O monografie despre românii din Transnistria
Pentru tiparTot ceea ce s-a scris temeinic, obiectiv despre spiritualitatea şi istoria românilor din Transnistria nu în spaţiul acesteia a văzut lumina tiparului. Mai mult decât atât, cel mai important folclorist de după T. T. Burada (autor al celor două volume de însemnări de călătorie la românii din guberniile Kerson şi Kamenitz-Podolsk, tipărite în anii 1883-1884 şi 1906, în publicaţii din România) – Nichita Smochină – a fost împiedicat să trăiască acolo: activitatea sa proromânească l-a făcut persona non grata pentru ocupanţi şi a fost nevoit să treacă graniţa în secret, în decembrie 1919, şi să se stabilească la Iaşi. Ziare sau reviste de ţinută ştiinţifică n-au putut să apară acolo, în Transnistria. Cotidianul „Moldovanul”, de la Dubăsari, îngrijit de Nichita Smochină, a apărut doar în câteva numere. „Tribuna românilor transnistrieni”, apărută sub egida aceluiaşi organ de presă al românilor din Transnistria, a văzut lumina tiparului între anii 1927 şi 1928 în 12 numere, la Chişinău. Tot el a editat la Bucureşti, împreună cu Diomid Strungaru, între anii 1941 şi 1943, „Transnistria”, gazetă pentru luminarea poporului. Nu alta a fost situaţia unor cercetători de merit din Republica Moldova. Lui Petre Ştefănucă, eminent reprezentant al Şcolii de cercetare monografică de la Bucureşti, condusă de Dimitrie Iusti, i-a fost intentat, după 1940, un odios proces, acesta găsindu-şi sfârşitul la 12 iulie 1942, într-o colonie a deţinuţilor politici din R. A. Tătară. Acelaşi sfârşit l-ar fi avut, probabil, şi Gheorghe V. Madan, dacă nu s-ar fi refugiat în 1940 în România, unde a murit, în 1944, 1a Piteşti. Folclorista Tatiana Găluşcă-Cârşmariu, născută în 1913 la Izvoarele, judeţul Soroca, profesoară la Bălţi între anii 1934 şi 1939, stabilindu-se în România (unde a fost apropiată colaboratoare a lui Constantin Brăiloiu), nu şi-a mai văzut meleagurile natale decât după 1989.
În Transnistria n-au rezistat decât câţiva folclorişti, făcând mari concesii politicii oficiale. Aceasta punea un accent pronunţat pe „cântece cu cuprinsuri sociale”, „mai mult despre bogat şi sărac, despre truda ţăranului şi trândăvia bogatului”, – cum scria ziarul „Plugarul roşu” în 1926. N-au lipsit unele bune intenţii în colecţioarele tipărite de Pavel Chiorul, Cântece moldoveneşti (narodnice) (Balta, I-II, 1927, III, 1928) şi Culai Neniu şi E. Lebedeva Cântece poporane moldoveneşti (Balta, 1935), însă sloganele ocupanţilor au anihilat în mare măsură bunele intenţii ale colecţionarilor. Din acest motiv Pavel Chioru avea pe coperta colecţiei sale sloganul „Proletari din toate ţările, uniţi-vă”. Toate cedările n-au fost îndestulătoare pentru cenzori, autorului reproşându-i-se că a inclus şi texte din „Moldova veche” şi o poezie a lui Mihai Eminescu – De ce nu-mi vii, prelucrată. Nichita Smochină i-a reproşat culegerii semnate de Culai Neniu şi E. Lebedeva, pe de o parte, absenţa colindelor, bocetelor şi a cântecelor de nuntă, fiindcă erau „considerate ca păstrătoare de obiceiuri şi datini vechi” şi deci au fost prigonite, iar, pe de altă parte, că textele incluse „sunt adesea forţate şi lipsite de variaţie, fiind prelucrate atât ca formă, cât şi ca fond”. Culai Neniu şi-a atras, pentru că n-a respectat întocmai reţetarul ideologic, „urmări grave” – scriu autorii cărţii pe care o comentăm. L. Barski şi Leonid Cornfeld, autorii colecţiei „Cântece narodnice moldoveneşti” (Tiraspol, 1940), au inclus „folclor moldovenesc din periodu sovetic”, despre „viaţa norocoasă a truditorilor din Moldova”, iar în partea a doua, poezii de „autori moldoveni sovietici”. În prefaţa la colecţia „Folclor moldovenesc”, alcătuită de I. D. Ciobanu şi M. G. Savina, acesta din urmă a scris în spiritul şi litera patriotismului sovietic că alcătuitorii au avut „mari greutăţi în alegerea cânticilor din vremea ocupaţiei” (1918-1940) şi, mai ales, din vremea Războiului pentru Apărarea Patriei, cântece dintre care unele au fost schimonosite şi falsificate de către înfăţăşătorii şi ideologii claselor burgheze, iar altele alcătuite de culaci şi alte pături duşmănoase. „Au fost înlăturate şi cântecele cu elemente religioase, mistice, create de partea înapoiată a ţărănimii, care nu oglindesc viaţa întregului norod truditor, de aceea ele nu pot fi tipice”. Prin urmare, întreaga politică a ocupanţilor poate fi definită ca fiind una defalsificare,de trunchiere a creaţiei populare,de aservire a ei unor slogane ale bolşevicilor.
Fără a minimaliza unele demersuri anterioare, unele tipărituri despre tradiţiile populare transnistriene ale cercetătorilor de la Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, opinăm că cea mai importantă contribuţie a acestora despre spaţiul cultural amintit este monografia Folclor românesc de la est de Nistru, de Bug, din nordul Caucazului (Chişinău, I, 2007, 594 p., II, 2009, 556 p.). Colegiul de redacţie este alcătuit din Nicolae Băieşu (autor al proiectului, coordonator şi redactor responsabil), Grigore Botezatu, Mariana Cocieru, Tudor Colac şi Ana Graur. Trebuie menţionat că la volumul întâi alcătuitori ai ediţiei şi autori ai comentariilor sunt Nicolae Băieşu, Ana Graur şi Andrei Hâncu. Au mai participat la culegere: V. Andriuţă, M. Barcari, E. Bâtcă, I. Bularca, N. Cebotari, Vlad Chiriac, E. Chiriţă, I. Ciobanu ş.a.
Este o lucrare masivă, atât prin comentariile din volumul întâi, despre existenţa românilor în spaţiile amintite, despre sărbătorile lor de peste an şi despre folclorul copiilor (secţiuni semnate de Nicolae Băieşu), despre folclorul ritualurilor de familie (semnat de Andrei Hâncu) şi despre descântece (semnat de Ana Graur, care şi-a luat şi doctoratul cu această temă). Volumul al doilea este rezervat textelor inedite – înregistrate în 60 de localităţi: cântece istorice, balade (Andrei Hâncu), cântece epico-eroice (Lilia Hanganu), cântece lirice (I. Buruiană, Tudor Colac), strigături, romanţe folclorizate, amintiri şi scrisori versificate (Tudor Colac), legende, tradiţii istorice, poveşti, naraţiuni comice, povestiri simple (Grigore Botezatu, Mariana Cocieru), ghicitori, proverbe, zicători (Maria Mocanu), folclor muzical (Alexandru Dânul) şi portul popular în raionul Camenca (Maria Ciocanu, Valentina Mihailiuc-Onofriescu). Se adaugă: glosar (Nicolae Băieşu, Mariana Cocieru); lista celor 250 de localităţi în care trăiesc / au trăit români la est de Nistru, de Bug, în nordul Caucazului (Republica Moldova, sudul Ucrainei, Federaţia Rusă); o bibliografie critică privitoare la românii din spaţiile amintite.
Lucrarea cercetătorilor de la Chişinău s-a făcut sub presiunea unei urgenţe, a unor factori distructivi, care au acţionat îndelungată vreme asupra creaţiei populare a românilor transnistrieni. „Izolarea totală de orice contacte cu ţara de origine, scrie Tudor Colac, aflarea îndelungată în afara dezvoltării lor fireşti, presiunea lingvistică şi culturală ucraineană, deznaţionalizarea şi asimilarea accentuat forţată a populaţiei acestor localităţi, cât şi alte cauze au adus cântecul popular din această regiune la un stadiu foarte avansat de dispariţie”. Românul din acest spaţiu a surprins toate aceste atacuri la fiinţa sa etnică în cântece, cu deosebire în lirica populară de înstrăinare, de militărie. „Jefuit, asuprit, deznaţionalizat, rusificat, supus la multe experimente politice, umilit, făcut minoritar la dânsul acasă, manipulat, hărţuit încontinuu de problemele existenţei şi de ideologiile perfide ale timpului, întors împotriva fraţilor săi de istorie, de limbă şi de neam, ca apoi să i se spună cu neruşinare că pământul din estul Nistrului e «străvechi pământ rusesc», devine firească mutaţia în mentalitatea şi psihologia ţăranului transnistrian, reflectată în creaţia populară”, scrie acelaşi Tudor Colac. Câteva citate din lirica populară susţin pe deplin observaţiile de mai sus: „Frunză verde păpuşoi, / Ne-o avut maica pe doi: / Unu marţi, da unu joi / Şi-o-mplut ţările cu noi. / Frunză verde de secară, / Mi-o purces maica prin ţară, / Să ne strângă grămăjoară, / Să ne strângă, să ne plângă, / Da de strâns nu ne-a mai strâns, / S-o pus jos şi tot ne-o plâns”. Sau: „Frunzuliţă trei granate / Trecui Nistru-n ceea parte, / În neagra străinătate. / N-am ce zice, pânea-i bună, / Dar îi în ţară străină. / Bună-i pânea şi nezoasă, / Dar la mijloc veninoasă. / Mănânc pâne şi beu jin, / La inimă pui venin”. Sau alta: „Di atâta înstrăinari / Nu pot mergi pe cărari. / Ard-o focu di străinătati, / C-am ajuns tari diparti, / Pisti Nistru, pisti api, / Undi nici hârtia nu răzbati. / Of, Nestri, di ci nu ti-ngustez, / Sî ti păşăsc / Şi-n Moldova sî mă trezăsc”. Opresiunea a vizat asemenea cântece, ca şi unele obiceiuri. În capitolul despre sărbătorile de peste an, Nicolae Băieşu dă exemple ilustrative în acest sens. Până prin 1983, scrie el, a existat un post de radio republican, care avea o rubrică intitulată „Clubul tânărului ateu”. Unul dintre vorbitori spunea la microfon, adresându-se copiilor: „Dacă cineva va încerca să vă convingă că «Colinda» e aceeaşi tradiţie ca şi «Uratul», să nu credeţi. «Uratul» e un frumos obicei popular, ce ne vine din istorie, din preocupările de bază ale oamenilor noştri, pe când «Colinda» e un ritual pur religios”, cu alte cuvinte „reacţionar, dăunător”.
Monografia cercetătorilor de la Chişinău se remarcă prin probitate ştiinţifică atât în amplele studii teoretice despre componentele folclorului transnistrian, cât şi prin textele pe care le propune, de fiecare dată semnificative şi bine alese. Studiul semnat de Nicolae Băieşu despre istoria românilor din spaţiile cercetate se impune prin vastitatea informaţiilor, prin bibliografia bogată, nelipsind opiniile unor istorici precum Ion Neculce, Dimitrie Cantemir, Zamfir Arbore, Ştefan Ciobanu, Vasile Harea, Sever Pop, Pan Halippa, Vasile Netea, Onisifor Ghibu, Ion I. Nistor, Radu Vulpe, Nicolae M. Popp, C. G. Constantinescu, I. A. Nestorescu, C. C. Giurescu, Ştefan Meteş. Sunt şi unele omisiuni. Nicolae Iorga, spre exemplu,este citat doar cu studiul din 1918, Românii de peste Nistru: Lămuriri pentru a-i ajuta în lupta lor, lipsind însă studiile Ucraina moldovenească (Bucureşti, 1913) şi Les Romains au-delà du Dniester (Paris, 1926). Sunt puse la contribuţie, de asemenea, opiniile teoretice ale unor folclorişti, sociologi, scriitori: T. T. Burada, George Breazul, Ion Chelcea, Constantin Brăiloiu, Constantin A. Ionescu, Vasile Popovici, Petre V. Ştefănucă, Nichita Smochină, Ion Pillat, Diomid Strungaru, Nicolae Dabija. De mare folos le-a fost cercetătorilor lucrarea lui Anton Golopenţia, Românii de la est de Bug (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2006, I-II), editată, având introducerea, note şi comentarii, de prof. dr. Sanda Golopenţia. Monografia citată mai sus (Golopenţia), cu profil prioritar sociologic, şi aceasta pe care o comentez, cu profil folcloric-etnografic, se completează reciproc, fiind contribuţii ştiinţifice de prim ordin.