Vigoare şi tenacitate
Pentru tiparRevista „Limba Română” de la Chişinău îşi aniversează douăzeci de ani! Vârsta respectabilă, de neîntreruptă apariţie, a uneia dintre cele mai vizibile publicaţii româneşti de cultură ne oferă prilejul unui bilanţ şi al unor evaluări. Primul lucru care se impune să fie remarcat este vigoarea revistei: într-un peisaj cultural publicistic zbuciumat şi contradictoriu, într-o societate angrenată în schimbări masive şi într-o epocă în care publicaţiile efemere reprezintă mai degrabă regula, iar unele dintre marile publicaţii periodice de cultură, în România, ca şi în Basarabia, apar adesea cu mari întârzieri şi sincope, mica echipă condusă de Alexandru Bantoş reuşeşte să scoată, în aparenţă fără mari eforturi, unul după altul, cele şase numere duble anuale ale revistei. Simpla ei apariţie, într-un ritm continuu, constituie, aşadar, un succes în sine, un succes care nu se poate explica decât prin pasiune, prin dăruire şi prin conştiinţa legitimităţii scopurilor asumate.
Obiectivul programatic central pe care revista şi l-a propus încă din primul an, în urmă cu două decenii, este acela de a contribui la afirmarea conştiinţei identitare româneşti unice şi de a cultiva limba română literară la cel mai înalt nivel. Revista a constituit în timp una dintre tribunele cele mai eficace şi mai credibile ale „luptei pentru limbă şi ortografie”, purtate de intelectualitatea basarabeană luminată în ultimele două decenii. Date fiind posibilele derapaje şi abateri de la ceea ce, în genere, se consideră astăzi în Europa o gândire „political correct”, este cu atât mai admirabilă ştiinţa cu care editorii au reuşit să evite tonalităţile strident-naţionaliste sau populiste, în favoarea unui discurs de afirmare a identităţii culturale româneşti decent şi nuanţat, dar nu lipsit de fermitate. Veritabil reper şi organ de exprimare a convingerilor şi speranţelor identitare la un nivel intelectual elevat, revista pare să îşi fi atras şi asigurat un public instruit, în special din mediile universitare, atât în România, cât şi în Republica Moldova. Evitând o specializare prea strictă, revista este deopotrivă literară, ca şi lingvistic-filologică; în plus, constatăm o deschidere constantă spre alte sfere ale culturii, de la istoria artei şi până la didactica limbii.
Între sutele de nume din lista colaboratorilor revistei constatăm prezenţa unor personalităţi importante ale literelor româneşti actuale, alături de numele multor reprezentanţi de marcă ai generaţiilor mai tinere. Remarcabilă este, de asemenea, în paginile revistei, „convieţuirea” armonioasă a contribuţiilor literar-eseistice şi a celor de erudiţie filologică sau de lingvistică specializată, a operelor de creaţie literară propriu-zisă şi a textelor memorialistice, a textelor cu caracter programatic şi a unor specii publicistice efemere, precum reportajul sau interviul.
Editorii revistei merită felicitaţi şi pentru calitatea bună şi foarte bună a materialelor publicate, pentru preocuparea evidentă de a se menţine în limitele bunului simţ estetic şi etic şi, nu în ultimul rând, pentru eleganţa prezentării grafice a revistei, atât în versiunea sa tipărită, cât şi în cea virtuală.
În numele tuturor colegilor mei de la Institutul de Filologie Română „Al. Philippide” din Iaşi, foarte mulţi dintre ei colaboratori vechi şi devotaţi ai revistei, adresez prietenilor de la Chişinău urările noastre cele mai calde de viaţă lungă şi rodnică.