Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

SIMPOZION

Fundamentele greco-latine ale terminologiei medicale

Doina BUTIURCA

Alte articole de
Doina BUTIURCA
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XIX, 2009

Pentru tipar

Etape. Ştiinţă a remediilor şi anatomiei, medicina este un model gnoseologic ce a supravieţuit prin tehnici obiective, universale şi eterne de îngrijire a fiinţei umane. Istoria sa este legată de apariţia vechilor civilizaţii (egipteană, chineză, mesopotamiană), de la care ştiinţa modernă a moştenit primele „obiecte de cult” – empirice, din domeniul medical. Cel mai vechi text datează de aproximativ 5000 de ani şi a fost descoperit în Orientul Mijlociu, la Nippur, în Mesopotamia, sub forma unor tăbliţe de lut cu scriere cuneiformă. Terminologia face referire la cele mai importante remedii utilizate, dar nu menţionează bolile. În scrierile egiptene, identitatea medicului se suprapunea sacerdotului, scribului, fapt consemnat în termeni de tipul: „sacerdot-medic”, „scrib-medic”, patronul divin fiind zeul Thot, al cărui epitet era ph-ar-maki (în traducere – „cel care conferă siguranţă”). Epitetul pare a fi supravieţuit semantic în gr. v. pharmakon (vb. phero „a purta, a da, a duce”, subst. pharma şi pharmacon), rădăcină cvasiuniversală, în terminologia actuală. În perioada cuprinsă între anii 1000 î.H. şi 900 d.H., medicina este dominată de personalitatea medicilor greci şi mai apoi romani, care impun o mare parte a limbajului de origine greacă şi latină. Fascinat de principiul contrariilor, în terapia medicamentoasă (contraria contrariis curantur) şi de cel al efectelor bolii (similia similibus curantur) – adică, alopatia şi homeopatia, în ştiinţa actuală – Hipocrate a rămas părintele primului corpus coerent de termeni medicali, organizat într-un sistem autentic ştiinţific şi filozofic. Detaşându-se de magie şi de vrăjitorie, medicina instituită de greci a realizat trecerea de la practicile empirice la metodele ştiinţifice şi prin sistemul de organizare: gr. iatros desemna medicul farmacist a cărui activitate se desfăşura la locuinţa acestuia, iatreion („oficina medicală”); stocul de medicamente era depozitat într-un spaţiu special, numit apothiki („cămară, depozit”). Rădăcina iatro- a dezvoltat ideea axiomatică de medic, devenind paradigmă conceptuală pentru numeroşi termeni generali: pediatru, pediatrie, cosmiatrie, iatrochimie etc. După moartea lui Alexandru cel Mare, în 323 î.H., centrul ştiinţelor se va deplasa din Grecia la Alexandria şi apoi la Roma. Viaţa cotidiană a grecilor şi a romanilor din vremea lui Hipocrate şi a lui Celsus a lăsat o puternică amprentă asupra limbajului medical. Ab initio, romanii au latinizat unii dintre termenii împrumutaţi, prin modificarea terminaţiei greceşti masculine -os, în terminaţia latină -us, ca în gr. v. brankhos > branchus, sau a celei feminine -e in -a, ca în gr. v. theke > lat. theka. Numele neutre vor substitui terminaţia grecească -on cu lat. -um: gr. v. craniom > lat. cranium. Doar neutrele terminate în -a se vor menţine neschimbate (gr. coma > lat coma).
Tipare. 1. Analogia. Statutul translexical al terminologiei medicale nu este creaţia absolută a terminologiei secolului XX. Nenumăraţi termeni (inventariaţi de Valeriu Rusu), mai cu seamă în anatomie, s-au format prin metaforizare – în greacă şi în latina clasică – având ca spaţiu de referinţă realitatea cotidiană: lat. vestibulum cupl. vestibula (spaţiul dintre stradă şi uşa casei, intrarea), atrium cu pl. atria [antecamera cu pereţii „afumaţi” (lat. ater – negru) datorită focului care ardea la mijlocul încăperii], thalamos (dormitorul, camera din interiorul casei) erau spaţii ale unei case romane. Aici regasim fundamentele lingvistice ale conceptelor medicale: vestibul bucal, vestibul membranos, vestibul osos, vestibular (adj.), atrium cordis. Pentru a desemna structurile interne ale creierului, Galenus utilizează termenul thalamos (dormitorul casei romane). În Grecia antică peretele despărţitor al camerelor se numea phragma, iar la Roma septum. Limbajul medical utilizează termenul diaphragm, însă etimonul grecesc a dus – la nivel paradigmatic – la apariţia unei întregi serii sinonimice, în vocabularul comun (dispozitiv de reglare a unui fascicul luminos). Grinzile acoperişului se numeau trabes (bârna mare) şi trabeculum, iar terminologia medicală desemnează prin derivatele trabecul, trebacular concepte privind „structura anatomică de origine fibroasă sau musculară, având forma de bandă sau fascicul”, respectiv „care este format din trabecule”. Locurile de trecere ale casei romane erau denumite fauces, o arcadă – fornix.
Cu toate că utilizează unităţi lexicale preexistente, termenii medicali dobândesc noi atribute, de natura onomasiologica, actualizând un statut interlingual. Iată, comparativ, o listă de termeni ce actualizează fluxul neîntrerupt dintre terminologia lingvistică si terminologia normativă (în vocabularul panlatin şi englez) cu excepţiile inerente:
lat. atrium, ii / n.(încăpere principală într-o casă romană; sală, portic) -atriu (NA), fr. oreillette; med.: atriu cardiac, atriu auricular, atriu pulmonar;
lat. areola, ae / f. (curte mică) – areolă (NA), fr. aréole;
lat auricilla, ae / f. (diminutiv al lui auricula: urechiuşă) – auricul (NA); med.: auricular (cf. fr. auriculaire), auriculo-osteodisplazie (cf. fr. auriculo-osteodysplasie; engl. Beals`syndrome), auriculoterapie (cf. fr. auriculothérapie; engl. auriculotherapy), auriculotomie (cf. fr. auriculotomie; engl. auriculotomy);
gr. bronkhosbronhie (NA); med.: bronhie de drenaj (cf. fr. bronche de drainage; engl. draining bronchus), bronhiolă (cf. fr. bronchiole), bronhioliză (cf. fr. bronchiolyse; engl. bronchiolysis) etc. (creează aproximativ 42 de termeni);
lat. cellula, ae / f. (dimin. e la lat. cella, ae – cămară mică) – celulă (termen interdisciplinar): creează 111 termeni medicali în vocabularul panlatin şi în limba engleză;
lat. decoctum, i / n. (decoct; fierbere) – med.: decoct / decoctum;
gr.(dia) phragma, atos (barieră) – diafragma (termen interdisciplinar); med.: diaphragm (NA); diaphragmatic (cf.fr. diaphragmatique; engl. diaphragmatic), diafragmatocel (cf. fr. diaphragmatocèle; engl. diaphragmatocele), diafragmă;
lat. ductus, us / m. (tragere, ducere; canal, traseu; mod de organizare) – duct (NA); med.: ductopenie (cf. fr. ductopénie; engl. ductopenia), ductulus, ductus, ductus arteriosus;
gr. enkephalos (gr. en (în) + kephale -cap) – encefal (NA); med.: encefalită (cf. fr. encéphalite; engl. encephalitis) etc. (creează aproximativ 20 de termeni);
lat. phalanx, angis / f. (formaţiune de luptă în rânduri strânse la greci, macedoneni, gali si germani; trupă; mulţime) – med.: falange; falangectomie (cf. fr. phalangectomie; engl. phalangectomy); falangetă (cf. fr. phalangette; engl. third phalanx) etc.;
lat. fons, tis / m – fontanelă (cf. fr. veche fontanelle, dimin. de la fontaine), NA; med.: fontanelă anterioară (cf. fr. fontanelle antérieure; engl. anterior fontanelle); fontanelă posterioară (cf. fr. fontanelle postérieure; engl. posterior fontanelle); fontanelă posterolaterală (cf. fr. fontanelle postérolatérale; engl. posterolateral fontanelle);
lat. glans, ndis / f. (ghindă şi orice alt fruct care seamănă cu ghinda: castană, curmală, nucă; fig. proiectil sferic de pământ ars sau de plumb) – glandă (cf. fr. glande) etc. (creează aproximativ 35 de termeni specializati, majoritatea NA) etc.;
gr. pyloros; lat. pylorus (portar, paznic) – pilor (NA); med.: pilorectomie (cf. fr. pylorectomie; engl. pylorectomy) etc. (creeaza aproximativ 10 termeni);
gr. pneuma, atos (aer, respiraţie) – pneumatic (cf. fr. pneumatique; termen interdisciplinar). În cognitivistica medicală fundamentează aproximativ 60 de termeni.
gr. Thorax, akos / lat. thorax, acis (platoşa luptătorilor greci) – torace (NA) etc.; fundamentează conceptual aproximativ 20 de termeni intradisciplinari.
În procesul de metaforizare, fundamentele greco-latine nu sunt numai o problemă de lingvistică formală, ci şi una de lingvistică cognitivă, o modalitate conceptuală de evaluare a omului raportat la realitate. Medicii greci şi romani gândeau metaforic, reflectând o realitate neobişnuită prin formele de cunoaştere şi în termenii unei experienţe obişnuite. Metaforizarea în limbajul medical este, într-o primă etapă, un proces de selectare a cuvântului din limba comună, în virtutea câtorva criterii translingvistice: 1. contextul empiric / funcţia comună a două obiecte eterogene: rolul lui pylorus (la greci, pyloros) era acela de a păzi intrarea în casa grecească / romană – în context medical, pilorul „păzeşte”, controlează intrarea în intestin; 2. identitatea / coreferinţa: thorax desemna platoşa luptătorilor greci – med. torace defineşte „cavitatea... situată la partea superioară a trunchiului”; 3. trăsături distinctive: de la animata piaţă a grecilor, numită agora, s-a format termenul agora(fob). Trăsătura distinctivă a pieţelor greceşti era aceea de spaţiu deschis, public. Este caracteristica semantică ce a determinat selectarea cuvântului uzual din limba comună şi conceptualizarea lui. Cu toate că modelul de cunoaştere a noţiunii rămâne cuvântul uzual, odată cu fixarea unităţii cognitive se produce separarea celor două planuri semantice: termenul dobândeşte o valoare nominativă autonomă, semnificaţia metaforică reflectând – aşa cum a demonstrat J. Serle – altceva decât semnificaţia directă a cuvântului. În context psihiatric, agora(fob) şi-a pierdut semnificaţia primară, a devenit un concept şi, în consecinţă, revendică o definiţie exactă, nu o explicaţie lexicală („teamă iraţională de spaţiile deschise”). Matricea metaforică a termenilor medicali din domeniul NA cuprinde câteva tipare de cultură şi civilizaţie greco-latină. Casa şi împrejurimile este primul tipar, după criteriul frecvenţei. Urmează apoi uneltele agricole, formaţiunile de luptă, podoabele, instrumentele muzicale etc. Sunt elemente ce reprezentau microuniversul stabil, labirintic, profund accesibil cunoaşterii individuale şi, în consecinţă, propice analogiilor în reflectarea fiinţei.
2. Perifrazarea cu aglutinare (în lingvistica tradiţională, compunerea savantă / compunerea tematică). Diacronic şi structural, formarea terminologiei medicale şi farmaceutice panlatine din secolele al XIX-lea şi al XX-lea utilizează, aproximativ, aceleaşi tipare lingvistice.
Excerptând datele oferite de sursele lexicografice (în limbile româna, franceză, italiană şi spaniolă), observăm că sferele lexico-semantice sunt (cu excepţiile cuvenite) o reflectare a cvasiuniversalităţii terminologiei europene de sursă francofonă. La baza piramidei există un ansamblu de rădăcini şi de morfeme canonice (prefixe, sufixe, prefixoide şi sufixoide) latine şi greceşti, de procedee (derivarea, perifrazare cu aglutinarea cuvintelor din structura / perifrazarea neaglutinată / calcul lingvistic) precis delimitate şi cu utilizare internaţională. Perifrazarea cu aglutinarea cuvintelor din structură ocupă un loc privilegiat. Din perspectiva unei abordări funcţionale a terminologiei lexicale, Maria T. Cabré avansa ipoteza că afixoidele sunt tridimensionale: sunt unităţi cognitive, lingvistice (aparţin limbilor naturale, au conţinut lingvistic) şi comunicative, utilizate în ultimii 200 de ani, în calitatea de creaţii conştiente ale savanţilor.Judecate după criteriul lingvistico-semasiologic, rădăcinile,afixele şi afixoidele pot fi organizate în clase semantice pe baza semelor comune.
Afixoidele cunosc două metamorfoze: statutul primar (etimologic), de temă, caracterizat printr-un înalt grad de lexicalizare, şi statutul secundar, derivat, în sincronie. Nucleul acestora concentra semnificaţia cuvântului, în limbile latină şi greacă. În formele sincronic diversificate, perifrazele cu aglutinare au două tipuri de componente semantice: una de ordin nominativ (afixoidul) şi alta de ordin lingvistic (rădăcina). Din punct de vedere semantico-noţional, afixoidul denumeşte substanţa, concentrează semnificaţia termenului, clasifică; radicalul nominalizează referentul (realitatea extralingvistică). Iată o listă de prefixoide unipoziţionale, de sub A, având valenţe onomasiologice variabile, în funcţie de domeniu: intradisciplinar (în medicină): abdomino- (cf. lat. abdomen), abero- (cf. lat. aberrare „aberaţie”), acefal(o)- (cf. gr. akephalos „absenţa capului”), acrom- (cf. gr. acrom „lipsit de culoare”), adip(o)- (cf. lat. adipis „grăsime”), alaso- (cf. gr. allasein „schimbare”), albumino- (cf. lat. albumen „albuş de ou”), alvelo- / alvel(o)- (lat. alveolus „alveole”), anatomo- (cf. gr. anatome „disecţie, anatomie”), anchilo- (cf. gr. ankylos „înţepenire”), angi(o)- (cf. gr. angeon „vas anatomic”), anhidro- (cf. gr. angydros „lipsa apei”), anozo- (cf. gr. anosos „nerecunoaştere a bolii”), antro- (cf. gr. antron „cavitate”), aorto- (cf. gr. aorte „aorta”), apic(o)- (cf. gr. apex, apicis „extremitate”), arteri(o)- (cf. gr. arteria „arteră”), atax(o)- (cf. gr. ataxia „dezordine”), atelo- (cf. gr. ateles „ruine, darâmături”), atret(o)- (cf. gr. artretos „neperformant”), atrio- (lat. atrium), auricul- (cf. lat. auriculo „ureche”), axo- (cf. gr. axon „tulpină”), axono- (cf. gr. axon „axă”). Termeni interdisciplinari: acanto- (gr. akathna „spin”) – în medicină / botanică / domeniul militar; acari- / acaro- (cf. gr. akari „căpuşă”) – biologie / medicină; aceti- / acet(o)- (cf. lat. acetum) – în industria alimentară / farmacie; acetona- (cf. lat. acetum „oţet”); achiro- (cf. gr. akhyron „pleavă”) – în botanică / medicină; acidi- / acid(o)- (cf. lat. acidus „acru”) – în medicina / farmacie / biochimie; acrid(o)- (cf. gr. akris / idos „lacustă”) – biologie / medicină; acro- (cf. gr. akros „ascuţit”) – în istorie / botanică / sculptură / psihologie / medicină; actin(o)- (cf. gr. aktin „rază”) – în medicină / botanică / zoologie; aculei- (cf. lat. aculei „spin”) – în medicină / botanică; acva- /acvi- (cf. lat. aqua „apă”) – în artele vizuale / medicină / industrie; aeri- / aero- (cf. gr. aer, aeros „aer liber”) – medicină / biologie / biofizică / geografie etc.; agrio- (cf. gr. agrios „sălbatic”) – în medicină / agricultură / turism; agrosto- (cf. gr. agrostes „iarbă”) – botanică / medicină; alelo- (cf. gr. alelon „alternativă”) – botanică / biologie / medicină; alo- (cf. gr. allos „altul”) – biogenetică / botanică / medicină; alotrio- (cf. gr. allotrio „divers”) – stomatologie / geologie / medicină; amato- (cf. gr. amathos „nisip”) – în botanică / medicină / psihologie; amaxo- (cf. gr. amaxa „car”) – în psihomedicină; ambli(o)- (cf. gr. amblyos „slab”) – în psihomedicină / biomedicină; amnio- (cf. gr. amnion) – biomedicină; ampelo- (cf. gr. ampellos „viţa-de-vie”) – medicină / viticultură; anemo- (cf. gr. anemos „vânt”) – geografie / medicină / botanică; aniz(o)- (cf. gr. anisos „inegal”) – medicină / biologie / mecanică / anatomie; anom(o)- (cf. gr. ananos „anormal”) – medicină / botanică; antrac(o)- (cf. gr. antferax „cărbune”) – medicină / chimie / botanică; anul(o)- (cf. anulus „inel”) – medicină / anatomie / biomedicină; api- (cf. lat. apis „albină”) – biomedicină; arahn(o)- (cf. gr. arakhne „păianjen”) – biomedicină; are(o)- (cf. lat. area „loc neted”) – medicină / lingvistică / arhitectură, geografie; arist(o)- (cf. gr. aristos „nobil”) – istorie / medicină / botanică; artr(o)- (cf. gr. arthron „articulaţie”) – chirurgie / biologie; asco- (cf. gr. askos „burduf”) – biomedicină / botanică / medicină; aster(o)- (cf. gr. asteron „astru”) – biomedicină / cosmologie / medicină / astrologie; atax(o)- (cf. gr. ataxia „dezordine”) – medicină / psihologie; altero- (cf. gr. athere „terci de faină”) – biomedicină; audio- (cf. lat. audio „auz / a auzi”) – medicină / fizică / industrie; aulo- (cf. gr. aulos „tub, cavitate”) – medicină / botanică; auro- / auri- (cf. lat. aurum „aur”) – geologie / arhitectură / medicină / industrie / psihologie / cosmologie; auto- (cf. gr. autos „prin sine însuşi, pe cont propriu”) – politologie / medicină / industrie / chimie / geografie / informatică etc.; auxa- / auxo- (cf. gr. auxanien, auxein „creştere, dezvoltare”) – medicină / geografie; axo- (cf. gr. axon „tulpină”) – botanică / medicină / biologie / geometrie; axono- (cf. gr. axon „axa”) – medicină / geometrie; azigo- (cf. gr. zygos „impar”) – medicină / biologie.
Termenii formaţi cu afixoide sunt structuri aglutinate cu o foarte mare frecvenţă în limbajul medical. Sunt omniprezenţi în cele mai variate ramuri ale ştiinţei. Predilecţia pentru prefixoidele care indică poziţia sau direcţia demonstrează utilizarea acestora în combinaţii diferite şi cu valori semantice şi noţionale diferite: a- / ab- / abs- (cf. lat.ab, abs, prepoz. „departe de, în afara de”): abducţie; ad- (cf. lat. ad „lângă, la, către, spre, până la, pentru”, prepoz.): adrenalina; anis(o)- / aniz(o)- (cf. gr. anisos „inegal”): anizocorie; cis- (cf. lat. cis „dincoace”, prepoz.): poziţia cis; circum- (cf. lat. circum „în jurul, împrejurul”): circumvoluţiune; dextro- / dextru- (cf. lat. dextro-, dexter, -tra, -trum „drept, care e la dreapta”): dextroză; dia- (cf. gr. dia- / dia „peste, prin, de-a lungul, separare, poziţie de mijloc”, prepoz.): dializă; ek- (cf. gr. ek-, ek „afară / în afară”, adv. / prep.); ex- / e- (cf. lat. ex „din, de pe, de la; din, dintre”): exoterm, extruzie; ecto- (cf. gr. ektos „afară / în afară”, prepoz.): ectoparaziţi; ex(o)- (cf. gr. ex-, exo „în afară, exterior, spre”, adv. / prepoz.); extra- / extro- (cf. lat. extra „în afară / afară de, fără de”, adv. / prepoz.): extrasistolă; en- / em- (cf. gr. en „în interior / în, de, de la, între”, adv. /prepoz.); end(o)- / ent(o)- (cf. gr. endon „înăuntru, în interior”, adv.): endocardită; intra- / intro- (cf. lat. inter „în mijlocul, între”, prepoz.): intravenos; epi- (cf. gr. epi „pe, deasupra, lângă”, prepoz.): epiglota; infra- („sub, dincolo de”, prepoz.): infraliminal; inter- (cf. lat. inter „între, printre”, prepoz.): intervertebral; izo- / iso- (cf. gr. iso-, isos „egal”, adv.): izocrom; levo- (cf. lat. laevus, -a, -um „stânga”, adj.): levocardie; mez(o)-, mezo- (cf. gr. meso-, mesos „de mijloc, mijlociu”, adj.): mezomorf, mezencefal; meta- (cf. gr. meta „în mijloc, împreună / în mijlocul, cu”, adv. / prepoz.): metamer; orto- (cf. gr. ortho-, orthos „drept / solid, prosper”, adj.): ortogenie; para- (cf. gr. para-„aproape / lângă, legat de, de-a lungul, de partea”, adv. / prepoz.): paraclinic; retro- (cf. lat. retro „în urma, înapoi”): retrohipofiză; trans- / tranz- (cf. lat. trans „dincolo, peste”, prepoz.): transdermic.
La nivel discursiv, se manifesta o tot mai pronunţată tendinţă de terminologizare a prefixoidelor: poli, dermato etc. Prin contiguitatea elementelor se realizează un transfer semantic, rădăcina dispare, iar prefixoidul concentrează sensul onomasiologic, fiind purtătorul integral al informaţiei conceptuale. Afixoidele din compusele trunchiate de acest tip preiau semnificaţia rădăcinii etimologice (poli-clinică; dermato-logie) din structura compusă, comportându-se funcţional – în sincronie – asemenea unui substantiv simplu, cu accepţiunea de „instituţie medicală de consultaţii şi de tratament ambulatoriu”, respectiv „ştiinţă a bolilor pielii / studiu al pielii”. Spre deosebire de lexicul comun, unde unităţile lexicale actualizează valori diferite – în funcţie de contextul lingvistic –, bucurându-se de disponibilităţi semantice variate, afixoidul terminologizat nu depăşeşte caracterul monoreferenţial impus conceptual – în denumirile generice. Avantajul prefixoidelor de a exprima concis conceptul nu rămâne fără implicaţii asupra analizei terminologice lexicale: dăunează, în primul rând, nivelului de ştiinţificitate, ducând la adâncirea fenomenului de stratificare calitativă a limbajului, la vulgarizarea acestuia, în titluri de reviste / articole de cercetare (revista „Dermato”), în discursul publicitar. În structuri de acest tip se produce decontextualizarea termenului medical, prin utilizarea lui în contexte particularizate. De exemplu, unitatea „dermato-venerice” utilizată într-un curs de medicină este, indiscutabil, un termen medical, având definiţia cunoscută şi general acceptată. Dacă dermato apare în structura S.C. Dermato S.R.L., nivelul de ştiinţificitate este anulat, iar posibilitatea de a fi termen medical este minimă. Utilizarea interdisciplinară a termenilor medicali are, în al doilea rând, consecinţe morfosemantice. Prefixoidele interdisciplinare pot ilustra un concept prin fixare în sintagmatic: clinica dermato / cabinet dermato / dermato blog / dermato-estetic / cremă dermato-reparatorie etc. – libertatea contextuală fiind creatoare de noi sensuri şi paradigme. Permanenta concurenţă între construcţiile echivalente, în care prefixoidul funcţionează ca adjectiv invariabil, este o dovadă a productivităţii lui interdisciplinare.
Judecând statutul prefixoidelor după criteriul structural, în asociere cu mărcile formale, există în limbajul medical cinci paradigme, conservate ireversibil, în funcţie de statutul interfixului şi de alternanţa prefix / prefixoid:
(1) Termeni panlatini formaţi din prefixoid + interfix i + termen-bază: calci-calciu, calcar (<fr. calci-, cf. lat. calx, calcis): rom. calcibindină (<fr. calcibindine; engl. calbindin), calcipexie (<fr. calcipexie; engl. calcipexy, cf. lat. calx, calcis; gr. pexis „fixare”); rom. tahicardie (<fr. tachycardie; engl. tachycardia, cf. gr. ταχν-, ταχύς- „rapid”; καρδι-; καρδια „inimă”). Regula era generală în limba latină: dacă termenul al doilea începea cu o consoană, temele în -a şi cele în -o aveau vocala finală închisă la -i, iar temele în -u, prin analogie, schimbau pe -u în -i (stillicidium). Ca vocală de legătură unică, specifică compunerii, -i era folosit analogic, chiar şi înainte de vocală (lat. funiambulus).
(2) Termeni panlatini formaţi din prefixoid + interfix o + termen-bază: rom. enter(o)virus (<fr. entérovirus; engl. enterovirus, sp. enterovirus, it. enterovirus, germ. Enterovirus: cf. gr. έυτερο-, έυτερον- „intestin”); rom. sacrolombar (<fr. sacro-lombaire: cf. lat. sacrum- „osul sacru”; lumbus „şale”); saprofit (<fr. saprophyte: cf. gr. σαπρο-, σαπρός- „putred”). Vocala tematică -o, în compuse, era atribuită influenţei greceşti (sacrosanctus, mulomedicus). Acest interfix a supravieţuit în terminologia panlatină în formaţiunile care conţin elemente de origine greacă: rinofima (<fr. rhinophyme, engl. rhinophyma: cf. gr. ρινο, ρις „nas”); eo- „de început, primitiv, preistoric” (<fr. éo-: cf. gr ήώς- „auroră, zori”).
(3) Termeni panlatini formaţi din prefixoid şi conjugarea interfixelor greceşti şi latineşti + termenul-bază: rom. card(io)megalie (<fr. cardiomégalie; engl. cardiomegaly: cf. lat. cardiomegalia, gr. καρδι-; καρδία „inimă” + μεγα-, μεγαλσ-, μέγας „mare”). Fenomenul este explicabil prin latinizarea prefixoidelor greceşti, care în structurile complexe revendică juxtapunerea interfixului latin -i- şi a vocalei greceşti -o.
(4) Termeni panromanici bi- (triconceptuali), formaţi din două / trei afixoide + termenul-bază: rom. cardioesofagial (< fr. cardioesophage; engl. cardioesophageal); rom. histerosalpingografie (< fr. hystérosalpingographie; engl. histerosalpingography: cf. gr. hystera- „uter”, lat. solpinx, -ingis, gr. salpinx, -ingos „trompă”, gr. graphein- „a scrie”).
(5) Unităţi neologice panromanice, alcătuite din afixoide precedate de prefix + termenul-bază (de tipul compuselor însoţite de prefixele greceşti: a(an)- „fără”, hiper- „mai mult”, hipo- „sub”, para- „dincolo de, înafară de”, peri- „în jurul”): afibrinogenemie (< fr. afibrinogénémie; engl. afibrinogenemia); hiperbilirubinemie (<fr. hyperbilirubinémie; engl. hyperbili); hiposteatoliză (<fr. hypostéatolyse; engl. hyposteatolysis); paraosteoartropatie (<fr. paraόstéo-arthropathie; engl. paraosteoarthropathy); pericardiocenteză (<fr. péricardiocenthèse; engl. pericardiocentesis).
Din punct de vedere diacronic, până în secolul al XX-lea, afixoidele apăreau în structuri bimembre. Cu cât ne apropiem de sistemul medical actual, afixoidele apar în structurile polimembre, amalgamate ale ultimelor două paradigme pe care le-am luat în considerare. Observăm că elaborarea sistemului terminologic medical este un proces diacronic progresiv. Modificările s-au produs sub formă de sistem. Terminologia nu apare în ipostaza unui obiect imuabil, ca sumă de forme fără trecut, de nomenclaturi cu reguli stricte. Fiecare paradigmă se află într-o evoluţie coerentă, liniară, asigurată de caracterul mobil, variabil şi universal al sistemului afixelor şi afixoidelor: unii termeni sunt resemantizaţi, alţii dezvoltă noi unităţi conceptuale, perfect adaptate sferei referenţiale. Aceste mecanisme sinergetice de organizare a structurilor funcţionează atâta timp, cât urmează direcţia firească de evoluţie în „dreapta potrivire a numelor” (Platon) cu matricea originară greco-latină. „Diacronia sistemică” propusă de Martinet transgresează filozofia structuralistă de tip saussurian, modificând relaţia binară diacronie – sincronie în „triadă dinamică”: corpusul de compuse savante este o structură sistemică a terminologiei medicale atât în sincronie cât şi în diacronie, iar analiza sistemului diacronic al rădăcinilor actualizează corelaţiile dintre structurile consecutive, în toate etapele dezvoltării limbajului.
Analizate după criteriul frecvenţei, sufixoidele nu sunt atât de puternic marcate de diversitate. Formanţi ca: -dinie (durere), -id (asemănare), -ree (curgere), -ragie (a se desprinde brusc, a izbucni), -rafie (sutură) sunt purtători de seme aparţinând ramurii diagnosticului, semiologiei medicale sau chirurgiei. Sunt considerate reprezentante-tip ale simtomatologiei sufixoidele (al căror statut este, în unele situatii, bipoziţional): -algie (cf. gr. algos „durere”, bipoziţional): mialgie; -dinie (cf. gr. odyne „durere”): mastodinie; -geneza (cf. gr. genesis „nastere”): glucogeneză; -id (cf. gr. eidos „dispoziţie, asemănare”): pelagroid, steroid; -megalie (cf. gr. megalo- „mărire exagerată”, bipoziţional): acromegalie; -penie (cf. gr. penia „deficitar, sărac”): leucopenie; -ree (cf. gr. reein „eliminare, curgere”): logoree, steatoree; -spasm (cf. gr. spasmos „contracţie involuntară, spasm”, bipoziţional): cardiospasm. Există apoi, sufixoide reprezentante-tip pentru definirea unor diagnostice: -ază (cf. gr. iasis „stare, situaţie, condiţie”): helmintiază, streptochinază; -cel (cf. gr. chele „gheară, tumoare, strângere”): hematocel, cefalhidrocel; -ectazie (cf. gr. ektasso „dilataţie, extensie”): bronsiectazie; -emie (cf. gr. hemo „sânge / în sânge”): hiperlipidemie; -fil / -filie (cf. gr. philo- / philein „atracţie pentru / a iubi”, bipoziţional): hidrofil; -ita (cf. gr. (i)tis, sufix nominal „inflamaţie”): heliodermita; -malacie (cf. gr. malako-, malakos „moale, dulce, suav, blând”): osteomalacie; -oză (cf. gr. ozo- „miros, cu înţeles patologic”): acantoză, fibroză; -ptoza (cf. gr. ptosis „cădere, dizgraţie, deviere”): gastroptoză; -ragie (cf. gr. rage „fisură, curgere, a se desprinde brusc”): hemoragie; -urie (cf. gr. ouron „acid uric, urină”): hematurie.
3. Perifrazele neaglutinate. Mult mai numeroase în limbajul farmaceutic şi medical sunt perifrazele realizate prin alăturarea unităţilor terminologice în structuri neaglutinate. Se apreciază ca procentul unităţilor perifrastice de acest tip ar fi de 70% din numărul total al denumirilor folosite în diverse ramuri ale ştiinţei. În limbajul medical şi farmaceutic, ponderea unităţilor perifrastice este considerabilă şi se află în tradiţia terminologiei latine: 1. la nivelul sferei NA: ansa cervicalis, auricularis superior, axis sagitalis, membrum inferius, membrum superius, saccus lacrimalis (sac lacrimal) etc.; 2. în denumirile utilizate în limbajul farmaceutic şi în botanică: papaver somniferum (mac), asparagus officinalis (sparanghel), lilium candidum (crin alb), natrium sulfuricum (sulfat de natriu). Nomenclaturile anatomice utilizează limba latină drept bază. Prima recunoaştere oficială a nomenclaturii anatomice latine s-a produs graţie anatomiştilor germani la Congresul Uniunii Anatomiştilor, Basle, 1895 (prima standardizare Basiliensia Nomina Anatonica). Sistemul terminologic s-a dovedit însă a fi incomplet, faptul determinând o a doua standardizare, în 1935, la Jena, Jenainsia Nomina Anatomica. Comitetul Internaţional de Nomenclatură Anatomică realizează cea de-a treia standardizare, în 1950, cunoscută sub denumirea Parisiensis Nomina Anatomica.
Dintre subdomeniile cognitive ale medicinii actuale, au un număr restrâns de perifraze sintagmatice cu element predominant greco-latin – semnele şi sindroamele, a căror sursă se află în patronime (de origine romanică, anglo-americană sau arabă).
Fundamentele greco-latine ale limbajului medical şi farmaceutic actual au cel puţin două valenţe universale: pe de o parte, continuitatea terminologică, din punct de vedere al spaţiului (este o terminologie universală, nelimitată de bariere naţionale), pe de altă parte, din punct de vedere istoric, termenii au fost utilizaţi într-o formă constantă de 2000 de ani, fapt ce le conferă capacitatea de a putea fi traduse cu exactitate.
 
Surse
1. Anatole Bailly, Dictionnaire grec-français, rédigé avec le concours de M. E. Egger, onziéme édition, Paris, Libraire Hachette, ’79, Boulevard Saint-Germain, Paris.
2. Valeriu Rusu, Dicţionar medical, ediţia a III-a, Editura Medicală, Bucureşti, 2000.
 
Bibliografie
1. Angela Bidu-Vrânceanu; Narcisa Forăscu, Limba română contemporană, Lexicul, Editura Humanitas, Bucureşti, 2005.
2. M. T. Cabré, Terminologies et linguistique: la théorie des portes, Terminologie nouvelle – June, 2000.
3. Fulvia Ciobanu, Finuţa Hasan, Formarea cuvintelor în limba română, Editura Academiei, Bucureşti, 1970.
4. E. Coşeriu, Lingvistica integrală, interviu realizat de Nicolae Saramandu, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996.
5. Alina Gioroceanu, Terminologia greco-latină în româna actuală, Editura Aius Print, Craiova, 2008.
6. I. Oprea, Lingvistică şi filozofie, Editura Institutului European, Iaşi, 1992.
7. Iuliana Popovici, Lăcrimioara Ochiuz, Dumitru Lupuleasa, Terminologie medicală şi farmaceutică, Editura Polirom, Iaşi, 2007.
8. A. Rey, La terminologie: noms et notions, Editura Le Robert, Paris, 1979.
9. Ferdinand de Saussure, Curs de lingvistică generală, Editura Polirom, Iaşi, 1998.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog