E dimineaţă
Pentru tiparE dimineaţă, ora 7.00.
Soarele uită să treacă pe la
Fereastra mea.
E dimineaţă, ora 8.00.
Vântul seamănă fulgi, iar eu
Îmi continui somnul
Parcă aş fi o străină mie însămi.
E dimineaţă, ora 9.00.
Visele se limpezesc ca dintr-o
Noapte grea.
E dimineaţă, ora 10.00.
Crengile îmi bat la geam
Apoi le simt cum sar
Şi se sting în lumină.
E dimineaţă, ora 11.00.
Aerul e încă rece, iar
Păsările şi-au uitat cântecele.
Ferestrele stau ţintite spre mine,
Iar eu văd în oglinda lor acelaşi cer
Ce doarme pe patul meu.
E dimineaţă, ora unui vis...
Tablou
În toamna iubirii noastre
Cad frunzele, natura dispare
Ca într-un apus de soare, iar crengile se rup
Din rădăcina amintirilor.
Culorile se preling ca un strop de ploaie
Pe obrazul tău, iar buzele tremură
Ca scârţâitul lemnului când nu are cu cine vorbi
Decât cu vântul.
Cerul nu mai are nici zi, nici noapte
E doar amurgul unor zori pierduţi
În tăcerea frumoasă a peisajului, iar
culorile se sting odată cu spiritul
Care a înlemnit fără bătaia inimii.
Numai tabloul se schimbă,
Noi însă rămânem mereu aceiaşi,
În ungherul singurătăţii din marginea
a două iubiri ce s-au despletit din una.