Dorin Cimpoeşu. Regimul post-totalitar din Republica Moldova (1990-2012) | ||
Dorin Cimpoeşu. Regimul post-totalitar din Republica Moldova (1990-2012)
Editura Cetatea de Scaun
2012
Prefaţă
Republica Moldova este unul dintre statele tinere care a apărut pe harta politică a Europei contemporane ca rezultat al colapsului URSS. Cu toate că, de atunci, au trecut cu puţin peste două decenii, se pot face unele analize privind regimurile de guvernare post-totalitare, progresele înregistrate în implementarea reformelor democratice, precum şi alte probleme importante de mare actualitate cu care se confrunta această nouă entitate statală .
În condiţiile dezmembrării URSS, anul 1991 a constituit pentru Republica Moldova un început promiţător în procesul de obţinere a independenţei şi de constituire a unui stat democratic. Încă din primii ani de independenţă, Republica Moldova a semnat Declaraţia universală a drepturilor omului, a ratificat convenţiile internaţionale privind drepturile omului, a liberalizat mass-media, a aderat la Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului, a iniţiat primele reforme de trecere la economia de piaţă etc. Prin aceste măsuri de ordin legislativ s-au adoptat valorile de bază ale unui stat democratic, iar prin Constituţia din 1994, în Republica Moldova s-a instituţionalizat statul de drept.
După două decenii de la acel debut, putem afirma că drumul parcurs în edificarea şi afirmarea independenţei de stat s-a dovedit a fi foarte dificil. Pentru mulţi rămâne încă actuală întrebarea: De ce tranziţia Republicii Moldova de la un regim politic totalitar la unul democratic este atât de anevoioasă? La această întrebare există mai multe răspunsuri, generate de caracterul reformelor politice, economice, sociale şi culturale. Unul dintre aceste răspunsuri ţine de domeniul istoriei şi memoriei colective şi de ceea ce a însemnat pentru locuitorii fostei republici unionale regimul totalitar comunist. Perceperea trecutului este condiţionată de experienţa şi cunoştinţele fiecărui om, ale fiecărei familii şi comunităţi în parte etc. Deşi PCUS a tins să construiască o societate egalitară sub toate aspectele, viziunile asupra acestui regim au fost şi rămân a fi diferite. După evenimentele din august 1991, s-a crezut în colapsul sovietic şi în detaşarea definitivă de trecutul totalitar, realităţile însă s-au dovedit a fi altele[1].
Au trecut deja peste două decenii de la prăbuşirea URSS şi adoptarea de către Republica Moldova a Declaraţiei de Independenţă, însă o bună parte a populaţiei mai este nostalgică şi ar dori revenirea în URSS[2]. O altă parte a cetăţenilor optează pentru integrarea ţării în comunitatea europeană. Un sondaj de opinie, din noiembrie 2011, arată că peste 60% dintre cei intervievaţi consideră că ar fi mai bine dacă Republica Moldova ar fi guvernată de un singur partid, 73% fiind de părere că partidul respectiv ar putea fi Partidul Comuniştilor (PCRM). La întrebarea „Care sistem politic este mai bun pentru Republica Moldova?”, 35,20% consideră că acesta ar fi „sistemul sovietic care a existat până la hotarul anilor ’80-’90”. În acelaşi context, 45,6% dintre respondenţi optează pentru Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan şi doar 33,8% pentru Uniunea Europeană, iar peste 45% sunt împotriva aderării ţării la NATO[3]. Printre nostalgici se numără şi ex-prim-ministrul Dumitru Braghiş (1999-2001), care consideră „că URSS trebuia reformată pe principii de confederaţie”[4]. Tendinţele antagoniste din societate în ce priveşte orientarea Republicii Moldova spre Rusia sau spre U.E. au fost caracteristice şi politicii regimului comunist, care a fost restaurat în 2001 şi a durat până în anul 2009. Astfel, în campania electorală din 2001, PCRM a promovat activ ideea aderării Republicii Moldova la Uniunea Rusia-Belarus, iar la alegerile din 2005 şi-a schimbat radical poziţia şi s-a pronunţat pentru integrarea în Uniunea Europeană, pentru ca, ulterior, mai exact în anul 2011, să revină la ideea aderării ţării la Uniunea Eurasiatică.
Oscilaţiile politice ale Republicii Moldova şi lipsa unei opţiuni politice clare şi durabile au creat în rândul cetăţenilor o stare de nesiguranţă faţă de prezent şi viitor. Această indecizie sau dilemă între Est şi Vest a determinat Republica Moldova să facă, în cei douăzeci de ani şi în cele mai multe cazuri, un pas înainte şi doi înapoi. Deşi clasa politică de la Chişinău îşi doreşte construirea unui stat de drept veritabil, moştenirea sovietică constituie de fiecare dată, fie o piedică, fie o modalitate de tergiversare a proceselor de creare a unei societăţi cu adevărat democratice. La sondajele de mai sus pot fi adăugate un şir de declaraţii sau lozinci politice, făcute în cadrul unor mitinguri de protest organizate de PCRM împotriva coaliţiei de guvernământ actuale, cum ar fi cele din 4 şi 11 februarie 2012, când s-au scandat sloganuri de genul „Молдавия – русская страна!” (Moldova – stat rus) şi „Наша родина – СССР” (Patria noastră - URSS).
Oficial, Uniunea Sovietică a încetat să existe în 1991, dar rămâne întrebarea sociologului Dan Dungaciu – „Poţi scoate RM din URSS, dar cum scoţi URSS din RM?”[5]. Ca urmare, Republica Moldova continuă, încă, să se confrunte cu probleme care îşi au originile în perioada regimului totalitar comunist, care nu sunt atât de uşor de depăşit.
De aceea, noua lucrarea a d-lui Dorin Cimpoeşu, Regimul politic post-totalitar din Republica Moldova (1990-2012), este o necesară sinteză care va ajuta cititorul să înţeleagă mai bine oscilaţiile politice din acest stat care se află într-o continuă tranziţie şi căutare a formei sale de afirmare statală. În cele şase capitole ale lucrării, istoricul bucureştean, analizează succesiv tot atâtea regimuri politice care au guvernat Republica Moldova, precum şi particularităţile lor. Încă din start, autorul evidenţiază faptul că, din 1990 şi până în 2012, Republica Moldova a fost condusă mai mult de partide de stânga (18 ani), tributare tendinţelor totalitare şi doar 4 ani de partide şi alianţe de dreapta, cu viziuni democratice clare.
Procesul de construcţie şi afirmare a statului Republica Moldova a cunoscut o dezvoltare sinusoidală, de la declaraţii privind unirea cu România, mişcări ale stataliştilor şi până la învinuiri de trădare de patrie. În contextul legitimării statale, liderii politici de la Chişinău au încercat, pe de o parte, să scoată în evidenţă aşa-zisa vechime şi continuitate a statalităţii, iar pe de altă parte, au făcut apel la anumite evenimente şi personalităţi istorice locale, atât din trecutul recent, cât şi din cel medieval. Domeniul istoric, cultural şi lingvistic a marcat de fiecare dată şi relaţiile bilaterale dintre Republica Moldova şi România. Societatea românească din stânga Prutului rămâne a fi şi după două decenii de independenţă una puternic scindată, atât din punct de vedere politic, cât şi identitar. Alegerile locale şi parlamentare reflectă de fiecare dată starea de spirit confuză a electoratului. Nostalgia faţă de trecutul sovietic, eşecul reformelor, situaţia economică precară a majorităţii populaţiei etc. au adus partidele de stânga la putere. Republica Moldova este practic unicul stat post-totalitar, unde partidul comuniştilor a revenit pe cale democratică la putere şi a devenit cel mai numeros şi puternic partid politic. Faptul că alianţele democratice nu au fost durabile, în cele mai multe cazuri, demonstrează cât de fragilă este democraţia în acest stat.
Din perspectiva unei abordări istorice, bazată pe documente, este dificil să discuţi despre ultimele două decenii, când încă multe arhive nu sunt accesibile. Dar, autorul a urmărit cu atenţie mass media, programele partidelor politice, sondajele de opinie etc., ceea ce i-a permis să evidenţieze un şir de particularităţi, atât generale (trend-uri), cât şi specifice regimurilor de guvernare din Republica Moldova. Dezbaterea numeroaselor probleme cu care se confruntă aceasta de peste două decenii, care în mare măsură ţin de lipsa unei elite politice locale cu tradiţie, absenţa resurselor naturale şi energetice proprii şi, respectiv, dependenţa, în special de Rusia, separatismul etc. ne arată cât de dificilă este trecerea de la un sistem politic totalitar la unul democratic.
Prezentarea a numeroase aspecte privind dinamica politică de la Chişinău demonstrează faptul că autorul lucrării este un fin observator şi un analist atent al tot ceea ce se petrece în Republica Moldova. Abordarea retrospectivă a celor 22 de ani reprezintă o primă istorie politică a tânărului stat şi constituie un instrument eficient de cunoaştere şi înţelegere a situaţiei din Republica Moldova.
Sergiu Musteaţă,
Chişinău, 9 octombrie 2012
[1] Luke March, The Moldovan communists: from Leninism to democracy?, Glasgow: Centre for the Study of Public Policy, University of Strathclyde, 2005.
[2] Republica Moldova nu face excepţie, fenomenul nostalgiei fiind caracteristic pentru majoritatea statelor postsocialiste. Pentru statele balcanice acest fenomen are o denumire specifică Jugonostalgia: Larisa Kurtović, Yugonostalgia on Wheels: Commemorating Marshal Tito across Post-Yugoslav Borders. Two ethnographic tales from post-war Bosnia-Herzegovina. In: Newsletter of the Institute of Slavic, East European, and Eurasian Studies, University of California, Berkeley, Spring 2011, vol. 28, no. 1, pp. 2-13, 21-23. A se vedea mai multe detalii despre fenomenul nostalgiei în unele publicaţii recente: Maya Nadkarni, Olga Shevchenko, The Politics of Nostalgia: A Case for Comparative Analysis of Post-socialist Practicies. In: Ab Imperio 2, 2004, pp. 482-518; Thomas Lahusen, Peter H. Solomon (eds.), What Is Soviet Now?: Identities, Legacies, Memories, LIT Verlag Berlin-Hamburh-Münster, 2008; S. Oushakine, The Patriotism of Despair: Nation, War, and Loss in Russia, Cornell University Press, 2009; Maria Todorova, Zsuzsa Gille, Post-communist Nostalgia, New York: Berghahn Books, 2010; Maria Todorova, Remembering Communism: Genres of Representation, Social Science Research Council, 2010; G. W. Creed, Masquerade and Postsocialism: Ritual and Cultural Dispossession in Bulgaria, Indiana University Press, 2011; Mirela-Luminiţa Murgescu, Romanian Perceptions of Communism. In: Euxeinos 3, 2012, pp. 5-13.
[3] Barometrul Opiniei Publice, noiembrie 2011, Institutul de Politici Publice, Chişinău, 16 noiembrie 2011.
[4] http://www.timpul.md/articol/cine-ne-a-facut-cei-mai-saraci-din-europa-30257.html (ultima accesare 18.02.2012).
[5] Timpul, 4 iunie 2010, http://www.timpul.md/articol/poti-scoate-rm-din-urss-dar-cum-scoti-urss-din-rm-11664.html (ultima accesare 26.06.2011).
|
Pentru tipar