Congres Internaţional de Lingvistică şi Filologie Romanică la Valencia
Pentru tiparÎn zilele de 6-11 septembrie 2010 la Universitatea din Valencia a avut loc cel de-al XXVI-lea Congres Internaţional de Lingvistică şi Filologie Romanică (26 CILFR, Valencia, 2010). Primirea oaspeţilor şi înmânarea mapei cu documentele Congresului a avut loc duminică, 5 septembrie, în clădirea Facultăţii de Filologie. Deschiderea festivă s-a desfăşurat în Aula Universităţii din Valencia, cu o vechime de câteva secole, luni, 6 septembrie, ora 10, în prezenţa Consilierului Educaţiei oraşului Valencia şi a regiunii valenciene, a Rectorului Universităţii şi a Preşedintelui Societăţii de Lingvistică Romanică, doamna profesoară Maria Iliescu de la Universitatea din Innsbruck.
Reuniunea a înregistrat peste 800 de participanţi din peste 35 de ţări de pe toate continentele. România a avut, şi de data aceasta, o reprezentare foarte largă.
Lucrările Congresului s-au desfăşurat în 16 secţiuni, pe parcursul a cinci zile – luni, marţi, miercuri, vineri, sâmbătă –, fiindcă, în ziua de joi, congresiştii au avut ocazia să opteze pentru una din cele cinci excursii programate pe trasee „istorice şi literare” diferite, fiecare cu bogate vestigii de cultură şi civilizaţie iberică: (1) Alzira, Sagunt, Sueca, Casa Blasco Ibañez, (2) Alcoy, Castalla, Alicante, Orihuela, Elche, (3) Xativa, Gandia, La Valldigna, (4) Peñiscola, Morella, (5) Valea Albaida şi Alcoia.
În fiecare zi a congresului au avut loc conferinţe plenare, susţinute de cele mai reprezentative nume ale domeniului, şi „mese rotunde” vizând probleme importante ale filologiei romanice actuale.
Întrucât nu este posibil şi nici oportun ca în acest spaţiu restrâns să redăm titlul lucrărilor, vom oferi, în schimb, pentru o imagine de ansamblu a varietăţii acestora, tematica fiecărei secţiuni în parte: 1. Fonetică şi fonologie, 2. Morfologie şi sintaxă, 3. Semantică, 4. Lexicologie şi frazeologie, 5. Formarea cuvintelor, 6. Onomastică (Toponimie şi antroponimie), 7. Sociolingvistică, 8. Aspecte diatopice, 9. Pragmatică, 10. Analiza discursului. Scris şi oral, 11. Filologia şi lingvistica textelor şi a dicţionarelor limbilor romanice. Variaţii diasistematice în epoca antică, 12. Surse electronice. Lexicografia, 13. Traduceri în limbile romanice. Traducerea automată, 14. Limbile creole şi contactele lingvistice, 15. Latina târzie şi medievală. Romanica primitivă, 16. Istoria lingvisticii şi a filologiei romanice.
Serile au fost şi ele pline, cu programe atractive şi reconfortante: luni, recepţie oferită de Primăria oraşului Valencia, la Palatul Expoziţional, marţi, recepţie la Centrul Cultural Beneficientia, miercuri, recepţie la Biblioteca valenciană, iar vineri banchetul. În cursul zilei de miercuri a avut loc Adunarea Generală a membrilor Societăţii de Lingvistică Romanică, care au analizat activitatea Societăţii între cele două congrese şi au ales noul organism de conducere pentru următorii trei ani. În Comitetul de conducere, din partea României, a fost aleasă doamna profesoară Rodica Zafiu, de la Universitatea din Bucureşti.
În finalul acestor precizări se cuvin menţionate şi alte câteva aspecte. În primul rând a surprins insistenţa organizatorilor de a-şi face cunoscută limba valenciană (un dialect al catalanei), pe care au folosit-o tot timpul, inclusiv în susţinerea comunicărilor. Pentru a-i familiariza pe participanţi cu înfăţişarea acesteia, în mapa cu documentele Congresului, alături de un impresionant volum, cu peste 900 de pagini conţinând rezumatele comunicărilor, şi a altor pliante cu informaţii utile pentru întregul parcurs al desfăşurării sale, s-a aflat, caz unic, şi un Ghid de conversaţie,pentru români, român-valencian, „conceput ca un ajutor în momentul stabilirii unui prim contact cu limba valencienilor”, pe care o consideră „marca de identitate cea mai importantă”. „De aceea, se afirmă mai departe în Introducerea acestuia, folosim toate mijloacele posibile pentru a o face cunoscută şi pentru ca înşişi cetăţenii noştri să o recunoască drept propria limbă”. Ca structură, Ghidul urmează alcătuirea altor lucrări similare, cuvinte şi expresii privind formulele de salut, de mulţumire, datele personale, situaţii din viaţa de zi cu zi, propoziţii şi fraze foarte des folosite, care, în totalitatea lor, cuprind vocabularul de bază. La sfârşit se mai găseşte şi un mini-dicţionar român-valencian „destinat să rezolve punctual probleme de lexic”.
În al doilea rând se cuvine a menţiona faptul că Spania a organizat pentru a V-a oară acest Congres. Primul a avut loc la Madrid (1965), apoi la Palma de Mallorca (1980), Santiago de Compostella (1989), Salamanca (2001) şi acum la Valencia (2010).
Situat pe Rio Turia, într-una din cele mai dezvoltate regiuni agricole, oraşul Valencia are un peisaj de invidiat. Câmpiile care îl înconjoară pot avea şi trei-patru recolte pe an. Portocalii şi lămâii flanchează şoselele, iar orzul creşte alături de porumb. Aceasta este huerta, o câmpie cultivată şi irigată, care era considerată de mauri a fi Raiul pe pământ. Chiar şi eroul El Cid a fost sedus de ea. Intrând în Valencia, a spus: „Din prima zi în care am văzut acest oraş, l-am găsit pe placul meu şi mi l-am dorit şi am cerut Domnului să mă facă stăpânul lui”, lucru care s-a întâmplat în anul 1094, când l-a cucerit de la mauri.
Oraşul a fost întemeiat cu numele de Valentia de către romani în 138 a. Ch. şi a devenit cunoscut ca centrul în care se retrăgeau soldaţii veterani. Ales pentru temperatura sa blândă de-a lungul întregului an, romanii au profitat de soarele şi de apele din munţii din împrejurimi pentru a transforma solul fertil în unul din cele mai bine irigate terenuri de pe teritoriile lor. Ulterior a fost stăpânit de vizigoţi şi mauri, care au îmbunătăţit ingeniosul sistem de canale. Din 1238 este integrat regatului Aragon, iar în sec. al XV-lea intră în epoca sa de aur, depăşind Barcelona. Aici se înfiinţează şi prima tipografie a ţării în anul 1474. La ora actuală, cu o populaţie de 800.000 de locuitori, Valencia este al treilea oraş ca mărime după Madrid şi Barcelona.
De interes special este prima hartă a localităţii, din 1704, realizată în cinci ani, deoarece cartograful Padre Tosca l-a măsurat, stradă cu stradă, cu o panglică. Este şi astăzi una dintre cele mai precise hărţi de oraş existente.
Încercând un tur al Valenciei, vom începe cu piaţa principală, Plaza del Ayuntamiento aflată în centrul oraşului, care adăposteşte primăria, Ayuntamiento, poşta şi staţiile de autobuz. La nord de acest centru se află Plaza del Mercado, construită din cărămidă şi ţiglă, care găzduieşte şi principala piaţă agroalimentară. Clădirea-dom, o adevărată catedrală a mâncării, cu ferestre cu vitralii şi portaluri împodobite, are peste 8.030 de metri pătraţi, fiind una din cele mai mari pieţe din Europa. În apropiere se află Plaza de la Reina, cu Catedrala, construită pe locul unui templu roman închinat Dianei. Obiectivul turistic principal este clopotniţa octogonală neterminată din sec. XV, numită Miguelete sau Micalet în dialectul valenciano. Din vârful acesteia se poate admira o frumoasă panoramă a domurilor din ţiglă smălţuită ale oraşului şi a huertei, ce se întinde în spatele ei până la dealurile din apropiere. În Catedrală se află şi capela ce găzduieşte o cupă din agat roşu, despre care se spune că ar fi Sfântul Graal. Prin Poarta Apostolilor, un portal sculptat din sec. al XIV-lea, ajungi în Plaza de la Virgen. În această intrare antică se adună o dată pe săptămână, de aproape 1000 de ani, vechiul Tribunal al Apei din Valencia, una din cele mai vechi instituţii din lume. Opt judecători, îmbrăcaţi în negru, reprezentând unul din marile acequias sau canale de irigaţie ale huertei (930 de ha. de pământ cultivat care înconjoară oraşul), dau verdictul pe loc, impunând o amendă oricărui fermier, care, din neglijenţă sau lăcomie, ar depăşi timpul stabilit pentru irigarea terenurilor proprii.
Legată de Catedrală printr-un mic pod, este Basilica de Nuestra Señora de los Desamparados (Doamna Noastră a celor Abandonaţi), patroana spirituală a oraşului încă din sec. XVII. Imaginea Fecioarei care este aşezată deasupra altarului a fost sculptată în anul 1416 pentru capela primei instituţii de boli mintale din Spania. Vizavi de bazilică este Palau de la Generalitat, din sec. XV, în stil gotic, care găzduieşte guvernul local. De aici se întinde Calle de Serranos până la Torres de Serranos, o poartă a oraşului construită în anii 1390, care oferă o minunată privelişte asupra celor mai mari grădini ale oraşului (Jardines del Real) şi a albiei uscate a râului Turia, transformată într-o lungă salbă de parcuri şi terenuri de sport, traversate de un amestec de poduri vechi şi noi.
În josul râului se află principala sală de concerte a Valenciei, Palau de la Musica. Mai departe, spre port, se află cel mai îndrăzneţ proiect al oraşului, La Ciutat de les Arts i de les Ciències (Oraşul Artelor şi al Ştiinţelor). Proiectat în mare parte de arhitectul valencian Santiago Calatrava, el este format din patru spaţii fundamentale. Cinematograful sferic OMNIMAX a fost deschis primul. Celelalte părţi ale complexului – Umbracullo, o alee spectaculoasă mărginită de copaci, şi Parcul Oceanografic – s-au deschis recent.
Călătoria noastră turistică ar putea continua încă mult timp, dar, din motive de spaţiu, ne oprim cu enumerarea obiectivelor aici, urmând ca pe celelalte să le depănăm fiecare în minte.