Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

POESIS

Diplomatul cărturar Sicu V. Macovei – poet în vremuri de restriște

Mircea COLOŞENCO

Alte articole de
Mircea COLOŞENCO
Revista Limba Română
Nr. 5-6, anul XXVII, 2017

Pentru tipar

Fără a intra prea mult în detalii biografice, trebuie să menționăm faptul că personalitatea pe care o prezentăm este știutoare de câteva limbi de circulație internațională romanice (franceză, portugheză, spaniolă) și anglo-saxone (engleză, germană), iar câțiva ani buni a fost asistent universitar (licențiat în istorie, 1962) la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, activitate didactică dublată de participări la sesiuni științifice cu contribuții originale (1962-1964). Este absolvent al unui curs special de relații internaționale (București, 1966-1968), funcționar superior, atașat, apoi secretar în Direcția Culturală a Ministerului Afacerilor Externe (1968-1983). Transferat ulterior la ONT Carpați-București, referent principal Referentura Austria (1983-1989), reangajat în MAE în diferite posturi până la cel de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României (Berlin, Santiago de Chile, Madrid, Rio de Janeiro, Montevideo, 1990-2005), ieșind la pensie diplomat de carieră. (Prin decret parlamentar brazilian, i s-a decernat titlul de Cetățean de Onoare al Statului Rio de Janeiro, 1995).

Principala sa preocupare, în afara atribuțiilor stricte de serviciu (nu puține, nu lipsite de importanță), a fost cea de moderator în particular între cultura română cu celelalte culturi naționale în care state și-a desfășurat activitatea.

Vocația de cărturar a continuat-o prin lucrări specifice preocupărilor de istorie, dar și de poet/prozator/dramaturg, cu opere realizate, multe dintre ele în paralel cu slujba oficială. Le-a dat publicității după trecerea la pensie.

Așa se explică volumele de poezii editate la Junimea-Iași (Anotimpuri aiurea, 2005; Vânătorii de vise, 2006; Hoț în Grădina Raiului, 2007; Abecedar de istorie și... istorioare, 2009), asupra cărora facem noi trimitere în cele ce urmează.

Având conștiința scriiturii în mod instinctiv, dar fiind în arealul principiilor serviciilor deținute, creația sa desemnează un autor cu calități înnăscute, în a cărui exprimare întâlnim emoții / sentimente cu apartenență, mai întâi, la tradiția poetică națională.

Volumul de debut Anotimpuri aiurea, cu precizarea Variațiuni pe o temă de Antonio Vivaldi, are un titlu frecvent în literatura română (Emil Giurgiuca, Arnold Leinweber, Florea Iordache, Geta Mocanu și mulți alții), dar nu plecând de la Antonio Lucio Vivaldi (n. Veneția, 4.03.1678 – d. 28.07.1741, Viena), compozitorul a 770 de lucrări (46 opere, 477 concerte), printre care Concertul pentru vioară „Anotimpurile”, compuse într-o epocă dominată de stilul baroc (barroco, din portugheză, „perlă deformată”) în arhitectură, artele plastice și ale cuvântului, puncte între Renaștere și Clasicism, opus manierismului, Un Arc-de-Triumf al discursului monumental, în decorații excesive și scene dramatice provocate de personaje multiple, în fantezii utopice, lipsite de ambiguități.

Poeziile din carte nu sunt împărțite în cele patru cicluri ale anului, cum a procedat Vivaldi, ci sunt amestecate/aiurea, într-o diversitate care urmează o linie „melodică” proprie trăirilor unei iubiri cu emoții de clar-obscur ca în toate dragostele profunde cu un început de cândva: „De câte ori/ îl ascult pe Vivaldi,/ îmi amintesc/ de anotimpurile noastre./.../ De atunci/ de fiecare dată/ când aud primele note/ ale lui Signore Antonio,/ tresar/ de parcă mi-ar bate cineva/ la ușă!” (Partitura), după care următoarele poezii dezvoltă subiectul propriu-zis. Nu este vorba de anotimpurile proprii unui an calendaristic, ci „anotimpurile” unei dragoste de poet. Versurile de final de carte (a 80-a poezie), pe care le redăm integral, ne pun în fața faptului împlinit în sensul acesta: „Cu tine am trăit/ integrala anotimpurilor/ domnului Antonio Vivaldi:/ primăvara, vara, toamna, iarna.../ și acum,/ la sfârșit de partitură,/ când urmează aplauzele/ pentru interpretarea noastră/ magistrală,/ ne privim cu teamă/ neștiind ce vom face/ când o să rămânem singuri!” (Allegro ma non troppo). (De reținut, pe iubita eternă a poetului o cheamă Antonia... Soția sa!).

În volumul Vânătorii de vise (2006), poeziile sunt la fel de rânduite abracadabrant, fără anume cicluri tematice sau de altă natură, întâlnindu-ne cu inspirațiile triste răsturnate într-un abis infinit inimaginat în literatura mitologică: „Câteodată/ pasărea Phoenix/ ostenită de a se naște/ iar și iar/ din propria cenușă,/ adoarme/ cu capul sub aripă,/e cuprinsă de-o flacără/ nemaitrăită nicicând,/ albastră, vie și pură,/ ce-o mistuie blând/ și-ntru totul,/ nelăsând/ în urmă-i nimic/ din care/ ar mai putea reînvia/ vreodată!” (Metamorfoze). Într-o altă visare, Poetul se vede alchimist: „Un corp/ cufundat într-un lichid,/ pierde din greutatea sa.../ Domnule Arhimede,/ ai putea să-mi spui/ ce mai rămâne/ dintr-un corp/ cufundat într-un vis,/ sau dintr-un corp/ cufundat în alt corp?/ Că/ în ceea ce mă privește,/ în ambele situații/ din mine/ nu mai rămâne nimic!” (Paradoxuri), se vede pulverizat în Eter fără vreo urmă pe Terra. Căci trăirea aievea are putere poematică: „Steaua mea/ mereu albastră,/ visul meu/mereu aproape, / zbor de pasăre/ măiastră/ mi te-apucă/ sub pleoape!” (Steaua). Ceea ce trebuie menționat referitor la aceste visări de poezie e faptul că, nu de puține ori, au ca punct de plecare un nume din acele universuri întâlnite în lecturile personale: Pygmalion (probabil, piesa de teatru a lui G. B. Shaw sau filmul My Fair Lady), Fleur de Lys (simbolul heraldic al regalității franceze – crinul), Adam și Eva, Meșterul Manole etc. –, într-un imaginar plin de sofisme și arbitrarii de labirint al iubirii pătimașe, căci „Manole, Manole,/ meștere Manole,/ vezi a nu gândi/ și a chibzui/ să-mi zidești frumoasa/ de se surpă casa!/ că m-oi mânia/ și te-oi blestema!” (Clauze de contract). Este o poetizare personală, dar atemporală și aspațială.

Asemenea manieră a Poetului, de a se adresa unor personaje consacrate în istorii /mitologii / alegorii, o întâlnim și în volumul Hoț în Grădina Raiului (2007), titlu preluat de la poezia cu care se încheie acesta, ca postfață, într-o anatemă severă atipică: „Izbăvește-mi, Doamne,/ năzuința/ și nechibzuința!/ M-am întors/ fur/ în Grădina Raiului/ eu,/ Sămânța omului,/ cel zămislit de Tine/ din lut/ La-nceput/ de început!/ Iată-mă!/ Îs gol,/ de viață întristat,/ de rău întinat./ Ia-ți înapoi/ mărul/ cu neadevărul/ și femeia ce mi-ai dat/ întru desfătare/ și păcat./ Fă-mă iarăși,/ Doamne,/ lut,/ neștiut,/ nenăscut./ Și miluiește-mă/ de vis/ și de chin/ acum și pururi/ și în vecii vecilor/ Amin!” (Hoț în Grădina Raiului). Este un strigăt patetic fără egal.

Volumul din urmă – Abecedar de istorii și... istorioare (2009) – este segmentat în două cicluri (menționate în titlu), care se departajează total de cele anterioare prin temele abordate (și nu numai), având  caracter socio-politic-istorist, cu o dedicație plină de semnificații: „Profesorilor mei și colegilor de la Facultatea de Istorie a Universității «Al. I. Cuza» Iași, promoția 1962. Nasc și la Moldova oameni!”, pe coperta cărții figurând imaginea celebrului vestigiu neolitic Gânditorul de la Hamangia/ Dobrogea (mileniul IV-II, î. Hr.).

Dacă în primele volume discursul auctorial nu de puține ori este de factură conversativă, în care persoana a doua este și călăuză, și martor, un alter-ego resfirat în experiențe existențiale, în acest ultim „abecedar” dedicatoriu întâlnim teme „pure” de istorii și istorioare trăite într-un trecut prezent. Surprind instantanee poematice: „La Roma/ în nopți cu lună plină,/ ies daci din ascunzișuri/ la lumină./ Se-adună în cohorte/ în Forumul Traian/ și tremură cenușa/ viteazului roman!” (Când se trezește Columna) de la începutul lumii scrise, trecând prin alte instantanee din secolele apuse: „La Snagov la mănăstire/ de 40 de sfinți/ șade-n  strană Vodă Țepeș/ cu alai de prinți./ Azi e zi de judecată,/ gâdele-i pe-aproape/ plâng boieri cu barba-n lacrimi/ că n-au cum să scape.” (Județul lui Țepeș); „E jale la Flămânzi!/ Ies oase din pământ/ și se proptesc plavanii/ cu coarnele-n pământ,/ în scrâșnete de fiare/ și gemete de jug.”(1907 – Flămânzi); „Șade Stalin cu Churchill/ în Crimeea, în iatac,/ și gândesc la soarta lumii/ la trabuce și coniac.” (Ialta, Malta, una, alta). Sunt momente/puncte de reper din istoria națională a lumii tratate în poezii de maturitate poetică, distinctă, în care teme de „pură” istorie, aparent patriotarde, se află într-o stare intelectualizată, solemnă, oraculară.

În partea a doua a volumului, poemele au un peisaj identitar marcat într-o reformulare individuală: „SOS! La moară la Hârța-Pârța/ un’ se macină tărâța!/ Tărâța ce bate-o vina/ e mai scumpă ca făina,/ c-are fibre, minerale/ și substanțe esențiale!” (Made in Romania). Este vorba de o alienare/secularizare a omului post-modern în destinul contemporan național. De data aceasta, nu e lumea virtuală a trecutului istoric de mândrie națională, ci realitatea primară, fără mituri și depoetizată într-o însingurare exasperantă: „Lenin și-a mutat lăcașul/ din Kremlin la Chișinău,/ moldovenii și-au luat nașul/ și o duc din rău în rău.” (Mausoleu); „De-o veni doamna cu coasă/ o să-i spun că nu-s acasă/ că-s plecat la tratative/ tocmai în Tananarive/ și mă-ntorc în București/ la calendele grecești.” (Timpuri noi). E un alt fel de Adio, mamă!

Toate aceste volume de versuri prezentate succint dovedesc o consecvență lirică apoteotică, întrucât poezia dlui Sicu V. Macovei este un algoritm sintetic, dar și un mozaic original sincronic formelor poematice transatlantice și euroapusene, cu imagini parabolice reperate carpatin-balcanic, o creație ludică fascinantă într-un modernism desacralizat și hiperrealist al discursului liric autoironic, dar și sarcastic pentru contextul sociopolitic actual fracturat imagistic.

Poezia acestor volume oferă simultan receptări culturale  rafinate printr-o derulare cinematică a unor lumi posibile vii, care se impun ca timbru intertextual mirific.

La fel de inspirate, cu subiecte concentrate și riguros construite sub un orizont semnificant, sunt creațiile sale de proză și dramaturgie, cu multă biografie în partea memoralistă, conturate subtil și instinct pamfletar la cotidianul banal, dar optimist în discursul incantatoriu din textele zugrăvind sferele diplomatice traversate.

Să-i urăm acestui talent literar autentic și diplomat prin excelență, cu prilejul împlinirii a 80 de ani de viață (n. Chișinău, 19 decembrie 1937), mulți ani și cât mai multe opere esențiale personalizate!

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog