Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CRITICĂ, ESEU

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

RECURS LA PATRIMONIU

LECŢIILE ISTORIEI

MEMORIALISTICĂ

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

Ion Dumbrăveanu, Studiu de derivatologie romanică şi generală, Chişinău, 2008, 250 p.

Anatol EREMIA

Alte articole de
Anatol EREMIA
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XX, 2010

Pentru tipar

Studiul lexicului unei limbi presupune cercetarea procedeelor şi a mijloacelor de formare a cuvintelor cu precădere în plan sincronic. Analiza şi interpretarea proceselor derivaţionale pune în evidenţă căile de îmbogăţire a vocabularului, dinamica şi tendinţele evolutive ale acestuia. Inventarierea şi clasificarea formanţilor afixali, determinarea productivităţii şi viabilităţii modelelor derivaţionale, neapărat corelate cu legităţile formării cuvintelor, sunt imperative în cercetarea sistemică a proceselor şi tendinţelor derivaţionale.
Prezenta lucrare este o primă încercare de a efectua un studiu monografic al proceselor şi tendinţelor derivaţionale care au loc în sistemul nominal panromanic. Studiul constituie, de asemenea, o încercare de a sintetiza teoriile tradiţionale şi moderne ale derivatologiei generale şi romanice, pe de o parte, şi de a propune unele principii metodologice de abordare sistemică şi sincronică a proceselor derivaţionale din perspectivă panromanică, pe de alta. În plan structural, monografia se structurează în două mari părţi, fiecare din acestea conţinând câte două capitole şi mai multe paragrafe.
Partea I-a a lucrării este dedicată în întregime problematicii fundamentale a conceptelor derivatologiei generale. Un capitol aparte este consacrat locului şi statutului formării cuvintelor în ştiinţa lingvistică şi caracterului de internivel al acesteia. Merită o atenţie deosebită, în acest plan, punerea în discuţie a principiilor de abordare şi descriere sincronică a formării cuvintelor, autorul lucrării pledând pentru o sincronie dinamică a proceselor derivaţionale.
Sintetizând noţiunile de bază ale derivatologiei, se pun în discuţie conceptele esenţiale ale derivatologiei precum cel de derivativitate şi bază derivativă. La stabilirea raportului de derivativitate autorul remarcă principiul binarităţii opoziţiilor derivaţionale aplicabil în exclusivitate în cazul formaţiilor (derivatelor) liniare (cu expresie formală explicită). Baza derivativă este definită drept partea componentă imediată a opoziţiei derivaţionale care precedă formantul, în cazul sufixării, şi succedă pe acesta din urmă, în cazul prefixării. Definiţia propusă este aplicabilă şi în cazul derivatelor şi al compuselor sufixate, precum şi în cazul sufixatelor care au drept bază derivativă o îmbinare de cuvinte sau o abreviere.
Autorul fundamentează şi specifică, de asemenea, raţionalitatea şi utilitatea folosirii termenilor şi conceptelor având baze derivative culte şi tradiţionale. Divizarea bazelor derivative în culte şi tradiţionale este raţională, în opinia autorului, dacă se ţine cont de combinabilitatea (compatibilitatea) acestora cu diferite categorii de formanţi derivaţionali (afixe). În calitate de ipoteză de lucru se lansează teza conform căreia gradul de autonomie şi „expansiune” (integrare) sistemică a unui formant de natură livrescă se află în dependenţă directă de gradul de combinabilitate a acestuia cu bazele derivative tradiţionale.
Merită toată atenţia şi paragraful Conceptul de afixe derivaţionale şi statutul funcţional al afixoidelor, în care este dezvoltată şi completată în mod creativ şi constructiv teoria profesorului Grigore Cincilei a unităţilor minime semnificative, în special a formanţilor oidali. Autorul specifică şi precizează că afixoidele, sau tememele afixoidale, pot fi considerate şi calificate ca atare numai în cazul când acestea contractează relaţii derivaţionale cu baze derivative autonome, adică libere (în sincronie). Atunci însă, când neoformaţiile sunt constituite în exclusivitate din astfel de entităţi glotice („afixoide”), acestea din urmă trebuie calificate drept elemente de compunere (şi nu afixoide), iar respectivele neoformaţii urmează a fi calificate drept compuse savante (culte). Remarcăm că e pentru prima oară în derivatologia generală şi romanică când se face o astfel de precizare şi diferenţiere funcţională a neoformaţiilor care conţin asemenea entităţi glotice.
Alte concepte fundamentale ale derivatologiei generale tratate în profunzime sunt cel de model şi tip derivaţional, cel de polisemie şi omonimie a formanţilor afixali, cel de proces şi productivitate derivaţională, cel de clasă deschisă a inventarelor afixale ş.a.
Partea a II-a a monografiei reprezintă rezultatele investigaţiei propriu-zise efectuate de către autor pe parcursul ultimelor trei-patru decenii în domeniul derivării afixale şi aceasta în baza materialului faptic din cinci limbi romanice reprezentative – spaniolă, portugheză, franceză, italiană şi română. Corpusul materialului faptic conţine peste 13.500 de derivate substantivale neologice şi recente. În monografie au fost analizate numai neoformaţiile afixale liniare cu expresie formală explicită a raporturilor de derivativitate. Conversiunea sau derivarea semantică (implicită) şi aşa-numita derivare zero nu au intrat în obiectul de studiu. În concepţia autorului, o atare delimitare a materialului glotic investigat se explică prin faptul că derivarea semantică nu se pretează la o analiză sincronică şi ţine în exclusivitate de sfera diacroniei. În monografie nu au fost abordate şi alte entităţi care ţin de derivare în sensul larg al termenului, cum sunt compusele şi analitismele „cuiburile” şi paradigmele derivaţionale, precum şi derivarea la nivel de text sau epidigmele derivaţionale, acestea din urmă aflându-se, conform opiniei autorului, în fază de elaborare şi fundamentare teoretică.
În cadrul analizei derivatelor sufixale nomina agentis feminine, un deosebit interes prezintă corelaţiile derivaţionale sufixale de tipul celor româneşti -log/-logie, -ist/-ism, -metru/-metrie, -graf/-grafie, -fon/-fonie, -man/-manie, -fil/-filie, -fob/-fobie, -gen/-genie ş.a. Disocierea neoformaţiilor ce conţin afixoide de origine greacă dovedeşte, în opinia autorului, o viabilitate şi productivitate virtuală a modelelor derivaţionale corelative. Univocitatea sensului derivaţional, exprimat de modelele respective, pe de o parte, virtualitatea corelaţiei derivaţionale şi raportul de reciprocitate dintre acestea din urmă, pe de altă parte, au, după părerea autorului, o însemnătate determinantă pentru perspectivele de integrare a modelelor şi formanţilor în sistemul derivaţional al limbilor cercetate.
Se constată, de asemenea, că în sistemul nominal postverbal al limbilor romanice actuale au loc anumite tendinţe de neutralizare a corelaţiei derivaţionale nomina agentis / nomina instrumenti în cadrul modelului derivaţional cu reflexul latinescului -torius (şi parţial -orius), tendinţe determinate în plan sociolingvistic de progresul tehnico-ştiinţific.
Remarcăm faptul că autorul prezentei monografii este cel care a lansat şi a fundamentat conceptul şi termenul de compatibilitate derivaţională a formanţilor afixali cu diverse categorii de baze derivative. Sunt stabiliţi, în acelaşi timp, coeficienţii compatibilităţii derivaţionale – specifice şi lărgite. Astfel, coeficientul compatibilităţii specifice a prefixoidelor constituie raportul dintre numărul neoformaţiilor care conţin baze derivative culte şi suma derivatelor formate cu prefixoidul respectiv, iar coeficientul compatibilităţii lărgite – raportul dintre numărul formaţiilor care conţin baze derivative tradiţionale şi suma derivatelor care conţin prefixoidul respectiv.
În acest capitol este verificată ipoteza de lucru, conform căreia, îmbinarea sau, mai exact, compatibilitatea prefixoidelor de origine greacă sau latină cu bazele derivative tradiţionale constituie o dovadă nu numai a unei expansiuni pur cantitative a formanţilor, ci şi a gradului de autonomie şi integrare a acestora în sistemul afixal al limbilor romanice actuale.În altă ordine de idei, autorul specifică, cu titlu de concluzie, că despre gradul de integrare a formanţilor prefixoidali în sistemele prefixale ale limbilor romanice actuale ne vorbesc nu numai capacităţile combinatorii ale formanţilor respectivi cu diverse categorii de baze derivative, dar şi creşterea cantitativă a derivatelor de acest fel care pătrund în sfera lexicului uzual. Astfel, se constată că un număr considerabil de formanţi oidali formează în limbile romanice actuale veritabile câmpuri corelative interprefixale. Printre acestea, cele mai reprezentative sunt microcâmpurile volumului (dimensiunii) şi al intensităţii (cu formanţii micro-, macro-, mega-, maxi-, mini-; super-, hiper-, extra-, ultra- ş.a.). Se remarcă, de asemenea, că după gradul de exprimare a indicilor de intensitate şi al productivităţii derivaţionale variantele tradiţionale (fr. sur-, span. sobre-, ital. stra-, sovra-, rom. stră-) ale formanţilor neologici se situează la periferia microcâmpurilor interprefixale.
Una dintre concluziile monografiei ar fi că în sistemul derivaţional al limbilor romanice moderne se observă o tendinţă evidentă de omonimizare a unui considerabil număr de formanţi prefixoidali (tele-2, auto-2, foto-2, extra-2, ultra-2, cine-2, euro-2 ş.a.). Formanţii omonimici respectivi formează în limbile romanice actuale microcâmpuri prefixale „intraomonimice” sui-generis, în cadrul cărora formanţii omonimici manifestă o evidentă prevalare asupra protoformanţilor omonimici primari atât sub aspectul coeficientului compatibilităţii lărgite, cât şi sub cel al productivităţii derivaţionale, mai cu seamă în sfera lexicului uzual.
Cele expuse aici îmi permit să conchid că lucrarea prezentată este, cu certitudine, o contribuţie valoroasă, în plan teoretic şi pragmatic, la studiul derivatologiei generale şi romanice, în mod special.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog