Un antropolog în apărarea societății
Pentru tipar;)
;)
Extinderea Europei spre spațiul definit drept „țările din Est” pune în fața comunității europene problema necesității de depășire a unor stereotipuri de gândire occidentală, care duc la superficializarea judecăților. Desfăşurându-şi activitatea în această arie tematică, Pierre Bidart (1947-2010, originar din Ţările Basce), cunoscut antropolog francez, în ultima sa carte Défendre la société. Une posture antropologique(Atlantica, Biarritz),publicată în anul 2008, invită cititorul într-o „expediţie” în lumea contemporană din perspectiva europenităţii, a lumii arabe şi a Ţărilor Basce. Analizele şi reflecţiile sale sunt animate de un obiectiv primordial: cel de angajare a expertului în știinţe socioumane în apărarea societăţii. După cum menţionează în prefaţa cărţii, drept imbold pentru o astfel de atitudine i-a servit îndemnul lui Albert Camus, căruia îi plăcea să amintească mereu că societatea nu trebuie lăsată să se epuizeze, să eșueze. Anume acestui deziderat, mai exact, „exigenței morale, intelectuale, politice (care, într-o definiție mai densă și mai nobilă, vrea să însemne responsabilitatea în chestiunile cetății)” își propune să răspundă Pierre Bidart, tratând probleme iscate de diferite contexte și tinzând să-şi însuşească un fel de reflecţie fără frontiere: „de la Franţa la Algeria, traversând Spania şi Ţările Basce până în Europa de Est”. Volumul se axează pe pluralitatea unghiurilor de abordare a problemelor. Etica persuasiunii şi etica responsabilităţii – în accepţia lui Max Weber însemnând, în primul caz, „construirea de către subiect a unei gândiri interioare, personale, forte, exigentă, argumentată, iar în al doilea caz, fiind implicat angajamentul public, un principiu de a acţiona asupra lucrurilor, a oamenilor şi a societăţii”, – au fost luate drept repere în interpretarea fenomenelor. „Aceste două etici se reunesc într-un obiectiv comun: ilustrarea sau protejarea vieţii împreună. Indivizii şi instituţiile publice, ale căror roluri sociale, culturale şi politice nu sunt identice, trebuie să-şi asume, fiecare la nivelul său, fiecare cu mijloacele sale, exigenţele acestor două etici. Va trebui să se înţeleagă că rolul gândirii, al raţiunii, al cunoaşterii este aici fundamental”, scrie distinsul antropolog francez (p. 9). Analizând societatea occidentală, autorul pune problema extinderii privirii orientate spre celălalt, în sensul nu doar al descoperirii multitudinii de trăsături ale alterităţilor culturale, dar şi al însuşirii „unor părţi variabile şi diverse din hispanitate, arabitate, românitate ş.a., care pun în lumină orizontul meu cultural...” (p. 9). Căci „a apăra societatea nu înseamnă să te crispezi asupra unui statu quo, sau într-o societate închistată în conformismele sale, sau dimpotrivă, să fii dispus să te laşi atras într-o manieră iraţională în tot felul de forme ale inovaţiei sociale”, ne previne autorul. Pierre Bidart propune ca, pe de o parte, occidentalii să-i asculte pe orientalişti, cel puţin, ca pe politologi şi, pe de altă parte, atrage atenţia asupra faptului că lumea arabă, bunăoară, n-a reţinut din moştenirea franceză a laicităţii decât versiunea ei primitivă, antireligioasă, şi nu pe cea ulterioară, a toleranţei religioase.
Pledând pentru un veritabil dialog între civilizaţii, autorul optează pentru scrierea şi cunoaşterea „gramaticii civilizaţiilor” (Braudel). Anume acest scop este urmărit în articolele şi eseurile incluse în volumul În apărarea societăţii. Iar „gramatica civilizaţiilor” nu poate evita problemele ce ţin de emblematica autoritate, familie, Stat, Biserică, Şcoală, Justiţie etc., care „au pierdut capacitatea de a fi exercitate şi de a fi transmise” (p. 15). De aici şi deficitul de comunicare. Pornind de la această constatare, spectrul problemelor abordate se amplifică și este extrem de complex şi variat: cum au funcţionat şi cum funcţionează aceste valori în societatea occidentală, munca dificilă de refondare a societăţii, la care trebuie să participe toţi, atât în spaţiul privat, cât şi în cel public; problema bisericii în Europa; cea a imigraţiei şi a culturii întâmpinării imigranților în Occident; „extinderea” Europei după căderea comunismului; problema pregătirii unei noi vieţi în comun, în cadrul european; incertitudinea iscată de „o mondializare în marş forţat”; limitele „universalismului abstract” şi problema recunoaşterii singularităţii unor culturi; „hiper-modernismul facil, fără exigenţe”; analiza situaţiilor concrete ale neliniştii provocate de conflicte interne în Belgia sau în Spania; „îmbătrânirea lentă a societăţii franceze”, fenomen care, în opinia cercetătorului, va conduce spre un impact social diferit al unor valori precum munca, naţiunea, autoritatea, fapt care ar trebui să stimuleze interesul faţă de aceste valori, necesare fiind dezbaterile publice ale modernităţii contemporane „fără nostalgie, fără idealizare” şi ţinând cont de etica responsabilităţii şi cea a convingerii; destinul gândirii universitare, universităţile franceze şi societăţile politice având o istorie biseculară de ataşament, – toate acestea l-au frământat pe neobositul cercetător şi profesor de-a lungul anilor, nu doar la modul teoretic. „Cum se constituie Europa astăzi?”, „Există sau nu spirit european la ora actuală şi în ce constă acesta?” sunt întrebările esenţiale pe care şi le-a pus intelectualul francez, observând că „Europa de astăzi nu poate fi decât deschisă”, iar cultura planetară nu înseamnă omogenizare, ci, din contra, avântul liber al culturilor traversând forme complexe de schimbări dialogale (Edgar Morin) şi că „abandonând rolul de centru privilegiat al lumii, Europa poate asigura rolul major de pacificator al inimilor şi spiritelor, de restaurare a convieţuirii şi a civilizaţiei pământului – patrie” (p. 75). Dar pentru aceasta e nevoie de a cunoaşte mai bine influența pe care au avut-o regimurile comuniste asupra mentalităţilor colective, efectul sistemelor totalitare pe termen lung.
Fiu devotat al Ţării Basce, pe care o iubea foarte mult, se mândrea cu ea şi a pus-o în valoare în numeroasele sale studii, Pierre Bidart deţinea „instrumentarul” adecvat unor cercetări pe terenul hipersensibil, cum se dovedeşte a fi spaţiul Europei de Est, de curând ieşit din totalitarism. Meritul său constă în numeroasele sale dovezi de fapte reale, nu de vorbe, care contribuie la conturarea imaginii Europei de azi, pe care Pierre Bidart o vedea ca pe „o Europă de Vest descompunându-şi occidentalitatea pentru a se deschide spre Est”.
Înţelegând că una e să cunoşti realităţile „din cărţi” şi cu totul alta e să le percepi la fața locului, „per pedis”, cum se spune, Pierre Bidart a vizitat în mai multe rânduri spaţiul ex-sovietic şi, în mod special, Republica Moldova, unde a organizat împreună cu discipola sa, folclorista Ana Graur, întruniri ştiinţifice fructuoase şi memorabile, la care au participat cunoscuți cercetători antropologi și sociologi din Franța, Canada, Belgia, Bulgaria, România. Anume datorită distinsului profesor şi cercetător Bidart, în noiembrie 2009, pe timpul guvernării comuniste, la Chişinău s-a desfăşurat Şcoala de toamnă „Nouveaux objets en sciences sociales”. Menţionăm că în conferinţele şi seminariile din cadrul acestui eveniment susţinut de Şcoala Doctorală francofonă de Ştiinţe Sociale (EDSS) şi de cele mai importante instituţii de cercetare şi universitare din Repubilca Moldova, au fost luate în dezbatere probleme importante precum: tranziţia postcomunistă între democraţie şi negoţ, tranziţia de la memorie la istorie în literatura basarabeană postbelică, reprezentarea timpului în istoriografia recentă, sovietizarea Basarabiei, stalinizarea literaturii din ex-R.S.S.M. ş.a. Iar în ultima perioadă era preocupat de organizarea unei ediții speciale a Zilelor francofoniei la Chișinău, în cadrul căreia să fie abordate probleme actuale ce țin de aflarea căilor spre un dialog eficient între Est și Vest prin intermediul valorilor culturale și sociale, acest lucru fiind condiționat, fără doar şi poate, de cunoașterea realităților de la noi. Bineînţeles, că el era la curent cu ceea ce se întâmpla la Chișinău în perioada guvernării comuniste și era preocupat de dispersările din societate, de împărțirea în tabere a intelectualilor, deși aici, cred, punctul său de vedere, care venea dintr-o țară ca Franța, unde intelectualii sunt înalt apreciați, se confrunta cu o necunoscută: fostul regim din Republica Moldova a marcat adânc societatea, efectele acestor urme abia de aici încolo începând să fie înțelese, explicate și interpretate, deoarece această perioadă de opt ani s-a dovedit a fi un test greu de trecut pentru mulți dintre intelectualii basarabeni. Unii l-au trecut cu bine, iar alții au sucombat în mrejele perfide ale politicului, ajungând ei înșiși să se autodistrugă în urma compromisurilor făcute. Dar și mai grav este că, neglijată fiind „exigența morală, intelectuală, politică”, la care se referea și Pierre Bidart, s-a ajuns la anihilarea unor principii fără de care nu poate exista o pătură socială de intelectuali într-o societate, fie ea comunistă sau, cu atât mai mult, postcomunistă. Cum poate fi apărată societatea în aceste condiții? – iată o întrebare la care ar trebui să răspundem fiecare pe cont propriu, nevoia de caracter fiind, în aceste împrejurări, cea mai importantă în această parte a Europei, unde sechelele bulversărilor societății persistă şi continuă să ne pună mereu la încercare.