Ucraineanul Ion Dumeniuk – apărător ardent al Limbii Române
Pentru tiparUcraineanul Ion Dumeniuk,doctor în filologie, profesor universitar, ar fi împlinit la 5 mai curent 75 de ani, iar revista „Limba Română”, pe care a fondat-o în mai 1991, devenind şi primul ei redactor-şef, a ajuns la a douăzecea aniversare, fiind îngrijită, cu mult talent, competenţă şi spirit rafinat, de un bun colectiv redacţional în frunte cu redactorul-şef Alexandru Bantoş.
Ion Dumeniuk este bine cunoscut de românii de pe ambele maluri ale Prutului ca un luptător ardent în bătălia pentru decretarea limbii române ca limbă de stat în Republica Moldova şi pentru revenirea la alfabetul latin, de scriere firească în limba română, ca şef al Departamentului de stat pentru funcţionarea limbilor în Republica Moldova, ca cetăţean-patriot, ţinând discursuri şi semnând numeroase articole în apărarea limbii române şi a însemnelor naţionale româneşti (tricolor, stemă, imn ş.a.).
Susţinem întru totul aprecierile lui Nicolae Mătcaş: „ceea ce nu făcuse Valentin Mândâcanu prin incendiarul său eseu Veşmântul fiinţei noastre, a realizat istoricul Ion Buga prin înflăcărata sa pledoarie în apărarea adevărului: O limbă maternă – un alfabet („Timpul”, 17 decembrie 2010, p. 33), la care adăugăm textele scrise de Ion Dumeniuk şi / sau de tandemul Ion Dumeniuk – Nicolae Mătcaş şi care au zguduit conştiinţa societăţii.
Născut la 5 mai 1936 în satul Soci din părţile Făleştilor, într-o familie de ţărani ucraineni, Ion Dumeniuk urmează şcoala din satul vecin, Călugăr, nutrind speranţa de a-şi continua studiile într-o instituţie de învăţământ superior – visa să devină student la Litere.
Într-o perioadă de intensă rusificare a poporului român din Basarabia, de „internaţionalizare” prin rusificare în perspectivă, când mulţi dintre părinţii sovietizaţi şi ateizaţi până în măduva oaselor îşi dădeau odraslele la creşe şi grădiniţe ruse, apoi în şcoli ruse, iar unii dintre ei chiar şi în casă se străduiau să vorbească această limbă – o rusă aproximativă, săracă, dibuită anevoios, dar vorbită pentru „binele” şi „viitorul” copilaşului lor iubit –, Ion Dumeniuk intră la Facultatea de Filologie, secţia de limba şi literatura moldovenească (română) a Universităţii de Stat din Moldova.
La universitate devine un student harnic şi însetat de cunoştinţe. Deseori îl puteai vedea împrumutând cărţi de la secţia de literatură română a Bibliotecii universitare, cunoscută de noi sub denumirea de „Fondul de aur”, sau cumpărând cărţi româneşti, care, în timpul „dezgheţului hruşciovist”, au început să treacă Prutul, având preţuri accesibile.
La facultate frecventează cercurile ştiinţifice (de lingvistică, de literatură şi folclor), la început – pasiv, cu intenţia de a vedea ce se practică în aceste cercuri şi de a-şi stabili priorităţile, iar mai apoi – activ, statornicindu-se la cercul de lingvistică (organizat de Anatol Ciobanu de la Catedra de limba română, pe atunci „moldovenească”, şi avându-l ca şef al cercului pe studentul Nicolae Mătcaş). Aici se afirmă spiritul polemic şi pasiunea pentru cercetare a viitorului filolog.
Era preocupat de terminologia agricolă moldovenească (română) de pe paginile ziarelor „Moldova socialistă”, „Ţăranul sovietic” şi ale revistelor de specialitate („Agricultura Moldovei”). Tema o dezvoltă în teza de licenţă, iar mai apoi în cea de doctor în filologie, susţinute, şi una şi alta, cu brio. Ion Dumeniuk, primul şi unicul membru al cercului de lingvistică de la U.S.M., fiind încă student, publică un articol în revista academică „Limba şi literatura moldovenească” (1962, nr. 1, p. 26-32), intitulat Câteva observaţii privind terminologia agricolă (Pe paginile gazetei „Moldova socialistă”, în anii 1960-1961). Atât în articolul publicat, cât şi în teza de licenţă tânărul Ion Dumeniuk constată o situaţie tristă în domeniul studiat – terminologia agricolă înregistrează mari carenţe: cazuri de polisemantism a unor termeni, „dublete”, lipsa de sistematizare, lipsa unui dicţionar etc.
După terminarea facultăţii Ion Dumeniuk a avut două oferte: Institutul de limbă şi literatură al A.Ş.M., sectorul de lexicologie şi lexicografie, şi Catedra de limba „moldovenească” a U.S.M., alegând să rămână la catedră, unde urmează doctorantura, obţinând titlurile ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice: doctor în filologie, conferenţiar, profesor. La universitate a predat cursuri obligatorii („Introducere în lingvistică”, „Lingvistica generală”) şi cursuri speciale. A participat în calitate de autor sau de coautor la elaborarea şi publicarea manualelor şi a suporturilor didactice pentru studenţi la cursurile pe care le ţinea (vezi: Din bibliografie).
În manualul Introducere în lingvistică (Editura Lumina, Chişinău, 1980, în colab. cu Nicolae Mătcaş), alături de alte capitole / paragrafe, care i-au revenit, a scris şi capitolul IV (§§ 17-27), intitulat: „Structura fonetică a limbii”. Ulterior a publicat de unul singur suportul didactic Scurt istoric al scrisului (U.S.M., Chişinău, 1974), iar în colaborare cu N. Mătcaş – broşura Fonetică şi fonologie (Triplul aspect al sunetelor vorbirii) (U.S.M., Chişinău, 1976).
În anii 1988-1989 Ion Dumeniuk a activat în calitate de membru al Comisiei interdepartamentale pentru studierea istoriei şi problemelor legate de dezvoltarea limbii moldoveneşti. Întrucât revenirea la alfabetul latin necesita dovezi competente şi convingătoare, la propunerea lui Ion Dumeniuk am fost cooptat ca membru al Comisiei sus-numite, unde am prezentat materiale cu argumentele şi explicaţiile necesare, fapt menţionat în Raportul Secţiei a III-a a Comisiei interdepartamentale.
Deşi în 1991 a fost recunoscută identitatea de limbă moldo-română în Declaraţia de Independenţă, în Constituţia Republicii Moldova adoptată în 1994 a fost fixat totuşi glotonimul „limba moldovenească”.
Pentru a reconfirma adevărul ştiinţific şi istoric, la invitaţia lui Ion Dumeniuk, la revista „Limba Română” au colaborat specialiştii în dialectologie, prof. Ştefan Giosu de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi şi subsemnatul, care, prin articolele Dialectele limbii române şi, respectiv, Despre limbile romanice şi subdiviziunile teritoriale ale limbii române („Limba Română”, nr. 2, 1991, p. 69-76 şi, resp., nr. 3-4, 1991, p. 120-127) au formulat concluzii în favoarea glotonimului unic – limba română. În articolul Despre limbile romanice... („Limba Română”, nr. 3-4, 1991, p. 126) semnatarul acestor rânduri concluziona: „moldovenii din provincia Moldova (România) şi cei din Republica Moldova nu numai că nu vorbesc limbi diferite, dar nici chiar dialecte diferite, nici chiar subdialecte diferite. Ei vorbesc graiuri sau grupuri de graiuri diferite, care se subordonează aceluiaşi subdialect moldovean, al aceluiaşi dialect dacoromân, al aceleiaşi limbi române, unice pentru românii de pretutindeni”.
Cu regret, starea de lucruri rămâne a fi până azi sub semnul incertitudinii. Se vehiculează diferite sintagme: sub aspect ştiinţific e română, iar sub aspect politic e moldovenească. Numai pentru a nu spune lucrurilor pe nume. Dar, aşa cum afirma marele fizician german Albert Einstein (1879-1955), „Conceptele care sunt folosite ca să se construiască sisteme coerente nu exprimă emoţii. Pentru un om de ştiinţă există numai ceea ce există, nu dorinţa, nu valoarea, nu bun, nu rău, pe scurt, nu există un scop”.
Scopul ştiinţei este adevărul.
Pentru adevăr a trăit şi a luptat ucraineanul Ion Dumeniuk, pentru limba română.
Din bibliografia lui Ion Dumeniuk
Manuale şi suporturi didactice:
Ion Dumeniuk, Scurt istoric al scrisului. Material didactic pentru cursul de „Introducere în lingvistică”, Universitatea de Stat din Chişinău, 1974.
Ion Dumeniuk, Fonetica şi fonologia (Triplul aspect al sunetelor vorbirii), Universitatea de Stat din Chişinău, 1976 (în colab. cu Nicolae Mătcaş).
Ion Dumeniuk, Seminare şi lucrări de control la lingvistică, Universitatea de Stat din Chişinău, 1979 (în colab. cu Nicolae Mătcaş).
Ion Dumeniuk, Introducere în lingvistică (cu elemente de lingvistică generală), Editura Lumina, Chişinău, 1980 (în colab. cu Nicolae Mătcaş).
Ion Dumeniuk, Lingvistica generală, Editura Lumina, Chişinău, 1985 (în colab. cu Silviu Berejan şi Nicolae Mătcaş).
Ion Dumeniuk, Îndrumar de ortografie, Chişinău, 1990 (în colab. cu Nicolae Mătcaş, George Rusnac).
Ion Dumeniuk et alii, Norme ortografice, ortoepice şi de punctuaţie ale limbii române, Editura Lumina, Chişinău, 1991 (colectiv de autori, coordonator acad. Silviu Berejan).