Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

STAREA DE VEGHE

Caracterul nociv al bilingvismului scris

Petru BUTUC

Alte articole de
Petru BUTUC
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XIII, 2003

Pentru tipar

În ce măsură legislaţia lingvistică, adoptată acum cincisprezece ani, a satisfăcut necesitatea de redresare a situaţiei limbii din Republica Moldova (R.M.), mai rămâne de văzut, căci viziunea populaţiei alolingve, vizavi de limba română şi rolul ei în stat, cunoaşte o metamorfoză controversată în funcţie de realităţile politice, de interese, de stare socială şi de vârstă. La început rusofonii, deşi cu anumite rezerve explicabile, manifestau dorinţa de a înţelege necesitatea acceptării noilor realităţi lingvistice şi de aceea s-au încadrat activ în procesul de învăţare a limbii de stat, aşa precum cere legea. Mai târziu însă legislaţia lingvistică a fost folosită drept pretext pentru a declanşa o luptă acerbă în scopul reinstaurării situaţiei lingvistice de până la ’89. În prezent o mare parte din populaţia alolingvă, mai cu seamă tineretul, manifestă interes faţă de învăţarea limbii române, ceea ce credem că e şi firesc. Se simte o evoluţie pozitivă în acest sens, căci se întâlnesc şi alolingvi care învaţă de bună voie limba română. Mulţi nevorbitori ai limbii noastre îşi dau copiii în instituţiile de instruire şi educaţie în limba română atât în Moldova, cât şi în România.
Acest proces ar fi salutabil, dacă actuala conducere de stat nu ar fi indiferentă faţă de limba română literară – limba oficială, limba de stat în R.M. Se vede că i-a cam pus în stare de alertă pe unii demnitari de stat faptul că la Chişinău numărul şcolilor cu predare în limba română, la ora actuală, prevalează. Îi sperie faptul că în prezent, ca niciodată în cei patruzeci şi cinci de ani de putere sovietică, pe străzile Chişinăului se vorbeşte mai mult în limba română decât în limba rusă. Probabil că din aceste considerente s-a trecut la o nouă strategie, de altfel mult mai subtilă, prin care se încearcă a repune limba rusă în statutul ei funcţional de odinioară, astfel încât limba română să rămână din nou umilită şi înjosită. Astăzi, pe ascuns, li se cere rusofonilor să lase impresia că nu înţeleg nimic în limba română şi să insiste asupra explicaţiilor şi traducerii în limba rusă. În acest exerciţiu de reinstaurare morală a limbii ruse sunt antrenaţi mai mulţi factori de decizie: televiziune, radio, presă, cinematografie etc. Aproape la toate pauzele publicitare, de la radio şi televiziune, se difuzează informaţie, de regulă, numai în limba rusă. În microbuzele orăşeneşti se află în emisie permanentă numai un singur program radiofonic, cel al radioului rus, numit „Русское радио” (Russkoe radio).
Toate acestea, bineînţeles, comportă, pe de o parte, un caracter social-politic antinaţional, iar pe de altă parte – un caracter nociv pentru limba română literară: ea este defavorizată, lezându-i-se dreptul de a funcţiona ca limbă de stat. Însă cea mai diabolică manevră, întreprinsă la ora actuală, este, după părerea noastră, procedura bilingvismului scris, când, alături de inscripţiile româneşti, apar şi inscripţii în limba rusă. Uneori inscripţiile în limba română lipsesc, în general, figurând numai cele ruseşti.
Credem că acest bilingvism scris este acum mai mult decât reacţionar, deoarece, în primul rând, limba română nu-şi poate exercita pe deplin funcţia de limbă oficială, iar în al doilea rând – limba română iarăşi începe a fi poluată abundent de rusisme. Acest val al bilingvismului din ultimii doi-trei ani nu permite vorbitorilor de limba română să se debaraseze definitiv de rusismele însuşite forţat pe vremea regimului totalitarist. Acum din nou se fac auzite cuvintele de odinioară: отопление, кислород, хозмаг, заправкэ, аптекэ, скидкэ, распродажэ, химчисткэ, прачечная etc.
Pentru a se dezice de aceste cuvinte, vorbitorul de limba română trebuie să nu fie „ispitit” de ele, să nu le mai vadă în inscripţii, căci prezentarea lor grafică le imprimă psihologic, parcă, o rigoare oficială, de supremaţie. Acesta trebuie să fie tentat şi obsedat de o singură limbă curată, ca să poată, în sfârşit, învăţa echivalentele româneşti: sistem de încălzire, oxigen, magazin pentru mărfuri de uz casnic sau fierărie, farmacie, reduceri, curăţătorie chimică, spălătorie etc. Este necesar să fie prezente în inscripţii numai cuvintele româneşti, deoarece rusismele, din categoria celor menţionate, mai continuă să rămână în uzul multora, căci ei le-au însuşit, mai întâi, în ruseşte, neştiindu-le pe atunci traducerea în limba română. Aceste rusisme sunt mult mai rezistente, mai expresive parcă în raport cu traducerile, întrucât ele formează primele în conştiinţa omului ceea ce numea Ferdinand de Saussure „tipar lingvistic”1. Din punct de vedere psihologic, pentru mulţi vorbitori rusismele „atmosferizează” lingvistic situaţiile mult mai eficient în raport cu traducerile lor auzite şi asimilate ulterior.
Pentru a fi mai expliciţi, vom încerca în continuare să exemplificăm. La Chişinău, în cel mai industrial sector, există o întreprindere care produce maşini agricole şi, respectiv, piese şi utilaj agricol. Această uzină a fost fondată prin anii ’60, afişându-i-se la poartă, cu nişte litere mari, numai în limba rusă, denumirea ei: „Плодсельхозмаш” (Plodsel’hozmaş), denumire care a circulat, ca rusism, în uzul vorbitorilor de limba română până în anul 1990, când inscripţia dată a fost înlocuită cu echivalentul ei în limba română: „Agromaşina”. Deoarece până în prezent figurează numai acest termen, toţi vorbitorii l-au însuşit şi îl utilizează strict numai pe acesta, dând uitării pe cel vechi, rusesc. Dacă, Doamne fereşte, va fi repus în circulaţie termenul rusesc de cândva, denumirea „Agromaşina” îşi va reduce radical funcţionalitatea.
Suntem convinşi că aşa va fi, deoarece anume astfel s-a întâmplat, de facto, cu denumirea străzii „Uzinelor”, care a fost deschisă în perioada sovietică şi care a fost denumită numai în limba rusă – улица Заводская (uliţa Zavodskaia). Toţi vorbitorii de limba română utilizau pe atunci numai acest rusism. În anul 1990 a fost redenumită strada prin termenul tradus în limba română, strada „Uzinelor”. În foarte scurt timp denumirea străzii „Uzinelor” s-a încetăţenit pe deplin, în româneşte. Însă, o dată cu lansarea „bilingvismului armonios”, au început să reapară inscripţiile în limba rusă. Drept consecinţă, reapar şi vorbitori de limba română, care pronunţă denumirea străzii date în limba rusă: „Zavodskaia”.
Tot în acest context se înscrie, după părerea noastră, şi denumirea instituţiei medicale „Policlinica nr. 9”. Până la 1990 aproape toată lumea denumea instituţia dată prin sintagma „Девятая поликлиника” (deveataia policlinica) sau, prescurtat, „La Deveataia”. Când în anul 1990 a fost înlocuită firma rusă cu cea în limba română, în foarte scurt timp a fost pus în circulaţie numai termenul „Policlinica numărul nouă” sau „La nouă”. De vreo doi ani însă a fost reafişată şi inscripţia în limba rusă, după care, respectiv, apar şi vorbitori care utilizează deja sintagma „La deveataia”.
E necesar să se ştie că vorbitorii respectivi sunt dintre cei care au mai utilizat termenii respectivi până la 1990. Pentru ei aceasta înseamnă, de fapt, reîntoarcerea la cuvintele iniţial însuşite, pe care le pronunţă cu mai multă abilitate decât pe cele în limba română. Într-o discuţie cu unul dintre aceşti vorbitori am aflat că, pentru el, reîntoarcerea la rusismele de cândva înseamnă un fel de revelaţie, fiindcă „asta-i adevărata lui limbă moldovenească”...
În concluzie la cele menţionate până acum, subliniem că există vorbitori care vor să se debaraseze de rusisme, dar nu pot şi sunt foarte indignaţi de „manevrele bilingvistice” prin care se încearcă a reinstaura, fără temei, atmosfera şi obsesiile lingvistice de până la 1989-1990. Bilingvismul scris, de orice gen, ne poluează limba cu rusisme şi-i reduce acesteia sfera de funcţionare. De aceea credem că numai un monolingvism scris al limbii de stat, sub toate aspectele lui funcţionale, ar redresa cu adevărat situaţia lingvistică din R. Moldova. Aceasta ar însemna nu numai o favoare făcută limbii române de la noi, dar şi o salvare a ei, de vreme ce se ştie că factorul psihologic în limbă este, de cele mai multe ori, dominant şi mult mai puternic în raport cu factorul social-politic sau naţional-patriotic. Să nu uităm de altă teză saussuriană, potrivit căreia „semnul lingvistic, adică cuvântul, este, în primul rând, o entitate de natură psihică”2.
 
Note
1 Ferdinand de Saussure. Apud Emil Ionescu. Manual de lingvistică generală, Ediţia a 3-a, Bucureşti, 2001, p. 72.
2 Ferdinand de Saussure. Ibidem, p. 72.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog