Vin, femei şi tot ce vrei (comedie în două acte)
Pentru tiparPERSONAJELE:
ŞTEFAN ION CATĂNSUS (în timpul perestroicii gorbacioviste – STEPAN IVANOVICI CATĂNSUS), director general al Cramei de Stat „Veselia”.
FULGUŢA (în timpul perestroicii – SNEJANA), secretara lui.
MODEST POSTICĂ, ghidul principal al Cramei de Stat „Veselia”.
MARIA, soţia acestuia, profesoară.
GEORGETA, fiica lor, elevă.
PUŢURICĂ (în timpul perestroicii – PUŢURICHE), omul lui CATĂNSUS.
VINOGRADOV, cosmonaut sovietic, părăsit de soţie.
GHIULSARA-HANUM, folcloristă din Georgia de origine kurdă, îndrăgostită de POSTICĂ.
TATĂL lui GHIULSARA-HANUM.
CEI PATRU FRAŢI ai lui GHIULSARA-HANUM.
ELVIRA TOMPSON, ministru de război al Islandei.
Trei sanitari de la casa de nebuni.
Acţiunea are loc la Crama de Stat „Veselia”, în timpul şi după perestroica gorbaciovistă.
ACTUL I
Biroul lui Stepan Ivanovici Catănsus. În fund, o masă masivă de tip vechi, sovietică. Telefoane, lampă cu abajur stalinist de culoare verde. În centru, pe perete, portretul lui Gorbaciov, înclinat puţin spre dreapta. În spatele biroului, spre dreapta, o uşă camuflată ce dă în camera de odihnă.
În stânga scenei, o uşă. Tot aici, o vinotecă, nenumărate trofee câştigate la diverse concursuri naţionale şi internaţionale ale vinului.
În partea dreaptă, o fereastră largă prin care vedem vârfuri de copaci, dovadă că ne aflăm la etaj.
Început de iarnă.
Afară fulguieşte.
Dimineaţă rece.
SCENA I
Catănsus, Puţuriche.
CATĂNSUS (intră cu paşi de stăpân; are în jurul a 50 de ani; pare scos ca din cutie; e cuprins de un fel de panică; poartă mănuşi fine de piele maro; din mers priveşte mapa pe care vrea să i-o înmâneze lui Puţuriche; nu se atinge de ea; se aruncă supărat în fotoliu; îşi freacă mâinile înmănuşate; dezbracă mănuşile, aruncându-le pe masă; face un gest cu mâna spre masă; Puţuriche trânteşte cu putere mapa pe masă): Poftim, aseară semnez absolut toate hârtiile (Gest că-l doare mâna de atâta scris.), astăzi, iat-o, din nou – plină. Din nou – umflată. Iepuroaică, nu mapă! Fată în fiecare zi. (Pauză scurtă, nervoasă.) Pe ghidul nostru principal, pe mult stimatul, pe celebrul, pe... în fine, pe Modest Gheorghievici Postică al tău am să-l înec într-o cisternă cu vin cu mâna mea de comunist. (Tic nervos: cântă cu dinţii încleştaţi, bătând ritmul cu palma.) Turnaţi vin şi daţi găluşte, tra-la-la-la-la-a-a!..
PUŢURICHE (om în vârstă, scund, cu tocuri înalte, exagerat de activ şi devotat, imită perfect starea de spirit a şefului – continuă cântecul): Veniţi vornice-e-ei şi druşte, tra-la-la-la-la-la-la-a-a... (Patetic, actoriceşte.) Scuzaţi că îndrăznesc: un director general al Cramei de Stat „Vesielia” – cel mai mare depozit de vinuri din lume – nu poate să înece un doctor în viticultură, care munceşte pentru obţinerea de struguri fără sâmburi...
CATĂNSUS (explodând, întrerupându-l): Da termină odată referatul ăsta! Nu eşti Gorbaciov. El e cu perestroica, nu tu. Tu nu ştii câţi pui de mâţă şi căţei am înecat eu la viaţa mea?... Să nu-mi ziceţi voi mie Stepan Ivanovici Catănsus, dacă nu-l înec!
PUŢURICHE (continuă): Tovarăşe Catănsus, supărarea Dumneavoastră e legitimă, dar, ca fost om de teatru, ca fizionomist şi psiholog, credeţi-mă: o persoană ca dumneata, cu prestanţă de preşedinte de ţară – uitaţi-vă în oglindă, dacă nu mă credeţi – nu are voie să scape asemenea cuvinte tari! Mai cu seamă că aveţi un suflet bun, nobil... Suflet de comunist...
CATĂNSUS: Puţuriche! Dar ştii tu că Kenedi unora ca alde tine le dădea câte un genunchi în cur, de zburau pe fereastră din Casa Albă?... Nu te băga la mine! Mie-mi plac femeile. Nu-mi strica dispoziţia de dimineaţă, ca nevastă-mea. (Deschide mapa, consultă o coală de hârtie.)Na! Plină hârtia de oaspeţi proaspeţi, înalţi, marcanţi. Parcă nu pot degusta vinul la bucătăria lor de acasă. Toţi aleargă să vadă, ce? (Cu dispreţ.) O banală carieră de piatră, cum sunt cu miile în lume. Un uriaş bufet subteran, unde eu, cu toată prestanţa mea de preşedinte, o fac pe chelnerul. Chiar sunt chelner! Şi tu, misteriosul Puţuriche, şi restul, toţi suntem chelneri. Toţi jucăm tananica în faţa clienţilor, căci clientul trebuie să fie satisfăcut, băga-l-aş în mă-sa... Postică are dreptate. Aici n-a fost ghid ca până la urmă să nu devină alcoolic. (Dă a lehamete din mână.) Mie şi mi s-au ros buzele de atâtea pupături, dar lui, ca ghid principal! (Răstit.)Şi dimineaţa, când ieşi din casă, mai sărută-ţi nevasta, că altfel se supără! (Cântă.) Turnaţi vin şi daţi găluşte, tra-la-la-la...
PUŢURICHE: Dacă ne-o cere ţara, trebuie să fim şi chelneri, să ne pupăm, scuzaţi că îndrăznesc.
CATĂNSUS (principial): Te rog, n-o face pe „sacul de box” pentru Postică! Slavă Domnului, am kilometri de cisterne, am unde să-l murez. (Deschide brăţara de aur a ceasului, o lăsă atârnând liber.) Brăţară de aur, dar mă strânge ca o cătuşă de oţel!...
PUŢURICHE: Nu am, ci avem cisterne, scuzaţi că îndrăznesc.
CATĂNSUS (conştient de valoarea sa): Ba am! Am, că eu le-am adus din Franţa, nu voi.
PUŢURICHE: Statul are cisterne, el ne are pe noi toţi. Comunismul şi proprietatea privată sunt lucruri incompatibile, ştiţi doar.
Catănsus îi face semn să se apropie. Puţuriche execută.
Ce, iarăşi nu stă bine cravata?
CATĂNSUS (fără a se ridica din fotoliu, îl înşfacă de cravată, prinde a-l strangula, se uită la faţa crispată a lui Puţuriche): Bă, de ce nu strigi că te doare?
PUŢURICHE (abia gâfâind): Fiindcă-s călit... V-am spus, în gulag jucam rolul de „sac de box”. Eram torturat la fel ca toţi, pentru a fi credibil. Şi deţinuţii mi se destăinuiau... Jucam teatru, fireşte... Strângeţi, că nu mă doare...
CATĂNSUS (îl strânge şi mai tare): Te-ai convins că eu pot să?...
PUŢURICHE (dă afirmativ din cap): Dumneavoastră... îmi amintiţi de... zilele frumoase... petrecute în gulag.
CATĂNSUS (speriat de ceea ce aude, îi îndreptă cravata „prieteneşte”): Lucru italian, dar nu ştie să-l poarte...
PUŢURICHE: Mi-a dăruit-o un „sac de box” italian... Stă închis cu mafioţii. Actor şi el.
CATĂNSUS: Fie cum zici tu – avem cisterne!Dar, vezi, în China comunistă s-a trecut de la noi avem la eu am şi, uite, ce progres vedem!
PUŢURICHE: Acolo-i capitalism comunist. Încearcă să împace apa cu focul. Să vedeţi ce mamă de haos economic îi aşteaptă.
CATĂNSUS (nu se poate calma): Pe mine să mă certe un ghid ca Postică cu Australia! O ţară atât de apropiată inimii mele! Crede că dacă...
PUŢURICHE: Da, da! Ştiu ce vreţi să spuneţi: dacă l-a avut coleg de facultate la agronomie pe însuşi... (Arată cu degetul spre plafon.)
CATĂNSUS: Geniu, dar nu poate elimina cei patru sâmburi din bobul de poamă.
PUŢURICHE: Modest Postică face onoare viticulturii sovietice, scuzaţi că îndrăznesc.
CATĂNSUS: Încă o vorbă şi iarăşi îţi îndrept cravata...
PUŢURICHE: Postică cu ideea sa va mări producţia de vin cu peste 20%. Idee genială!
CATĂNSUS: Bă, la voi, artiştii, borşu-i genial, pălăria-i genială... Totu-i genial... Ieşi-afară-bate-n-uşă-zi-bună-ziua-apoi-intră-şi-dă-ţi-cu-părerea! Afară! Turnaţi vin şi daţi găluşte!..
PUŢURICHE: Altă treabă că, uneori, şi unui geniu trebuie să-i îndreptăm cravata... Scuzaţi, nu bună ziua, ci bună dimineaţa, e abia 8 şi 30 de minute.
CATĂNSUS (învârte mâna stângă până prinde ceasul; obiectiv): M-da! Ai dreptate... şi Postică lipseşte. (Brutal, către Puţuriche.) Afară! Că te murez pe tine în locul lui, sac de box!
PUŢURICHE (iese din cabinet, apoi revine, fără să bată în uşă, fără bună ziua; arată alarmat spre portretul lui Gorbaciov): Vai, prezidentul Uniunii Sovietice, cu picioarele în sus! (Ameninţător.) Faptul că mai ieri a căzut zidul berlinez încă nu înseamnă că trebuie să cadă şi...
CATĂNSUS (speriat, caută cu ochii pe toţi pereţii): Unde vezi tu că prezidentul stă, cum zici tu, cu...? S-a înclinat un pic spre dreapta. S-a uscat lemnul şi centrul de greutate al ramei s-a deplasat puţin spre dreapta, probabil. Trebuie să cumpăr alt portret... (Zâmbeşte.)Ştii, când învăţam la şcoală, am zis despre o învăţătoare că învârte curul mai repede decât mâna cu care scrie pe tablă... Directorul mă cheamă în cancelarie, mă apucă de urechi... (Îl apucă de ureche pe Puţuriche şi-i demonstrează cum a fost pedepsit.)Mă dă cu fruntea de podea, iar eu văd printre picioarele lui portretul lui Hruşciov, făcut din grăunţe de popuşoi... Uite, acela odată portret!
PUŢURICHE (frecându-şi urechea): Vreţi să spuneţi că Gorbaciov n-are grăunţe în cap?
CATĂNSUS (împingându-l într-o parte; şterge rama cu batista sa albă, imaculată): Ascultă! Puţuriche e numele tău adevărat sau e o poreclă adusă din Siberia, unde zici c-ai fost „sac de box”?
PUŢURICHE: Puţuriche, scuzaţi că-ndrăznesc, ca şi Catănsus, Catănjos, Curlat, Curjos, e o poreclă... Toţi din neamul Puţurică suntem oameni mărunţi, dar mari la suflet.
CATĂNSUS: Catănsus niciodată nu cătă în jos. Apropo, ai fost văzut fumând cu naţionaliştii de la Uniunea Scriitorilor?... Continui să fii „sac de box”?
Puţuriche zâmbeşte şmechereşte.
CATĂNSUS (după ce fixează portretul; scoate din mapă ziarul „Pravda”, citeşte): „Excursia noastră prin U.R.S.S. a început”... Na!... Citeşte tu. Fierb de mânie!
PUŢURICHE: Dar l-am citit aseară.
CATĂNSUS: Mai ţin eu minte ceva după cubanezele alea cu pielea ca ciocolata?! Stai să închid ochii. (Se face comod.) Cântă! Ah, Australia!..
PUŢURICHE: Scuzaţi că-ndrăznesc, aţi ajuns şi pe acolo?
CATĂNSUS: Cântă, am zis!
PUŢURICHE: (citeşte): „Australian the Times!”...
CATĂNSUS: Lasă asta! Grăbeşte-te că acuşi ne cade pe capul nostru (Caută cu ochii închişi prin cosmos.) cosmonautul Vinogradov... Primire de gradul întâi! După dânsul, va trebui să ţinem piept Ligii Femeilor Libere din Italia. Tot gradul întâi... (Cântă.) Hei, mambo, mambo italiano! Hei, mambo!.. (Posac.)Pe toţi hrăneşte-i, adapă-i, distrează-i. (Semn să fie reluată lectura.)
PUŢURICHE: „Excursia noastră a început cu aşa-zisa Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, fosta Basarabie, ruptă din trupul României Mari, în 1940”.
CATĂNSUS (sare ca ars): Bă, cangurii ăştia australieni gândesc exact ca scriitorii noştri. Nici nu vreau să-i aud!... Citeşte! (Nostalgic.)Ah, Australia!..
PUŢURICHE: „Excursia a început la celebra cramă de vinuri «Veselia» şi tot acolo s-a şi terminat. După degustare, am dormit toţi până la Samarcand. Moldova e un colţ de rai. Imaginaţi-vă o carieră din care se extrage piatră încă de pe timpul retragerii Mării Sarmatice de pe acele teritorii, aflată la 90 de metri sub pământ, cu temperatură constantă de plus 14 grade şi transformată într-un faraonic depozit de vinuri. Crama s-a extins până sub oraşul Chişinău. 270 km pătraţi de vin. Autobuze pline cu turişti veseli circulă pe străzi subterane numite: «Aligote», «Sovinion», «Negru de Purcari», «Cabernet» etc. Moldovencele cu ochi ca noaptea, cu sâni ca valurile Mării Sarmatice, te ameţesc cu sărutările lor din dansul «Periniţa». Iar ghidul lor, un KGB-ist galben la faţă...”.
SCENA A II-A
Catănsus, Puţuriche, Snejana.
SNEJANA (intră, fără să bată în uşă; e întocmai cum descrie presa australiană moldovencele): Pot să intru? (Se apropie de urechea şefului, protejându-şi sânii mari cu mâna. Mişcă continuu fundul şi picioarele ei superbe, spunând ceva în şoaptă, important.)
Puţuriche se preface că priveşte pe fereastră.
CATĂNSUS (cu capul între sânii Snejanei, categoric): Nu! Eu când zic „Nu”, „Nu” rămâne! (După o clipă de gândire.) Bine, dacă insişti tu... fie!.. Da-da! Eu când zic „Da”, „Da” rămâne! (Tresare, ţipă de durere; îi trage o palmă fierbinte la fund.)
Snejana iese veselă, dar revine imediat.
SNEJANA (merge cu spatele înainte):Stepan Ivanovici, vă rog, m-aţi bătut, n-o să mă mărit. Trageţi de fustă.
CATĂNSUS (cu o mână îi ridică fusta, cu alta se ţine de ureche): Unde-i Postică! (Se uită la batista însângerată; către Puţuriche.) Femeile au ceva de canibal, zău...
PUŢURICHE (citeşte): „Ghidul lor, un bun vorbitor de limba engleză, un foarte bun vinificator, dă paharul peste cap, iar vinul rămâne nebăut. Face să vezi Crama «Veselia»– a 8-a minune a lumii, şi pe acest ghid – a 9-a minune...”.
CATĂNSUS: Puţuriche, eu de ce te plătesc? Turnaţi vin şi daţi găluşte... Moscova să afle noutăţile înaintea ta?
Vocea SNEJANEI (prin radio-telefon): Modest Gheorghievici Postică!
CATĂNSUS: Să intre imediat a 9-a minune a lumii!...
PUŢURICHE (punând ziarul la gură): Mi se pare că (Arată spre uşă.)ocheşte scaunul de director general!
SCENA A III-A
Catănsus, Puţuriche, Postică.
Intră Postică.
POSTICĂ (om modest, timid, pune înaintea şefului o coală de hârtie): Bună dimineaţă, Stepan Ivanovici!
CATĂNSUS: Ce-i asta?... Altă surpriză?
POSTICĂ: Cerere de demisie.
CATĂNSUS (semn către Puţuriche să părăsească biroul): Pe două minute.
Puţuriche iese din scenă satisfăcut.
(Către Postică.) Ce-i asta, te întreb? (Citeşte cererea.)„...şi având în vedere că profesia de ghid mi-e total străină şi, pe deasupra, nu-mi permite să-mi continui cercetările ştiinţifice, începând cu ziua de azi”... M-da!
POSTICĂ: Mi-a fost foarte greu să mă decid. Dar, în fine, m-am decis. Doresc să revin cât mai curând la ştiinţă.
CATĂNSUS: Şi semnătura: M. Postică. Perfect!... O dovadă în plus că provii dintr-o familie de...
POSTICĂ: ...de viticultori. Studiile lui taică-meu despre viţa-de-vie sunt cunoscute în străinătate.
CATĂNSUS: Ştiu, chiar şi în Siberia...
POSTICĂ: Mulţumim lui Hruşciov care ne-a reabilitat.
CATĂNSUS: Şi de ce-mi adresezi cererea asta mie? Eu te-am angajat în postul de ghid principal pentru delegaţiile oficiale? Ia loc.
POSTICĂ (rămânând în picioare): Mulţumesc. Sunt grăbit...
CATĂNSUS: Vreau să-ţi divulg un secret. Dar să nu afle Puţuriche – mâine ştie toată Australia. Mie mi se propune postul de ministru al agriculturii.
POSTICĂ: Felicitări!
CATĂNSUS: Mulţumesc. Pentru asta însă colegul dumitale de facultate (Arată spre plafon.) îmi cere să găsesc o candidatură demnă de acest fotoliu. Eu mă gândesc la dumneata. Ce zici?
POSTICĂ: Zic că nu pot să accept. În primul rând, fiindcă-i vorba de o glumă...
CATĂNSUS: Mie nu-mi plac glumele.
POSTICĂ: Apoi ideea lui taică-meu, de obţinere a strugurilor fără sâmburi, trebuie s-o realizez eu. Vă imaginaţi ce bogăţie...
CATĂNSUS: Ştiu, ştiu, cu peste 20 de procente... Deci doreşti să te întorci la Academie?
POSTICĂ: Categoric.
CATĂNSUS: Ca să nu-mi reproşezi când vei deveni mare academician, că eu, Catănsus, ţi-am pus piedică... (Scrie rezoluţia pe cerere.)Poftim, ai obţinut ceea ce doreşti. Liber de la data de azi.
POSTICĂ (strângându-i mâna): Vă mulţumesc! Azi e o zi mare pentru mine. Mai cu seamă pentru nevastă-mea. Ştiţi, profesia de ghid... la o cramă unde zilnic au loc degustaţii... cu muzică... cu femei...
CATĂNSUS: Păi, procedează ca mine. A mea e mereu pe la sanatorii... la munte... la mare... Ducă-se, ducă-se...
POSTICĂ: O, soţia mea e învăţătoare. Cum să-i părăsească pe micuţii din clasele începătoare? Iar Georgeta noastră-i şcolăriţă.
CATĂNSUS (luând cererea de pe masă): Bine, dragă Postică. (Arată spre portretul lui Gorbaciov.) El, mă rog, nu bea. Noi însă trebuie să udăm cererea dumitale, nu? (Merg ambii spre camera de odihnă.)Ei, ce spui de cubanezele de aseară?
POSTICĂ: Ah, ce nuntă mi-a făcut cubaneza mea de acasă... Mă îmbătasem rău de tot.
SCENA A IV-A
Catănsus, Postică, Snejana.
Camera de odihnă a lui Catănsus. La mijloc, o masă ovală, scaune împletite cu spetează înaltă, un divan din piele, în stânga – o uşă ce dă spre anticameră, un bufet de lux.
Snejana pregăteşte tacâmuri pentru două persoane.
SNEJANA: Ce bem?
CATĂNSUS: Coniac franţuzesc, nu ştii?
Snejana toarnă băutura în pahare.
(îi dă batista; şoptit): Spal-o, canibal ce eşti! (Tare.)Mulţumesc!
Snejana iese sărutând batista.
SCENA A V-A
Catănsus, Postică.
CATĂNSUS: Azi, aşa, din senin, mi-a dat sângele pe nas. Mi-am murdărit batista.
POSTICĂ: Munciţi prea mult... Apoi vinul roşu, ştiţi doar, ridică tensiunea.
CATĂNSUS (bagă cererea lui Postică în paharul cu coniac; îi aruncă băutura în faţă; strigă): Bă, da tu de ce-mi ridici tensiunea!... De ce mă cerţi cu Kremlinul? Cu Australia?... Bă, strugure fără sâmburi, de ce nu bei cu oaspeţii, când te roagă?... Turnaţi vin şi daţi găluşte, tra-la-la-la...
Postică, perplex, se ridică de pe scaun, vrea să iasă din scenă.
(Îl aşază cu forţa pe scaun.) Nimeni nu iese de sub pământ fără voia mea! Crezi că oamenii sunt orbi, nu văd?.. Turnaţi vin şi daţi găluşte... De ce nu bei, te întreb?
POSTICĂ: Fiindcă nu obişnuiesc să beau cu noaptea-n cap. Nu vreau să ajung alcoolic.
CATĂNSUS: Eu te întreb de ce nu bei cu oaspeţii? De ce faci de ruşine ţara? Presa străină ne numeşte ţară de KGB-bişti. Turnaţi vin şi daţi găluşte!...
POSTICĂ: Sunt la curent.
CATĂNSUS: Puţuriche ţi-a transmis?! (Strigă.)Puţuriche!...
SCENA A VI-A
Catănsus, Postică, Puţuriche.
PUŢURICHE (intră glonţ): Prezent!
CATĂNSUS: Tu l-ai informat?
PUŢURICHE: Pe onoarea mea, nu eu. (Semn către Postică să nu-l divulge.)O fi auzit de la... „Europa Liberă”.
CATĂNSUS: Ce să audă de la „Europa Liberă”?
PUŢURICHE: Ceea ce auzim cu toţi... antisovietisme... ceea ce se scrie în Australia.
CATĂNSUS: Ieşi afară!
Puţuriche părăseşte scena.
SCENA A VII-A
Catănsus, Postică.
CATĂNSUS: Sac de box! (Îngenunchează în faţa lui Postică.)Iartă-mă!... Suntem bărbaţi. (Arată spre plafon.) M-am înfierbântat prea tare. Am băut prea mult aseară... (Se ridică în picioare.)Lasă, vorbesc eu cu blegii ăia de la Academie. Să vezi, pac-pac! şi te fac academician!... Spune-mi, de mult nu bei?
POSTICĂ: De când m-a iertat soţia pentru ultima dată...
CATĂNSUS: Arată-mi şi mie cum îi minţi pe turişti... Sufăr cu ficatul... Mă paşte ciroza... O să mor... Ai un pahar special? De unde l-ai procurat?
POSTICĂ: Daţi-mi voie să plec.
CATĂNSUS: Uite, umblu cu buzunarul plin cu tablete. Degustaţiile astea o să mă omoare. Turnaţi vin şi daţi găluşte!
POSTICĂ: În loc să transformaţi crama într-un centru de studiere a vinului, aţi transformat-o în cârciumă...
CATĂNSUS: Eşti un criminal!... Îmi doreşti moartea!... Nu vrei să mă ajuţi... Turnaţi vin şi daţi găluşte...
SCENA A VIII-A
Catănsus, Postică, Puţuriche, Vinogradov.
Se deschide uşa brusc, în prag – Puţuriche.
PUŢURICHE (cu emfază): Eroul Uniunii Sovietice, cosmonautul Vinogradov!
Apare Vinogradov în scafandru de cosmonaut, beat.
VINOGRADOV (deschide casca scafandrului): Salut cosmic poporului frate din Mordovia!...
PUŢURICHE (îi şopteşte la ureche): Din Moldavia, scuzaţi că îndrăznesc.
VINOGRADOV: Salut cosmic poporului frate din... (Se uită la Puţuriche întrebător.) din Mordavia... din Moldavia, pardon.
CATĂNSUS: Să trăiţi, tovarăşe Vinogradov! Bine aţi venit la noi în Mordova...Pardon, în Moldova. (Către Postică.)Te rog, împrumută-mi păharul tău special. Vezi ce mă aşteaptă? Trebuie să te înlocuiesc eu.
VINOGRADOV (sărutându-i pe cei prezenţi în stil brejnevist): Sunt invitatul Primului Secretar al C.C. din Moldova. Ne-am cunoscut la o recepţie din Kremlin, la un pahar de vorbă... nu importă de ce culoare. Un om de aur!... I-am povestit tot ce mă doare... Zice: vă invit la Crama „Veselia”. Am acolo un ghid care poate face chiar şi din cosmonauţi viticultori... Eu cu cosmosul am terminat. Vreau să devin ghid... pardon, viticultor... Salvarea mea este vinul roşu... cabernetul... spală radiaţia.
CATĂNSUS (întrerupându-l): Poftim, vi-l prezint pe ghidul principal, Modest Gheorghievici Postică! O să citiţi ce elogii îi aduce Gagarin în cartea de impresii. Sunteţi al doilea cosmonaut sovietic care ne vizitează Crama. Este o onoare pentru...
VINOGRADOV (dă mâna cu Postică): Vinogradov. Erou al Uniunii Sovietice... Colonel... Om nefericit... Salvează-mă, frate! Te iau în cosmos... Vino să te pup... (Îl sărută.) Noi, cosmonauţii, atunci când ne pensionăm, avem dreptul să ne stabilim cu traiul în orice colţ al Uniunii Sovietice. Eu am ales Moldavia... (Râde.) Moldavia este un colţ cu vin roşu de care servim zilnic în timpul zborului... Şi după.
CATĂNSUS (către Postică): Sunt curios să văd cum te va accepta Academia, când va afla că ai întors spatele cosmonauticii sovietice.
POSTICĂ: După cele întâmplate astăzi, nu mai pot rămâne aici.
CATĂNSUS: Dar ţi-am căzut în genunchi, mi-am cerut iertare, porcule!... Turnaţi vin şi daţi găluşte... Tot azi, din Georgia, ne vine Ghiulsara-hanum, de origine kurdă, prietenă cu nevastă-mea, care mi-a telefonat din Cipru: „Numai Postică să se apropie de Ghiulsara-hanum, că nu-i fustangiu, ca alţii”. Nu soţie, ci crocodil. Vrei să ai treabă cu crocodilii?
POSTICĂ: Nu. Eu o respect pe soţia Dumneavoastră.
CATĂNSUS: Mulţumesc. Deci Italia să rămână satisfăcută, Kurdistanul – de asemenea. Şi, te rog, fără articole critice în presa din aceste ţări, cum că vinul din pahar rămâne nebăut... că eşti galben la faţă ca un KGB-ist...
POSTICĂ: Kurzii încă n-au ţara lor, din păcate... Eu nu ştiu ce pot să discut cu un curd. Mai ales cu o curdă.
CATĂNSUS: Păi, nu bea. Cinsteşte. Dumneata, cum te îmbeţi, bagi mâna sub fusta turistelor. Vrei să creadă lumea că sovieticii sunt nişte beţivani, nişte curvari?
Intră Snejana. Pune tacâmuri pentru Vinogradov.
SNEJANA: Ce vin preferă cosmonauţii?
VINOGRADOV: Vodca e cel mai bun vin. (Râde tare. Către Catănsus.)În semn de nemărginită dragoste şi respect faţă de harnicul şi talentatul popor...
PUŢURICHE: Moldovenesc.
VINOGRADOV: Uite că ştie. Bravo! Desigur, moldovenesc. Faţă de femeile voastre frumoase... care ocupă primul loc după rusoaicele noastre...
SNEJANA (ofensată): Cosmonauţii, se zice, preferă vinul roşu, fiindcă sunt impo... imponderabili...
VINOGRADOV: Impotenţi ai vrut să zici? Gândeşti la fel ca Nataşca mea? (Scafandrul se desface în două, apare Vinogradov, descheindu-se la pantaloni; se aruncă asupra Snejanei.) Noi, impotenţi... care, primii, am dezvirginat cosmosul? (Vrea s-o culce pe divan.)
Catănsus şi Puţuriche aplaudă, râd; scena e penibilă; Postică încearcă să salveze fata; Vinogradov, aprins, îl izbeşte de perete.
Snejana scăpă de Vinogradov, fuge din scenă.
VINOGRADOV (către Postică): Mulţumesc c-ai salvat-o. Puteam să... să mă fac de ruşine... De asta m-a părăsit Nataşca. Căţea nesătulă ce este! Îi zic: Nataşca, uite plec în Moldavia să-mi spăl radiaţia cu vin roşu, cu cahor, cu cabernet... Ai răbdat o jumătate de an, cât m-am învârtit pe orbită, mai rabdă puţin!.. „Nu vreau să-mi pierd tinereţea c-un imponderabil”, zice. A fugit cu un ghid din Balcani. Cu un bulgar, se pare... Dar nu sunt gelos, fugă – Bulgaria... nu se vede din cosmos... Muiere proastă! Să schimbi un cosmonaut cu ceva care nu se vede din cosmos. (Îl apucă de piept.) Voi, ghizii, nişte prăpădiţi, voi să vă comparaţi cu noi... Ah, cum v-aş arunca eu din sputnic... din mers!
POSTICĂ: Natalia, cândva, o să regrete, dar va fi prea târziu.
VINOGRADOV: Dumneata să mă faci vinificator!... Să beau cât mai mult vin roşu... să mă însor cu o fată tânără şi frumoasă – cu Snejana, de exemplu – să-i fac 10 copii... să crape Nataşca de ciudă!... (Către Postică.) Să bem la bruderşaft!
Postică se preface că bea.
Scafandrul ăsta este al dumitale. Poartă-l sănătos!
POSTICĂ: Mulţumesc! Dar n-am drept să primesc daruri atât de scumpe. Lăsaţi-l pentru muzeul nostru, dacă doriţi... O să stea la loc de cinste, ca una din cele mai scumpe relicve.
VINOGRADOV: Pentru muzeu am altceva. (Se dezbracă de veston.)Poftim, luaţi-l pentru muzeu.
CATĂNSUS: Tovarăşe Vinogradov, îmbrăcaţi-vă. În două minute coborâm în cramă. Acolo-i răcoare. Avem doar plus 14 grade.
Puţuriche îl ajută pe Vinogradov să îmbrace vestonul.
VINOGRADOV: Să vedeţi voi grade în cosmos... Apropo, ce-aţi zice de-o cramă în cosmos? Acolo n-ai nevoie de butoaie, de... Vinul suspendă în aer, pardon, în vid. Nimeni nu ţi-l fură. De unde o scară, ca să urci acolo?... Frate Postică, scafandrul acesta e o imitaţie. Cel adevărat costă o avere. Preţul lui e secret de stat.
PUŢURICHE (în şoaptă): Optsprezece milioane de ruble bucata.
VINOGRADOV (îl corectează): Treizeci...
CATĂNSUS (răstit): Puţuriche!
PUŢURICHE: Am înţeles.
VINOGRADOV: Ard de nerăbdare să beau din cana din care a băut Gagarin! E mare?
PUŢURICHE: Gagarin, scuzaţi că-ndrăznesc, n-a ieşit din cramă trei zile şi trei nopţi...
CATĂNSUS: Puţuriche, ieşi afară!...
Puţuriche iese din scenă.
SCENA A IX-A
Catănsus, Vinogradov.
CATĂNSUS: Tovarăşul Gagarin uitase aici nişte lucruri personale. Ne-a zis: n-am nevoie de ele. Dar vedeţi să nu afle nevastă-mea, Valentina.
VINOGRADOV: O, Gagarin, ca orice rus, era un mare familist, Dumnezeu să-l ierte! (Ridică paharul sus.)Înainte, la cramă!...
Toţi se pregătesc să iasă. În prag – Puţuriche.
PUŢURICHE: Atenţiune! Atenţiune! Ghiulsara-hanum, din Georgia!
SCENA A X-A
Catănsus, Postică, Puţuriche, Vinogradov, Ghiulsara-hanum, Snejana.
Apare Ghiulsara-hanum. E îmbrăcată în costum naţional, conform Coranului.
GHIULSARA-HANUM (misterioasă): Saleam aleicum în casa dumneavoastră!
CATĂNSUS: Fiţi binevenită, Ghiulsara-hanum! Poftim, intraţi! Vă aşteptăm cu mare dor. (Către Postică.) De astea încă n-am avut pe aici.
GHIULSARA-HANUM (dând mâna cu Postică): Saleam aleicum! Sunteţi Modest Gheorghievici Postică, n-am greşit?
Postică îi sărută mâna.
Sunteţi exact cum v-a descris prietena mea, Adelina-hanum Catănsus... (Către Catănsus.)neasemuit de frumoasa şi devotata dumneavoastră regină, pe care am văzut-o ieşind, ca Venera, din spuma Mării Mediterane, pe o plajă din Cipru... M-a cucerit cu inteligenţa şi permanenta grijă pentru dumneavoastră.
Snejana aduce tacâmuri pentru Ghiulsara-hanum.
PUŢURICHE: O mie şi una de nopţi!...
CATĂNSUS: Onorată asistenţă, permiteţi-mi s-o prezint pe prietena soţiei mele, pe Ghiulsara-hanum, celebră folcloristă din Georgia de origine curdă, care, atenţie, studiază elementul?...
GHIULSARA-HANUM (continuându-i gândul): ...elementul erotic din folclorul diferitor popoare.
VINOGRADOV: Toţi cei din Balcani sunt nişte curvari. Mai cu seamă bulgarii...
GHIULSARA-HANUM (scuzându-se faţă de Catănsus): Vă rog, nu vă supăraţi că v-am întrerupt?.. De regulă, curzii nu obişnuiesc să rostească toasturi în onoarea femeilor. Noi până şi tava cu pilaf o ducem doar până-n pragul odăii unde petrec bărbaţii. Eu însă o să încalc tradiţia şi o să-l rog pe Allah să-i trimită Adelinei-hanum multă sănătate. Ea mi l-a recomandat pe ghidul...
CATĂNSUS: ...Modest Postică, ghid principal al Cramei de Stat „Veselia”... (Către Ghiulsara-Hanum.) Continuaţi, vă rog!
GHIULSARA-HANUM: ...care mă va ajuta să înţeleg mai profund semnificaţia sărutului în dansul vostru popular „Periniţa”...
VINOGRADOV: Pardon, care Allah? Georgienii sunt creştini ortodocşi. Au nişte vinuri, vah, vah, vah!
GHIULSARA-HANUM: Adevărat. Noi, curzii, suntem islamişti. Milioane de suflete ale nimănui. Oameni de la hotar, ca voi, moldovenii...
VINOGRADOV: Nici curzii nu se văd din cosmos... (Se recomandă.) Cosmonautul Vinogradov!
GHIULSARA-HANUM: O, încântată... Ghiulsara! Pe când studiam la Leningrad, la Institutul de Cultură, sosi un cosmonaut tânăr, frumos... I-am uitat numele... Unul blond, cu ochi albaştri, cu o alunică pe buza de sus... Profesorii ne-au scos în stradă, să-l întâmpinăm. Eu strigam cel mai tare, fluturam basmaua, dar el nu m-a observat... Iată unde trebuia să văd un cosmonaut viu, adevărat. O să dansaţi cu noi „Periniţa”?
VINOGRADOV: Dansez orice, cu oricine...
GHIULSARA-HANUM: Dar, atenţie, „Periniţa”,cum îmi spunea Adelina-hanum, e dans cu sărutări. Ambii parteneri se aşază în genunchi pe o batistă. Ştiinţific vorbind, o simplă batistă constituie un aşternut suficient pentru doi îndrăgostiţi.
VINOGRADOV: Eu mă sărut în orice poziţie. Am trecut antrenamente speciale.
GHIULSARA-HANUM: Noi, curzii, ne sărutăm numai după nuntă. Eu, de exemplu, pe răposatul meu soţ l-am văzut abia în ziua nunţii. Noi nu încălcăm tradiţia, niciodată.
VINOGRADOV: O, eu cu Nataşca am încălcat-o încă din şcoală.
PUŢURICHE (strigă):Periniţa!
Răsună melodia Periniţei.
Apare Snejana; chiuie, flutură o batistă; îl prinde cu ea de gât pe Catănsus; urmează tradiţionalul sărut.
VINOGRADOV: Ei, ei, dar pe fratele mai mare cine îl sărută? (O înşfacă pe Ghiulsara-Hanum, o sărută. Intervine Postică.)
POSTICĂ: Vă rog, să respectăm tradiţia.
Catănsus o invită la dans pe Ghiulsara-hanum; are loc „ritualul”; ea, la rândul ei, îl invită la dans pe Postică.
VINOGRADOV: Fraţilor, în loc să-i pupaţi pe ruşi, vă pupaţi voi între voi, minorităţile... (Puţuriche îl pupă pe Vinogradov.)
CATĂNSUS (gest să tacă muzica): Gata!.. Înainte, la cramă! Puţuriche, transportul...
PUŢURICHE: Aşteaptă la scară.
CATĂNSUS (către Vinogradov): Aici, ca să zic aşa, a fost doar un mic aperitiv. Adevărata degustaţie vă aşteptă în cramă. Vom proba 23 de sorturi de vin! Vom degusta de toate: vin, femei şi... tot ce vrei! (Toţi râd fericiţi.)
Răsună „Periniţa” în ritm de marş.
Sfârşitul primului act
ACTUL al II-lea
Noapte. Acasă la Postică. O „hruşciovcă” modestă, la etaj.
SCENA I
Postică, Georgeta, Maria.
Apare Postică în echipament de cosmonaut, zgomotos, beat.
Se aude muzică din baletul „Lacul lebedelor” de Ceaikovski.
GEORGETA (speriată şi fericită în acelaşi timp): Mămico!.. Mămico, un extraterestru. Ţi-am spus că există extratereştri! Trebuie să anunţăm poliţia, academia... Aşa ne spun la şcoală să procedăm...
Apare Maria.
MARIA: La casa de nebuni trebuie să telefonăm, nu vezi că-i taică-tău?... Modest, omule, mi-ai jurat, mi-ai promis că nu te mai atingi de... Ce-i cu tine, dragă?... Aţi avut bal mascat? Ziceam eu că voi nu petreceţi a bine... V-aţi ascuns ca nişte cârtiţe sub pământ, nu vedeţi ce se întâmplă afară.
GEORGETA (studiind „extraterestrul”): Tăticu, muzică de Ceaikcovski! Muzică de Ceaikovski! Vino mai repede!..
POSTICĂ: A murit Gorbaciov?
CEORGETA: N-ai ghicit.
POSTICĂ: Elţin?
MARIA: Lasă-l, nu-i arde lui acum de politică. Ajută-mă să-l dezbrăcăm şi să-l cărăm în pat.
GEORGETA: Dar scafandrul n-are nasturi? Să aduc foarfecele?
MARIA (bate cu degetul în casca scafandrului):Alo, Modest, eşti acasă?.. Deschide!... Eşti viu? Deşteaptă-te, române!... Elţin a lichidat partidul vostru comunist...
POSTICĂ (deschizând casca scafandrului): O! Pentru chestia asta trebuie să bem!
MARIA: Unde să mai bei, ai înnebunit?
POSTICĂ (scoate din costumul de cosmonaut două baticuri şi două maiouri roşii având chipul lui Che Ghevara, le demonstrează):Cadouri de la Liga Femeilor Libere din Italia. În Italia se cântă altă muzică.
MARIA: Nu, cu tine nu-i de glumit. Trebuie să fii internat.
GEORGETA (aduce o oglindă; către Postică):Pe faţa ta, tot rujul Italiei.
POSTICĂ (serios, pe un ton didactic): Numai la ruj te gândeşti!... Ca maică-ta... Ia să vedem noi caietele tale! Să vedem cum stai dumneata cu notele. Azi cine ţi-a dus ghiozdanul?... Tot Mahomed-oglî.
Georgeta, supărată, iese din scenă.
MARIA: Nu te amesteca. Eu o cresc, nu tu. Tu bei.
POSTICĂ: Aşa mi-e funcţia... Oglî al vostru e turc.
MARIA: Nu-i Mahomed cel cu care se bătea Ştefan-Vodă... Turcii de azi sunt alţi oameni, şi nu beau!... Le interzice Coranul.
POSTICĂ: Hă, Ghiulsara-hanum bea!.. Pe degeaba toţi beau, îi văd în fiecare zi... Lui Ghiulsara-hanum îi plac cosmonauţii, ce vrei?... Eu sunt cosmonaut!... („Zboară” prin coridor.)
MARIA: Mâine, să ştii, vă dau foc!...
POSTICĂ: Cu vinul de care dispunem putem stinge soarele şi luna de pe cer... Ia staţi, cum adică, a căzut partidul comunist?... Voi aţi băut gaz?...
MARIA: A căzut aşa cum cazi tu când vii beat acasă. A căzut! Dar asta nu mă bucură. Beţivanii, tot beţivani, în orice regim...
POSTICĂ: (cântă şi dansează pe melodia cântecului georgian „Sulico”):
Opreşte-te, Maria, draga mea-a-a.
Lasă-mă cu paco-o-stea ta-a-a.
Uite, ascultându-te pe ti-i-ne,
Am făcut U.R.S.S.-ul de ruşine...
Nu mă laşi să beau cu turi-i-ştii,
Nici să mă sărut cu folclori-i-ştii.
Zilnic spui aceleaşi vechi isto-o-rii.
Pleacă, draga mea, la sanato-o-rii...
GEORGETA (strigă din altă odaie): Tăticu, nu-ţi permit s-o jigneşti pe mămica, şi încă în versuri!...
POSTICĂ: Tot cosmonautul se naşte poet!... Trebuie să creăm o ligă, noi, bărbaţii, să ne apărăm drepturile... De ce nu ne iubiţi?
MARIA: Cine mai este şi capra asta de munte, Ghiulsara-hanum? O văduvă, probabil, care suferă de boala turismului, vorba lui Bernard Shaw.
Apare Georgeta. Îmbracă „scafandrul”. Se uită în oglindă.
POSTICĂ: Află că sărutul folcloric nu-i totuna cu sărutul la care se gândeşte Bernard Shaw.
GEORGETA (iese din costumul de cosmonaut cu o sticlă de vodcă în mână): Uitaţi-vă ce a găsit tăticul în cosmos!... (Face din ea „microfon”, anunţă.)Atenţiune! Atenţiune! Agenţia TASS transmite: Prezidentul Uniunii Sovietice, tovarăşul Mihail Gorbaciov, împreună cu familia, a plecat la odihnă în Crimeea. Agenţiile străine transmit cum că la Moscova are loc o lovitură de stat, un puci... Tăticu, eu vreau să devin crainic la televiziune...
MARIA (luând sticla de vodcă din mâna Georgetei): Să nu mai văd asemenea... „microfoane” în casa noastră! (Aruncă sticla de vodcă pe fereastră.)
POSTICĂ: Agronomia! Şi nici un fel de microfoane! (Amintindu-şi ceva important; culege un număr de telefon.) Alo, domnul Catănsus!... Păi, în contextul discuţiei de astăzi...
VOCEA LUI CATĂNSUS: Italiencele au rămas încântate de bella voce a lui Postică. La fel să rămână şi preşedintele Islandei.
POSTICĂ (întrerupându-l pe Catănsus):Gata!.. Să bei dumneata cu preşedintele Islandei... În loc de ceas de aur, s-ar putea să porţi cătuşe la mâini...
MARIA (speriată de ceea ce aude): Modest! Ce te-a apucat? (Încearcă să-i ia receptorul.) Tot ei au să ne conducă... Hai la culcare!
POSTICĂ (continuă): ...toţi puţuricii, toate snejanele au să-ţi întoarcă spatele, numai eu, la care dumneata te uiţi cu dispreţ, ca la o mătură veche, numai eu o să-ţi aduc posmagi la închisoare...
VOCEA LUI CATĂNSUS: Frate Postică, ascult-o pe doamna Maria, culcă-te. Ducă-se cu noaptea ştirile din noaptea asta...
Postică vrea să mai spună ceva. Maria taie cablul telefonului.
POSTICĂ (cântă): Îmi şopteşte inima, inima, inima, Simte că-i aproape primăvara.
SCENA A II-A
Maria, Postică, sanitarii de la spitalul de boli mintale.
Răsună sirena ambulanţei. Apar trei sanitari în halate albe. Îl pun pe Postică în cămaşă de forţă; cântă împreună cu el.
Înverzesc câmpiile,
Cântă ciocârliile.
Nimeni nu opreşte primăvara.
Primăvară, primăvară,
Mi-aminteşti a câta oară
De lumina dragostei dintâi,
MARIA (către unul din sanitari): Vă rog, să nu-l bateţi. Modest nu-i nebun. Şi nu cumva să-i daţi de băut. Am auzit că chiar voi le vindeţi...
Sanitarul râde prosteşte, face semn că totul va fi bine.
POSTICĂ (cântă): Nimeni nu opreşte primăvara-a-a!
SCENA A III-A
Cabinetul lui Catănsus.
Catănsus, Fulga, Puţurică.
Acelaşi birou al lui Catănsus, dar cu mobilă nouă, scumpă. Portretul lui Gorbaciov e aşezat între steagurile Uniunii Sovietice şi Tricolorul Moldovei. Pe pieptul lui Catănsus străluceşte insigna de deputat în Parlamentul Moldovei. Poartă pe mână un ceas simplu cu cureluşă neagră.
CATĂNSUS (lucrând asupra unor documente; vorbeşte la telefonul intern): Snejana, intră la mine!
Apare Fulga în haine de doliu; arată şi mai sexy. Se opreşte la un pas de Catănsus, smerită ca o călugăriţă.
FULGUŢA: Domnule Ştefan Catănsus, vă rog, numiţi-mă Fulguţa. Ruşii m-au botezat Snejana... cu forţa...
CATĂNSUS: Da, da! Cu mine s-a întâmplat la fel. Fulguţa... cine m-a căutat? Ia loc!
FULGUŢA (deschide o agendă, rămânând în picioare): De la Guvern... de la sindicate... de la Ambasada României. Poftim agenda de lucru pentru ziua de azi. Pe zi ce trece e tot mai încărcată.
CATĂNSUS: Nu în patru, în paisprezece să te rupi şi tot nu reuşeşti să... De s-ar termina odată şi perestroica asta ambiguă...Ţară independentă, dar nu-ţi vezi capul de vizitatori... (Supărat.) Preşedintele Islandei soseşte direct la cramă... Şi Postică lipseşte...
FULGUŢA: I-am telefonat. Închide telefonul.
CATĂNSUS: Am majorat taxa pentru degustaţii... (În şoaptă.) de o 100 de ori. Degeaba! Inundaţie de turişti: prinţi, prezidenţi, milionari... Ghizi buni ne trebuie. Cu limbi străine, specialişti în domeniu, ca Postică... Ghizi-savanţi... Trebuie să ne transformăm în Academie, cum am văzut în Franţa.
FULGUŢA: Deci eu nu mai corespund noilor cerinţe?
CATĂNSUS: Ai auzit ce spunea aseară preşedintele la televizor? Concurenţa e sufletul democraţiei. S-a zis cu indicaţiile de sus.
Apare Puţurică. Aduce portretul lui Ştefan cel Mare.
PUŢURICĂ: Cadou din partea scriitorilor!
CATĂNSUS: Puţuriche!..
PUŢURICĂ (corectându-l): Pu-ţu-ri-că! Rusia-i coşcogea ţară, dar nu poate pronunţa corect vocala „ă” – Puţuri-că!
CATĂNSUS: Puţurică!... De ce intri fără să baţi la uşă? Dar dacă eu cu Fulguţa, de exemplu, zic?... Dacă noi?... În fine, ce ai acolo?
PUŢURICĂ (mândru de fapta sa; arată portretul lui Ştefan cel Mare):Tizul dumneavoastră, Ştefan. Din grăunţe de porumb. Unde îl aninăm?
CATĂNSUS (patriot revoltat): Bă, tu trebuie să fii aninat. Pe marele Ştefan o să-l aşez frumos... Când o să am indicaţii... (Arată spre plafon.) Întotdeauna mi-au plăcut scriitorii. Invită-i la noi. Ce mai spun ei, încotro mergem cu... deşteptarea lor naţională?
PUŢURICĂ: Principalul, scuzaţi că îndrăznesc, nu e încotro mergem. Principalul, să mergem, să nu stăm pe loc.
CATĂNSUS: Bă, tu eşti filozof.
PUŢURICĂ: Principalul e să ai o ţintă. Chiar dacă cineva, uneori, îţi îndreaptă cravata.
CATĂNSUS: Deci aşteptăm indicaţii. (Îi face semn să părăsească biroul.)
PUŢURICHE: Parcă spuneaţi că vremea indicaţiilor...
CATĂNSUS (înfuriat, sare, îl apucă de gravată, vorbeşte printre dinţi): Învaţă-te, bă, să baţi la uşă, când intri... Turnaţi vin şi daţi găluşte... Afară!
Puţurică părăseşte scena cu tot cu portretul lui Ştefan cel Mare.
FULGUŢA: Nu mi-aţi răspuns la întrebare.
CATĂNSUS: Tâmpito!... După ce mi-ai pus coarne... Turnaţi vin...
FULGUŢA: Eu m-am măritat, nu v-am pus coarne...
CATĂNSUS: Mi-ai pus!
FULGUŢA: Vinogradov m-a luat cu forţa, de ce nu m-aţi salvat, ca Postică, atunci... Ce era să aştept? Timpul trece, Catănsus are soţie... Cine sunt eu? O biată secretară cu picioare lungi. Atât.
CATĂNSUS: Bine că eu sunt un idiot şi te iert... Iată, te-am avansat... Eşti pe post de consultant... superior. Ţi-am făcut un salariu pentru tine şi tot neamul tău... măgăriţo!
FULGUŢA: Vinogradov mi-a promis că mă ia în cosmos.
CATĂNSUS: Şi cât pe ce să te ia în mormânt... Credea că se află pe orbită. Aici mai cresc şi copaci, pe marginea drumului!
FULGUŢA: Nu-i adevărat ceea ce s-a scris în presă despre moartea lui. V-am spus.
CATĂNSUS: Nu te gândeai la mine deloc!... Turnaţi vin şi daţi găluşte...
FULGUŢA (lipind obrazul de obrazul lui): Vinogradov era un impo... un imponderabil. De asta la părăsit Nataşca... Numai la tine mă gândeam.
CATĂNSUS (continuând să sufere; îi dă o mapă cu documente): Pentru contabilitate. (Consultă ceasul de la mână.)Plec să depun jurământul ca cetăţean român la ambasada României.
FULGUŢA: Dar de paşaportul meu n-aţi uitat?
CATĂNSUS: Ţie numai paşaport românesc nu-ţi ajunge. Vrei s-o ştergi în Italia, în Spania... Aici îi occidentul tău! Postică să mă aştepte! Islanda e pe răspunderea lui. Ordin de sus.
FULGUŢA: Postică mi-a spus că vomită când îşi aminteşte de crama noastră.
CATĂNSUS: Asta înseamnă că l-au salvat; e primul semn că s-a vindecat. Ţine-l lângă tine, vin imediat.
FULGUŢA: Lângă mine, un nebun?
CATĂNSUS: Acest nebun o să-ţi fie şef... interimar. Deputaţii nu pot deţine concomitent două posturi.
FULGUŢA: Atunci trebuie să-mi caut alt serviciu.
CATĂNSUS: Fulguţa! Vrei să fac moarte de om? (Îi smunceşte şalul negru de pe umeri, îi rupe panglica de doliu de la piept.) Mi-i dor de tine! Mi-i dor, mă-nţelegi?
FULGUŢA (apărându-se): Nu! Nu se poate...
CATĂNSUS: Femeile îndoliate şi cele gravide mă scot din minţi... Turnaţi vin şi daţi găluşte! (O cuprinde, o sărută pătimaş, o trage spre camera de odihnă.)Haide să încălzim odăiţa noastră!
FULGUŢA (împotrivindu-se):Nu, nu!.. Trebuie să transmit mapa asta... Dacă ne prinde Postică?.. N-au trecut nici 40 de zile de când... E păcat...
CATĂNSUS: Ba au trecut 40 de veacuri de când te vreau!...
Fulguţa se împotriveşte.
Fulguţa, tu vrei să fii cetăţean român?
FULGUŢA: Vreau! Vreau! (Îl apucă strâns de mână; ambii dispar în camera de odihnă.)
SCENA A IV-A
Fulguţa, Postică, Ghiulsara-hanum.
Anticamera lui Catănsus. Fulguţa, urcată pe pervazul ferestrei, încearcă să prindă o perdea.
FULGUŢA (pierzând echilibrul): Vai!... Vai!... O să cad!...
Intră Postică. E palid, slăbit, speriat, poartă haine noi, dar ieftine.
POSTICĂ: Bună ziua!... Degeaba m-aţi invitat...
FULGUŢA (către Postică): Vai! Nu vă apropiaţi de mine, vă rog!... Aşteptaţi în coridor.
Postică o înşfacă în braţe, o ajută să coboare. Fulguţa ţipă, se urcă din nou pe pervaz.
Vă rog, ieşiţi afară!... Cine v-a permis să mă luaţi în braţe?...
POSTICĂ: Am vrut să te ajut. Nu-ţi fie teamă... A fost o simplă intoxicaţie alcoolică... Nu sunt nebun... Ştii, într-o seară te-am visat.
FULGUŢA: Nu vă permit să mă visaţi!...
POSTICĂ: Nu toţi cei internaţi acolo sunt numaidecât oameni nebuni... Maria mi-a făcut-o... Dă mâna să te ajut!
FULGUŢA: Nu, nu, nu! Cobor singură... (Coboară de pe pervaz.) Nu sunt Ghiulsara-hanum să vă cred... Visaţi-o pe dânsa...
POSTICĂ: Maria avea dreptate. Prea mult rău i-am făcut. A plecat la muncă în Italia... Doreşti să-ţi înapoiez echipamentul lui Vinogradov?
FULGUŢA: Nu-mi plac imitaţiile. Şi căsătoria noastră a fost o imitaţie.
POSTICĂ: Ce s-a întâmplat cu bietul Vinogradov? Era un om atât de vesel...
FULGUŢA: Prea vesel. A căzut de pe scaun. Se urcase pe un scaun să ia de pe dulap o sticlă de vodcă... A călcat alături, a căzut, s-a lovit cu tâmpla de colţul mesei şi... Am semnat să-mi ţin limba după dinţi. Secret de stat.
POSTICĂ: Stat care, iată, nu mai există. Dumnezeu să-l ierte.
FULGUŢA: Apoi a venit din Bulgaria Nataşca şi m-a alungat din casă.
POSTICĂ: Eu nu m-am urcat nicăieri, dar am căzut aproape ca Vinogradov de rău.
FULGUŢA (veselă): Dumneavoastră, domnule Postică, în curând o să urcaţi foarte sus...
POSTICĂ: După o vodcă? Niciodată! Vă promit!...
FULGUŢA: O să vă urcaţi în curând sus de tot. Am visat – eu cred în vise – am visat că aţi fost avansat în postul de director general al Cramei de Stat „Veselia”... Parcă m-aţi invitat în birou... mi-aţi înmânat paşaport nou de cetăţean român şi eu, parcă, mă numeam Fulguţa Postică... Parcă am prins a vă săruta cu foc, uite aşa. (I se aşază pe genunchi, îl sărută îndelung, obraznic.)
SCENA A V-A
Postică, Fulguţa, Ghiulsara-hanum.
Apare Ghiulsara-hanum îmbrăcată ca şi în primul act.
GHIULSARA-HANUM (naivă):O! Ce văd eu! Periniţa!? Sărutări fără muzică, fără batistă?.. Există şi astfel de variante?
Fulguţa fuge în culise.
POSTICĂ (scoate batista, îşi şterge rujul de pe buze):Ghiulsara-hanum, dumneata?.. Desigur, există diverse variante: tradiţionale, moderne şi postmoderne...
GHIULSARA-HANUM (notând în carnet vorbele lui Postică): Şi „Periniţa” de azi din ce categorie face parte?..
POSTICĂ: Dragă Ghiulsara-hanum, eu aş putea să-ţi povestesc ce sort de vin a băut Isus Hristos cu apostolii săi la Cina cea de Taină. Ce vinuri preferau grecii de până la Hristos... Folclorul însă nu-i domeniul meu. Pur şi simplu, Fulguţa m-a felicitat cu ocazia reîntoarcerii mele la cramă... Atâta tot... Bună ziua! Sunt fericit să te văd din nou pe la noi. (Îi sărută mâna.)
GHIULSARA-HANUM: Într-adevăr eşti tu fericit de venirea mea? Mi-a spus o vrăjitoare că te vede stând pe un tron de aur şi toată lumea ţi se închină.
SCENA A VI-A
Postică, Ghiulsara-hanum, Fulguţa.
Apare Fulguţa.
FULGUŢA: O, Ghiulsara-hanum, scumpo, ce fericire! (O sărută.)Îmi era dor de tine.
GHIULSARA-HANUM: Condoleanţele mele, scumpo. Adelina-hanum mi-a scris totul. Fii tare! Ştiu ce înseamnă să rămâi văduvă la vârsta dragostei... Mi s-a întâmplat şi mie. (Îi şopteşte la ureche.)Modest din nou mi-a sărutat mâna.
FULGUŢA: Te iubeşte!
GHIULSARA-HANUM: Curzii sărută doar mâna aiatolahului... Modest, de ce nu mi-ai răspuns la scrisori?
POSTICĂ: Care scrisori?
GHIULSARA-HANUM: Atunci ai dansat toată noaptea numai cu mine... Spuneai că mă iubeşti.
POSTICĂ: Ghiulsara-hanum, am avut surori, ştiu cât de mult suferiţi voi, femeile, când nu sunteţi invitate la dans. În acea seară bărbaţii se ţineau numai de fustele italiencelor... Am vrut să le fac în ciudă. Altceva nu ţin minte nimic.
GHIULSARA-HANUM: Dar cum m-ai condus într-un separeu înecat în flori, cu mobilă moale din piele albă, unde Gagarin ne zâmbea dintr-o ramă aurită, nici asta n-o ţi-i minte?... Atunci am rămas gravidă.
POSTICĂ (speriat): De la cine?
GHIULSARA-HANUM: Ştiu că nu de la Gagarin. (Către Fulguţa.) Asta-i soarta noastră: mai întâi Periniţa, apoi un divan moale, apoi – altceva nu ţin minte nimic... Ţi-am născut un gighit. L-am numit Modest-oglî.
POSTICĂ (speriat):Minciuni! Minciuni! Minciuni!
SCENA A VII-A
Postică, Ghiulsara-hanum, tatăl şi cei patru fraţi a lui Ghiulsara-hanum.
Apare tatăl cu cei patru fraţi ai lui Ghiulsara-hanum. Tuscinci poartă costume tradiţionale caucaziene, căciuli miţoase şi iatagane la brâu.
TATĂL: Cine a îndrăznit să spună că scumpa mea fiică e mincinoasă? Cine, întreb eu?
POSTICĂ (mai mult mort decât viu): Eu voiam să zic... bună ziua!.. Saleam aleicum!.. Aleicum aleam!.. Hello!.. Bine aţi venit la noi... Bucuroşi de oaspeţi!... Ador Caucazul... Semănaţi cu Ghiulsara-hanum... Sunteţi tatăl ei, probabil?
TATĂL (fioros): Cum adică, „probabil”? De ce „probabil”?
CEI PATRU FRAŢI (toţi într-un glas, cu mâna pe iatagan): De ce „probabil”?
POSTICĂ: Voiam să spun că 95 de procente din populaţia globului are imunitate biologică împotriva alcoolului, iar 5 procente, din care fac parte şi eu, nu are...
TATĂL: Ce nu are?
POSTICĂ: 5 procente.
TATĂL (paşnic): Dragă Modest Postică, ia loc! Simte-te ca acasă.
POSTICĂ: Mulţumesc. (Ia loc.)
TATĂL: Ghiulsara mi-a povestit totul. Dumneata eşti om învăţat, om matur, înţelegi bine ce vreau să spun... Eu îţi dăruiesc, adică, îţi dau calâm o coastă de munte, însorită de dimineaţă până seara, pentru experimentele dumitale cu viţa-de-vie... Noi, musulmanii, nu bem vin, dar putem vinde vinul creştinilor. O să te îmbogăţeşti. Dintotdeauna mi-am dorit un ginere cu perspectivă. Primul bărbat al fiicei mele nu avea nicio perspectivă. A căzut într-o prăpastie. Dumneata, iartă-mă, nu arăţi prea bine, ai nevoie de aer curat. Aulul nostru se află su-u-us în munţi. Mai sus ca noi e numai Allah. De pe pragul casei voastre se vede ca în palmă Europa, inclusiv Republica Moldova.
POSTICĂ: Dar eu... mă tem de înălţime. Eu...
TATĂL: Am înţeles. Atunci eu mai adaug 20 de berbeci şi 4 catâri, buni de arat via...
POSTICĂ: Scuzaţi, Dumneavoastră mă confundaţi cu altcineva...
TATĂL: Şi mai adaug un armăsar caucazian ce zboară peste munţi.
POSTICĂ: O clipă, o clipă vă rog. Trebuie să vă explic ceva...
CEI PATRU FRAŢI: Nu explica nimic!...
POSTICĂ: Bine, nu explic...
Cei patru fraţi cântă ceva tradiţional, ce se obişnuieşte, probabil, cu asemenea ocazii. Apoi, la un semn al bătrânului, tac.
TATĂL: Acum să vedem dansul care v-a unit... (O întreabă cu privirea pe Ghiulsara-hanum cum se numeşte acel dans.)
GHIULSARA-HANUM (îi răspunde): „Periniţa”... La început cei doi dansatori îngenuncheau pe o mică pernă. O periniţă. Acum, cu criza asta, îngenunchează pe o batistă. Dar, uneori, merge şi fără batistă.
TATĂL: Allah va trimis acest dans, ca să vă facă fericiţi.
Dansul Periniţa. Ghiulsara-hanum îl sărută pe Postică.
Allah akhbar!.. (Le presură pe creştet monede din aur.) Copiii mei iubiţi, vă binecuvântez din toată inima!.. Vă doresc o casă de copii şi multă fericire. Copiii voştri să trăiască într-un Curdistan liber, independent, suveran, cu hotare recunoscute de toate ţările, nu ca până acum, când toţi ne gonesc şi ne omoară... (I se umezesc ochii. Zice după o scurtă pauză.)Femeile să iasă puţin afară. Avem o vorbă, ca între bărbaţi.
Fulguţa şi Ghiulsara-hanum părăsesc scena.
SCENA A VIII-A
Postică, tatăl, cei patru fraţi, apoi Fulguţa.
POSTICĂ (către Fulguţa care iese din scenă): Dar dumneata unde pleci?.. Mi-aţi întins o cursă? Parcă era vorba de preşedintele Islandei?
TATĂL: Dragă ginere, tu va trebui să treci la religia islamică. Va trebui să-ţi facem tăierea împrejur. Circumcizie.
POSTICĂ: Când?... Acum?... Fără anestezie?... Eu vreau să rămân ortodox...
TATĂL: Aşa cere Coranul.
CEI PATRU FRAŢI (cu mâinile pe hangere): Aşa cere Coranul!
POSTICĂ: Oameni buni, dar eu... eu sunt căsătorit. Am soţie, am o fiică.
TATĂL: No problems. Toţi veţi trece la islam. Adelina-hanum ne-a scris: te-a părăsit nevasta. Dacă ea totuşi se întoarce în familie, o primim. Coranul permite bărbatului să aibă patru soţii.
POSTICĂ: Bine, dar ce să fac eu cu patru soţii?
TATĂL (se gândeşte puţin, apoi răspunde): Patru sunt puţine? (La ureche.) Dacă ai bani, poţi avea şi mai multe. Numai să nu fie curde. Nu permite Coranul. M-ai înţeles?
POSTICĂ: Dar dacă eu nu vreau să mă însor, în general?
CEI PATRU FRAŢI (ultimativ, în cor): Coranul spune că trebuie să vrei!... Ai sărutat-o pe Ghiulsara, faţă de tata, n-ai voie să nu vrei.
TATĂL: La noi, dacă te uiţi de două ori la o fată, eşti obligat s-o iei de nevastă.
POSTICĂ: Dar sărutul folcloric e doar un obicei.
TATĂL: Şi copii din folclor tot mâncare cer... M-da!... Şi, tot ca zestre, îţi mai dau şi cei patru copii, gata făcuţi de Ghiulsara. Trei băieţi şi o fată...
POSTICĂ (sărind de pe scaun): O fată?! Ghiulsara-hanum are o fată?
CEI PATRU FRAŢI: E ca soarele de frumoasă! Ultimul ei copil.
POSTICĂ: Să vină aici Ghiulsara-hanum! Imediat!...
CEI PATRU FRAŢI (strigă ca în munţi):Ghiulsara-a-a-a!
Apare Ghiulsara-hanum.
POSTICĂ: Doresc să rămân în doi cu Ghiulsara-hanum...
Tatăl şi cei patru fraţi părăsesc scena.
SCENA A IX-A
Postică şi Ghiulsara-hanum.
POSTICĂ: Ghiulsara, dumneata ai patru copii?
GHIULSARA-HANUM: Curzii sunt datori să aibă copii mulţi. Pe noi ne omoară toţi, din toate părţile. Suntem unicul popor neapărat de Organizaţia Naţiunilor Unite şi de alte organisme internaţionale.
POSTICĂ: Nici pe noi nu ne apără, deşi suntem membri ai ONU. Deci ai trei băieţi şi o fată? Mică?
GHIULSARA-HANUM: Sunt nişte copii minunaţi, ascultători, pricepuţi, buni la suflet, viteji. De mici străjuiesc aulul nostru. Ştiu să tragă cu arma, ştiu cine a intrat în aul, când trebuie să plece. O să-ţi placă, te asigur. Dar de ce întrebi? Ce, la voi e altfel?
POSTICĂ: La noi rămân străinii şi pleacă băştinaşii... Spune-mi, dar cu fiul meu, Modest-oglî, ce s-a întâmplat?... A murit? Parcă spunea-i că ai patru feciori?
GHIULSARA-HANUM (plânge): Te-am minţit... Fiindcă te iubesc... Iartă-mă!..
POSTICĂ: Nu plânge, te iert. (O sărută pe obraz.)
GHIULSARA-HANUM: În seara aceea mă simţeam ca o regină. Italiencele mureau de invidie, deşi nu m-ai sărutat niciodată. Mi-ai spus că te săruţi doar în interes de serviciu... Câteva frunze din buchetul tău le păstrez între paginile Coranului...
POSTICĂ: Ghiulsara-hanum, spune, ce e de făcut? Voi, femeile, găsiţi ieşire din orice situaţie.
GHIULSARA-HANUM (după o scurtă pauză):Tatei o să-i spun că toate astea nu sunt adevărate, că le-a visat. Mă iubeşte atât de mult, încât o să mă creadă.
POSTICĂ: Şi fraţii?
GHIULSARA-HANUM: Ei o să-l creadă pe tata. Cuvântul lui e lege.
POSTICĂ: Ghiulsara-hanum, nu minţi. Spune-le că eu m-am tratat de alcoolism... la casa de nebuni, că n-am dreptul să fac copii... Profesia de ghid m-a ruinat şi ca bărbat, şi ca savant...
GHIULSARA-HANUM: O să fac aşa cum zici dumneata. (Părăseşte scena cu ochii în lacrimi.)
SCENA A X-A
Postică, Fulguţa, apoi Ghiulsara-hanum, tatăl şi cei patru fraţi.
FULGUŢA (către Postică): O, aveţi succes la femei.
POSTICĂ: Ghiulsara-hanum este o doamnă deosebită, cu un suflet ca aerul din munţi.
TATĂL (dă mâna cu Postică): Te rog să ne ierţi!... Treci la islam, dacă vrei să te laşi de băutură...
CEI PATRU FRAŢI: Iartă-ne!
De afară se aude zbierat de oi.
TATĂL: Cei cinci berbeci legaţi de un pom i-am cumpărat pentru şaşlâc... Sunt ai dumitale. Ţine şi darul acesta. (Îi dă un pachet mare.) O să-l vezi acasă.
POSTICĂ: Vă mulţumesc. Aveţi o fiică minunată, o respect, o iubesc... ca pe o soră.
TATĂL şi CEI PATRU FRAŢI: Multă sănătate şi să vă aibă Allah în paza lui!
Curzii părăsesc scena.
SCENA A XI-A
Postică, Ghiulsara-hanum, Fulguţa.
GHIULSARA-HANUM: Modest, vreau să te rog ceva.
POSTICĂ: Îţi promit!
GHIULSARA-HANUM: Trenul nostru pleacă la 1600. Cumpără un buchet de flori, ca şi cel pe care mi l-ai dăruit în Salonul „Gagarin”, şi vino să mă conduci... Să fluturi batista pe peron până când va dispărea ultimul vagon şi eu n-o să te mai văd. O să vii?... Na bani pentru flori. (Îi dă bani.)
POSTICĂ (refuzând banii): Nu, nu, nu!... Am bani... Vin neapărat!
GHIULSARA-HANUM: Eu o să te aştept... La revedere. Îţi mulţumesc pentru că eşti un om cinstit... Nu mă compătimi... Sunt o femeie fericită, fiindcă am la cine să mă gândesc. (Iese plângând. Fulguţa aleargă după ea.)
SCENA A XII-A
Acasă la Postică.
Postică şi Maria.
Postică e îmbrăcat într-un costum superb; Maria îl admiră.
MARIA: Am spălat toate veceurile din Roma ca să-l pot cumpăra. Arăţi ca un dandy englez. Ghiulsara-hanum – aşa o cheamă, nu? – ar muri, dacă te-ar vedea.
POSTICĂ: Maria, ţi-am explicat. Ghiulsara-hanum e o romantică. Drama ei e că nu poate lega cele citite cu realitatea asta absurdă...
MARIA: La gară m-ai întâlnit fără flori. Pe ea ai petrecut-o cu flori, desigur?
POSTICĂ: Tu m-ai părăsit când mi-a fost cel mai greu în viaţă!
MARIA: Am făcut-o special, ca tu să nu mă primeşti înapoi.
POSTICĂ: Am o noutate bună. Am obţinut boabe de poamă doar cu doi sâmburi. Cred că sunt pe calea cea bună.
MARIA: Faptul că vom avea şi mai mult vin nu e un succes, ci o nenorocire. Am venit pentru Georgeta. O iau în Italia.
POSTICĂ (ridică mâinile în sus, deznădăjduit): Te-ai îmbolnăvit şi tu de boala turismului, vorba lui Bernard Shaw. Nu-ţi dau fata nici mort! (Iese din scenă supărat.)
SCENA A XIII-A
Biroul lui Catănsus. Pe peretele din fund, în locul portretului lui Gorbaciov, stă cel al lui Ştefan cel Mare.
Catănsus şi Postică.
CATĂNSUS (răsfoind ziarul italian „Corriere della Sera”):Mi-a făcut-o din nou. Turnaţi vin şi daţi găluşte, tra-la-la-la-la...
Vocea secretarei prin telefonul intern, dar nu e glasul Fulguţei:Domnul Modest Postică!
CATĂNSUS: Să intre imediat.
Se aude o bătaie în uşă.
Intră să te înec cu mâinile mele de democrat.
Apare Postică.
POSTICĂ: Bună ziua!
CATĂNSUS: Bună! Ia loc!
POSTICĂ: Avem schimbări în anticameră?...
CATĂNSUS: Adelina-hanum, nevastă-mea, mi-a făcut-o.
POSTICĂ: La mine acasă e aceeaşi poveste.
CATĂNSUS: Fulguţa s-a măritat cu unul din fraţii lui Ghiulsara-hanum... A trecut la islam. Sărmana fată...
POSTICĂ (făcându-şi cruce): Copii să ai, părinte să nu fii!... Cine ştie ce mă aşteaptă şi pe mine cu Georgeta.
CATĂNSUS (pune o tabletă în gură, bea apă):Domnul Postică, povestea cu Australia se repetă, citeşte ce scrie presa italiană! (Îi dă ziarul.)
POSTICĂ: Din nou sunt criticat că nu beau?
CATĂNSUS: Dimpotrivă. „Corriere della Sera” scrie că bei ca un rus. Că nu le-ai acordat niciun pic de atenţie italiencelor etc...
POSTICĂ: Dacă nu bei, eşti KGB-bist, dacă bei, eşti rus. Slavă Domnului că doctorii mi-au implantat o spirală în spate. Dacă beu, mor.
CATĂNSUS: Medicii te-au minţit. Eu i-am rugat s-o facă.
POSTICĂ (revoltat): Şi de ce trebuia să-mi spuneţi asta? De ce?
CATĂNSUS: De ce? Situaţia financiară ne-o cere. Dumneata eşti dator, eşti obligat să-l întreci pe Ioan Gură de Aur.
Vocea secretarei prin telefonul intern: Domnule director general, au sosit de la Banca Mondială!
CATĂNSUS: Îi spun acestei maimuţe bătrâne: „Reţineţi, sunt parlamentar, nu pot fi şi director”. „Nu pot spune minciuni, domnule director general”, zice. Fulguţa putea, ea nu poate?... La datorie! (Ies ambii din scenă.)
SCENA A XIV-A
Postică, Maria şi Georgeta.
Acasă la Postică. Acesta apare în costum caucazian; poartă pe cap o căciulă miţoasă, trasă până la barbă. E beat.
GEORGETA (ceva mai matură, mai domnişoară): Mămico, mirele lui Ghiulsara-hanum!
Apare Maria.
POSTICĂ: Coranul îmi permite să am patru soţii... Tu nu mă iubeşti...
MARIA (întrerupându-l):Despre dragoste italienii vorbesc dimineaţa, s-o ştii.
POSTICĂ: Recunoaşte, ai pe cineva în Italia!
MARIA: Am... veceurile din Roma...
Maria aduce apă într-un lighean. Îi spală faţa de ruj, vrea să-i dea o palmă, dar se răzgândeşte.
POSTICĂ: Tu nu mă iubeşti...
MARIA: (îl sărută pe obrazul proaspăt spălat): Te iubesc. Te iubesc! Culcă-te!
POSTICĂ (în culmea fericirii): Lume-e-e! Maria mă iubeşte!.. Mă duc să mă culc!... (Se duce la culcare.) Costumul, am uitat să-ţi spun, îl am de la... (Dă din mână a părere de rău.)
SCENA A XV-A
Postică, Maria, Puţurică.
Soneria din coridor.
Apare Puţurică, ca întotdeauna, important, om în treabă.
PUŢURICĂ (precipitat): Bună-seara-doamnă-maşina-aşteaptă-la-scară-Postică-trebuie-să-mergă, scuzaţi că îndrăznesc...
Apare Postică numai în maiou şi chiloţi.
POSTICĂ: Ce e? Arde ceva?
PUŢURICĂ: Postică, aşteaptă ministrul de război al Islandei. Trebuia să vină preşedintele, dar, cică, a răcit...
POSTICĂ: Răceală diplomatică. Islandezii nu răcesc niciodată... Cei mai mari consumatori de peşte, cei mai deştepţi de pe glob... Primul parlament din lume... Laxnes, laureatul Premiului Nobel pentru romanul Clopotul nordului...
MARIA (întrerupându-l): Peşte, iată ce nu-ţi ajunge ţie.
POSTICĂ: Să intre domnul ministru...
PUŢURICĂ: Domnul ministru este o doamnă şi are un program foarte încărcat. Îmbracă-te imediat!
POSTICĂ (se îmbracă soldăţeşte): Pardon, cum adică, o doamnă? Ministrul de război cu... ţâţe? Nu merg! (Se dezbrăcă.)Din nou degustaţie... din nou „Periniţa”... ruj de buze pe faţă...
PUŢURICĂ: O femeie în haine militare e cu totul altceva...
POSTICĂ: Toate sunt la fel, după un păhar de vin. Ştiu ce urmează. Pe toate le apucă măritatul... chiar dacă-s măritate deja... Le cunosc...
PUŢURICĂ: Islandezele sunt femei raţionale...
POSTICĂ: Ba cele de la nord le întrec pe cele de la sud. Le cunosc eu. Nu merg!
PUŢURICĂ: Doamnă, vă divulg un secret: tocmai despre teza lui Postică e vorba. Islandezii sunt gata să cumpere tescovină de struguri în cantităţi nelimitate. Sunt gata să construiască o fabrică pentru obţinerea uleiului gras din sâmburii de struguri. Din el se fabrică vopsea strategică, pentru protejarea flotei maritime de rugină. Din acest ulei se produce Regesam-ul, medicament care stopează cancerul şi îmbătrânirea organismului uman. Doamna Elvira Tomson, aşa o cheamă, doreşte să discute cu savantul Modest Postică, nu cu ghidul Postică.
POSTICĂ (din nou se îmbracă): Dar de când urlu eu că tescovina e aur curat? Am şi scris... Cine mă aude?
PUŢURICĂ (către Maria): Aşa că idealul lui Postică abia acum poate deveni o realitate. Doamna Tomson îi va propune lui Postică să renunţe la ideea cu struguri fără sâmburi şi, din contră, să-şi concentreze cercetările pentru obţinerea unor struguri plini cu sâmburi. Nu 4, ci 8, 16 sâmburi. Numai sâmburi, niciun gram de vin... Scăpăm de beţie şi ne îmbogăţim... Viitorul nostru se află în mâinile lui Postică, scuzaţi că îndrăznesc.
POSTICĂ (perplex): Dar aşa ceva nu se poate!
PUŢURICĂ: Pentru un patriot adevărat nu există cuvântul nu se poate... Apropo, vechiul dumitale proiect nu va mai fi finanţat de stat.
POSTICĂ: Maria, plec! Nu ştiu ce ruj de buze utilizează armata islandeză, dar te asigur, azi o să mă întorc cu faţa curată...
PUŢURICĂ: Dacă mă divulgi, mă omori.
MARIA: Te rog, întoarce-te cât mai repede. Azi avem oaspeţi. Vine Mahomed.
POSTICĂ: Oglî? Parcă i-am poruncit Georgetei să-şi ducă singură ghiozdanul.
MARIA: Care ghiozdan, omule? Georgeta demult e studentă! La agronomie. Se ocupă de viticultură.
POSTICĂ: Să ştiţi, n-o să-mi pară rău, dacă o să cad pe ţâţâle Islandei... pardon... pe câmpul de luptă al Islandei!..
SCENA A XVI-A
Catănsus, Puţurică.
Biroul lui Ştefan Catănsus. Pe peretele din fund, chipul lui Ştefan cel Mare ţesut pe un covor.
PUŢURICĂ (năvăleşte în cabinetul lui Catănsus): Servus! Am o bombă!
CATĂNSUS (furios): Bă, când o să ajung eu preşedintele ţării tot cu piciorul o să-mi deschizi uşa? Lasă-mă, soseşte regele Spaniei! Regele!
PUŢURICĂ: Regele întârzie, ca toţi regii, nicio grijă. Am o bombă. (Face semne să fie lăsat să vorbească.)
CATĂNSUS: Imperiul Sovietic a căzut... Zidul de la Berlin a căzut... Cele două Germanii s-au unit... Ca mâine, mai ştii, poate şi noi... Postică s-a lăsat de băut... (Îl apucă pe Puţurică de cravată): Bă, numai tu nu te schimbi! (Îl dă afară din birou.)
PUŢURICĂ (iese radiind de fericire; îi auzim vocea prin radio-telefon): Ascultaţi ce zice presa italiană despre noi...
CATĂNSUS (iese glonţ din birou, îl aduce de guler pe Puţurică, îl trânteşte în fotoliul său): Ce, iar ne critică? Dar Postică demult nu mai lucrează la noi...
PUŢURICĂ (citeşte din „Corriere della Sera”): „Nu este adevărat că imigranţii n-au niciun viitor în Italia. Un exemplu: dna Maria Postică şi fiica ei, Georgeta Postică, românce din Republica Moldova, stabilite cu traiul la Roma, au serviciu stabil, au apartament propriu. Soţul Mariei şi tatăl Georgetei, Modest Postică, doctor în viticultură, cu ideea sa de obţinere a boabelor de poamă fără sâmburi, dacă n-o dădea pe beţie, ar fi mărit producţia de vin cu 20-25 procente şi ar fi îmbogăţit Republica Moldova. Acum, aceste cercetări le continuă, cu succes, în Italia, Georgeta Postică, lucru pentru care trebuie să-i fim recunoscători.
Gurile rele din Republica Moldova spun că dl Modest Postică în prezent se ocupă cu alpinismul – escaladează sânii muntoşi ai dnei Elvira Tompson, fostă ministru de război a Islandei”. Dixi!
CATĂNSUS: Dixi, nedixi, păcat că l-am pierdut pe Postică! Naiba a adus-o aici pe acest ministru de război cu sânii ei cât televizorul! Mă cunoşti, nu sunt un afemeiat...
PUŢURICHE (prompt, convingător): Nu-u-u! Deloc!
CATĂNSUS: Am ameţit când am văzut-o. Ce-a găsit ea în sfrijitul ăla de Postică!?
PUTURICĂ: Cherchez la famme.
CATĂNSUS: În toamnă, fabrica ei de prelucrare a tescovinei, din Cahul, intră în funcţie... Ia vezi, se aude cineva în anticameră sau mi se pare mie? Secretara azi lipseşte, e bolnavă.
PUŢURICĂ (părăseşte scena; peste câteva clipe reapare, radiind de bucurie; aduce o altă bombă, anunţă tare): Lupus in fabulis! Doamna şi domnul Postică!
CATĂNSUS: Nu se poate!
PUŢURICĂ (către oaspeţi): Intraţi, vă rog!
În birou intră Postică cu noua sa soţie, Elvira. Dânsa e gravidă, e îmbrăcată în haine civile; e fericită că se află din nou la Crama „Veselia”.
CATĂNSUS (amabil şi pierdut): Doamnă...
ELVIRA TOMPSON: Doamna Postică ziceţi-mi.
CATĂNSUS (vădit emoţionat, sărută mâna doamnei Postică, dă mâna cu Postică): Nu-mi cred ochilor... Dar de ce nu ne-aţi anunţat că sosiţi... că, iată, ne vine şi suveranul Spaniei.
ELVIRA TOMPSON: O, regele e supărat pe mine. I-am arestat armata lui din trei corăbii care pescuiau nelegitim în apele Islandei. La ordinul meu, ai noştri au deschis focul. Le-am sechestrat peştele... Nu i-am eliberat până n-au plătit toate daunele...
POSTICĂ (apucă soţia de mână): Lasă, dragă...
ELVIRA TOMPSON: Cum „lasă”! Cred că au să ne impună şi nouă limba spaniolă! Nu mai dorim să fim colonia nimănui...
CATĂNSUS: Dragă Postică, salvează-ne. N-avem ghid pentru regele Spaniei, mă-nţelegi?
POSTICĂ: De fapt, noi am intrat numai pe câteva clipe... La insistenţa mea... Ne grăbim la Cahul, la inaugurarea fabricii noastre... Dar, dacă e nevoie urgentă...nu pot refuza.
ELVIRA TOMSON (sărind de pe scaun; îl apucă pe Postică de mână, îl trage spre ieşire): Domnule director general, parcă v-am spus că am tras cu tunul în spanioli. Niciun fel de rege!.. Chiar dacă preşedintele nostru m-a demis... fiindcă am fost prea dură şi am tensionat relaţiile dintre cele două state... Noi ne grăbim.
POSTICĂ: Elvira, calmează-te. N-ai voie să te emoţionezi. Spania şi-a cerut scuze, a plătit, ce mai vrei? Lasă...
ELVIRA TOMPSON: Ordinul nu se discută, se execută. Vrei să nasc aici, în faţa regelui? Să mergem!
POSTICĂ: Scuzaţi, vă rog. Ne vedem la întoarcere. Succese!...
ELVIRA TOMPSON: Da, da! La întoarcere vom discuta mai multe. Până atunci, dorim să vă avem ca oaspeţi la via noastră din sudul Franţei (Catănsus şi Puţurică primesc câte o carte de vizită.), unde Postică al meu a obţinut deja boabe de poamă cu şase sâmburi. E un succes despre care a scris toată presa franceză. (Către Postică, apăsat.) Ordinul se execută... (Cu multă afecţiune către Catănsus şi Puţurică.) La revedere, domnilor!
Elvira Tompson şi Postică părăsesc scena.
CATĂNSUS şi PUŢURICĂ (se privesc nedumreriţi, ridică din umeri, cu faţa spre public, într-un glas, cu multă afecţiune): La revedere, domnişoarelor, doamnelor şi domnilor! Pe mâine seară!
Apare Postică, gâfâind; priveşte cu teamă spre culise; semn cu degetul la gură către sală, să nu aplaude.
POSTICĂ (înecându-se de emoţii): Nu-mi plac... Mie nu-mi plac... (Strigă spre culise.) Vin, dragă, vin imediat!... (Continuă replica de la început.) ...deloc nu-mi plac mie strugurii plini cu sâmburi... (Spre culise.) Na, iarăşi mă strigă. Toate femeile sunt la fel. Le place, dom’le, să comande. Ce, voi n-o auziţi?
Catănsus şi Puţurică ridică din umeri nedumeriţi.
(Către culise, tare.) Uite c-am venit! (Celor doi interlocutori.) Las’ să strige... Ştiţi, strugurii ticsiţi cu sâmburi sunt ca nişte... În fine, parcă ai mânca măceş, nu poamă. (Scuipă.) Stop!... Mi-a venit o idee!... Şi din sămânţa de măceş se poate extrage venit... pardon, ulei, nu? Se poate!... O să mă consult cu Georgeta. Oare în Italia cresc măceşi? (Îşi freacă mâinile fericit; strigă spre culise.) Vi-i-i-n!... (Face stânga împrejur, părăseşte scena cu pas milităresc.) Un’, doi!... Un’, doi!...
Catănsus îl petrece cu privirea, îngândurat.
PUŢURICĂ (consultând ceasul de pe mână): Scuzaţi că îndrăznesc, regele Spaniei a intrat în apele teritoriale ale ţării noastre. (Aleargă să întâmpine regele.)
CATĂNSUS (singur în scenă; surprins de această veste): A-da, da!... (Strigă către culise.) Postică!... Postică-ă-ă! (Dă din mână a pagubă.)
SFÂRŞIT