Răzvrătirea limbii române
Pentru tipar;)
;)
;)
Ritmul gândirii, simţirii şi fiinţării noastre ca naţiune nu poate fi altul decât ritmul Limbii Române. Răzvrătirea pâinii, mai exact răzvrătirea puţinătăţii ei, poate împăca, în cele din urmă, foamea trupească, dar nu ne poate salva ca Neam aşa cum o poate face răzvrătirea Limbii Române.
În una dintre cugetările sale Cioran spunea că, potrivit unei legende de inspiraţie gnostică, în cer s-a dat o luptă între îngeri, în care cei aflaţi de partea Arhanghelului Mihail i-au învins pe cei ai Balaurului. Aceia dintre îngeri care, nehotărâţi, s-au mulţumit să privească au fost alungaţi pe pământ pentru a face aici alegerea la care nu se puteau hotărî acolo sus; alegere cu atât mai anevoie de făcut, cu cât ei nu păstrau nicio aducere-aminte despre luptă şi mai puţin încă despre atitudinea lor echivocă.
Sunt atâţia „îngeri” la noi care nu au voit şi nu vor să se implice în bătăliile naţionale, între care cea mai înverşunată este lupta pentru Limba Română. După mine, nu cei care stau de partea Balaurului reprezintă cel mai grav pericol, ci nehotărâţii, mai exact indiferenţii, împotriva cărora nu poţi să lupţi.
Mi-am iubit şi-mi iubesc fraţii, dar nu erau şi nu sunt toţi. Am adorat şi ador Limba Română, dar nu era şi nu este încă toată prin părţile noastre. Mi-am iubit şi îmi iubesc Ţara, dar nu era şi nu este întreagă nici ea.
Şi iată că aţi venit voi, mai exact, iată că veniţi voi, copiii, tinerii, profesorii, care aţi ieşit în stradă întru apărarea Limbii Române şi a Istoriei noastre. Veniţi voi, răzvrătiţii, hotărâţii Luptătorului cu Balaurul. Abia cu voi vor fi fraţii toţi, abia cu voi va fi întreagă Limba Română, iar prin ea şi Ţara. Voi veţi fi cei care veţi conduce mâine lupta pentru dezrobirea definitivă a Verbului matern, lupta împotriva a tot ce, până mai ieri, credeam că este fără-de-scăparea noastră, lupta împotriva celor pentru care Limba Română este un coşmar, un vis urât. Iar noi, cei vârstnici şi bătrâni, cei care am cutezat să ne luăm de piept cu mânia Balaurului, vom muri împăcaţi în noua respiraţie a Basarabiei noastre, atât de tragic înstrăinată, dar niciodată pierdută.
Sunt atâtea drumuri în cuprinsul de taină al Limbii Române pe care nu le-a cunoscut niciodată, nu le cunoaşte şi nu le va cunoaşte nicicând Balaurul. Să nu uităm că numai pe ele, pe-aceste misterioase căi, putem merge, în deplină siguranţă, spre Nemurire.
„Limba Română”, nr. 3, 1998, p. 6