Despre noi

 

 

Ştefan AFLOROAEI, filozof, profesor universitar la Facultatea de Filozofie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, membru corespondent al Academiei Române (Iaşi, România)

Gheorghe Mihai BÂRLEA, poet, publicist şi om politic, conferențiar universitar doctor, membru al Uniunii Scriitorilor din România (Baia Mare, România)

Iurie BOJONCĂ, poet, prozator, publicist (Veneţia, Italia)

Iulian BOLDEA, critic, istoric literar, eseist, poet, profesor universitar doctor, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări socio-umane „Gheorghe Şincai” al Academiei Române, redactor-şef al revistei „Vatra” (Târgu-Mureş, România)

Mircea BORCILĂ, lingvist, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” (Cluj-Napoca, București)

Gheorghe CHIVU, lingvist, profesor universitar doctor, membru corespondent al Academiei Române

Dorin CIMPOEŞU, istoric, profesor universitar doctor, specialist în istoria contemporană a românilor şi istoria instituţiilor româneşti contemporane (Bucureşti, România)

Ion CIOCANU, critic şi istoric literar, lingvist, profesor universitar doctor habilitat (Chişinău)

Theodor CODREANU, critic şi istoric literar, prozator şi eseist, profesor doctor (Huşi, România)

Mircea COLOŞENCO, istoric literar şi editor (Bucureşti, România)

Mircea A. DIACONU, critic literar, eseist, profesor universitar doctor, prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare” (Suceava, România)

Stelian DUMISTRĂCEL, lingvist, profesor universitar doctor, cercetător ştiinţific la Institutului de filologie „Alexandru Philippide” (Iaşi, România)

Andrei EŞANU, istoric, profesor universitar doctor, cercetător, membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române

Ion I. IONESCU, sociolog şi politolog, profesor universitar doctor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, membru fondator al Societăţii Sociologilor din România, profesor emerit (Iaşi, România)

Nicolae MĂTCAŞ, filolog, lingvist, profesor universitar, publicist, traducător, om de stat; membru al Uniunii Scriitorilor din România şi din Republica Moldova şi al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova; fondator al revistei „Limba Română”

Ioan MILICĂ, conferenţiar universitar doctor, director al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (Iaşi, România)

Vlad MISCHEVCA, conferențiar universitar doctor, cercetător științific coordonator la Institutul de Istorie (Chişinău), membru al Comisiei Naţionale de Heraldică şi al Grupului de iniţiativă „Anul 1812”

Viorica MOLEA, filolog, doctor habilitat, Facultatea de Litere, Universitatea de Stat din Moldova 

Cristinel MUNTEANU, profesor universitar doctor habilitat (doctor în filologie şi în filozofie), Universitatea „Danubius” din Galaţi (Brăila, România)

Eugen MUNTEANU, lingvist, profesor universitar doctor, Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (Iaşi, România)

Ioan-Aurel POP, istoric, profesor universitar, doctor, președinte al Academiei Române

Adrian Dinu RACHIERU, critic literar, eseist şi prozator, profesor universitar doctor (Timişoara, România)

Mina-Maria RUSU, conferențiar universitar doctor, inspector general de limba şi literatura română, limbi clasice şi neogreacă în cadrul Ministerului Educaţiei din România

Ala SAINENCO, conferenţiar universitar doctor, director al Memorialului Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” (Botoşani, România)

Victor SPINEI, istoric, arheolog, profesor universitar, doctor, vicepreşedinte al Academiei Române

conferențiar universitar doctor habilitat, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice

Victor A. VOICU, general maior, medic şi farmacolog, profesor universitar, doctor, vicepreşedinte al Academiei Române 

Lansată în primăvara anului 1991 la Chișinău, când teritoriul dintre Prut și Nistru se mai afla în componența imperiului sovietic, revista de știință și cultură „Limba Română” și-a asumat din start sarcina de a contribui la revigorarea limbii române, la repunerea în circuit a valorilor culturale românești interzise în Basarabia timp de o jumătate de secol. Colegiul de redacție al revistei, alcătuit din personalități marcante de pe ambele maluri ale Prutului, a elaborat un program redacțional elevat, discursul științific și publicistic al revistei având la bază adevărul, argumentul, competența și exigența. Cu susținerea autorilor − cunoscuți și apreciați oameni de știință, scriitori, critici literari, pedagogi, ziariști, editori din Republica Moldova, România, Ucraina, Franța, Germania etc., printre care: Ștefan Afloroaei, Ana Bantoș, Gheorghe Mihai Bârlea, Oxana Bejan, Silviu Berejan, Iulian Boldea, Mircea Borcilă, Viorica-Ela Caraman, Gheorghe Chivu, Anatol Ciobanu, Ion Ciocanu, Jana Ciolpan, Dorin Cimpoeșu, Constantin Ciopraga, Theodor Codreanu, Mircea Coloșenco, Nicolae Corlăteanu, Maria Cosniceanu, Eugeniu Coșeriu, Margareta Curtescu, Mircea A. Diaconu, Mihai Drăgan, Mircea Druc, Stelian Dumistrăcel, Anatol Eremia, Andrei Eșanu, Ion Ețcu, Nicolae Felecan, Tatiana Fisticanu, Ion I. Ionescu, Dumitru Irimia, Solomon Marcus, Nicolae Mătcaș, Dan Mănucă, Ioan Milică, Vlad Mischevca, Viorica Molea, Cristinel Munteanu, Eugen Munteanu, Vasile Pavel, Vlad Pohilă, Ioan-Aurel Pop, Adrian Dinu Rachieru, Aurelia Rusu, Mina Maria Rusu, Valeriu Rusu, Marius Sala, Victor Spinei, Andrei Strâmbeanu, Arcadie Suceveanu, Constantin Șchiopu,  Emma Tămăianu-Morita, Grigore Vieru, Victor A. Voicu ș.a. −, revista a reușit să creeze și să întrețină o vie mișcare științifică, literară și culturală. De-a lungul a 30 de ani publicația  a contribuit  la refacerea „vaselor comunicante” dintre cele două maluri de Prut, la promovarea și însușirea normelor limbii române standard, la valorificarea și reconsiderarea literaturii române postbelice, la evaluarea patrimoniului spiritual național ca premisă necesară pentru consolidarea unității de neam.

O inițiativă valoroasă a redacției este considerat ciclul edițiilor speciale, intitulate  Itinerare ale identității noastre, autentice cărți de vizită ale unor însemnate centre de cultură și civilizație românească, oferind basarabenilor posibilitatea de a se familiariza cu geografia  spirituală a poporului nostru. Astfel, au apărut edițiile speciale dedicate județelor Călărași (nr. 11, 1999), Maramureș (nr. 3-5, 2000) și Suceava (nr. 1-3, 2001). Din lipsa mijloacelor financiare, proiectul nu a continuat. Concomitent cu elaborarea numerelor periodice, revista „Limba Română” a editat și donat bibliotecilor publice mai multe volume din seria Biblioteca revistei „Limba Română” (parte din aceste volume sunt postate pe site).

Pe parcursul a trei decenii a fost editat un volum  impresionant de studii, articole, comunicări, documente, recenzii, constituind o importantă sursă de informare privind  identitatea etnică, lingvistică și culturală a românilor basarabeni, evoluția științei filologice românești în cele mai diverse și specifice aspecte lingvistice și literare (toponimie, lexicografie, dialectologie, semantică, exegeză, critică literară, cronică etc.). Materialul stocat în arhiva tipărită și cea electronică (www.limbaromana.md) a revistei „Limba Română” continuă să fie de actualitate.

Destinată și comunităților românești din alte țări, grație existenței propriului site, revista „Limba Română”, pășind în cel de-al patrulea deceniu de apariție, rămâne deschisă pentru colaborare tuturor celor preocupați de lingvistică, literatură, istorie națională, identitatea și unitatea românilor; va reflecta în continuare tendințele de sincronizare a proceselor literare și culturale naționale; va prezenta pe larg starea actuală a limbii române, oferind  cititorilor șansa de a cunoaște noutățile; va înviora schimbul de idei și de experiență în domeniu; va susține elaborarea și perfecționarea manualelor și metodicilor de predare și a materialelor didactice destinate celor care doresc să studieze limba și literatura română.

Programul de editare a revistei „Limba Română” nu a fost întrerupt, în pofida precarității condițiilor de ordin politic și financiar în care a fost nevoită să reziste. Publicația, prin strădania colaboratorilor și a autorilor, are dimensiunile valorice ale unui viu document istoric important pentru Basarabia, în segmentul democratizării acesteia. 

 

 

„Limba Română” este o publicație care se adresează deopotrivă minții și inimii cititorilor. În paginile ei nu sunt urmărite numai problemele de strictă specialitate, ca în revista cu același nume de la București; se deosebește de aceasta prin preocupări mai largi, de istorie literară și de istorie propriu-zisă, de etnografie și folclor. Urmărește mișcarea literară și culturală de pe tot cuprinsul pământului unde se vorbește românește.

Este caracteristică, pe de altă parte, componența însăși a colectivului redacțional, alcătuit din specialiști de la cele mai importante universități românești (București, Iași, Chișinău, Timișoara, Cluj), ba și din alte țări.

Toți acești membri ai redacției sunt adevărați păzitori ai solului nostru veșnic, cum ar spune George Călinescu, servesc aceleași idealuri și țintesc spre același țel. Prin ei este asigurată difuzarea cea mai largă a conținutului studiilor publicate în revistă și, mai ales, unitatea de vederi și unitatea scrisului, care duc la solidaritatea dintre noi. Ceea ce în secolul trecut se realiza prin „schimbul” permanent dintre „Dacia literară”, de la Iași, și  „Curierul românesc” din București, cu „Foaia pentru minte, inimă și literatură” și cu „Gazeta Transilvaniei” de peste munți, se realizează astăzi în paginile unei singure publicații – „Limba Română” de la Chișinău.

Ea a preluat sarcinile „Daciei literare” de acum o sută șaizeci de ani, despre care se știe că a contribuit enorm la unitatea culturală dintre români, că a premers actului săvârșirii unității politice din ianuarie 1859.

 

 

Răsfoiesc, nostalgic, dar încrezător încă, primele numere ale revistei și îi îndemn, pe cei mai tineri care ne urmăresc, să aprecieze determinarea sigură a inițiativei și clarviziunea opțiunii de lansare a „Limbii Române”, acum douăzeci de ani, transmise, mai întâi, prin frazele măsurate și ferme ale apelului ce deschide primul număr: revista era expresia scrisă – acum – a activității din anii precedenți a filologilor, scriitorilor și oamenilor de cultură „întru renașterea graiului străbun al basarabenilor”; adresându-se, în primul rând, mediului didactic, redactorii știau că, alături de cultivarea limbii, acolo, în școala de toate gradele, „se dă, de fapt, bătălia decisivă pentru revigorarea și perpetuarea neamului și graiului matern, pentru conștientizarea unității etnice și spirituale a românilor de pretutindeni”. Viitorul subtitlu, „Revistă de știință și cultură”, este prefigurat deja, într-o perspectivă a discuției de idei, dat fiind faptul că redactorii aveau în vedere rubrici privind istoria literaturii, critica și teoria literară, „mișcarea actuală a literelor românești”.

 

 

Revista “Limba Română” a apărut în primăvara anului 1991 într-un context politic şi social intern foarte tensionat, determinat de confruntarea dură dintre mişcarea de renaştere naţională a românilor basarabeni, care făceau eforturi disperate pentru a-şi redobândi identitatea naţională adevărată, istorică, şi rezistenţa totalitară sovieto-mancurţiană, care dorea cu orice chip să menţină Basarabia în sfera de influentă rusă, chiar cu preţul declanşării unui conflict armat foarte violent, în primăvara anului 1992, după ce Republica Moldova îşi declarase Independenţa. În consecinţă, înfiinţarea Revistei, care poartă numele celei mai de preţ comori a poporului nostru, „Limba Română”, a fost o necesitate, deoarece, în climatul intern descris mai sus, aceasta se simţea străină în propria-i Casă, fiind ameninţată din toate părţile şi pocită de toţi veneticii, aciuaţi pe teritoriul său geografic şi spiritual, cu sprijinul cotropitorilor bolşevici. Apărarea „Limbii Române” a devenit crezul unei mâini de mari patrioţi români, oameni devotaţi cauzei redeşteptării naţionale a românilor basarabeni şi revenirii acestora la istorica şi adevărata lor identitate. Or, în această luptă aprigă, Limba reprezenta forţa cea mai de temut în faţa inamicului roşu. „Limba Română”, alături de alte publicaţii prestigioase din stânga Prutului, a fost şi este vârful de lance al conştiinţei naţionale româneşti, de la editarea primului număr şi până în prezent, într-un spaţiu supus unui amplu proces de restalinizare / resovietizare a identităţii reale a populaţiei majoritare. În cele peste 20.000 de pagini.

 

 

Una dintre cele mai prestigioase publicaţii de profil filologic din întreg spaţiul românesc, bine fixată în realitatea lingvistică şi socială din Republica Moldova, revista “Limba Romana” are o deschidere largă spre problematica lingvistică general românească, dar şi spre alte spaţii şi contexte culturale ale lumii contemporane. Echipa revistei a reuşit să coaguleze în jurul ei autori de valoare, cu un demers cultural-ştiinţific modern, sincronizat cu mişcările de idei înnoitoare. Textele lor promovează primatul valoric, dezbaterea de idei profesionistă, echilibrată, din care lipsesc extremismele patriotarde, compromisul estetic. Implicată profund în procesul de renaştere naţională, „Limba Română” este o „revistă-şcoală”, o revistă-cetate, ce confirmă neabătut că în Basarabia limba română se află la ea acasă, că românismul este o realitate vie, neperisabilă

 

 

Revista „Limba Română” de la Chişinău a fost concepută ca o publicaţie situată undeva la jumătatea drumului între o revistă de specialitate strictă şi o revistă de cultură în sens larg. În intenţia explicită a iniţiatorilor, ei înşişi personalităţi proeminente din admirabilul grup de intelectuali militanţi care, la începutul anilor ’90 ai secolului trecut, au declanşat, orientat şi condus „miracolul” istoric al trezirii conştiinţei naţionale a românilor basarabeni, revista se adresează în special profesorilor de limba română din Republică. Acest rol, deopotrivă informativ şi formativ, revista şi l a îndeplinit cu cinste şi responsabilitate. Nivelul calitativ înalt şi sobrietatea majorităţii materialelor publicate de a lungul anilor aici au fost asigurate şi de prestigiul colaboratorilor, una din preocupările constante ale redactorilor fiind aceea de a atrage personalităţi de prim rang ale filologiei româneşti de pe ambele maluri ale Prutului, din România, din Republica Moldova şi de peste hotare. Este de ajuns să menţionăm că revista s a bucurat nu doar de colaborarea, ci şi de sprijinul explicit şi necondiţionat al marelui învăţat Eugeniu Coşeriu (1921 2002), a cărui memorie este cultivată în revistă într-o rubrică specială („Coseriana”). Elegantă şi sobră, în format de carte, revista acoperă practic toate speciile importante ale filologiei româneşti, de la istoria limbii şi dialectologie, la gramatică, lexicologie şi teoria comunicării, până la eseuri şi cronici literare, proză memorialistică, poezie şi proză scurtă etc. Între colaboratori se remarcă, număr de număr, nume foarte sonore ale actualităţii culturale româneşti, alături de tineri autori, talentaţi şi activi.

 

 

Putem afirma, fără teama de a greşi, că pe harta românismului, la Chişinău, în jurul dlui Alexandru Bantoş şi prin oameni ca Domnia Sa, supravieţuieşte un nucleu tare, o zonă ce conservă românismul autentic. Un loc în care limba română este „ţinută la icoană” şi este considerată încă „atributul esenţial al identităţii naţionale”, un loc în care Eminescu are valoare absolută de simbol, un loc în care numele lui Ştefan cel Mare este rostit cu emoţie, un loc în care unii oameni, din categoria acelora care „durează catedrale”, se luptă – cu un curaj nebun sau de neînţeles pentru alţii – să-şi păstreze / să ne păstreze valorile esenţiale, să le cultive şi să le promoveze. Sunt lucruri care, de la o vreme şi mult prea des, în România au ajuns să fie ignorate, minimalizate ori, şi mai grav, batjocorite. Domnul Al. Bantoş şi cei din preajma sa ne reamintesc ce înseamnă să fii român.

 

 

De trei decenii, revista „Limba Română” apără „limba noastră” la răsărit de Prut, acolo unde veghea este mai necesară ca oricând, cu scopul de a opri atentatele și a asigura dreapta cumpănire. Limba noastră înseamnă viața noastră ca popor. Redactorii revistei „Limba Română” de la Chișinău au avut de îndeplinit o misiune, anume aceea de a da perenitate unei moșteniri sfinte, care, de la Grigore Ureche și Dimitrie Cantemir până la Alecu Donici și Alexe Mateevici, ne ajută să ne înțelegem între noi, „de la Nistru pân’ la Tisa” și să ne înfățișăm lumii. Acești oameni, rămași, unii dintre ei, aproape anonimi, au atras de partea revistei cele mai alese spirite, le-au găzduit textele și ne-au făcut să ne simțim mândri de românitatea noastră.

 

 

Conceptul revistei, propus și fortificat de-a lungul anilor, s-a dovedit a fi durabil și convingător. Ne face plăcere să relevăm faptul că, pornind chiar de la începuturile sale, mesajul revistei a fost unul tranșant, exprimând un spirit combativ, mobilizator, perseverent. Prin tot ce a publicat, revista „Limba Română” a reușit să sensibilizeze lumea și s-o solidarizeze, să construiască punți temeinice între cele două maluri ale Prutului, realizându-și vocația de a fi o pledoarie pentru limba română.

 Fondatorii publicației, atât de incomode prin tematică și sumar diriguitorilor anti-naționali, au conceput-o ca un focar cultural de unitate a limbii pe care o vorbesc și o scriu viețuitorii de neam al regiunilor istorice și geografice din spațiul carpato-danubiano-pontic, destinat unui cerc ilimitat de cititori, dar și ca o publicație de demnitate, fără implicarea politicului, bazată pe pattern-ul consacrat specific românesc (muntenesc-moldovean-oltean-dobrogean-bănățean-transilvan-bucovinean-basarabean-maramureșean) dinăuntrul și din afara granițelor statale, ceea ce colectivul redacțional (de aici l-am scos pe îl) respectă întrutotul!

 

 

„Limba Română”, publicație științifică și culturală, de atitudine, dar și de acțiune în sprijinul formei elevate de expresie a limbii naționale, și-a propus să fie o revistă a tuturor românilor, a celor ce trăiesc în Republica Moldova, în Ucraina sau în România, dar și a celor din diasporă.

 

 

După cum vedeți, am descris o misiune, am încercat să arăt de ce era nevoie în acei ani, înainte de 1991, când a apărut pentru prima dată revista „Limba Română”. Am descris tocmai misiunea revistei „Limba Română”: de această revistă era nevoie atunci și dacă atunci era nevoie de această revistă și de tot ce a făcut cu atâta râvnă, cu atât entuziasm și atâtea sacrificii în acești ani, astăzi trebuie să spunem că revista nu e numai necesară: în condițiile politico-culturale și de politică lingvistică la care am ajuns în ultima vreme, a devenit de-a dreptul indispensabilă. Să nu lăsăm deci să piară această revistă, să nu lăsăm să scadă și să decadă această tribună. Ea trebuie să trăiască mai departe și să ne ajute cum ne-a ajutat până acum la afirmarea culturii românești și la cultivarea limbii române. Fiindcă, dacă dispare și această revistă, dacă ne asumăm acest risc, atunci ne-am trădat cultura națională, ne-am trădat identitatea spirituală, am trădat dimensiunea fundamentală a omului ca ființă spirituală: limbajul, dimensiune care pentru noi se prezintă sub forma limbii noastre istorice: limba română. Ceea ce înseamnă că, dacă această revistă moare – și să nu dea Dumnezeu cumva să moară –, începem să murim cu toții spiritualicește și nu mai suntem noi înșine.

 

Eugeniu COȘERIU, 2001