Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LECŢIILE ISTORIEI

Dorin Cimpoeşu, Guvernarea de centru-dreapta în Basarabia (Republica Moldova) 1998-1999

Mirela-Maria IEREMCIUC

Alte articole de
Mirela-Maria IEREMCIUC
Revista Limba Română
Nr. 5-6, anul XX, 2010

Pentru tipar

Născut la Iaşi, în inima Moldovei, autorul manifestă o dragoste aparte pentru vecinii săi basarabeni, motiv pentru care s-a dedicat cercetării şi relatării istoriei contemporane a acestora, prea puţin dezbătută şi cunoscută în România. Din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre, istoria nu a fost prea blândă cu moldovenii de dincolo de Prut.
Autorul a încredinţat tiparului o monografie de aproape 600 de pagini, în care analizează un interval de doi ani de istorie contemporană a Republicii Moldova, perioadă marcată de mai multe crize de ordin politic, economic, social. Aceasta nu este singura contribuţie ştiinţifică a autorului referitoare la teritoriul dintre Prut şi Nistru, care s-a adăugat în „anuarul istoriografic”.
Obiectivul prioritar al lucrării vizează o abordare dintr-o perspectivă mai largă a situaţiei din zona vizată. Se urmăreşte punerea în evidenţă a realităţilor existente la sfârşitul secolului XX, mai ales pe plan politic, dar nu numai.
Monografia se constituie într-un început de abordare analitică a unei tematici deosebit de interesante, ca un îndemn de continuare a cercetării şi de aprofundare a istoriei contemporane a Republicii Moldova.
Pentru realizarea acestei lucrări, autorul a întreprins o amplă cercetare şi investigare a izvoarelor istorice, din care a desprins cu meticulozitate adevărul istoric.
Cartea de faţă se deschide cu un Cuvânt înainte, în care autorul analizează conţinutul lucrării, şi anume, situaţia Republicii Moldova sub conducerea coaliţiei de centru-dreapta „Alianţa pentru Democraţie şi Reforme”, crizele guvernamentale şi cea economică, precum şi consecinţele revenirii la putere a comuniştilor în 2001, cunoscută sub denumirea de „restauraţia comunistă”. Sinteza impresionează prin modul echilibrat şi sistematic de abordare a diverselor probleme cu care se confrunta societatea moldovenească.
Prima parte a lucrării, numită Guvernarea de centru-dreapta, prezintă toate aspectele referitoare la accesul la putere al acestei coaliţii politice, precum şi realizările obţinute în cei doi ani cât s-a aflat la conducere în toate domeniile, atât în plan intern, cât şi extern.
Primul capitol are rolul unei introduceri lărgite referitoare la problemele basarabenilor şi cuprinde un scurt istoric al perioadei anterioare celei dezbătute, precum şi condiţiile de desfăşurare a alegerilor din 22 martie 1998, în contextul adoptării noului cod electoral în 1997.
În următoarele două capitole, strâns legate de cel precedent, autorul prezintă lectorului un tablou sintetic asupra unui eveniment istoric important din istoria Republicii Moldova şi anume constituirea şi funcţionarea guvernării de centru-dreapta, după prăbuşirea regimului agrarienilor şi interfrontiştilor, considerată cea mai mare victorie a alegerilor din martie 1998. Situaţia economică şi socială degradată din Moldova a determinat „un recul al democraţiei”, asemănător reîntoarcerii la vechiul sistem, noua alianţă urmărind stoparea declinului economic şi promovarea reformelor structurale în toate domeniile.
În capitolul patru sunt abordate condiţiile care au declanşat prima criză guvernamentală, prin demisia premierului Ion Ciubuc din februarie 1999 şi, desigur, căderea cabinetului său. A fost nevoie de trei runde de nominalizări până la formarea guvernului, între care două tentative eşuate, care au aparţinut premierilor desemnaţi, Serafim Urecheanu şi Ion Sturza. Un lucru interesant este că, pentru a obţine cvorumul necesar validării guvernului Ion Sturza, s-a apelat la votul deputatului Ion Ilaşcu, aflat în închisoarea din Tiraspol.
Capitolul cinci reflectă intenţia lui Petru Lucinschi de a modifica Constituţia şi a schimba regimul politic prin extinderea puterilor sale, fapt văzut de politicieni ca instalarea unei „dictaturi prezidenţiale”.
Ultimele două capitole sunt consacrate prezentării celei de-a doua crize guvernamentale şi a sfârşitului guvernării de centru-dreapta. Căderea guvernului Sturza s-a datorat unor cauze de ordin intern, iar instalarea lui Valeriu Bobuţac ca prim-ministru era caracteristică expresiei „doi paşi înainte, un pas înapoi” (p. 156). Respingerea candidaturii lui Bobuţac a dus la desemnarea lui Vladimir Voronin drept candidat la funcţia de prim-ministru, dar, în cele din urmă, această demnitate i-a revenit lui Dumitru Braghiş – „un guvern de buzunar”, favorabil preşedintelui.
Partea a doua, intitulată Relaţiile dintre România şi Republica Moldova în timpul guvernării de centru-dreapta, se referă la contactele bilaterale dintre cele două state româneşti şi se deschide cu un amplu capitol care relevă cadrul desfăşurării acestor raporturi. Câteva dintre aspectele urmărite sunt cele referitoare la crearea Trilateralei România – Republica Moldova – Ucraina, lansarea proiectelor euroregiunilor „Dunărea de Jos” şi „Prutul Superior”, dialogul politic dintre ministerele celor două state, menţinerea schimburilor comerciale, donarea de carte românească în Republica Moldova, premisele pentru participarea capitalului românesc la privatizarea din Republica Moldova, schimbarea sursei de import a produselor petroliere rafinate, inaugurarea legăturii telefonice şi video cu fibră optică Iaşi – Ungheni etc.
Mecanismul principal de colaborare între cele două ţări îl constituia comitetele interministeriale.
Din primele două capitole ale acestei părţi se desprinde ideea unui dialog politic intens între cele două state româneşti, după cum afirmă şi autorul: „anul 1999 a fost «un an bun» pentru relaţiile externe ale Republicii Moldova” (p. 328). Relaţiile dintre România şi Republica Moldova s-au activat în timpul accentuării crizei energetice, cu care teritoriul de peste Prut se confrunta din 1991.
În Republica Moldova acţiona „democraţia sălbatică”, iar pe scena politică s-au conturat două concepte contrare: pe de o parte, gruparea de centru-dreapta, care definea Republica Moldova ca ţară europeană în perspectiva integrării ei în Uniunea Europeană, iar pe de altă parte, gruparea de stânga, care urmărea consolidarea integrării ţării în Comunitatea Statelor Independente.
Nu în ultimul rând sunt tratate condiţiile care urmau să ducă la semnarea Tratatului politic de bază dintre cele două state.
Ultimul capitol analizează aspecte legate de accentuarea ideologiei moldoveneşti, care avea în vedere stoparea ofensivei românismului în Republica Moldova. Aceasta s-a manifestat prin publicarea unor articole cu conţinut ostil statului român, încercări de desfiinţare a Catedrei de Istoria Românilor din învăţământul universitar, tentative de modificare a articolelor 13 şi 18 din Constituţie, referitoare la utilizarea limbii române şi, nu în ultimul rând, prin susţinerea concepţiei de către un pseudoistoric local că Republica Moldova are identitate „moldovenească”.
Partea a treia, Diferendul transnistrean în timpul guvernării de centru-dreapta, se deschide cu un capitol introductiv referitor la situaţia din Transnistria în perioada dezbătută, cum ar fi, de exemplu, raporturile acesteia cu Republica Moldova şi ocupaţia militară rusească.
Cel de-al doilea capitol atrage atenţia asupra măsurilor întreprinse de Republica Moldova pentru retragerea trupelor ruseşti din Transnistria: constituirea, printr-un decret, a unei Comisii, care să se ocupe de soluţionarea problemei, trimiterea unei Declaraţii statelor membre ale Consiliului Europei şi, nu în ultimul rând, susţinerea problemei Transnistriei în cadrul reuniunii de la Bruxelles.
Următoarele două capitole abordează şirul de negocieri purtate între părţile implicate, precum şi rezultatele la care s-a ajuns. Astfel, este prezentat un proiect de document care priveşte statutul Transnistriei şi prin care aceasta este definită ca „o instituţie de stat de sine stătătoare, sub forma unei republici autonome, în componenţa Moldovei”. Federaţia Rusă, care dorea să păstreze ocupaţia militară în zonă, era singura care deţinea pârghiile de soluţionare a conflictului transnistrean.
În continuare, autorul analizează şi tendinţele separatiste din Republica Moldova, care s-au accentuat în unele regiuni cu statut aparte: Transnistria, Găgăuzia, care urmărea apropierea de Turcia şi judeţul Taraclia, influenţat de bulgari.
Problema Transnistriei a ajuns de aşa natură, încât a fost nevoie şi de implicarea altor state, organizându-se, în continuare, runde de negocieri cu rezultate mai mult sau mai puţin concrete.
Lucrarea se încheie cu un capitol distinct, Crestomaţie, care înlocuieşte lista bibliografică. În această parte a sintezei sunt culese la un loc o serie de surse istorice importante, în număr de 69, cum ar fi: note verbale, regulamente, acorduri, hotărâri, legi, comunicate, declaraţii, decrete, scrisori, protocoale, stenograme ş.a.
Cartea de faţă se constituie într-o complexă introducere în problematica vieţii politice din Republica Moldova la sfârşitul secolului XX, cu numeroase influenţe şi asupra destinului basarabenilor, zdruncinat de diverse crize de ordin politic, economic şi social. Lucrarea se adresează atât studenţilor interesaţi de acest colţ de lume, rupt din pământul românesc, cât şi specialiştilor şi publicului larg, relatând evenimentele în mod accesibil şi uşor de urmărit.
Intenţia autorului de a ridica cortina de pe scena politică din Republica Moldova, de a reconstitui şi a prezenta o societate într-un moment crucial este de apreciat şi trebuie privită ca un apel la continuarea cercetării istoriei recente asupra celui de-al doilea stat românesc.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog