O punte de legătură dintre intelectuali
Pentru tipar1. În cei douăzeci de ani de la fondare, revista ne-a oferit cu generozitate, în primul rând, o foarte bună lecţie de limba română, implicit de cultură, aceste două aspecte fiind conjugate în mod fericit. Găzduit în nenumărate rânduri de paginile revistei „Limba Română”, regele lingvisticii moderne, pământeanul nostru Eugeniu Coşeriu susţinea că limbajul, ca activitate culturală, cu deschidere spre Altul, spre Celălalt, defineşte condiţia umană, iar omul, ca membru al unei comunităţi, îşi manifestă prin limbaj identitatea sa istorică. Urmând direcţia fructificării limbii ca act de cultură, revista, din momentul întemeierii sale, a constituit un teren propice pentru promovarea valorilor identitare prin personalităţi cu verticalitate, care au avut şi au de spus un cuvânt greu, măsurat în caratele adevărului, despre noi. Toată recunoştinţa şi admiraţia noastră atât pentru cei care au stat la leagănul revistei, în timpuri deloc simple, cât şi pentru actualii diriguitori, care ne menţin conştiinţa în „stare de trezie”, pentru a nu permite denaturarea adevărului ştiinţific, a unităţii de neam şi de limbă!
2. În calitatea mea de cadru didactic universitar din domeniul sociouman, prin definiţie „obligat” să îmbine munca pedagogică şi cea de cercetare, afirm cu satisfacţie că am găsit în revistă repere care, de multe ori, mi-au ghidat „paşii” în cadrul orelor de curs, mi-au încurajat discuţiile cu studenţii, îmbogăţindu-mi activitatea cu experienţe noi şi argumente peremptorii pentru valorile culturii noastre. Acumulările practice ale unor profesionişti, împărtăşite prin intermediul rubricilor deosebit de utile şi de o actualitate clasică, mi-au extins viziunea profesională. În acest sens, revista „Limba Română” constituie puntea de legătură între cei care îşi asumă cu responsabilitate actul de cultură de neconceput în afara schimbului de experienţă şi în afara comunicării cu înţelesul originar de cuminecare.
3. În ceea ce priveşte dinamizarea dialogului autor – revistă – cititor, îmi permit aici a-l parafraza pe Gabriel Liiceanu, distinsă personalitate culturală în gândirea filozofică românească modernă. Discipolul lui Constantin Noica, prins în „dans cu o carte”, menţionează că unicul dezavantaj al cărţii este că ea trebuie deschisă, ceea ce pentru unii implică un efort considerabil. Or, efortul de a deschide cât mai des „Limba Română” pentru un „dans cu revista”, ce depozitează atâtea idei şi judecăţi de valoare, ar fi tocmai răsplata cea mai bună din partea cititorilor.
Ca bun public, revista trebuie să fie prezentă în fiecare casă. Spun acest lucru şi nu mă gândesc, fireşte, că de mâine toată lumea va citi „Limba Română”. Am totuşi certitudinea că prin biblioteci, printre elevi şi studenţi spiritul revistei va pătrunde, asanând sufletele celor mulţi.
Realizată într-o limbă exemplară, revista stimulează eleganţa exprimării şi activitatea intelectuală. O colaborare sistematică, nu doar sporadică, ar fi pentru mine dovada dialogului cititor – revistă.