Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

IN MEMORIAM VALERIU RUSU

Lou soulèu me fai canta

Ana BANTOŞ

Alte articole de
Ana BANTOŞ
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XVIII, 2008

Pentru tipar

În aceste timpuri definite drept ale multiculturalităţii Valeriu Rusu a înţeles că fenomenul comunicării nu poate fi conceput altfel decât prin prisma comuniunii spirituale, că e puţin să pledezi pentru universalul abstract, mai important dovedindu-se a fi perceperea comunicării prin prisma formelor istorice concrete şi că viitorul trebuie citit într-un prezent în care trecutul este împletit în mod organic. Anume din aceste considerente a organizat, în mai 1999, la Universitatea Provence Săptămâna poeziei române din Republica Moldova (cu participarea unei delegaţii din care făceau parte Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Iulan Filip, Vasile Romanciuc, Ion Hadârcă, Alexandru Bantoş şi subsemnata), în cadrul căreia, la multiplele întâlniri cu oameni de cultură, profesori universitari, studenţi francezi a fost subliniată oportunitatea relansării programului poeţilor în spiritul integrării europene, în albia trasată de înaintaşii noştri spirituali Frederic Mistral şi Vasile Alecsandri, a valorificării patrimoniului cultural comun. Consecvent, Valeriu Rusu a organizat, în 2001, Colocviul internaţionalGinta latină şi Europa de astăzi, la care am avut onoarea să fiu invitată împreună cu profesorul Anatol Ciobanu, scriitorii Nicolae Dabija, Iulian Filip, Vasile Romanciuc şi domnul Dan Mănucă, directorul Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide”, Filiala Academiei Române din Iaşi. Dialogul, scria Ortega y Gasset, este logosul din punctul de vedere al celuilalt, al aproapelui. Refugiat în Franţa, după o activitate îndelungată şi fructuoasă de dialectolog la Institutul de Lingvistică al Academiei Române (prima oară cunoscând refugiul la vârsta de numai şapte ani, când împreună cu părinţii şi cu fratele Vadim au plecat din satul natal Niorcani, Soroca, în România), Valeriu Rusu a făcut efortul de a-i apropia pe occidentali de limba, literatura şi cultura română.
În calitatea sa de profesor la Universitatea Provence a promovat cu multă osârdie valorile literare şi culturale româneşti, îndrumându-şi învăţăceii să traducă din poezia clasică şi modernă română. Datorită lui au apărut volumele traduse în franceză din Eminescu, Lucian Blaga şi poezia din Republica Moldova, Echos poétiques de Bessarabie, volumul de articole şi studii literare La pomme d’or de Mihai Cimpoi, iar împreună cu fiica sa Romaniţa şi cu soţia sa Aurelia Rusu, eminentă cercetătoare a operelor eminesciene în manuscris, care l-a încurajat şi susţinut pe tot parcursul vieţii lui zbuciumate, au tradus Ţiganiada lui Ion Budai-Deleanu. Sub îndrumarea lui Valeriu Rusu şi-au susţinut tezele despre literatura română Estelle Variot şi Mariana Danilenco-Crăciun, aceasta din urmă publicând-o sub titlul La poésie bessarabienne contemporaine et la quête de l’identité culturelle, Éd. Connaissances et Savoirs, Paris, 2005.
A fost intermediarul dintre cultura română şi cea europeană occidentală, în acest proces anevoios avându-i în vedere şi pe basarabeni, iar de la o vreme, mai cu seamă, pe noi, basarabenii. Faptul că ne-a făcut să ne simţim prezenţi la modul concret în acest dialog dintre Est şi Vest contează enorm pentru ceea ce va urma. Dorinţa lui de a-i include şi pe basarabeni nu a însemnat tentativa de reducere a câmpului spre care şi-a îndreptat ţinta, ci de a-i prezenta Occidentului peisajul valorilor culturale româneşti în dimensiunea lui completă. Din acelaşi motiv, revenit acasă, în Basarabia, după o prea îndelungată absenţă, înţelegând perfect importanţa activităţii misionare în apărarea limbii în Republica Moldova, Valeriu Rusu a încurajat inaugurarea Casei Limbii Române la Chişinău. Mi-l amintesc cum în acele zile de fierbere când, pe ultima sută de metri, muncitorii lucrau până noaptea târziu cu umbrelele, din cauza ploii care nu mai contenea, el a ţinut să meargă la faţa locului şi să-i susţină, oferindu-le chiar bani din propriile economii. Dincolo de gestul generos, care echivala cu concreteţea faptei, aveam să citesc anume „răzbunarea” celui care trăia acut destinul apărătorului ce luptă din răsputeri, de unul singur, pentru promovarea imaginii Ţării sale.
Meritul lui Valeriu Rusu este că a găsit soluţii concrete pentru rezolvarea problemei comunicării noastre în cadrul european şi că le-a aplicat în practică: cele două manuale de limba română (scrise în limba franceză) pentru francezi, frăgezimea şi prospeţimea limbii pe care o caută scriitorii, dialectologul aflând-o în istoria limbii, manuale care ulterior au fost traduse la Chişinău în limba română, cărţile pe care le-a editat, întrunirile şi colocviile organizate, – toate demonstrează că el a trăit după principiul pe care îl repeta de câte ori avea prilejul: Să facem fiecare dintre noi ceea ce putem la locul pe care îl ocupăm şi lucrurile se vor mişca înainte. Recapitulându-i destinul prin prisma acestui criteriu pe care şi l-a impus în primul rând sie însuşi, ne dăm seama, acum, când nu-l mai avem printre noi, de eroismul vieţii cotidiene al unui basarabean care a optat şi pentru diversitatea valorilor culturale în Occident.
Astăzi conştientizăm tot mai mult devalorizarea noţiunilor, a termenilor. Ocolim cuvinte care ni se par demodate. Ce înseamnă, bunăoară, a fi patriot? Sau ce înseamnă a fi erou? Cred că prin tot ceea ce a făcut Valeriu Rusu, prin faptul că, întorcând spatele politicii, a muncit pentru promovarea valorilor româneşti în spaţiul francez a conferit concreteţe şi consistenţă acestor noţiuni şi că din aceste considerente Valeriu Rusu a fost un adevărat patriot şi un adevărat erou.
...Am cunoscut datorită lui Valeriu Rusu frumuseţea universului spiritual al Universităţii Provence, al tineretului francez pe care a reuşit să-l facă mai receptiv faţă de limba şi literatura română, am cunoscut dimensiunea provensală a frumuseţii pe care Franţa a oferit-o dintotdeauna poeţilor şi pictorilor din toată lumea, frumuseţe ce se revarsă generos, în dialect occitan, dintr-un vers aparţinându-i lui Mistral pe care noi, basarabenii, aflaţi pe acele meleaguri inundate de soare, îl murmuram încântaţi şi care, de acum încolo, ni-l va aduce printre noi, ori de câte ori ne va fi dor de el, pe dragul şi nepreţuitul nostru Valeriu Rusu:
Lou soulèu me fai canta (Soarele mă face să cânt)...
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog