatului etc.) îi va determina pe elevi să-şi construiască o anumită strategie de abordare a surselor. Unghiul de tratare este reprezentat, de obicei, de răspunsurile pe care elevul le va da, de regulă, în secvenţele iniţiale ale reportajului său, la întrebările: „Ce voi spune?”, „Din a cui perspectivă?”, „Cine?”, „Când?”, „Unde?”, „Cum?”, „De ce?”.
Cât priveşte redactarea propriu-zisă a reportajului, menţionăm că elevii pot utiliza cuvinte / sintagme / expresii / enunţuri din informaţia culeasă. Acest fapt le va face comunicarea mai colorată, mai argumentată, ajutându-i totodată să înţeleagă rolul detaliului artistic în opera literară. Pentru a le facilita munca, profesorul le poate oferi ca suport modele de reportaje ale autorilor consacraţi, pe care ei le vor analiza din mai multe perspective: a informaţiei transmise, a structurii (părţilor constitutive), a modalităţii de exprimare etc. Compararea propriilor texte cu cele decupate din ziare îi va ajuta să „vadă” ce şi cum au realizat ei înşişi în reportajul lor.
O sarcină pe care elevii trebuie s-o realizeze este găsirea unui titlu pentru reportaj. Înţeles ca prezentare a evenimentului / a faptului sub forma cea mai scurtă, cu scopul de a atrage atenţia cititorilor, titlul trebuie să fie pe cât de sugestiv, pe atât de provocator. E bine ca la etapa iniţială de soluţionare a sarcinii respective profesorul să organizeze un brainstorming oral cu clasa. Cu siguranţă că în multitudinea de variante propuse se vor găsi câteva foarte bune. De asemenea profesorul poate organiza un concurs pentru cel mai ingenios / sugestiv / scurt titlu sau propune mai multe variante din care ei să aleagă una, argumentându-şi opţiunile (ex.: O crimă odioasă, Un tânăr ucis cu sapa, O mamă îşi plânge fiul ucis, „L-am ucis pentru că venise la nevastă-mea...” etc.).
Având în vedere faptul că redactarea unui reportaj reprezintă un pretext, un procedeu de interpretare a operei literare, activitatea elevilor nu se va opri aici. Vor urma discuţiile pe marginea reportajelor elevilor din perspectiva mai multor întrebări-problemă: „Ce credeţi voi despre acest caz?”, „Cum calificaţi faptele personajelor implicate în conflict?”, „Cine este vinovat de cele întâmplate?”, „Ce pedeapsă merită inculpatul, ţinând cont de circumstanţele în care s-a produs omorul (noaptea, în ograda inculpatului), de stările trăite de George în momentul săvârşirii crimei („George tresări, ca şi când deodată şi-ar fi revenit în fire...”), precum şi de faptul că inculpatul şi-a recunoscut vina?”.
La etapa finală (fie ca temă pentru acasă, fie ca sarcină de lucru realizată pe parcursul unei perioade de timp – o săptămână, de exemplu) elevilor li se vor propune să soluţioneze mai multe situaţii-problemă (ori una din ele), de tipul celor indicate:
1. Sunteţi jurnalist la o publicaţie săptămânală şi realizaţi un reportaj despre nunta lui Ion şi a Anei. De ce informaţie veţi avea nevoie? Cum veţi colecta informaţia ? Ce veţi urmări să aflaţi în interviul vostru cu protagoniştii şi cu participanţii nunţii? Formulaţi câteva din întrebări.
2. O zi de început de primăvară. Aflându-vă pe coastele dimprejurul satului, sunteţi martorul următoarei scene: un ţăran, îmbrăcat în haine de sărbătoare, s-a aplecat şi a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe o ibovnică. Având în vedere că acest ţăran este protagonistul romanului „Ion”, colectaţi din operă informaţia care să explice gestul dat şi redactaţi un reportaj despre cazul respectiv.
3. Vi se propun trei subiecte pentru un reportaj şi vi se cere să-l alegeţi pe cel mai convenabil şi să justificaţi alegerea. Cele trei subiecte propuse sunt: o vizită în Pripas, satul de baştină al lui Ion; o vizită în casa Glănetaşilor; o vizită în casa lui George şi a Floricăi.
În concluzie menţionăm că, tratate ca procedee de valorificare / receptare a textului literar, reportajul şi interviul atribuie demersului hermeneutic un element specific. Elevii percep aceasta ca ceva nou, variat, ceea ce împrospătează întreaga lor activitate. Desigur, profesorii vor avea grijă să nu fie prea riguroşi faţă de activitatea de jurnalişti, fapt care ar putea abate elevii de la realizarea obiectivelor ce ţin de interpretarea propriu-zisă a operei, de tema lecţiei. Prin implicarea elevilor în rolul jurnaliştilor nu se va urmări ca aceştia să exerseze abilităţi profesionale.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog