Rigoare critică şi talent literar
Pentru tiparLucrarea Anei Bantoş Deschidere spre universalism. Literatura română din Basarabia postbelică se înscrie organic atât în continuitatea preocupărilor autoarei din ultimele două decenii, cât, mai ales, în ansamblul cercetărilor de profil din Republica Moldova datorate lui Mihai Cimpoi, Haralambie Corbu, Ion Ciocanu, Mihail Dolgan, Nicolae Bileţchi, Nicolae Leahu, ca să-i amintesc doar pe aceştia. Dar principalul merit al eforturilor doamnei Ana Bantoş este reintegrarea fenomenului literar basarabean în organicitatea complexă a literaturii române şi universale, încercând să elimine imaginea unei culturi marginalizate, autarhice, considerate de unii fenomen „provincial”, pur tradiţionalist. Fiind operă de doctrină literară, dincolo de aspectele descriptiv-istorice şi estetice, dificultatea întreprinderii este evidentă, dificultate pe care autoarea o trece convingător printr-o largă informaţie teoretică din literatura critică românească şi universală, aspect care consonează fericit cu o profundă cunoaştere a fenomenului literar din Republica Moldova, cu extensie la Bucovina, la literatura din Ţară şi din exil. Astfel, mi se pare firească integrarea în arguţia autoarei a scriitorilor ca Paul Celan sau Paul Goma, probe, în acelaşi timp, ale universalităţii la care contribuie Moldova dintre Prut şi Nistru.
În surprinderea relaţiei dintre naţional şi universal, dintre tradiţionalism şi modernism, doamna Ana Bantoş pleacă de la constatarea că, în zorii modernităţii, nu a existat trufia avangardistă a rupturii dintre antiteze, discontinuitatea fundându-se pe o continuitate recunoscută ca atare de un Apollinaire sau de un T. S. Eliot, această viziune organică fiind, de altfel, puternic manifestată şi în cultura românească, la un Al. Macedonski, un G. Bacovia, ca să nu mai vorbim de T. Arghezi sau Lucian Blaga. „Antiteza neîmpăcată”, recurgând la o sintagmă eminesciană, dintre tradiţionalism şi modernism, a venit la adepţii radicali ai modernismului lovinescian şi la cei la fel de radicali ai protocronismului teoretizat fugitiv de Edgar Papu, în 1977. Spirit echilibrat, doamna Ana Bantoş soluţionează antitezele, aş spune, transdisciplinar, chiar dacă autoarea nu utilizează acest termen care marchează noua paradigmă culturală a ethosului transmodern. Indicii sigure pentru noua viziune sunt cunoaşterea contribuţiilor lui David Harvey sau Antoine Compagnon, gânditori transmoderni, care evită înfundătura postmodernistă de la sfârşitul secolului al XX-lea. Postmodernismul, ca radicalism al modernismului, în sensul rescrierii parodice a acestuia, a fost, mai ales în spaţiul românesc, o respingere a tradiţiei, a sacrului, a naţionalului din cultură. Or, doamna Ana Bantoş tocmai pe recuperarea sacrului şi a etnicităţii în literatură şi-a axat cercetările, cum o atestă şi Deschidere spre universalism. Literatura română din Basarabia postbelică. O carte anterioară a Domniei Sale se intitulează Dinamica sacrului în poezia basarabeană contemporană (Bucureşti, 2000).
Structurată pentadic, ca semn al armoniei personalităţii critice, Deschidere spre universalism. Literatura română din Basarabia postbelică arată nu doar rigoare şi nuanţare critică, ci şi un talent literar oglindit într-o limbă română curată, în care savoarea regională răzbate discret, fiind susţinută de rafinamentul la care a ajuns astăzi limba română literară. Ana Bantoş este una dintre vocile critice importante din spaţiul românesc.