Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

Cristinel Munteanu, Sinonimia frazeologică în limba română din perspectiva lingvisticii integrale

Ioan S. CÂRÂC

Alte articole de
Ioan S. CÂRÂC
Revista Limba Română
Nr. 10-12, anul XVII, 2007

Pentru tipar

Apărută în 2007 la Editura „Independenţa Economică” din Piteşti, cartea Sinonimia frazeologică în limba română din perspectiva lingvisticii integrale de Cristinel Munteanu este o „variantă îmbunătăţită” a tezei de doctorat susţinută în 2006 la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi.
În ultimii ani se conturează, din ce în ce mai evident, la Iaşi, o şcoală de lingvistică integrală de tip coşerian care, sub coordonarea profesorului Stelian Dumistrăcel, are ca principală temă de cercetare o problemă actuală de lingvistică – a discursului repetat – văzută mai ales ca o problemă de lingvistică a textului / discursului şi urmărită sub aspect practic, aplicativ. Această timidă, deocamdată, şcoală ieşeană – care este oarecum complementară şcolii coşeriene de la Cluj, condusă de profesorul Mircea Borcilă şi devenită deja o certitudine – a dat până acum câteva lucrări notabile atât ale coordonatorului ei, cât şi ale unora dintre doctoranzii săi.
Lucrarea lui Cristinel Munteanu se înscrie în rândul unor asemenea apropieri creatoare de lingvistica lui Eugeniu Coşeriu. Cartea vizează tema coşeriană a discursului repetat pe care o particularizează în domeniul frazeologiei, un domeniu de studiu al limbii oarecum tânăr şi aflat încă în căutarea unui loc propriu în lingvistica nu numai românească. Şi în acest domeniu, al frazeologiei, autorul este interesat de relaţia de sinonimie, ceea ce înseamnă că îl vor preocupa sinonimia frazeologică şi sinonimia lexico-frazeologică, nu şi sinonimia lexicală. Problemele acesteia sunt însă prezentate în prima parte a lucrării, întrucât se face observaţia pertinentă că sinonimia lexicală şi cea frazeologică sunt categorii semantice analogice, prima oferind celei de a doua modele de analiză şi de clasificare.
Posibilitatea de a realiza un studiu lingvistic al sinonimiei frazeologice o are autorul şi pentru că beneficiază de extinderea coşeriană a domeniului lingvisticii care îmbrăţişează pe lângă lingvistica limbii (langue) şi lingvistica vorbirii în general şi lingvistica textului / discursului. Vorbind despre sinonimia frazeologică în limba română, Cristinel Munteanu înţelege că fenomenul de sinonimie nu aparţine limbii ca sistem (limbii funcţionale, cum o numeşte E. Coşeriu), ci limbii istorice, care nu este niciodată un sistem, ci un diasistem. Pentru că este preocupat de sinonimia frazeologică, va fi nevoit să deplaseze discuţia mai ales în lingvistica textului. Reamintim că Eugeniu Coşeriu este lingvistul care a „lansat” încă din deceniul al şaselea al secolului trecut conceptul de competenţă expresivă (ştiinţa de a vorbi în anumite circumstanţe), cu aproape două decenii înainte ca antropologul şi lingvistul american Dell Hymes să impună în 1971, în cadrul etnografiei comunicării (un curent în cercetarea antropologică), conceptul de competenţă de comunicare înţeles ca ştiinţă de a folosi limba în funcţie de contextul social.
Lucrarea lui Cristinel Munteanu nu este o simplă aplicaţie a lingvisticii coşeriene pe problemele sinonimiei frazeologice, ci este o cercetare a sinonimei frazeologice făcută cu o multitudine de mijloace, rezultate ale respectării a două principii epistemologice coşeriene: principiul tradiţiei (care spune că noutatea şi inovaţia nu apar decât pe fundalul intuiţiilor deja existente în tradiţia cercetării) şi principiul antidogmatismului (care ne îndeamnă să căutăm sâmburii de adevăr din concepţiile înaintaşilor). Fundamentul teoretic al lucrării îl constituie însă teoria lingvistică a lui Eugeniu Coşeriu, întreaga lucrare stând pe două premise: 1) că unitatea frazeologică este, ca şi cuvântul, un semn lingvistic, cu toate consecinţele ce decurg de aici şi 2) că preferabil este să se conserve sensul etimologic al termenului sinonimie (< gr. synonymia „asemănare de nume”) care ne trimite numai la sinonimia lexicală, sinonimia frazeologică şi sinonimia lexico-frazeologică.
Cartea este structurată pe două mari părţi echilibrate şi ca număr de pagini. Prima parte, intitulată „Concepte de bază în sinonimie”, cuprinde ceea ce s-ar putea numi partea pregătitoare a cercetării. În primul capitol al părţii I, „Conceptul general de sinonimie (consideraţii introductive)”, autorul îşi expune intenţiile, enumeră cercetătorii cărora li se simte îndatorat şi prezintă o tipologie a sinonimiei pe niveluri de limbă, pentru a ajunge la conceptele de sinonimie lexicală, frazeologică şi lexico-frazeologică. În capitolul al II-lea, „Conceptul de sinonimie lexicală”, îşi defineşte principalele concepte: text (în viziunea lui E. Coşeriu, produs al discursului), context (înţeles, coşerian, drept cadrul în care limbajul este efectiv întrebuinţat şi clasificat în context idiomatic, verbal şi extraverbal), conţinut al limbajului (în accepţie coşeriană, diferenţiat în desemnare, adică referinţă la faptele extralingvistice, semnificaţie, adică valoarea într-o limbă, şi sens, prin care se înţelege conţinutul specific al unui act de limbaj sau al unui discurs). Defineşte apoi sinonimia glosând pe marginea etimonului grecesc. Clasificări pe criterii diferite (formă, context spaţio-temporal şi mediu al utilizării, grad de apropiere între sinonime, distanţă textuală) pregătesc organizarea cercetării din partea a doua a lucrării. Enumeră şi comentează, în continuare, cinci condiţii pe care trebuie să le îndeplinească relaţia de sinonimie şi trei mijloace de verificare a sinonimiei (substituţia, antonimia şi traducerea). Termeni ca serie sinonimică, lanţ sinonimic, coeficient de diferenţă, dominant (ca reprezentant principal al sensului unei serii sinonimice), cap de serie sinonimică îşi primesc acum accepţia cu care vor fi folosiţi în partea a doua a lucrării. O importanţă deosebită pentru cercetarea concretă a sinonimei frazeologice – realizată în partea a doua a studiului pe materialul cules cu acribie dintr-un număr mare de texte literare „începând cu textele cronicarilor şi încheind cu opere ale scriitorilor contemporani” (p. 14) şi preferând, motivat, „proza, mai exact naraţiunea sau genul epic” (p. 14) – o are investigarea amplă a funcţiilor pe care le pot îndeplini sinonimele în comunicare. O trecere în revistă a acestor funcţii, aşa cum au fost ele identificate în literatura de specialitate, este urmată de o reevaluare personală a acestora, Cristinel Munteanu identificând patru funcţii ale sinonimelor: de variere a expresiei, de intensificare, de precizare şi de diferenţiere a termenilor.
Capitolul al treilea al primei părţi, „O perspectivă integralistă asupra sinonimiei”, continuă să prezinte conceptele coşeriene aplicabile la studierea sinonimiei: niveluri ale limbajului (universal, istoric şi individual), competenţă lingvistică (elocuţională, idiomatică şi expresivă), tipuri de norme corespunzătoare celor trei niveluri ale limbajului (congruenţa, corectitudinea şi adecvarea) pentru a ajunge la o schemă sinoptică de prezentare şi clasificare a sinonimiei, inspirată de lingvistica integrală, şi îndeosebi la distingerea a două tipuri de sinonimie: „o sinonimie in actu, reală, ce ar corespunde «vorbirii» şi o sinonimie in potentia, virtuală sau potenţială, ce ar reveni «limbii»” (p. 76-77). Mergând pe această idee, autorul prezintă felul în care se pune problema sinonimiei la fiecare din cele trei niveluri ale limbajului: universal, istoric şi individual, cu observaţia că se va insista mai mult asupra nivelului individual, unde va identifica nu numai o sinonimie in praesentia, ci şi una in absentia ce pare să aparţină însă, mai degrabă, nivelului istoric al limbii (deşi nu este întru totul de nesusţinut şi la nivelul individual).
În sfârşit, capitolul al IV-lea al primei părţi, „Delimitări conceptuale: frazeologism şi sinonimie frazeologică”, ne avertizează asupra accepţiilor cu care sunt utilizaţi cei doi termeni (frazeologism şi sinonimie frazeologică), încercând şi o trecere în revistă a preocupărilor româneşti în domeniul frazeologiei şi ajungând la ideea analogiei dintre cuvânt şi unitate frazeologică, idee care apare chiar în „Cuvântul înainte” al cărţii. Remarcăm, totodată, şi secţiunile în care Cristinel Munteanu se ocupă de distincţia dintre expresii şi locuţiuni (făcând unele propuneri în acest sens) sau de tehnica utilizării frazeologismelor expresive (cu observaţii referitoare la idiostilul unor scriitori precum Rebreanu, Sadoveanu, Fănuş Neagu etc.).
Partea a II-a, intitulată „De la competenţa idiomatică la competenţa expresivă pe terenul sinonimiei frazeologice în limba română”, pune la lucru conceptele şi clasificările preluate din lingvistica lui Eugeniu Coşeriu sau iniţiate de autorul lucrării, sub protecţia lingvisticii coşeriene pe un material la selectarea căruia autorul a pus multă sârguinţă şi pasiune. De altfel, lucrarea se încheie cu o „Anexă” cuprinzând „inventarul frazeologic din operele cronicarilor moldoveni şi munteni”, un eşantion al efortului depus pentru a identifica frazeologismele (locuţiuni şi expresii) în cele 53 de lucrări, preponderent literare, folosite ca izvoare.
Sinonimia frazeologică este cercetată la toate cele trei niveluri ale limbajului: cel universal, cel istoric şi cel individual. La nivelul universal, susţine Cristinel Munteanu, se poate vorbi despre împrumuturi şi calcuri lingvistice, respingându-se, motivat („semnificaţiile nu au valabilitate decât în interiorul unei singure limbi” – p. 232), ideea că poate exista sinonimie interlingvistică. La nivelul istoric, autorul este preocupat de problema delimitării între sinonime şi variante frazeologice, apreciind că variantele frazeologice sunt rezultatul schimbării unui termen neesenţial pentru semantica unui frazeologism, spre deosebire de schimbarea unui termen esenţial (pentru care propune denumirea de „variaţie sinonimizativă”), care duce la obţinerea unui sinonim frazeologic. Sinonimia frazeologică este apoi studiată şi exemplificată ca rezultat al variaţiei diacronice, al variaţiei diatopice şi al variaţiei diastratice şi diafazice.
Cele mai multe pagini ale celei de a doua părţi a lucrării sunt dedicate studierii sinonimiei frazeologice şi lexico-frazeologice la nivelul individual al limbajului, cel al vorbirii / discursului / textului, Cristinel Munteanu materializându-şi în acest fel convingerea că sinonimia este în primul rând un fapt de uz şi că, de aceea, acest fenomen lingvistic devine interesant pe terenul vorbirii. La nivelul vorbirii este atent, îndeosebi, la confirmarea prin numeroase exemple (de ordinul sutelor), comentate deseori şi sub aspect stilistic (apreciem drept captivante paginile [196-202] dedicate sinonimiei frazeologice latente, în care se face apel şi la conceptul coşerian de «funcţii evocative»), a clasificărilor prezentate în prima parte a lucrării. Spirit riguros, autorul ordonează materialul după diverse criterii: după funcţiile sinonimelor (în cazul sinonimei în contact / juxtapuse), după semnificatele categoriale (cele mai frecvente fiind sinonimele frazeologice verbale – în acest caz sunt întrebuinţate şi principiile de clasificare semantică ale verbului în general, valabile şi pentru frazeologismele verbale), în expunere ţinându-se seama şi de criteriul cronologic în ceea ce priveşte citatele (mai întâi textele vechi şi apoi cele noi).
Un scurt capitol de „concluzii parţiale susceptibile de nuanţări şi precizări ulterioare” (p. 232) enumeră, cu modestia cercetătorului stăruitor şi ponderat, zece dintre ideile considerate mai importante ale lucrării, atrăgând în acelaşi timp atenţia asupra elementelor de originalitate prezente aici.
Anexa, cuprinzând frazeologismele întâlnite în operele celor mai importanţi cronicari români, „s-a dorit exhaustivă” (p. 234). Bibliografia ce urmează conţine 214 titluri de articole, studii şi lucrări de specialitate, 27 titluri de dicţionare şi enciclopedii şi 53 de „izvoare” care au alimentat exemplificările bogate ale lucrării. La acestea se mai adaugă un rezumat în limba engleză şi un index de nume (ale scriitorilor şi ale specialiştilor la care s-au făcut referiri).
Comentariile alerte ale autorului „înzestrat” cu spirit critic şi curaj nu lasă, de regulă, să se vadă acribia informării, dar evidenţiază plăcerea de a lucra care-l însufleţeşte sau chiar îl domină şi care îşi are sursa în noua paradigmă lingvistică a lui Eugeniu Coşeriu, al cărui ucenic se consideră. Prin cartea de faţă, tânărul cercetător Cristinel Munteanu se dovedeşte a fi o certă speranţă a coşerianismului românesc.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog