O nouă zi
Pentru tiparÎn suflet mai sunt poezie,
scot cârlige de litere
şi le aşez pe masă.
Literă-sunet,
peniţa se duce-n amintiri
şi scoate zgomot.
Farfuriile sunt pline...
mă servesc...
miroase-a poezie
şi sorb de dimineaţă
hrană pentru o zi.
Iarăşi început de timp anemic,
îl scriu
şi citesc un marţi de noutăţi.
Agonie
Am închiriat un oraş
de ploi false şi umbrele deghizate în doi.
Carnavale de măşti perfide,
maldăre de ochi, morbide faţă de pulsul minuscul.
Stau sufletele la reduceri
şi cozi de sentimente,
ce se cumpără.
Păsări nu mai sunt,
a dispărut şi stropul sfânt de mănăstiri
în care se adăposteau.
Pachet e viaţa aici, strâns cu corzi de fier,
să nu plece agoniseala materială.
Şi... plimbăm picioarele în lumi amorţite,
zburăm zborul nezbor
şi coasem aripi la croitori,
în care şi raţiunea ne-o facem mai cochetă.
Aşchii ne intră în degete
şi se ascut de fapte, rele şi mai rele,
sângerând poruncile Domnului.
Închiriem oraşe pentru noi
şi stăm, muribunzi, cu sunet de comandă.
Dans
Port mişcări în formă de geometrii
Ascuţite la capete, cu laturi neegale,
Galante şi drepte, la paşii de tangou.
Când sunt frântă de hexagoane,
Mă răsucesc într-un cerc pe care îl valsez.
Îmi plac liniile fără sfârşit,
Paşii mei pe ring pot simţi infinitul
Neparalel cu viaţa.
Necunoscută şi zburlită de viscol,
Când ipoteza e fără egal.
Devin un alegretto,
Notă de piramidă
În care vârful sângerează,
Pantofii mei de porţelan.