Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

DIALOGUL ARTELOR

Condiţiile apariţiei batik*-ului în Basarabia

Natalia PROCOP

Alte articole de
Natalia PROCOP
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XIX, 2009

Pentru tipar

În plan regional, cultura se dezvoltă în dependenţă de regimul instaurat în teritoriu, acesta influenţând, în mare parte, şi tradiţiile locale. Astfel, în perioada de timp 1812-1918, specificul cultural românesc din Basarabia a trecut prin mari încercări de înstrăinare, rusificare, colonizare şi deznaţionalizare forţată. Substituirea culturii naţionale cu cea rusă, stagnarea dezvoltării fireşti a procesului cultural a condiţionat depersonalizarea culturii, înlăturarea şi ignorarea elementului tradiţional. Autorităţile de la Sankt Petersburg au impus, în provincia anexată, un sistem de organizare administrativ propriu, fără a respecta legislaţia autohtonă. Dacă până la 1812 cultura Principatelor Române se caracteriza prin valorile umanismului, iluminismului şi romantismului european, în Basarabia aceasta a deviat în altă direcţie, fiindu-i alterat caracterul naţional şi infiltrându-i elementele slave. Se promova intenţionat o politică de asimilare spirituală a basarabenilor prin intermediul rusificării şcolii, bisericii, mass-mediei. Până la 1812, în Basarabia, ca şi în toată ţara Moldovei, funcţionau şcoli domneşti, mănăstireşti, parohiale şi se dezvolta învăţământul particular. Studiile puteau fi urmate în şcolile superioare din capitalele statelor europene: Viena, Berlin, Paris.După acest an, o mare parte dintre studenţii basarabeni şi-au făcut studiile în instituţiile de învăţământ mediu şi superior la Petersburg, Moscova, Kiev, Odesa, Simferopol, Sevastopol, Elisavetgrad, Kameneţ-Podolsc, Ananiev ş.a.
În anul 1891, la Chişinău, a fost fondată şcoala de desen condusă de basarabeanul T. Zubcu, care îşi făcuse studiile în domeniul artelor plastice la Sankt Petersburg. Fiind bine organizată şi administrată de Zubcu, instituţia a dat rezultate bune. Majoritatea basarabenilor care ulterior au făcut carieră artistică au urmat studiile la Şcoala de desen din Chişinău. Mai târziu, conducător al şcolii respective a fost numit absolventul Academiei de Belle-Arte din Petersburg V. Ocuşco. Sub conducerea lui şcoala de desen s-a dezvoltat vizibil şi a educat multe personalităţi notorii. În afară de cursurile de desen şi compoziţie, programa şcolară includea şi studiul sculpturii, un curs de prelegeri din istoria artelor plastice. Şcoala avea un mic muzeu, în care erau expuse cele mai bune lucrări ale elevilor.
Pe lângă această instituţie de învăţământ artistic activau şi diverse şcoli particulare. Astfel, în perioada anilor 1909-1914 în Chişinău funcţiona Şcoala de arte şi meserii condusă de P. R. Puzanova, unde învăţau 40 de elevi, repartizaţi în patru clase şi care deprindeau arta prelucrării artistice a ţesăturilor. În aceşti ani este evidentă o evoluţie în artele plastice din Basarabia, pentru că aici este vorba deja despre o specializare în domeniul textilelor, spre deosebire de alte instituţii artistice în care se predau doar obiecte fundamentale în studiul artelor. Cu toate că în perioada respectivă erau lansate artele decorative, domeniul preferat al artiştilor plastici rămânea a fi pictura.
În cadrul şcolii de arte s-a pus baza artistică a tinerelor generaţii, dar la studii nu puteau participa toţi doritorii, ci numai membrii familiilor înstărite, care îşi permiteau să achite taxa de studii.
În perioada interbelică, Basarabia a cunoscut transformări radicale în plan social, economic, politic, cultural etc. Noua politică a statului român, promovată după Unirea de la 1918, a contribuit esenţial la reanimarea procesului cultural naţional, producând transformări considerabile în învăţământ, ştiinţă şi artă. În toate domeniile artistice (literatură, arte plastice, teatru, muzică) se afirmă o întreagă pleiadă de personalităţi de valoare. Diversitatea de genuri, grupări şi orientări artistice, tendinţa de sincronizare cu cultura europeană caracterizează această scurtă perioadă de timp, dar remarcabilă prin realizările obţinute atât în Vechiul Regat, cât şi în provinciile integrate. Dacă până la 1918, în decursul unui secol şi mai bine, imperiul ţarist a promovat în Basarabia o politică de rusificare forţată şi deznaţionalizare, atunci actul Unirii a avut un rol decisiv pentru renaşterea şi dezvoltarea culturii naţionale. Între anii 1918-1940 şi-au continuat activitatea şcoala Belle-Arte şi alte instituţii, în incinta cărora s-au format numeroase cadre artistice, unele dintre ele fiind recunoscute în întreg spaţiul românesc, dar şi peste hotare.
Între anii 1918-1940 arta înregistra progrese vizibile, perioada fiind marcată de influenţa artei tradiţionale româneşti şi a celei occidentale. Artiştii plastici aderau la numeroase curente artistice, fapt ce a condus la structurarea şi conştientizarea concepţiei de artă naţională. Stagnarea acestei evoluţii a fost condiţionată de evenimentele din 1940 succedate de efectele pactului Molotov-Ribbentrop. Odată cu începutul războiului cele mai bune lucrări ale artiştilor plastici locali au fost evacuate, dispărând fără urmă, iar operele rămase nu prezentau valoare artistică.
După război arta decorativă se impune ca un gen relativ nou în spaţiul basarabean, accentul căzând doar pe dezvoltarea picturii. În alte republici sovietice deja existau şi se bucurau de o deosebită popularitate atât batik-ul, cât şi tapiseriile.
Deşi pe plan mondial are o istorie cu un trecut bogat, pentru Republica Moldova batik-ul e o formă de artă textilă recentă – se afirmă abia în anii ’60 ai sec. XX. Dacă iniţial această artă avea doar funcţii utilitare, ulterior a devenit un gen de artă autonomă cu o anumită fundamentare teoretică.
Ca obiect de studiu se preda la Şcoala republicană de arte plastice „I. Repin” din Chişinău, şi, mult mai târziu, la instituţiile de învăţământ superior din capitală – Academia de muzică, teatru şi arte plastice şi U.P.S. „I. Creangă” etc.
Primele atestări documentare referitoare la apariţia batik-ului în arta plastică din Basarabia sunt fixate în cataloagele din anul 1968. Este evident faptul că aceste prime încercări de a crea lucrări în tehnica batik-ului reflectă temele realismului socialist, pătruns în toate genurile artei de atunci. Această amprentă purtau şi lucrările absolvenţilor Şcolii republicane de arte plastice „I. Repin” din Chişinău, ai Universităţii de arte decorative din Lvov, ai Universităţii de arte decorative (secţia – textile) din Moscova – R. Efimenco, L. Cornienco, L. Constantinova, L. Ceban, A. Şugjda.
Primii absolvenţi ai şcolii autohtone care au practicat tehnica batik-ului au fost cei de la „I. Repin”, promoţia anilor ’52-’62: V. Pocutnaia, L. Cornienco, L. Ceban-Boico. Catalogul, editat în anul 1979, al celei de-a II-a Expoziţii republicane a operelor pictoriţelor, dedicate Anului internaţional al femeilor, include numele primei absolvente a şcolii locale de batik – Victoria Pocutnaia, promoţia 1952. La această expoziţie autoarea participă cu lucrarea „Simfonia eroică”. Cu acelaşi prilej Lidia Ceban-Boico expune batik-ul „Nunta”.
Însă primii artişti plastici basarabeni care au practicat cu real succes tehnica batik-ului au fost absolvenţii Universităţii textile din Moscova sau ai Academiei din Lvov. În rândul acestora trebuie remarcate numele Anghelinei Şugjda, absolventă în 1956 a universităţii moscovite, şi a Reghinei Efimenco, absolventă în 1968 a instituţiei din vestul Ucrainei. În acelaşi an Ludmila Constantinova absolveşte Colegiul superior artistico-industrial din Moscova.
Autorii sus-menţionaţi sunt consideraţi reprezentanţii perioadei date. Participă la numeroase expoziţii cu lucrări în tehnica batik-ului, abordând teme ce evocă tradiţiile şi obiceiurile populare: nunta, jocul, bocitul, casa mare etc.
Nivelul dezvoltării artei textile la etapa actuală în mare parte a depins de artiştii plastici şcoliţi în instituţiile de peste hotarele Republicii Moldova, pentru că, odată reveniţi acasă, ei aveau posibilitatea de a mânui tehnici noi, nepracticate până atunci, şi de a imprima batik-ului elementele tradiţiilor locale.
Batik-ul este apreciat ca „un nou gen de artă decorativă” în articolul lui Tudor Stăvilă despre expoziţia tematică de la sfârşitul anilor ’80. Autoarele prezente cu lucrări la vernisaj au fost: L. Prahova („Prietenia popoarelor”) şi N. Şuvalova („Livada Moldovei”).
Inegală a fost evoluţia batik-ului contemporan până la inaugurarea, abia la 23 iulie 1991, a Expoziţiei de artă decorativă a Moldovei. Tinerii artişti Vasile Grama, Alexander Drobaha, Olga Drobaha, Irina Şuh, Vasile Ivanciuc, Ludmila Şevcenco, Iurie Baba, Lidia Cravcenco, Veceslav Damir ş.a., făcându-şi studiile la facultăţile de profil din Lvov, Moscova, Tallinn, Sankt Petersburg, Minsk etc., odată reveniţi la baştină, resping tiparele acceptate de unii maeştri devotaţi tradiţiei ce aveau la temelie absurdităţile realismului socialist. Or, în anii ’80-’90 ai sec. XX în spaţiul pruto-nistrean arta decorativă este considerată minoră, de tip uzual sau, cel mult, de înfrumuseţare a ambianţei, nefiind în stare să valorifice teme de mare actualitate şi idei social-filozofice. Abia mai târziu se poate vorbi despre apropierea artei decorative ca nivel artistic de pictură.
Este cunoscut faptul că timp îndelungat au lipsit manifestări însemnate în domeniul artei textile. Astfel încât organizarea Asociaţiei Artiştilor de Artă Textilă şi Design Vestimentar – ATEX, din 1998, reprezintă o premisă semnificativă pentru evoluţia de mai departe a batik-ului. Fluxul artiştilor plastici ce practică imprimeul este legat şi de Primul Concurs Internaţional de Artă Textil-Decorativă „Dialog-98”, în cadrul căruia au fost expuse numeroase panouri decorative realizate în diverse tehnologii ale batik-ului, ce reprezintă fie compoziţii tematice, alegorice („Curenţi şi munţi, departe de realitatea lumească”, Tatiana Trofimov), fie natura moartă („Natura moartă”, Lidia Cravcenco) etc. Aici şi-au expus lucrările atât artiştii plastici din Republica Moldova – Vasile Grama, Lidia Cravcenco, Alexander Drobaha, Olga Drobaha, Ala Uvarov, Vasile Ivanciuc, Iurie Baba, Veaceslav Damir, Vladimir Avruţevici, Dmitri Harin, Tatiana Trofimov, cât şi de peste hotarele ei – Elena Derda, Viktor Derda, Natalia Gaţ (Ucraina).
Astfel, se constată o evoluţie continuă a batik-ului în Republica Moldova, dat fiind faptul că numărul autorilor şi expresivitatea lucrărilor creşte, îmbogăţindu-se atât tematica, cât şi tehnica executării. La etapa actuală, batik-ul se întâlneşte tot mai frecvent în viaţa cotidiană, inspirând crearea unor colecţii vestimentare în măsură să sublinieze personalitatea artistului, precum şi a „consumatorului”.
 
Bibliografie
1. I. Scurtu, Viaţa politică din România 1918- 1944, Editura Albatros, Bucureşti, 1982.
2. A. Oţetea, Istoria poporului român, Editura Academiei, Bucureşti, 1970.
3. T. Stăvilă, Imagine şi mesaj, „Literatura şi Arta”, Chişinău, nr. 44 (2048), 1 noiembrie 1984.
4. Dialog (Primul Concurs Internaţional de Artă Textil-Decorativă „Dialog-98”), Editura ARC, Chişinău, 2004.
5. А. Мельник-Любинецкий, Каталог, Тимпул, Chişinău, 1970.
 
 
* Batik – ţesătură din bumbac cu motive colorate, originară din nordul Indiei, din Malaysia şi Indonezia, introdusă în Europa de olandezi în sec. XVI. Decorul se execută manual, acoperindu-se cu ceară porţiunile de ţesătură care urmează să fie colorate; după o imersiune în soluţia colorată, ceara este înlăturată cu un solvent (benzină); operaţia se referă pentru fiecare culoare în parte (Dicţionar de artă [forme, tehnici, stiluri artistice], A-M, Editura Meridiane, Bucureşti, 1995, p. 56).
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog