Puck
Pentru tipar;)
;)
;)
;)
;)
Dă-mi mâna, Puck. Pădurile-s a’ noastre
Pline cu zâne mici cât degetarul.
Pe prunduri fine scârţâie cleştarul
Izvoarelor rotunde şi albastre.
Vezi, Puck, aci-s ştiubeiele cu miere
Din care puii urşilor, de-o şchioapă,
Când viespiile-s duse, se îndoapă,
Ca să mai crească-n minte şi putere.
Pe gresiile calde dorm şopârle
Subţiri, strânse-n pieptare de mătasă.
Nu le trezi. De ce te sperii? Lasă
Vântul în faţă fluturi să-ţi azvârle.
Vom prinde libelule, buburuze,
Şi greieri în pahare, şi lăcuste...
Roua s-o bem din florile înguste
Şi să uităm poemele ursuze.
Hai, Puck. De-acum e seară şi-i departe
Pân’ la culcuşul moale dintre file.
Să sărutăm miresmele fragile
Şi să pătrundem, obosiţi, în carte.
Jurnal
Trecerea mea prin lume era o aventură
Cu sute de primejdii în fiecare clipă,
Îmi atârna, albastră, în iarbă o aripă
Pe când cealaltă-n soare se-nfăşura mai pură.
C-un măr zvârlit în mine putea orice fecioară
Să mă doboare palid în fragedele plante
Şi să mă lege-n lanţuri subţiri de diamante
Ca să-mi sărute trupul dumnezeiesc de ceară.
O pânză de păianjen mi se părea pe umăr
Atât de grea, dar mâna n-o ridicam s-o scutur.
Şi mă mâhnea o gâză şi zile fără număr
Simţeam pe suflet umbra lăsată de un flutur.
Iar uneori, din trestii, priveam cum lung îşi spală
Coapsele mari, mânjite cu zeamă de căpşune,
O nimfă... Şi la tâmple prindea uşor să-mi sune
Sângele alb de spaima că o văzusem goală.
Cântec naiv
Dulcea mea prietenă din rouă
Lasă-mă să-ţi fiu prieten lin
În lumina caldă care plouă
Sufletul tău moale ca un crin
Faţa să ţi-o mângâi trist cu faţa
Mâinile cu mâinile să-ţi prind
Când sporeşte-n ceruri dimineaţa
Rana grea căzută pe pământ
Cu sărutul carnea mi-o-mblânzeşte
Lepădat am fost şi m-ai găsit
Prietena mea blândă din miresme
În povestea fără de sfârşit...
Ce caznă dulce încercam spre seară...
Ce caznădulce încercam spre seară
Purtam în spate soarele care coboară
Şi însoţit cu îngerii dam drumul
Cuvintelor frumoase cu duiumul
Să-ţi laude şi sufletul şi trupul
Mirositor şi-mbelşugat ca stupul
Şi să-ţi ridice mintea-mpărătească
Unde lumina ştie doar să crească...
Dacă mi-ai dat...
Dacă mi-ai dat atâta frumuseţe.
De ce mi-o iei, tu, îngere,-napoi?
Cum de te lasă gândurile moi
Să-mi vrei sfârşitul? Cine-o să-ţi înveţe
Mereu aoreola pe de rost?
Şi cine fulgii de pe piept o să-ţi mângâie?
Şi cine o să-ţi tânguie-n tămâie
Sfinţenia şi-n preajm-o să-ţi rămâie
Cu trupu-i omenesc drept adăpost?
Erai atât de frumoasă...
Erai atât de frumoasă!
Mă gândeam c-o să pleci, o să pleci.
Se zbăteau ca o caldă mătasă
Peste trupul tău alb raze reci.
Purtai umerii plini de-ndrăzneală
Şi rotunzi şi doar îngeri puteau
Să-i atingă c-o gravă sfială
Ce trişti dânşii de-o vreme o au.
Mă priveai cu ochi verzi de femeie,
Neştiind că eşti poate-un copil
Care-n joacă mari fluturi descheie
Peste sufletu-mi blând şi umil.
Şi râdeai chiar de pletele tale
Că sunt lungi şi te gâdilă-n ceafă.
Le prindeai să nu-ţi cadă spre şale
Cu o galbenă, veche agrafă.
Şi-aşteptai să fii iarăşi aleasă,
Pe pământ lin prelinsă din rai.
Erai ’naltă şi-atât de frumoasă!
Mă gândeam c-o să stai, o să stai...
Isuse, tu eşti om cum sunt şi eu
Isuse, tu eşti om cum sunt şi eu
Şi-ţi plac femeile şi ţie,
Cruci de tămâie între sâni să ţie
În cinstea ta. Şi-s aplecate greu
De trupul alb spre-o veşnică ruşine
Ce uneori te năruie-n mânie
Care se urcă pân’ la Dumnezeu.
Isuse, tu eşti om cum sunt şi eu
Şi-ţi plac coapsele lor cum iscusit te-mbie...
Mă temeam să-ţi fiu înger de pază...
Mă temeam să-ţi fiu înger de pază
Aveai coapse şi sâni orbitori
Când ferită de lume în casă
Mă chemai din amurg până-n zori
Te izbeai plutitoare de lucruri
Pete vinete-n carne-ţi creşteau
Flori ciudate anume să-mi bucuri
Pofta-n care cuvintele-mi stau
Mă temeam să-ţi fiu înger de pază
Aveai coapse şi sâni orbitori
Când ferită de lume în casă
Mă chemai din amurg până-n zori...
Mă-ngrozeam să-ţi fiu înger de pază
Mă-ngrozeam să-ţi fiu înger de pază
Cine ştie-n ce iad mai cobori
Cu subţirele vânt de amiază
Prins în părul de la subsuori
Şi-ncercam să-ţi leg umbra de iarbă
Măcar dânsa să-mi fie iubită
Pe pământ când începe s-o fiarbă
Roua-n cercuri albastre de plită
Şi lumina s-o pipăi la rază
Şi s-o şterg cu dulci miezuri de flori
Mă-ngrozeam să-ţi fiu înger de pază
Cine ştie-n ce iad mai cobori...
Ne ţineam de mână mergeam...
Ne ţineam de mână mergeam
Prin locuri atât de ciudate
Tu spuneai că e-n rai eu spuneam
Că raiul e mult mai departe
Acum e doar câmpul şi-n zori
Verzui şi subţiri ierburi nalte
Râzând le certai uneori
Şi blând pân’ la sâni să nu-ţi salte
Ci numai lin palma-mi primeai
Să-i mângâie fără sfială
Mergeam şi mergeam tu erai
Alături de mine şi goală
Căci orice veşmânt e-un păcat
Greoi când iubeşti şi-o ruşine
Şi îngeri cu nimbul lor lat
Tăcuţi te-nveleau în lumine
Să fim mai aproape de cer
Treceam prin păduri cu izvoare
Prin vechi văgăuni cu mister
Din tufe rupeai câte-o floare
Sau câte-o ciupercă-n venin
Umflată şi-având pălărie
De fetru şi-apoi c-un suspin
Vroiai să mi-o dărui chiar mie
Căci dulcea otravă-mi plăcea
S-o iau fiind alături de tine
Şi-atunci oh atunci de abia
Simţeai că îţi este ruşine
Şi-n grabă un crin îţi trăgeai
Pe trup sau un fluture mare
Pitindu-ţi cu chiu şi cu vai
Prelungile albe picioare
În roua sfărmată în preajmă
Paingilor pânzele moi
Furai să te-acoperi cu caznă
Şi iarăşi plecam amândoi
De mâini ne ţineam şi mergeam
Prin locuri atât de ciudate
Tu spuneai că e-n rai eu spuneam
Că raiul e mult mai departe...
Rugăciune
Doamne, poate e-o greşeală
Că-ţi mai rup lumina albă
Cu trupul murdar de boală
În după amiaza calpă,
Amânat moale prin uliţi
De-o mireasmă de femeie.
Roura, Doamne, îndură-ţi
Sufletul să mi-lîncleie
Într-un miez rotund de nalbă
Ce petala-n rai şi-o duce
Fără chin şi fără grabă
Sfâşiat de umbra unui înger
Sfâşiat de umbra unui înger
Care moare-ncet şi-atât de blând
Că de-abia mai pot să văd cum iese
Roua dimineţii din pământ,
Mi-amintesc alene mârşăvia
Ce-am momit-o ca să-ţi mângâi sânii,
Către-amurg, când ţi-ai prelins duioasă
Spermanţetul degetelor mâinii.
Şi tânjesc, la pieptul meu, de plete,
Să te legeni, dulce spânzurată;
Sufletu-mi plăcerea să-ţi desfete
În cărniţa-i moale, aromată,
O, femeie rătăcită-n plângeri
Ca-ntr-un crâng de stânjenei sedus.
Sfâşiat de umbra unui înger
Care moare-ncet şi-atât de sus...
Şi mă durea în piept. Poate era...
Şi mă durea în piept. Poate era
Chiar îngerul, trist cuibărit în mine,
Nemaiştiind cuvinte spre-a striga
De-atâta rouă rea şi de ruşine.
Se închircise-n sufletul meu cald,
La adăpost de carne omenească,
Să-şi şteargă răbdător nimbul înalt,
Aripile să şi le îngrijească.
Vai, sărbătoarea lui fusese tristă
Şi de nepovestit. Sângele meu
Lin îl spăla, spunându-i că există
De-a pururi blândul Dumnezeu...
Să fie o plăcere în a-ţi da...
Să fie o plăcere în a-ţi da
Şi sufletul, şi-aoreola grea
Unei femei precum unui copil
Ce te aşteaptă să-l mângâi, fragil,
Cu ochii ridicaţi spre tine dulce,
Nainte-ntre cearceafuri să se culce?
Să fie despuierea ta de-aripe
Un cântec începând să se-nfiripe
Acum, parcă în prag de despărţire
De tot ce-a fost sfială şi uimire?
Să fie o ciudată pregătire
De a pleca?...
Îţi trimit cavaleri rătăcitori
Îţi trimit cavaleri rătăcitori de lumină prin aer,
Iubito cu fustele largi cât un turn.
Vor să îţi fluture-n lăncii vestite, spre seară,
Intrarea victorioasă în spaţiul nocturn.
Acolo vei prinde cu mâinile tale,
Pe degetul mic, iarba rece.
Şi-n intime, calde, rotunde izvoare
Lăsa-vei o urmă verzuie de suflet – pe care
Sufletul meu către coapte comori îl va petrece.
Şi o să se caşte în preajmă iar scorburi de pofte.
Căci zâna ce pufăie tandre zefire tu eşti
Şi chiar s-or vădi influenţele faste-ale sânilor tăi,
Prevăzute-n alchimic registru,
Asupra maşinăriilor celor cereşti...
Când fluturii dau iama peste trupul...
Când fluturii dau iama peste trupul
Tău alb şi alungit a dezmierdare
Şi melcii se strecoară-ntre picioare
Fin arcuind în aer şoldul suplu,
Îngenunchez şi eu şi-ţi mângâi părul
Prelins în cârlionţii dezmăţaţi;
Nu îţi cunoaşte-aievea adevărul
Nici mintea a o mie de-nvăţaţi!
Ci tu îmi ceri să-ţi înţeleg orbeşte,
Fără-ntrebări şi gesturi de prisos,
Oh, locul mirosind dumnezeieşte
A taină putrezind suav în sos?
Îngăduie-mi un timp, mai dă-mi din mierea
Ce-o tăinuieşte-n scorburi moi muierea...
Dă-i zilei suflet de copil...
Dă-i zilei suflet de copil,
Las-o să-ţi umple iar odaia
De unde chemi, trist şi umil,
Îngeri cu-aripile-n văpaia
Sincerităţii...
Şi află-ţi rostu-n lucruri mici,
În amănuntele ascunse,
Din care, proaspăt, îţi ridici
Viaţa de-atunci...
Nu-ţi alunga fluturii, roua,
Lumina albă de pe ziduri
De cărămizi, ci-ncet în noua
Singurătate intră...
E un castel
E un castel în care nu mai pot intra.
La porţi paingii au ţesut zăvoare
Mai tari decât e fierăria grea.
Şi înăuntru zac pe coridoare
Preşuri de aur fără urma ta
Care s-a şters de-atâta-ndepărtare.
Şi doar a fost lăcaş ferit cândva
De oameni, pentr-o dragoste ce doare
Şi-acum în spaima sufletelor noastre,
Dar nu mai ştim să poposim în el
Spre zori de zi cu păpădii albastre
Suflate de un înger, din crenel...
Mă chemai prin păduri...
Mă chemai prin păduri să-mi arăţi mesteceni pustii şi izvoare de miere,
Râuri de-alviţă, bulboane de lapte, cascade repezi de rouă,
Îţi împărţeai dup-amiaza, cu dărnicie, sfioasă, trupul în două
Fese rotunde şi albe de-adâncă şi caldă muiere.
Şi-ţi clocotea pe burta dospită de pofte buricul cleios,
Drojdii bogate creşteau în carnea ta dulce şi moale,
Oh, îţi lăsai sufletu-n vântul verzui străpuns de lumini şi agale
De o săgeată cu coada din pene de flutur şi vârful de os.
Şi era o izbândă a noastră!
Ne dădeam unul altuia razele late-n pahare.
Eu aveam un cal galben, tu aveai o iapă albastră,
Şi-amândoi ne pierdeam în amurg pe sub frageda zare.
Şi-acolo ne aştepta într-o scorbură cu putregai un duh blând
Să ne unească-ntr-o singură, clară fiinţă, îngenunchind...
Mă uit toamna în lumină...
Mă uit toamna în lumină
Şi nu-mi găsesc nicio vină
Că mi-a fost dat să te-aud
Şi-a crescut din mine-un dud
Cu dudele negre, mari
Cât gura de la pahar
Cu dudele albe, dulci
Cât perna unde îţi culci
Capul cu ochii deschişi
În spaima zorilor stinşi
Ochii cu cearcăne largi
În care lacrima-ţi spargi
În bucăţi limpezi şi grele
Ca să speli dudele mele
Prelinse pe duşumele...