Lecţia de adâncirea sufletului în tălpi
Pentru tiparMă aflu la o lecţie
de adâncirea sufletului în tălpi
respir aer – îmi cresc aripi
şi mă transform într-un înger
făcut din nea.
Mirosul unui ceai negru
din camera străină
Îmi blochează respiraţia
şi cad.
Mâna mea frumosul îl creează
din vifor de natură şi idei.
Eu îmi aplec
fruntea mea pe care cresc flori
şi curg peste sprânceana mea lungă
ca Nilul.
Mă rog şi cred în Dumnezeul meu!!!!
Pe ochi îmi pun felii de castraveţi,
ei devin cameleoni
albaştri schimbându-se în verzi.
Dascălul vieţii, tata, mă învaţă un capitol nou
a finei existenţe care costă mai mult de o monedă.
Atunci îmi cos buzele cu crenguţe de salcâm –
dorind să tac.
Respir aer... plâng... adorm şi tac...
Două suflete
Pentru A.S.
Sunt tânără chiar dacă mă doare capul, mâna dreaptă şi piciorul stâng.
Am cap nebun ce crede în viitorul care nu exista.
Ochii se tăvălesc prin iarba verde pe unde tu ai călcat
Şi caută pasul tău ce parcă s-a topit în nisip cernut de valuri.
Azi-noapte cerul nu mai prezice nimic –
E spart şi curg mii de stele ca sângele meu, în vena ta.
Alerg spre chipul cel sculptat din lemn, lut şi miere.
Cu geana mea ajung la faţa celui care e departe...
Nu mai cer nimic de la lume, te cer pe tine doar din lume!
Şi nu-mi caut cuib divin sub braţul tău.
Mă vezi? sunt eu, vin de la nord spre centru
Cu barca în care noi ne-am iubit...
Şi ce am face de-am rămâne singuri cu sigiliul de-nceput
Purtând în propria fiinţă greutatea unei alte fiinţe?
Adormind în dor, murind de dor, trăind cu dor!
Lasă să curgă lacrimi şiroaie –
Nu râde, dac[ plângând te simţi mai bine!
Şi nu alunga umbra de înger de pe perna pe care dormi şi tu!
Facem din timp carusel de secunde şi joc de trupuri,
Când rămânem singuri ca flacăra stinsă de vânt.
Ne întâlnim ca de obicei la verde...
Şi dorinţele se pierd prin butoane
Noi fiind secretarii
Sufletului tău şi ai unuia străin...
* * *
Azi, în mine trăieşte Dumnezeu...
Chiar de păcatul dansează în palme.
Botează-mă tu, pământule,
Cu ape din izvoare,
Ucide-n mine secunda,
cu ea păcatul
Şi lumea pe care am clădit-o
Din neadevăr, ură şi minciuni,
Îmi înec în rânduri oftatul
Şi-n segmente de speranţe viitorul.
În ziar voi tipări cuvinte,
Cuvinte din rugăciuni,
Am să las şi loc liber,
poate o să calci pe acolo tu...