O imagine complexă asupra literaturii române din Republica Moldova
Pentru tiparAutoare a câtorva cărţi valoroase, cercetător avizat al fenomenului literar, cu competenţe în domeniul comparativismului, specialist în istoria literaturii, teoria literaturii, critica literară, literatura universală, dna Ana Bantoş a elaborat o lucrare a cărei anvergură vorbeşte de la sine despre puterea de sinteză a autoarei şi despre nevoia redesenării în spaţiul cultural dintre Prut şi Nistru a unei anumite identităţi care să ţină cont atât de contextul european şi de dezbaterile care se poartă la acest nivel în legătură cu fenomenul literar al ultimelor secole, cât şi de contextul cultural şi literar românesc în care se înscrie în mod firesc fenomenul interriveran. Simplu spus, studiul acesta umple un gol, fiind o lucrare de pionierat care deschide direcţii de cercetare, oferind, adesea în mod implicit, dincolo de analizele proprii, câteva premise care pot constitui subiectul unor teze de demonstrat. Cu anvergură eseistică, cercetătoarea vede liniile mari pe care se pot desfăşura cercetări ulterioare.
În fapt, autoarea oferă o imagine complexă asupra literaturii române din Republica Moldova, referindu-se la un număr mare de scriitori, atât în perspective monografice, cât şi în proiecţii sintetice în care anumite teme sunt urmărite în opera unor scriitori foarte diferiţi între ei. Mai mult, cercetătoarea înscrie opera acestor scriitori în câteva direcţii, care ar trebui să le demonstreze universalitatea, apartenenţa, fără complexe, la un anumit spirit al timpului. Prin urmare, dincolo de sinteza propriu-zisă, dincolo de analizele pe care le face, studiul de faţă este şi o pledoarie în favoarea, pe de o parte, a românităţii acestei literaturi şi, pe de altă parte, explicit, a europenităţii ei.
Fără să pară că ar constitui obiectul cercetării, autoarea este interesată să realizeze noi situări din aceste puncte de vedere şi propune teme de dezbatere în acest sens. Astfel, înscrierea în europenitate (a se citi în modernitate) nu mai înseamnă copierea modelelor centraliste, ci, dimpotrivă, manifestarea specificităţii, recuperarea a ceea ce este regional. Multiculturalitatea implică tocmai o astfel de viziune asupra lucrurilor. Pe de altă parte, înseşi modelele centraliste îşi atenuează miezul lor tare, permiţând nuanţări sau răsturnări bruşte de perspective, precum aceea propusă de Antoine Compagnon, anticipată de un Matei Călinescu sau chiar de un Z. Ornea, nuanţări care pot constitui temelia (fundamentarea teoretică) a unor modificări de perspectivă asupra literaturii din Republica Moldova şi a contextului în care ea trebuie analizată.
La acest nivel al dezbaterii, cercetătoarea, doamna Ana Bantoş, lasă să se înţeleagă că premisele implicite de la care porneşte sunt legate de faptul că dacă moderniştii sunt adesea nişte „antimodernişti”, în acest caz şi tradiţionalismul poate fi considerat, parafrazându-l pe Matei Călinescu, o faţă a modernităţii. Este argumentaţia care ar putea scoate o bună parte din literatura română scrisă în Republica Moldova de sub insinuarea că ea ar aparţine tradiţionalismului, deci unei mişcări retrograde, revolute, datate, că, prin urmare, nu satisface criteriile estetice. O simplificare asupra căreia nu insistăm aici face eroarea de a identifica modernismul cu esteticul şi tradiţionalismul cu eticul. Iar ecuaţia se complică şi mai mult atunci când printre necunoscute pătrunde şi coordonata postmodernismului. Or, autoarea, fără să urmărească o demonstraţie riguroasă în acest sens, plasează literatura română scrisă în Republica Moldova în coordonate europene şi nu acceptă, nici nu se lasă sedusă de astfel de simplificări.
O altă problemă pe care cercetătoarea, fără a o trata explicit, o supune atenţiei priveşte sincronizarea literaturii din Republica Moldova cu literatura scrisă în România. În fond, aici este interesant de văzut de ce, după perioada interbelică, în care se creaseră premisele unei sincronii depline a valorilor, traiectul devenirii literaturii a fost parţial altul şi, mai mult decât atât, de ce cantonarea în tradiţionalism a avut o altă receptare decât în România. Receptarea scriitorului de factură etnică, naţională, mitică a fost una favorabilă în Republica Moldova, având deopotrivă susţinerea criticii, şi acest fapt a generat dezvoltarea naturală a unei astfel de literaturi, în vreme ce în România ea părea desuetă, considerându-se că nu satisface criteriul estetic. La drept vorbind, apărarea criteriului estetic era aici o formă de apărare a eticului. În fine, receptări diferite ale fenomenului literar au generat dezvoltări diferite ale literaturii propriu-zise, acest fapt datorându-se în fond contextului politic. Cum Republica Moldova era în conglomeratul numit U.R.S.S., era firesc ca intelectualii (deopotrivă scriitorii) să-şi exprime identitatea colectivă, să se pună în slujba ei. Orice vers devenea în felul acesta o armă. În România, dimpotrivă, cei care vorbeau despre identitatea românească (tabăra protocroniştilor li s-a aliat în mod structural) erau oamenii politici care şi-au asumat discursul naţionalist. Nevoia de independenţă a scriitorului şi nevoia de a-şi apăra identitatea se manifesta, în mod logic, prin opoziţie faţă de discursul oficial. Aşadar, în vreme ce discursul oficial era în Republica Moldova unul suprastatal, care altera identitatea naţională, în România el apăra identitatea naţională. Reacţia scriitorului tocmai de aceea era diferită. Fără să fie antinaţională (deşi unora li se poate părea astfel), literatura unor mari scriitori din România se rupea de problematica naţională şi etnică. Mari scriitori din România acuzau diversiunea provocată de asumarea discursului naţionalist de autoritatea politică. Sunt, toate acestea, gânduri provocate de studiul dnei Ana Bantoş, care şi precizează, la un moment dat, că „O altă temă de fond a cercetării vizează faptul că în perioada sovietică izolarea literaturii pruto-nistrene de albia ei românească firească a determinat raporturi speciale cu folclorul, cu literatura clasică, precum şi cu cea universală. Anume astfel se explică faptul că în anii ’60-’70 scriitorii au acordat o mai mare atenţie problemelor legate de civilizaţia rustică, tradiţia constituind firul menit să menţină continuitatea spirituală şi să contribuie la depăşirea crizei identitare”.
În fapt, cercetătoarea îşi propune să construiască imaginea de ansamblu a literaturii române din Republica Moldova, având în vedere două planuri distincte, aşa cum se precizează la un moment dat. Deopotrivă planul „închiderii, al orientării etnocentrice”, dar şi cel „al deschiderii spre universalism, spre dialogul cu alte culturi şi alte literaturi”, secvenţele temporale avute în vedere fiind perioada interbelică, dar şi literatura contemporană. Este de apreciat faptul că în discutarea acestor chestiuni autoarea aduce în dezbatere problema identităţii şi a alterităţii, justificând în felul acesta prezenţa sau dominanta sacrului în literatură, a tematicii religioase, mai târziu a liturgicului. Reiese că, în felul acesta, deopotrivă cu manifestarea specificului, se realizează şi deschiderea spre universalitate. În susţinerea acestui punct de vedere autoarea nu face ceea ce s-ar putea numi o argumentaţie intrinsecă, ci apelează la o serie de referinţe şi surse bibliografice, cel mai adesea la autorităţi în domeniu, din ţesătura afirmaţiilor lor ivindu-se puncte de sprijin.
Volumul Deschidere spre universalism. Literatura română din Basarabia postbelică, un studiu realizat cu metode critice diferite, de graniţă, care îmbină monografia cu istorismul şi tematismul, îşi propune să identifice „trăsăturile inconfundabile ale peisajului literar basarabean”, aşa cum reies ele „din nevoia scriitorilor de a-şi căuta, de a-şi regăsi, de a-şi cunoaşte propriul eu, traseul acesta implicând un modernism nuanţat în alt mod decât cel cunoscut oriunde în altă parte: detaşarea şi revenirea, din timp în timp, la valorile trecutului, pe de o parte, şi ralierea, mai avântată sau mai temperată, la modernism şi postmodernism, pe de altă parte, constituindu-se în calitate de trăsături definitorii”. Şi din acest punct de vedere, fundamental, în fond, autoarea îşi atinge obiectivele pe care şi le propune, lucrarea conţinând o serie de concluzii, observaţii, recomandări care denotă maturitatea abordării şi înscrierea responsabilă a propriei cercetări într-un proiect supraindividual.