Situaţia limbii de stat în Republica Moldova: de jure şi de facto
Pentru tipar– Suntem în preajma a două aniversări care fixează orientări tematice distincte ale acestui interviu – 19 ani de la decretarea limbii române drept limbă oficială a Republicii Moldova şi 10 ani de la deschiderea instituţiei pe care o conduceţi, Casa Limbii Române. În ce măsură şi-a atins Casa Limbii Române obiectivele pe care şi le-a propus în 1998?
– În 1998 conjunctura social-politică era favorabilă pentru recuperarea identităţii noastre, mai exista un interes sporit pentru cunoaşterea bună sau chiar foarte bună a limbii oficiale a statului suveran şi independent Republica Moldova. În municipiu, ca, de altfel, în întreaga republică, erau organizate cursuri de limba română, dar, de regulă, asistenţa didactică a procesului de studii era asigurată de entuziaşti şi mai puţin de cadre didactice cu experienţă profesională. Iată de ce s-a impus fondarea unei instituţii pentru a sprijini logistic dorinţa cetăţenilor adulţi – indigeni şi alogeni – de a învăţa temeinic, după manuale şi metode didactice performante, limba română.
Proiectul intitulat „Casa Limbii Române” a fost elaborat prin susţinerea unor specialişti notorii şi în acest context sunt obligat să dau câteva nume – prof. Valeriu Rusu, şef departament la Universitatea Aix-en-Provence, Franţa, apreciat lingvist de origine basarabeană (Domnia Sa a predat limba şi civilizaţia română pentru francezi timp de câteva decenii; este, de asemenea, autorul unui excelent manual în două volume tradus şi adaptat la Chişinău pentru audienţii alolingvi), academicienii Eugeniu Coşeriu, Nicolae Corlăteanu, Silviu Berejan, profesorul Anatol Ciobanu, şef catedră, Facultatea de Filologie a U.S.M., şi lista ar putea fi continuată. În scurt timp instituţia avea să devină un centru didactic şi de cultură (proiectul mai prevedea organizarea de colocvii, simpozioane, mese rotunde, lansări de carte, expoziţii, toate fiind axate pe domeniul lingvistic), care să ofere condiţii optime pentru învăţarea limbii şi cunoaşterea culturii noastre.
Casa Limbii Române are în dotare mai multe seturi de manuale, între care şi cel semnat de distinsa profesoară clujeană Liana Pop Româna cu sau fără profesor – un mijloc didactic modern şi eficient pentru mulţi dintre prietenii limbii române din Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Franţa şi din alte ţări. De altfel, despre existenţa acestui manual am aflat de la un diplomat american, care l-a adus cu sine din SUA. La sugestia noastră, lucrarea a fost adaptată pentru persoanele de la noi, interesate să cunoască limba română; am multiplicat şi casetele audio ce-l însoţesc. În baza acestui manual, cunoscutul specialist în domeniu, profesorul Alexei Acsan a elaborat recent, după un deceniu de experienţă didactică la Casa Limbii Române, un nou ghid, în trei volume, de studiere a limbii române – Gramatică funcţională în structuri comunicative şi imagini, aşa încât putem afirma că actualmente dispunem de suportul didactic necesar pentru cei care vor să studieze repede şi calitativ limba de stat.
Cadrele didactice sunt selectate după criterii profesionale şi umane. Biblioteca specializată este completată sistematic cu literatură didactică şi metodică adecvată. Ne permitem să conchidem că obiectivele propuse din start – crearea unui centru având la dispoziţie un instrumentar didactic eficient şi cu aplicabilitate maximă – au fost îndeplinite. Evident, este vorba de parametrii unei instituţii municipale care poate asigura anual desfăşurarea procesului de studii pentru 350-400 de cetăţeni. În cei zece ani de existenţă, Casa Limbii Române a beneficiat constant de sprijinul interesat şi permanent al Primăriei şi al Consiliului Municipal Chişinău.
– De ce este dificil procesul de promovare şi însuşire a limbii române în Republica Moldova?
– Problema abordată este veche. Despre ea s-a discutat mult în presă, în cadrul unor întruniri ştiinţifice naţionale şi internaţionale ce au avut loc la Chişinău, Bălţi, Cahul, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Cernăuţi, Germania, Franţa etc. Despre dificultăţile procesului de promovare şi însuşire a limbii române în Republica Moldova au vorbit şi au scris, cu dovezi convingătoare, oameni de ştiinţă, scriitori, ziarişti, politicieni de la noi şi din străinătate. Un bun şi competent cunoscător al realităţilor noastre lingvistice, acad. Rajmund Piotrowski din Sankt Petersburg, de exemplu, analizând modul de transpunere practică a legislaţiei lingvistice, concluzionează: „Rezultatele (implementării legislaţiei lingvistice, care presupune ocrotirea şi cultivarea limbii române – Al.B.), spre mare regret, nu sunt cele dorite. Procesul renaşterii se realizează foarte lent, se întâmplă că este frânat cu gând rău, ceea ce ne deziluzionează pe toţi”. Este opinia unui om de ştiinţă rus, savant şi pedagog cu renume, care exprimă un adevăr crud, în special pentru cei care se află permanent în acest climat lingvistic tot mai ostil limbii române. Lucrurile se mişcă într-adevăr greu, pentru că, deşi a trecut timp suficient, limba de stat continuă să fie „ocrotită” de nişte legi care au fost adoptate pentru altă formaţiune statală – R.S.S. Moldovenească – parte a defunctei Uniuni Sovietice. Or, acum două decenii, în condiţii politice deloc simple, a fost creat un cadru juridic adecvat, acesta însă conţinea multe şi nejustificate omisiuni, cedări de principiu, formulări evazive ce permit duble interpretări, articole ce tolerează, ba chiar, am zice, încurajează tacit necunoaşterea şi neglijarea limbii de stat. Legislaţia lingvistică, binevenită pe vremea sovieticilor, este acum, în fond, contraproductivă. Modificările operate ulterior au redus eficienţa ei, iar în unele cazuri au compromis-o cu desăvârşire. De fapt, cele trei legi – „Cu privire la statutul limbii de stat a Republicii Moldova”, „Cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova”, „Cu privire la revenirea la grafia latină” – sunt ignorate şi chiar boicotate.
Urmăriţi publicitatea din oraşele noastre, încercaţi să vorbiţi în limba de stat în unele unităţi comerciale sau bănci, la poştă şi veţi constata că domină panourile şi afişele redactate în limba rusă, că mulţi funcţionari nu ştiu să ne vorbească limba. În cinematografe, filmele se proiectează preponderent în limba rusă. În unele instituţii corespondenţa este perfectată în altă limbă decât cea de stat. Variantele româneşti ale actelor, documentelor constituie adesea anexe formale. Legile pe care le-am numit mai sus sunt necunoscute, pentru că au fost publicate doar la începutul anilor ’90. Astăzi chiar şi unii legislatori nu au ştiinţă de conţinutul lor. Trebuie să recunoaştem că „funcţionarea limbii de stat” nu a constituit un motiv de reală preocupare pentru guvernările de după 1991. S-a mimat, cu anumite excepţii, o presupusă „grijă”, dar nu s-a întreprins ceva concret, „palpabil” pentru ca limba română să reintre în drepturile sale fireşti de atribut principal şi de importanţă vitală pentru stat.
Astăzi în Republica Moldova nu există o instituţie guvernamentală care să vegheze şi să supravegheze utilizarea limbii de stat. Fostul Departament al limbilor, care a funcţionat între 1991-1994, a fost reformat, modificat, redus, lichidat, aşa încât acum nimeni nu mai răspunde de implementarea legislaţiei lingvistice. Spiritul tolerant, excesiv de conciliator faţă de cei care nu ştiu şi nici nu vor să cunoască limba oficială a statului Republica Moldova va aduce şi în viitor prejudicii imaginii şi rolului limbii române în societate, va acutiza divergenţele dintre cetăţeni (vorbitori şi nevorbitori / neştiutori de limba română). E de presupus că oricând se poate declanşa un conflict având ca punct de pornire degradarea limbii de stat, creşterea alarmantă a numărului de moldoveni care preferă să înveţe şi să vorbească în limba rusă. Situaţia poate fi dezamorsată doar prin schimbarea atitudinii întregii societăţi faţă de problema în cauză. Iar „schimbarea” trebuie să înceapă, natural, de la Preşedinţie, Parlament, Guvern.
– Haideţi să chibzuim şi cu această ocazie asupra noţiunilor „limba română”, „limba moldovenească”, „limba de stat”. De ce atâta diversitate de denumiri pentru o singură limbă?
– Pentru că, aşa cum considerau în anii ’30 ai secolului trecut ideologii din R.A.S.S. Moldovenească (L. Madan şi alţii), „politica mai domină ştiinţa”. Şi în mileniul trei, cu părere de rău, deşi apele, aparent, s-au limpezit deja. Pe parcursul a două decenii au fost publicate numeroase, diverse, consistente şi uşor accesibile studii, articole, investigaţii privind denumirea corectă a limbii noastre. Confruntarea de idei şi de opinii care s-a extins a facilitat elucidarea definitivă a controversatelor probleme lingvistice, aşa încât astăzi este ridicol să mai pui la îndoială denumirea autentică, ştiinţifică a limbii noastre. Or, acest adevăr a fost conştientizat şi recunoscut încă de cronicari (numele vechi de român, zice Miron Costin, „stă neclintit şi înrădăcinat”, „ca un temei neclătit, deşi adaog ori vremile, ori streinii adaog şi alte numere, dar ce-i rădăcină nu se mută”), a fost confirmat apoi de scriitorii clasici şi moderni (Eminescu a cunoscut în profunzime problema noastră identitară; el spunea simplu şi sugestiv: „...noi, românii, câţi ne aflăm pe pământ, vorbim o singură limbă, una singură” – sublinierea aparţine lui Eminescu) şi a fost confirmat de către lingviştii romanişti contemporani, inclusiv de către Forul Academic Ştiinţific Suprem din Republica Moldova, care, sintetizând opiniile şi argumentele ştiinţifice, a propus ca articolul 13 din Constituţie să aibă formularea următoare: „Limba de stat oficială a Republicii Moldova este Limba Română”).
Astfel, povestea „denumirii limbii” trebuia să ia sfârşit încă în 1994 sau în 1996, când A. Ş. M. a dat publicităţii răspunsul la interpelarea Parlamentului Republicii Moldova. Dar nu a fost să fie şi „războiul lingvistic” mai continuă.
– Când şi cum româna va funcţiona efectiv ca limbă oficială a statului nostru?
– Limba oficială a Republicii Moldova va intra în drepturile sale naturale doar atunci când va fi elaborată şi aprobată o lege care să o protejeze, de jure şi de facto, de inegala competiţie cu limba rusă şi care va crea premise reale pentru funcţionarea ei nestingherită în toate domeniile vieţii. Dar, se pare, mai e timp până se va întâmpla acest lucru şi până politicienii vor avea curajul şi înţelepciunea să recunoască inconsistenţa şi anacronismul teoriei limbii cu două denumiri şi să accepte includerea în Constituţie a numelui ei vechi şi neclintit, vorba cronicarului.
– Care sunt tendinţele de studiere şi acceptare a limbii române ca limbă de stat sau ca limbă de integrare socială în Republica Moldova?
– Dorim, evident, ca aceste tendinţe, cu reverberaţii spectaculoase la începutul anilor ’90 şi cu ecouri tot mai stinse în ultimul timp, să fie mai nuanţate şi să adune sub cupola lor un număr tot mai mare de cetăţeni, iar limba română, prin grija organelor puterii de stat, de toate nivelurile, să devină un veritabil mijloc de comunicare, inclusiv interetnică, în societate. Limba română trebuie să ne adune, să fie un liant între toţi cei care convieţuiesc în Republica Moldova.
– Cine vine la Casa Limbii Române să înveţe limba română şi la cine merge Casa Limbii Române pentru a promova limba oficială a statului?
– La Casa Limbii Române vin cei care conştientizează că, pentru confortul lor social, din raţiuni legate de serviciu, de exemplu, trebuie să cunoască limba de stat. Ne trec pragul ucraineni, ruşi, bulgari, găgăuzi, evrei, armeni, polonezi, reprezentanţi ai altor etnii; pedagogi, medici, poliţişti, avocaţi, oameni de afaceri, studenţi, elevi, într-un cuvânt, cetăţeni ai Republicii Moldova, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor diplomatice şi de afaceri acreditate la Chişinău. Dând curs invitaţiilor, mergem la instituţii, întreprinderi, unităţi economice (câteva adrese recente: Oficiul forţei de muncă, Biblioteca municipală „B.-P. Hasdeu”, Şcoala de arte plastice „Poleacov”, Parcurile de troleibuze nr. 1 şi nr. 2 ş.a.). Ne bucurăm că numărul celor care solicită serviciile noastre creşte şi că absolvenţii cursurilor de la Casa Limbii Române pot vorbi şi scrie în limba română, dar, principalul, găsesc mijlocul de înţelegere şi de apropiere faţă de tot ce înseamnă Republica Moldova.
– Cum va fi Casa Limbii Române în următorii zece ani?
– Sperăm că peste un deceniu adulţii vor cunoaşte limba română şi vor frecventa doar cursurile de perfecţionare lingvistică. Principala noastră preocupare va fi Şcoala tânărului filolog – un proiect menit să sensibilizeze interesul tinerilor pentru studiul limbii şi al culturii naţionale, care a fost derulat cu succes câţiva ani la rând şi pe care acum, din lipsă de mijloace financiare, l-am abandonat pentru o vreme. Vom reveni neapărat la acest proiect, întrucât considerăm că tinerii au misiunea de a schimba faţa acestui pământ, asumându-şi obligaţia de a soluţiona multiplele probleme politice, sociale, economice şi, poate înainte de toate, cea identitară. Iată de ce credem că peste zece ani Casa Limbii Române va fi o instituţie destinată, în special, celor tineri – elevi, studenţi decişi să absolve facultăţile cu profil umanistic şi care, cu sprijinul nostru, vor acumula experienţa şi cunoştinţele indispensabile viitoarei profesii, atât de necesară în învăţământ, în literatură, în cultură, în ziaristică, în cercetare, dar, mai ales, în procesul de revigorare a limbii române.
Interviu acordat de către domnul Alexandru Bantoş, director al Casei Limbii Române Nichita Stănescu, Agenţiei Info-Prim Neo la sfârşitul lunii august, curent, cu prilejul sărbătorii naţionale „Limba noastră cea română”.