Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂȚII ROMÂNEȘTI

PRECURSORII DESPRE UNIRE

ECOURI, REFLECȚII

SUFLET DE VEGHE

ÎNSEMNE IDENTITARE

LA ACADEMIA ROMÂNĂ

COŞERIANA

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

POESIS

CRITICĂ, ESEU

SINTEZE

ANIVERSĂRI. MIRCEA COLOȘENCO – 80

DESTINE

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

DATINI ȘI OBICEIURI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

DIALOGUL ARTELOR

Culoarea este libertatea sufletului meu

Anatol DANILIŞIN

Alte articole de
Anatol DANILIŞIN
Revista Limba Română
Nr. 1-3, anul XVII, 2007

Pentru tipar

– Stimate domnule Anatol Danilişin, în martie Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi” a găzduit o nouă expoziţie purtând semnătura dumneavoastră. Ce impresii v-a lăsat această întâlnire cu chişinăuienii?
– Vernisajul expoziţiei a coincis cu 1 martie, cu venirea primăverii şi a mărţişorulului tradiţional. Or, primăvara e un tărâm al tuturor începuturilor, o perioadă de reanimare a vieţii, la propriu şi la figurat. Percep oarecum afectiv acest anotimp şi pentru că am venit pe lume primăvara... Această expoziţie constituie pentru mine, de fapt, un examen, un autoexamen. Am vrut să verific cine sunt acum, în acest fragment de timp, pentru că, sincer fiind, mă interesează mai puţin cine eram în frageda tinereţe, în calitate de pictor, sau cum voi arăta mai târziu.
Recunosc, bucuria mi-a fost mare: am avut mulţi admiratori, lucrările mele sunt aşteptate şi acest fapt contează...
– Recent, aţi revenit dintr-o călătorie, oarecum neobişnuită pentru un pictor basarabean. Aţi fost în România, SUA, Franţa… Cum v-aţi descurcat în aceste ţări cu un trecut şi un prezent „fascinant” în domeniul artelor plastice. Ce impresii v-a lăsat viaţa artistică de acolo?
– De ceva vreme tot călătoresc. Am stat o perioadă de doi ani şi jumătate la Bacău, în România. Am lucrat alături de noii mei colegi, pregătind expoziţii de grup şi personale vernisate în România şi în străinătate: Italia, Finlanda, Germania. Apoi, un an m-am aflat la Bucureşti, având prilejul să particip la mai multe expoziţii.
În toamna anului 2004 am fost invitat de o galerie de artă din Los Angeles, SUA, pentru a amenaja împreună cu pictorii de acolo o expoziţie. După câteva luni am revenit la Chişinău, apoi în noiembrie-decembrie 2006 am fost invitat la Paris de Cité Internationale des Arts. Aici am pregătit o expoziţie alcătuită din 47 lucrări.
Meditând retrospectiv asupra drumului parcurs în ultimii ani, recunosc: cea mai importantă „achiziţie” a fost că am avut ocazia să cunosc o altă lume, care, e drept, nu diferă mult de a noastră. Dar totuşi e o altă experienţă, un exerciţiu spiritual absolut necesar. Evident, pictorii peste tot sunt la fel, au probleme de creaţie, de supravieţuire etc. Acolo însă, în vestitele muzee, cunoşti marea artă, te confrunţi cu destine, opere, idei, concepţii care înving efemerul cotidian, te convingi că unii artişti reuşesc să transforme culoarea în forţă capabilă să învingă timpul, spaţiul, conjunctura politică...
– Apropo de culoare. Cum vedeţi Basarabia, oamenii ei acum? Cum aţi putea caracteriza starea de spirit de la noi?
– Culoarea sufletului meu este Basarabia. Oriunde aş fi în lume, sunt cu gândul acasă. În Franţa sau Italia, în SUA sau Finlanda, când pictez văd natura de aici, din Basarabia.
– Teoretic, destinul unui artist adevărat este unul zbuciumat, dramatic, marcat de acuta necesitate de a-şi materializa proiectele de creaţie, de a-şi defini identitatea artistică… Cum se profilează destinul plasticianului Anatol Danilişin în propria viziune?
– Nu e un lucru uşor să fii pictor. Dacă eşti cu adevărat devotat drumului hărăzit, nu ai dreptul să abandonezi şevaletul, oricâte obstacole ar apărea în cale. Recunosc, fără modestie, că destinul meu este identic cu alegerea. El devine explicit atunci când sunt depăşite barierele unui timp sau spaţiu cultural, cu rigoarea firii şi cu sinceritatea emoţiei. Multele expoziţii deschise în ţară şi străinătate, colecţiile publice şi private, bibliografia şi nu în ultimul rând aprecierea publicului, te determină să crezi în tine, îţi „justifică” zilele şi nopţile de muncă, îndoielile, căutările, obsesiile...
– Maestre Anatol Danilişin, în ce împrejurări aţi descoperit paleta, culoarea?
– Culoarea este libertatea sufletului meu. Vin din nordul Moldovei, din satul Frasin, Donduşeni. Acolo am văzut pentru prima oară culoarea. Acolo am învăţat să iubesc natura, să iubesc oamenii, să-L iubesc pe Dumnezeu.
– Cine sunt dascălii care v-au „înlesnit” drumul spre adevărata meserie şi v-au ajutat să descoperiţi tainele culorilor?
– La vârsta de 12 ani am venit la Şcoala Republicană de Arte Plastice din Chişinău. Aici am făcut primii paşi spre artă datorită profesorilor Alexei Colâbneac, Elena Bontea, Nicolae Nedelcov, Anatol Grigoraş. De la fiecare dintre ei am luat câte ceva care mi-a întărit convingerea că pictura este destinul meu.
– Aţi lucrat o vreme cu distinsul şi regretatul Andrei Sârbu. Cum apreciaţi azi această experienţă?
– În anul 1987 l-am cunoscut pe maestrul Andrei Sârbu în demisolurile de la Buiucani. Alături de el am reuşit să-mi identific propria manieră de a lucra cu pensula. Îmi plăcea foarte mult cum Andrei Sârbu aşeza culoarea pe pânză, cum concepea o nouă lucrare. Atunci am trecut de la limbajul realist la limbajul picturii lirico-abstracte.
– Lucrările dumneavoastră degajă o profundă trăire emoţională, emană multă lumină şi căldură. De unde vine, cum reuşiţi să captaţi inepuizabila sursă de optimism, atât de necesară omului de azi?
– Eu cred că raiul, dacă există, nu poate fi decât „în culori”. Mai cred că libertatea este condiţia cea mai necesară omului, după sănătate. Am nevoie de spaţiu ca să dau contur liber gândului. Gestica picturii presupune o mişcare liberă, dar nu dezlănţuită dintr-o pornire care să ducă la soluţii violente, negative, distructive. Este o libertate întru bucurie. Personal, cred că am fost întotdeauna înclinat către o stare de exaltare.
– Fapt pe care îl denotă şi pânzele dumneavoastră, ca, de altfel, şi atracţia magnifică a culorilor. Cum selectaţi culoarea ce domină copleşitor o pânză sau alta? Unde e „ascunsă” explozia de sentiment şi culoare în această lume gri?
– Totul se derulează cu o energie şi o logică greu de înţeles. După prima pată de culoare, urmează a doua şi a treia. Ţin mereu cont de „lectura globală” a lucrării – nu numai de la stânga la dreapta sau de jos în sus. Îmi apăr compoziţia încercând totodată s-o îmbogăţesc ca expresie. Astfel ajung să intru sub controlul operei, iar ea mă poartă cu o forţă inexplicabilă, în fond. Senzorii trebuie să-mi funcţioneze perfect – când un ton a sărit din zona lui, când valoarea n-a corespuns cantităţii, sau cantitatea valorii, imediat ochiul e chemat să sesizeze şi să dicteze o intervenţie. Culoarea este o expresie directă a sufletului către univers.
– Cum definiţi succesul în artă: noroc, modă, talent?
– Succesul în artă înseamnă talent. Cu un fundament de şcoală academică şi cu darul de la Dumnezeu spre creaţie.
 
Pentru conformitate Al. nichita
 
 
 
Anatol Danilişin s-a născut la 22 mai 1960, în comuna Frasin. Şi-a făcut studiile, în perioada 1972-1979, la Liceul de arte plastice Igor Vieru, iar în 1986-1990 – la Universitatea „Ion Creangă”, Facultatea de grafică şi pictură. Lucrează în calitate de profesor de arte plastice, în localitatea de baştină, în 1987-1990, iar în perioada 1990-1995 – profesor la şcoala orăşenească de arte plastice pentru elevi din Chişinău.
A participat la numeroase expoziţii – la Galeria Brâncuşi, la o expoziţie de grup în Caunas, Letonia (1991), în România – Bucureşti, Vatra Dornei, Bacău, în Ungaria, la Budapesta, în oraşul Viena (Austria), la Paris (Franţa) etc.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog