Faţa şi oglinda fiinţei naţionale
Pentru tiparIată că şi proiectul cu nume simbolic pentru basarabeni – „Limba Română” – rotunjeşte două decenii. Tot aşa cum împlinesc acum douăzeci de ani multele începuturi deschizătoare de perspective şi de speranţe noi puse în istoricul an al cuceririi independenţei statale a Republicii Moldova. Când iau în mână un număr proaspăt, sau chiar unul din anii trecuţi, al revistei „Limba Română”, îmi răsare în memorie Casa Limbii Române din Chişinău. Şi nu doar pentru faptul că în ea îşi are sediul redacţia preţioasei reviste pe care o omagiem. Casa aceasta e un simbol al demnităţii noastre de neam. Iar în acele momente negre, când a fost vandalizată de duşmani, a reflectat şi ideea demnităţii călcate în picioare. Astfel de momente sunt însă trecătoare, fiindcă eternitatea limbii în care fiinţăm este de o certă imanenţă.
În sens heideggerian, casa înseamnă locuire, aşezare temeinică. Eminescu scria: „Iar noi locului ne ţinem, cum am fost aşa rămânem”. În casa aceasta locuieşte simbolic limba română. Sedentaritatea ei în această urbe, în această parte de Moldovă, nu e pe placul nomazilor aciuaţi aici, care poartă mereu stigmatul veneticilor.
Gândul mă duce şi la sensul oneirocritic al casei, acela de conştiinţă care, aşa cum a constatat Freud, este desenată de mecanismul psihicului nostru, cu semne aproape identice grafemelor. Prin urmare, Casa Limbii Române e întruchiparea conştiinţei noastre naţionale neclintite, un locaş construit din semne şi cuvinte româneşti. În acest locaş, în limba română, locuieşte, în chip heideggerian, fiinţa naţională.
Ar reieşi, din această înlănţuire de gânduri, că revista „Limba Romană”, proiectul vieţii lui Alexandru Bantoş, locuieşte în conştiinţa naţională. Eu aş adăuga faptul că ea şi-a găsit un loc şi în conştiinţele noastre individuale, ale celor care o citesc, scriu şi aşteaptă cu bucurie noile apariţii.
Revista „Limba Română” este o publicaţie naţională de elită. Nu în sensul unei publicaţii despre şi pentru vip-uri, ci în acela al situării ei la cota adevăratei şi înaltei calităţi a discursului ştiinţific, al ţinutei alese a limbajului în care sunt scrise materialele publicate – un limbaj-model, limbaj-etalon pentru toţi cititorii –, al modului în care sunt concepute conţinutul şi arhitectura ei. Tipul rubricii Dialogul artelor desemnează organizarea sistemică a conţinutului revistei, conferindu-i publicaţiei o alură modernă, sub semnul comunicării valorilor. Reflectând multiplele faţete ale limbii române, ale vieţii cuvântului românesc, ale cărţii şi lecturii în spaţiul acestei limbi, revista chişinăuiană constituie o oglindă în care avem datoria să ne uităm cu ochii minţii şi ai sufletului, pentru a vorbi o limbă corectă şi a fi buni români.
Mai mult, prin „Limba Română” redescoperi vocaţia meseriei pe care ai îmbrăţişat-o, chiar dacă aceasta nu ţine de filologie, ea îţi procură un sentiment de mândrie şi demnitate.
Dragi prieteni şi colegi făuritori ai acestei minunate reviste, mă închin în faţa muncii Dumneavoastră, astfel închinându-mă şi în faţa limbii române şi a fiinţei româneşti locuitoare în ea. Faptul că am operat în modestul nostru omagiu cu noţiunile de casă, limba română, fiinţa naţională e semn că m-am simţit copilul lor acum şi mereu. Iar aceasta este bucuria supremă a fiinţei şi a fiinţării.
La mulţi ani!