Rampă de lansare a tinerelor talente
Pentru tipar1. Misiunea revistei „Limba Română” este de a promova în continuare patrimoniul cultural românesc, dar şi de a crea premisele integrării lui în circuitul valorilor europene. Revista trebuie să dezvăluie adevărata istorie a românilor basarabeni şi transnistrieni, să cultive o limbă corectă şi, având în vedere circulaţia publicaţiei în România şi în diasporă, să-i popularizeze pe cei mai valoroşi reprezentanţi ai culturii din Republica Moldova. Din punct de vedere politic, o văd neutră, dar preocupată constant de binele acestui popor. Întrucât revista publică multe materiale ştiinţifice, ar fi binevenită inserarea rezumatelor lor în limbi de circulaţie internaţională. Înţelegând rolul decisiv pe care îl poate juca pentru destinul republicii noua generaţie, ar fi bine ca revista „Limba Română” să devină o adevărată rampă de lansare pentru tinerele talente.
2-3. Sunt optimist în ce priveşte afirmarea limbii române în Republica Moldova. În cei peste douăzeci de ani s-a făcut mult în acest domeniu. E nevoie totuşi de o orchestrare mai chibzuită a eforturilor oamenilor de cultură, a mass-mediei etc. în promovarea unei limbi corecte şi în respectarea legislaţiei lingvistice. Mă refer şi la mijloacele de informare în masă în limba rusă. Cu părere de rău, majoritatea presei de expresie rusă, numeroase posturi de radio şi televiziune (NIT, Publika ş.a.) continuă să schimonosească toponimele şi atroponimele moldoveneşti, folosind variantele Belţî, Orgheiev, Kagul, sau numindu-i pe românii moldoveni Ivan, Piotr, Serghei. Instituţiile de stat abilitate să asigure controlul funcţionării limbilor trebuie să sancţioneze aceste încălcări ale legislaţiei lingvistice. Până şi în Rusia, deseori, se iau în consideraţie prevederile legale din Republica Moldova, în atlase geografice editate la Moscova, toponimele moldoveneşti fiind redate în strictă corespundere cu normele în vigoare din republică. Un rol important în cultivarea limbii române literare le revine catedrelor de limba română din cadrul instituţiilor de învăţământ, care trebuie să ridice nivelul de predare, pregătind specialişti de înaltă calificare. Dar toate eforturile vor fi ineficiente dacă fiecare vorbitor de limba română nu o va respecta şi promova. Deseori sunt martor al neglijării limbii chiar de către purtătorii ei. Astfel, unele centre lingvistice din Chişinău („Quo vadis”, „Sapientia” etc.) au instalat panouri publicitare (unele, de exemplu, în faţa Primăriei Chişinăului sau a monumentului lui Ştefan cel Mare) cu invitaţia de a studia limbi străine, printre ele figurând şi „limba română”. Pe lângă aceste panouri trec cu nepăsare, zilnic, zeci de parlamentari, membri ai Guvernului, lucrători ai organelor de drept, funcţionari ai Primăriei, fără a observa că este insultată limba oficială a statului şi limba lor maternă. M-am adresat odată unui consilier municipal cunoscut prin poziţia sa proromânească să intervină, însă fără niciun rezultat.
Mai există opinia că etnicii ruşi din Moldova împiedică funcţionarea limbii române. Dacă admitem prin absurd că toţi ruşii se ocupă de sabotarea legislaţiei lingvistice (ceea ce, vă asigur, nu corespunde realităţii), ei pur şi simplu n-ar putea s-o facă din motive statistice, or, conform datelor recensământului din 2004, românii moldoveni constituie 78% din populaţie, în timp ce ruşii 5,9% (la Chişinău respectiv – 68,8% şi 13,9%). Dimpotrivă, sunt minoritari cei care ar dori să promoveze limba română în comunităţile lor. De aceea, ar fi bine ca facultăţile filologice să admită la studii (poate în condiţii mai avantajoase) mai mulţi tineri găgăuzi, bulgari şi de alte etnii, care, după absolvire, ar putea să predea limba română în teritoriile compact populate de alolingvi, unde limba română este cunoscută insuficient. În general, consider că actuala situaţie este favorabilă pentru afirmarea limbii române şi depinde, în fond, de responsabilitatea şi insistenţa factorilor de decizie şi a purtătorilor limbii. Discontinuitatea relaţiilor dintre centru şi margine poate fi depăşită din moment ce oamenii de cultură activează în tot spaţiul Ţării. Problema constă în asigurarea legăturii între ei: prin întâlniri permanente cu cititorii şi autorii din diferite localităţi; prin folosirea tehnologiilor moderne; prin elaborarea versiunii electronice a revistei; prin susţinerea şi promovarea reciprocă a revistelor de cultură, care au militat neîncetat pentru renaşterea naţională. Acestea îşi vor păstra prestigiul dacă vor aborda profund şi veridic realitatea, dacă vor trasa calea spre o viaţă mai demnă şi vor merge cu un pas înaintea societăţii pe acest drum.