Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

SERAFIM SAKA – 75

Aprecieri critice

Alte articole de
Revista Limba Română
Nr. 3-4, anul XX, 2010

Pentru tipar

Romanul modern cunoaşte formule extrem de variate, neputându-se opri asupra uneia anume. Eseist, dramaturg şi prozator, Serafim Saka s-a folosit de acest drept pentru a scrie Vămile,unul din romanele de rezistenţă ale literaturii basarabene de azi.
Apărut, mai întâi, în 1972, a fost revăzut în 1987 şi a cunoscut o altă ediţie, la Bucureşti, în Editura Ulise. Prima ediţie i-a adus autorului o lungă dizgraţie politică, fapt care l-a constrâns să se ocupe numai de traduceri, din dramaturgia sovietică, îndeosebi. Considerat în condiţiile violentei stagnări din deceniul al şaptelea, Vămile prezenta la suprafaţă un text foarte inocent; în profunzime însă – un sens ostil ideologiei colectiviste.
[...] Prin Vămile, Serafim Saka s-a înscris, de aproape două decenii, printre intelectualii proeminenţi ai spiritualităţii româneşti contemporane.
 
Dan MĂNUCĂ
 
 
Din câte îmi dau seama, Serafim Saka reprezintă un fel de alianţă, o alianţă profund românească. El este basarabean şi moldovean, în general, prin sufletul lui, prin blândeţea sufletului lui, prin candoarea cu care de multe ori întâmpină împrejurările lumii, dar este şi foarte muntean, prin causticitatea spiritului lui. O causticitate care îl introduce în categoria marilor cârtitori pe care i-a dat cultura română din spaţiul muntenesc. Un bârfitor perfect, cum îi stă bine românului. Alecsandri spunea că românul e născut poet; eu cred că românul e născut comentator (nouă ne place teribil să comentăm), Serafim Saka ilustrând perfect şi această latură a fiinţei noastre. Dar o ilustrează, în acelaşi timp, şi pe cealaltă, cea lirică. Şi peste aceste două are şi conştiinţa cea gravă a transilvăneanului.
Cartea lui cea mai recentă, Linia de plutire, arată foarte limpede acest lucru, încât aş putea spune că Serafim Saka este o sinteză a ceea ce înseamnă spiritualitate românească în materie de expresie literară. Şi ca să-l definesc într-o singură propoziţie, aş folosi o parafrază celebră şi aş zice că Serafim Saka are trei linii. O linie literară, o linie geografică şi o linie când sare de pe linie. Avantajul lui cel mare e că are această din urmă linie. Atunci când sare de pe linie, pentru că sare de pe linie din literatura, să zicem, foarte localizată a spaţiului, a intimităţii proprii, şi se plasează dintr-odată în european, iar în geografic sare iarăşi din linia foarte particularizată a unei geografii pe care o cunoaşte şi care e în el într-un fel ancestral, şi se plasează într-o geografie nu mai puţin europeană, ba chiar universală.
Cred că în interiorul lui Serafim Saka se consideră nu ştiu dacă numaidecât basarabean, nu ştiu dacă numaidecât muntean sau transilvănean... Eu cred că se consideră scriitor român.
Şi asta este esenţialul. Apoi, ca scriitor român, îmi place să cred – şi am discutat de multe ori cu el pe această temă –, se consideră un scriitor român şi întrucât este un scriitor român este şi european.
Acesta este Serafim Saka.
 
Laurenţiu ULICI
 
 
Cine va şti să citească paginile acestei cărţi, va înţelege cu exactitate de ce autorul ei a ţinut să facă din Linia de plutire un concept moral, capabil să măsoare felul nostru de vieţuire, al celora care am trăit (şi n-am murit) în spaţiul Răsăritului totalitar.
Aidoma tuturor celorlalte provincii istorice ale României, pământul din stânga Prutului a fost supus unui regim de sovietizare fără egal printre celelalte teritorii aservite Moscovei postbelice. Şi totuşi, în acest spaţiu, omul n-a amuţit cu totul, credinţa din el nu s-a stins de tot, înclinarea lui pentru cântec n-a fost înăbuşită cu desăvârşire. Nici mai jos, nici mai sus de linia de plutire, astfel navigând, omul adaptat la propria sa nevoie de supravieţuire a izbutit să facă inutil şi chiar să ridiculizeze (cu ce preţ, vom vedea peste ani) programul de nimicire pe care i l-a aplicat prigonitorul său.
Literatura română contemporană se îmbogăţeşte cu un scriitor îndrăzneţ în a spune lucrurilor pe nume şi în a le plasa în zonele intermediare ale infernului, acolo unde trăirea pe jumătate este osândită la suferinţa unei perpetue nevoi de reîntregire.
 
Mircea CIOBANU,
Bucureşti
 
 
Serafim este scriitorul care... da, notam anterior trei vocabule: luciditate, după care venea – dar nici putea să nu vină – ironia, după care urma sarcasmul. În chiar clipa asta am găsit, fără să-mi dau seama, un al patrulea termen, care le-ar îngloba pe toate trei: implicarea!Serafim este omul care se implică în toate. Se pronunţă despre toţi şi toate.
De aici, reacţiile violente ce le stârnesc atât textele lui, cât şi replicile / aprecierile formulate. Amintiţi-vă câte reacţii a avut, numai în ultimul timp, în presă, la cele publicate de Domnia Sa! Implicarea în treburile cetăţii îţi cere luciditate, luciditatea implică ironie, ironia nici nu ai observat cum şi când se transformă în sarcasm. Iar sarcasmul, cui oare îi place? Mai ales în mediul nostru viciat, corupt, degradat, degenerat... Credeţi c-o face din răutate, cum sunt înclinaţi s-o creadă destui? Nu! Luciditatea, dar şi fructul ei (una e principiul, alta efectul) sunt ambele componente ale moralităţii. Iar moralitatea... iar moralitatea... Cine-şi mai aminteşte astăzi de ceea ce e moral şi imoral?
Iată că Serafim este unul dintre puţinii, foarte puţinii din rezervaţia noastră care ştie să spună lucrurilor pe nume.
 
 Vladimir BEŞLEAGĂ
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog