Limba română – crezul unei reviste a conştiinţei naţionale
Pentru tiparAnul acesta revista de ştiinţă şi cultură „Limba Română”, care de-a lungul timpului şi-a câştigat prestigiul prin implicare şi consecvenţă, marchează cea de-a douăzecea aniversare. Publicaţia a parcurs un drum lung şi anevoios, plin de greutăţi şi obstacole, unele inerente începutului, altele impuse de „prietenii” limbii române, care s-au lăsat ademeniţi de ursoaica roşie acaparatoare.
Revista a apărut într-un context politic şi social intern foarte tensionat, determinat de confruntarea dură dintre mişcarea de renaştere naţională a românilor basarabeni, care făceau eforturi disperate pentru a-şi redobândi adevărata identitate naţională, şi rezistenţa totalitară sovieto-mancurţiană, care dorea menţinerea Basarabiei în sfera de influenţă rusă, chiar cu preţul declanşării unui conflict armat foarte violent, în primăvara anului 1992, după ce Republica Moldova îşi declarase independenţa.
În consecinţă, înfiinţarea acestei publicaţii, care poartă numele corect al limbii noastre, a fost o necesitate, apărarea limbii române devenind crezul unei mâini de patrioţi devotaţi cauzei redeşteptării naţionale a românilor basarabeni şi revenirii acestora la istorica şi adevărata lor identitate.
Printr-o întâmplare fericită, primul număr al revistei a văzut lumina tiparului în aceeaşi vară fierbinte şi memorabilă a anului 1991, când statul nou înfiinţat, Republica Moldova, îşi pregătea declararea independenţei, râvnind desprinderea totală şi definitivă de patria sovietică. Cu alte cuvinte, revista este de acelaşi leat cu Republica, ambele fiind omagiate cum se cuvine anul acesta, după douăzeci de ani de existenţă zbuciumată întru propăşirea neamului românesc din Basarabia.
Făcând o retrospectivă a celor două decenii şi, în acelaşi timp, o paralelă cu destinul Republicii Moldova şi cu cel al limbii române, constatăm că revista a avut, în linii mari, aceeaşi foaie de parcurs (road map) cu noul stat românesc, înfiinţat pe teritoriul Basarabiei, şi cu limba română vorbită pe acest teritoriu.
Traversând o perioadă de încleştare dintre forţele muribunde ale întunericului totalitar şi cele ale luminii înnoitoare, aflate în emergenţă, limba română a reuşit să-şi recapete doar un veşmânt identitar peticit, prin revenirea numai la grafia latină, nu şi la denumirea ei reală, moment fixat în textul primei Legi fundamentale a tinerei republici democratice.
Reacţia la impostură şi laşitate a noii generaţii, iubitoare de adevăr şi mândră de identitatea ei românească, a fost promptă şi a constat în ample manifestări de stradă, organizate în primăvara anului 1995, pentru apărarea limbii române şi a istoriei românilor. Din păcate, falsele sintagme ale denumirii limbii nu au fost înlocuite nici atunci şi nici după aceea.
Perioada unei guvernări democratice autentice a fost de scurtă durată (între anii 1998-1999), când limba, definită de autorităţi fie limbă de stat, fie limbă oficială, dar numai nu română, s-a aflat într-o situaţie mai bună, în sensul că nu a mai fost prigonită în propriul ei spaţiu de formare şi de manifestare, dar nici iubită, preţuită şi apărată, aşa cum ar fi meritat.
După un scurt intermezzo politic, Republica Moldova şi, odată cu ea, limba română au reintrat în perioada ciumei roşii, prin restauraţia comunistă, care s-a produs în 2001. Ironia istoriei sau poate duplicitatea şi laşitatea unora au făcut ca revenirea şi menţinerea la putere a comuniştilor, cu tot eşafodajul lor totalitar, să fie susţinute de partide şi oameni politici, care, în anii ’90, s-au aflat în prima linie a mişcării de redeşteptare naţională a românilor basarabeni.
În tot acest timp, limba română a fost umilită, ca în vremurile staliniste de tristă amintire, iar singura ei casă din Basarabia – incendiată la propriu, ponegrită şi maculată cu inscripţii injurioase.
O rază de speranţă a venit tot din partea tinerei generaţii care, ca şi în 1995, a avut curajul şi demnitatea unor adevăraţi patrioţi români de a se ridica împotriva imposturii, dărâmând, în aprilie 2009, pentru a doua oară în scurta istorie a Republicii Moldova, puterea roşie bolşevică.
În prezent, forţele politice democratice venite la putere încearcă să recupereze timpul pierdut în perioada restauraţiei comuniste, militând pentru edificarea statului de drept şi a democraţiei parlamentare în scopul integrării tânărului stat în structurile pan-europene.
Odată cu relaxarea situaţiei politice interne, s-a îmbunătăţit şi climatul de afirmare a limbii şi a valorilor culturale şi spirituale româneşti, un merit deosebit în acest sens avându-l ex-preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, una dintre puţinele personalităţi politice din stânga Prutului, care a rămas consecventă în ceea ce priveşte recunoaşterea identităţii româneşti, a poporului şi a limbii.
Pe parcursul celor douăzeci de ani, revista a avut aceeaşi evoluţie ca şi limba, în serviciul căreia lucrează cu devotament şi loialitate, şi din care şi-a făcut un crez sfânt de apărat. Deşi se află în slujba limbii române vitregite şi prigonite, revista, care îi poartă numele cu sfinţenie, nu a primit sprijinul cuvenit şi meritat pentru activitatea sa din partea conducătorilor de ieri şi de astăzi ai Basarabiei. Alături de alte publicaţii prestigioase din stânga Prutului, „Limba Română” a fost de la primul număr şi până în prezent vârful de lance al conştiinţei naţionale româneşti, într-un spaţiu ameninţat de deznaţionalizare.
În cele circa 19.000 de pagini publicate ale revistei a fost abordat un spectru larg de probleme de pe poziţii ştiinţifice, mergând de la chestiunea cea mai stringentă a societăţii – cea a identităţii etnice a românilor basarabeni şi a locului creaţiilor literare din Basarabia în patrimoniul cultural românesc – până la dezbateri de idei, opinii şi prezentări ale rezultatelor ştiinţifice de ultimă oră din domeniile lingvisticii, literaturii şi istoriei naţionale.
În paginile celor 188 de numere ale revistei s-au regăsit, prin aceleaşi nobile preocupări, mari personalităţi culturale din întreg spaţiul românesc, din diasporă, precum şi din afara acestora, dintre care aş menţiona doar trei nume celebre, Eugeniu Coşeriu, Rajmund Piotrowski şi Nicolae Corlăteanu, tripleta de aur a limbii române din ultimii douăzeci de ani, fără nici cea mai mică intenţie de a ştirbi sau diminua meritele remarcabile ale celorlalţi creatori valoroşi ai literelor române. Pe toţi i-au unit dragostea nemărginită şi necondiţionată faţă de limba română, devotamentul de nezdruncinat faţă de adevărul ştiinţific, iubirea şi respectul faţă de poporul român.
Dar meritele revistei şi, implicit, ale colegiului de redacţie sunt mult mai mari, aceasta consacrând o serie de ediţii speciale unor manifestări ştiinţifice de talie naţională şi internaţională, organizate la Chişinău, în sprijinul desovietizării limbii române şi constituind o veritabilă tribună de lansare a unor talente tinere în domeniul ştiinţelor umaniste.
Pe de altă parte, importantele realizări ale revistei sunt completate de apariţia în Biblioteca acesteia, în ultimii cincisprezece ani, a circa 30 de volume, reprezentând antologii, monografii şi lucrări de autor, semnate de specialişti de renume în lingvistică, literatură şi istorie din întreg spaţiul românesc.
Iniţial, revista a avut sprijinul autorităţilor de la Chişinău, fiind editată, trimestrial, încă de la primul număr (ianuarie-martie 1991), de Ministerul Ştiinţei şi Învăţământului din Republica Moldova.
După numai trei ani, în 1994, aceasta a devenit o publicaţie independentă, cu o apariţie de şase numere pe an, având ca obiectiv fundamental declarat promovarea ştiinţei şi culturii filologice.
Începând cu anul 1999, colegiul de redacţie a hotărât editarea revistei lunar, menţinându-i caracterul de publicaţie de ştiinţă şi cultură şi asigurându-i o apariţie constantă până în prezent.
În urma pierderii sprijinului autorităţilor locale, apariţia acesteia a fost posibilă doar datorită sponsorizărilor venite din partea unor oameni cu dragoste de neam şi iubitori ai limbii române, iar în ultima vreme venite din partea Institutului Cultural Român de la Bucureşti.
Din punctul de vedere al ţinutei grafice, revista a parcurs un drum ascendent, inovator, ultimul veşmânt îmbrăcat, cu ocazia jubileului de douăzeci de ani de la apariţie, fiind foarte modern şi de un înalt rafinament artistic. Însă conţinutul ştiinţific şi stilul academic elevat ale articolelor, studiilor şi ale altor materiale, inserate în paginile revistei, îi conferă acesteia deplina valoare a unei publicaţii ce şi-a asumat promovarea adevărurilor identitare naţionale.
Dar să dăm Cezarului ce este a Cezarului şi să recunoaştem în mod cinstit că toate meritele pentru apariţia şi existenţa de douăzeci de ani a revistei le are inimosul redactor-şef, Alexandru Bantoş, un mare suflet de român, care şi-a făcut un crez sacru din dragostea pentru limba română, căreia i-a închinat toată neodihna şi osteneala sa de până acum şi care, nu de puţine ori, şi-a riscat libertatea şi chiar viaţa pentru apărarea celui mai de preţ tezaur al poporului român. Fiindcă, parafrazând vorbele poetului..., dacă limba (maternă) nu e, nimic nu e...!
La mulţi ani, Limba Română!