Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

Constantin Ciopraga într-o panoramă sentimental-documentară

Mihai CIMPOI

Alte articole de
Mihai CIMPOI
Revista Limba Română
Nr. 7-8, anul XIX, 2009

Pentru tipar

Filologul ieşean Petru Ioan, cel care, printre altele, ni l-a făcut cunoscut pe Ştefan Lupaşcu, teoreticianul logicii dinamice a contradictoriului, ne pune la îndemână un portret-sinteză al distinsului cărturar Constantin Ciopraga, plecat de curând dintre noi (Petru Ioan, coord., Cu şi despre Constantin Ciopraga, sub semnul continuităţii, Editura Ştefan Lupaşcu, Iaşi, 2008).
E un florilegiu de mărturii sentimental-documentare, calde, colorate, cu un aer familiar, atât de potrivit figurii luminoase a profesorului evocat, construită pe adâncime de spirit, sever-geometric în sens pascalian, şi tandreţe intelectuală, care presupune erudiţie valorizată, sociabilitate, colocvialitate. Sunt studii mai mici sau de amploare, evocări, luări de cuvânt omagiale, creionări portretistice, toate la un loc profilându-se ca o agapă prietenească oscilând între evaluare propriu-zisă şi encomion aniversar, căci coordonatorul a inserat în special contribuţiile la conferinţele „Constantin Ciopraga: profesor, critic şi istoric literar”, care s-au produs la 12 mai 2006 şi la 12 mai 2008.
Ceea ce rezultă din aceste texte, ca o formulă sintetică-cheie, este dinamismul intelectual excepţional al personalităţii lui Constantin Ciopraga, mereu angajat în studiu, în depăşire de obstacole, în căutare de „modele de lucru”, în desluşirea timbrului unic al personalităţilor columnare, precum şi a vocilor şi partiturilor creatorilor mai modeşti.
Ceea ce a pus în centrul atenţiei sale şi ceea ce a reprezentat obiectivul programatic suprem a fost Valoarea, valorile româneşti în conexiune cu valorile europene şi universale, pe care le-a conceput – goethean – ca pe un Tot, ca pe o mare Carte a Lumii.
Acest crez şi-l declara, cu claritatea şi exactitatea „germană”, care îi era proprie: „Am înţeles de mult, la început instinctiv, că legăturile cu spiritualitatea românească trebuie să ocupe locul central al formării mele. Cariera mi-a rezervat înalte compensaţii morale. Povara scrisului m-a făcut să cunosc bucuria de a depăşi obstacolele. Nu încetez să învăţ. Nu încetez să cred că, toată viaţa, avem nevoie de modele”.
Acesta e modul intelectual dinamic de a fi al lui Constantin Ciopraga, fixat în acest continuum al cunoaşterii de sine şi de alţii: „Nu încetez să învăţ”, „Nu încetez să cred că, toată viaţa, avem nevoie de modele”. Moşirea socratică a adevărului, maieutica, întinderea de arcuri hermeneutice peste întregul cuprins al valorilor nu are sfârşit. E ceea ce a demonstrat prin vasta sa operă şi prodigioasa activitate academicianul ieşean.
Într-o vreme a unei din ce în ce mai accentuate confuzii a evaluării, a instaurării simbolismului nietzschean dus la extreme, a schimbărilor rapide de paradigme, a complexelor recrudescente, a credinţei ciudate în „sfârşitul” culturii şi literaturii Constantin Ciopraga a rămas intact un om de Renaştere, un om al temeiurilor şi ordinii fundamental clasiciste, adunând simbiotic, în fiinţa sa deschisă, un homo antiquis şi unul al (post)modernităţii.
A păşit, cu încredere şi fermitate, pe o arie largă a culturii fără frontiere ontice, făcând figură de Ulysse intelectual vrăjit de orizonturi străine, dar întorcându-se, în definitiv, acasă, în Ithaka. A distins, cu profundă intuiţie, glasul fals al sirenelor de vocile adevărate. Avea organ pentru ceea ce este autentic, natural, organicitatea, care dă marca ontologică a culturii româneşti, fiindu-i sfetnicul insubstituibil.
Academicianul Valeriu Cotea vorbeşte despre „farmecul antrenant” al memoriilor din Caietele privitorului tăcut, impregnat de „un mod de a simţi specific Iaşilor”, cu referinţă la o automărturisire a autorului: „Un melanj fecund! O lume de complementarităţi – părţile urmând a fi montate într-o viziune totalizantă. În drumul meu de fiecare zi, de acasă, de lângă turnul Goliei, până la Universitate, străbat şapte secole de istorie. Îmi reglez timpul interior cu acela al înaintaşilor. Mă simt protejat şi solidar” (p. 96-97).
Evocându-i prezenţa „fabuloasă” în anii studenţiei, profesorul Alexandru Husar distinge un homo humanus, un om de omenie, un devotat artei, urmărit toată viaţa de nostalgia creaţiei artistice cu raportări la muzică şi, mai cu seamă, la pictură. Pentru Ciopraga însuşi, istoria literară e „un umanism în acţiune”. Al. Husar îl vede ca un exponent al sentimentalismului, romantismului, lirismului cenzurat de raţiune.
Anume ca un „veritabil om de Renaştere”, cu „har plural” îl vede şi criticul de artă Valentin Ciucă: idealurile umaniste i-au impulsionat conduita, cuvântul având „un mesaj clar, inechivoc şi doct prin profesionalism, încurajator prin speranţă” (p. 127). Modelul de uomo universale, într-o epocă a tehnologiilor şi mediilor electronice performante, a fost mai mult decât o aspiraţie intelectuală: a fost o vocaţie.
Reţinem şi alte trăsături, surprinse cu observaţii subtile: „eleganţa omului de spirit care face din idee un templu şi din adevăr un sens”, „identitatea construită din disciplina minţii şi sobrietate, măsură şi permanent echilibru”, „eficienţa certitudinii conduitei paşilor mărunţi, destinaţi să înainteze doar pe terra ferma” (în opoziţie cu „histrionicul” Călinescu), „înalta demnitate a suferinţei”, „jovialitatea” (= „starea de vacanţă”).
Drept „patriarh”, „părinte ocrotitor” îl considera Ioan Stănescu, iar Grigore Ilisei distinge o simbioză de înţelepciune şi aristocraţie a spiritului, un „tărâm al permanentelor surprize şi revelaţii”, o „neobişnuită stăpânire a pornirilor”, „un viguros duh creator”, „vocaţia sintezei”. „Măsură, echilibru, claritate, profunzime, risipă chiar de date cu semnificaţie în evantai” în care se întâlnesc elemente din diferite domenii (literatură, pictură, mentalităţi) impune, după Constantin Parascan, „un risipitor clasic”.
„Fluidul intelectual şi afectiv stabilit cu ilustrul său predecesor” Garabet Ibrăileanu este constatat de Constantin Coroiu. Ca „mentor spiritual” este crocat de Elena Floareş Cojenel, ca „patriarh al culturii române” îl crede Anton Despinescu.
Petru Ioan întrezăreşte patru vieţi: a formării şi iniţierii; a pătimirii şi reacordării cu lumea; a afirmării plenare; a detaşării de cotidian şi ilustrării înţelepciunii suverane, toate încifrate în diadă, triadă, tetradă şi heptadă (înmulţitorul lui 4, 23, fiind suma dintre 2 şi produsul lui 3 şi 1 = 92 de ani). Întregul traiect biografic, de student, om de catedră, profesor universitar se pun sub semnul 4. Urmează arheologia (genealogia) activităţii literare cu o caracteristică analitică a tuturor cărţilor. Portretul final, sinteză a sintezei, ni-l prezintă ca:
– expresie a „sensibilităţii şi a eleganţei, a comprehensiunii şi a cordialităţii, a măsurii şi echilibrului”; ca simbol al „aristocraţiei universitare şi model pentru viitor”;
– cel dintâi „destinat instinctiv cărţii şi mare cărturar”;
– „voce a locului” şi „emblemă a continuităţii”;
– „om armonic şi solar”;
– „moralist al convergenţelor esenţiale” şi „duh înfrapat al spiritualităţii ieşene”, „expresie a unui stil”;
– „exeget, în sensul curat al termenului, care asociază erudiţiei şi metodei un statornic simţ al responsabilităţii etice”.
Petru Ioan ne aduce, prin prezenta carte, o primă prospectare în adânc a personalităţii statuare a scriitorului şi omului de cultură Constantin Ciopraga.
 
3 mai 2009
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog