Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ARGUMENT

Logosul

Ion HADÂRCĂ

Alte articole de
Ion HADÂRCĂ
Revista Limba Română
Nr. 1-3, anul XVII, 2007

Pentru tipar

* * *
Locuim, de fapt, sub retina visului, în timpanele timpului, într-o ţară stelară, mereu născătoare şi schimbătoare care dăinueşte numai prin respiraţia noastră.
 
* * *
Din alt codru verde-n freamăt creşte verb ce naşte leagăn.
 
* * *
„Patria mea este limba română”, astfel relansa fericit Nichita Stănescu o spusă mai veche a exilatului Emil Cioran: „Nu locuim într-o ţară, locuim într-o limbă. Asta şi nimic altceva înseamnă patria”. Există vreo diferenţă între mesajele cvasiidentice ale celor doi mari creatori?
Diferenţa este de asumare. Adică de situare în perspectiva interpretării. Când creatorul noosferei poetice a necuvintelor afirmă: „Patria mea este limba română”, el, în fond, vorbeşte ca un nou şi neasemuit voievod, înscăunat în fruntea acestui imperiu ideal, care, iată, din această clipă este Patria mea!
Pe când în cazul lui Emil Cioran – obstrucţionatul unui regim totalitar şi înfiatul limbii franceze – a rosti adevărul „Nu locuim într-o ţară, locuim într-o limbă. Asta şi nimic altceva înseamnă patria” echivalează cu un sublim jurământ de fidelitate şi neuitare a originii româneşti şi a unicei totuşi limbi materne.
 
* * *
Pentru scriitorii basarabeni conştientizarea faptului că anume limba română este patria noastră spirituală înseamnă o sfidare a minciunii separatiste şi o şansă de rezistenţă în faţa neantului prin asumarea clară şi neunivocă a zbuciumatului nostru destin identitar.
 
* * *
Limba oglindeşte omul.
 
* * *
Spune / vorbeşte ceva ca să-ţi spun cine eşti.
 
* * *
Un om – până deschide gura, şi altul – după ce o-nchide.
 
* * *
Lacul stă plin şi de peşti, şi de broaşte, dar îl rosteşte o floare de nufăr.
 
* * *
De urma lui Adam aţinându-se (ori gurii lui Adam potrivindu-i-se) Logosul sfânt, Limba primară s-a risipit cu încetul în noian de limbaje.
 
* * *
Astăzi roiul limbajelor îşi probează vitalitatea în orizonturile globalizării.
 
* * *
Noua tentaţie a zidirii babiloniene se manifestă pragmatic, într-o necesitate stringentă, pre-post-babiloniană, de omologare totuşi a unui meta-langaj universal.
 
* * *
Artele converg în slenguri transmoderne, ştiinţele converg în simboluri transdisciplinare.
 
* * *
Numai simţurile noastre s-au retras englezeşte ca nişte părţi de vorbire ne-mai-conjugate demult.
 
* * *
Limba, într-adevăr, este un organism viu, iar aceasta înseamnă, pe lângă toate, nu doar faptul că ea creşte, se dezvoltă, munceşte, dar, luaţi aminte, mai şi gândeşte şi ne gândeşte, mai şi uitându-ne, printre altele.
 
* * *
Sunt Cărţi între cărţi, dar şi cărţi ce nici nu merită să stea printre cărţi.
 
* * *
Suntem atât cât ne ţinem de Logos, de Limbă, de Sfântul Cuvânt.
 
* * *
Câtă vreme la gurile Dunării neamul nostru va sta şi-i va asculta învăţăturile sacre, atâta vreme nu vor seca nici izvoarele Limbii Române.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog