Literatura română din Basarabia postbelică în contextul deschiderii spre universalism
Pentru tiparAna Bantoş şi-a sărbătorit de curând o aniversare, prilej cu care a lansat la Uniunea Scriitorilor din Moldova volumul Deschidere spre universalism. Literatura română din Basarabia postbelică.
Echipa redacţională a revistei „Limba Română” îi urează sănătate, prosperitate, putere de muncă, acelaşi devotament şi perseverenţă în promovarea valorilor literare şi culturale româneşti.
Publicăm mai jos fragmente din luările de cuvânt ale colegilor scriitori, critici literari, oameni de cultură.
Arcadie Suceveanu, Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova: Distinsa noastră colegă Ana Bantoş împlineşte astăzi, 7 aprilie, o vârstă a maturităţii intelectuale şi spirituale, iar cu acest prilej instituţia noastră, Uniunea Scriitorilor, o felicită din toată inima, dorindu-i sănătate, inspiraţie şi noi izbânzi literare. Condiţia fizică şi spirituală a doamnei Ana Bantoş infirmă ordinea biologică, demonstrându-ne că frumuseţea, delicateţea, demnitatea, prestanţa unei doamne nu se vestejesc niciodată. Cartea Deschidere spre universalism. Literatura română din Basarabia postbelica este o sinteză a creaţiei şi a demersului exprimat prin scris al doamnei Ana Bantoş. Este o lucrare valoroasă în care se conţin şi aprecieri ale unor personalităţi importante ale literaturii române, cum ar fi Constantin Ciopraga, Mihai Cimpoi, Theodor Codreanu şi mulţi alţii. Autoarea vorbeşte competent, cu erudiţie şi dezinvoltură despre situaţia literaturii române din Basarabia în comparaţie cu literatura română în general şi cu procesul creativ european. Este o carte în care Ana Bantoş se mişcă cu toată libertatea şi competenţa pe întreaga axă a literaturii române, începând cu folclorul, cu scriitorii mai vechi, continuând cu scriitori ca Ion Druţă, Grigore Vieru, Paul Goma, Liviu Damian, Ion Vatamanu, Victor Teleucă, generaţia ’60, generaţia „de aur”, cum a numit-o Eugen Simion, şi continuând cu scriitorii cei mai tineri, aşezaţi sub semnul postmodernismului.
Ceea ce am admirat la Ana Bantoş este tenacitatea cu care a ştiut să îşi scrie lucrările şi faptul că întreaga ei operă de cercetare – articole, studii – este dovada unei temeinice pregătiri şi a unei viziuni emancipate, fără complexe de basarabean. Scrisul Anei Bantoş este un scris demn, competent, erudit şi competitiv.
Theodor Codreanu, critic şi istoric literar: Prin volumul de faţă Domnia Sa se prezintă cu o bibliografie critică demnă de a intra în primele rânduri ale criticii şi istoriei literare din Basarabia şi din Ţară. Cred că două cărţi sunt reprezentative pentru Ana Bantoş: Dinamica sacrului în poezia basarabeană, care a apărut în anul 2000 şi care a constituit prima teză de doctorat a Domniei Sale, şi volumul de faţă, o a doua teză, cea de doctor habilitat, o sinteză într-adevăr exemplară privind literatura româna din Basarabia postbelică, având genericul deschiderii spre universalitate. Cărţile nu părăsesc cele două fundamente ale literaturii tradiţionale din toate timpurile şi anume sacrul şi naţionalul, pentru că poate să ne inducă în eroare acest titlu Deschidere spre universalism, deoarece Domnia Sa radiografiază exemplar, erudit, cu argumente foarte bogate, relaţia dintre naţional şi universal. Noi astăzi avem impresia că am dat de o parte naţionalul şi că trăim într-un universalism abstract, un cosmopolitism, care invadează global, dar acest fapt este o eroare. Joseph de Maistre încă în secolul al XVIII-lea afirma: „Ştiu de la Montesquieu că există persani, că există francezi, englezi, germani, dar niciodată eu nu am văzut în viaţa mea un om”. E cu tâlc acest cuvânt spus, pentru că, fatalmente, înainte de a fi universal, trebuie să fii naţional. Dumnezeu ne-a dat în ziua rusaliilor acele limbi de foc care s-au împrăştiat în tot pământul şi noi nu putem să răzbim în universalitatea fiinţei fără fiinţa naţională.
Din păcate, postmodernitatea are iluzia că noi putem scăpa de naţional situându-ne într-un universalism abstract. Noua orientare, care are din ce în ce mai mult prestigiu în acest început de mileniu, este cea transdisciplinară, a etosului transmodern, aşa cum îl numesc eu, şi care revine acum în a doua ediţie a cărţii mele, apărută prima dată în 2005, Transmodernismul. Acest etos transdisciplinar repune în temelii tocmai naţionalul, repune în temelii sacrul, aşa cum a făcut Ana Bantoş în cartea anterioară, şi de aceea eu o consider că este salvată din acest punct de vedere, pentru că postmodernitatea a intrat într-o înfundatură de unde nu mai poate ieşi, şi care constă în golirea spiritualităţii de sacru, de tradiţie, de religie, de naţional, adică de temeliile fiinţei.
Interbelicul René Guenon spunea că şansa civilizaţiei orientale este de a se întoarce la marea tradiţie, nu la mica tradiţie, la pitoresc şi la sămănătorism, ci la marea tradiţie, la temelia spiritualităţii umane din toate timpurile.
Loretta Handrabura, viceministru al Educaţiei: Am cunoscut-o pe doamna Ana Bantoş din publicaţiile, comentariile literare pe care le semna. În 1994, mergând la doctorat la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, domnul Petru Ursache, conducătorul meu ştiinţific, care împărţea un birou cu regretatul Constantin Ciopraga, îndrumătorul doamnei Bantoş, îmi atrăgea atenţia asupra faptului că înaintea mea doamna Ana Bantoş a creat o impresie bună despre cercetătorii din Basarabia, aşa că trebuia să am în vedere acest lucru.
Mă bucur că astăzi am prilejul să vă aduc la cunoştinţă un Ordin semnat de domnul Ministru Mihai Şleahtiţchi, care prevede următoarele: „Se menţionează cu Diploma de Onoare a Ministerului Educaţiei doamna Ana Bantoş, doctor habilitat în filologie, conferenţiar la Catedra literatura universală a U.S.M., pentru înalta măiestrie profesională, activitate ştiinţifico-didactică prestigioasă, merite deosebite în pregătirea specialiştilor de înaltă calificare în domeniul ştiinţelor educaţiei şi cu prilejul unui jubileu frumos”. La mulţi ani!
Ion HadârcĂ, scriitor, deputat: Curajul de a privi în urmă înseamnă pentru doamna Ana Bantoş şi mândria de a privi în urmă, pentru că atât recentele cărţi, cât şi prima culegere de eseuri, articole, analize pentru perioada anilor ’80, Creaţie şi atitudine (Editura Literatura Artistică, Chişinău, 1982), au fost nişte revelaţii. Dinamica sacrului în poezia basarabeană contemporană, editată la prestigioasa Editură a Fundaţiei Culturale Române (Bucureşti, 2000), şi Recuperarea autenticului (Chişinău, 2006) sunt studii impunătoare care, într-un fel, stabilesc nişte paradigme ale posibilităţilor de interpretare ale cercetătorului atât în istoria literară, cât şi în estetică, în filozofie, psihologie. O viziune sintetizată teoretic şi aplicativ se prezintă în volumul lansat astăzi, care este unul de referinţă şi pentru critica literară românească, deoarece aici avem o simbioză a interpretărilor şi estetice, şi filozofice, şi sociologice. Literatura a fost abordată anume din aceste perspective ale necesităţii de a depăşi crizele identitare, care nu sunt atât de simple. Ţinta cercetătoare a fost nu atât aflarea anumitor soluţii, cât semnalarea acestor hiatusuri, prăbuşiri interioare şi eforturi pe care le fac poeţii, scriitorii în acest spaţiu de-a lungul vremii, pentru a le depăşi şi pentru a reveni exact acolo unde, de fapt, trebuie să se afle un poet, un creator – în miezul adevărului simţirii naţionale. Toate aceste raporturi bineînţeles că sunt foarte complicate. Şi cred că acest volum este o demonstraţie de inteligenţă şi de sacrificiu în numele poeziei, a literaturii pe care o investighează doamna Ana Bantoş.
Adrian Dinu Rachieru, profesor universitar, critic şi istoric literar, sociolog (Timişoara): Circulă vorba că literatura basarabeană ar fi un obiect friabil. Trebuie împreună să ne lepădam de această judecată, şi cartea doamnei Anei Bantoş este un argument forte în acest demers. Realmente avem de a face cu o voce critică, care s-a impus şi contează. Aşa cum s-a menţionat, este reprezentativă nu doar pentru frontul critic basarabean. Spunea chiar doamna Ana Bantoş în prefaţă că acest op este scut. Volumul este o bornă pe traseul afirmării Domniei Sale şi trebuie să constat că acest studiu este construit într-o ecuaţie polarizantă: pe de o parte, este vorba de o raportare la conştiinţa de sine, încercând să depăşească schizoidia identitară care face ravagii, şi, pe de altă parte, este propus un dialog cu alte culturi, având intenţia de a ne apropia de alte arii culturale. Pornind de la o constatare pe care, ca sociolog, sunt obligat să o invoc, şi anume că există, pe de o parte, valori de circulaţie universală şi valori de rang universal – or, cei care trăiesc rezistă, încearcă să supravieţuiască suportând şi handicapul limbii, în sensul că nu este o limbă de circulaţie, şi lumea azi cunoaşte reducţia la anglofonie –, scriitorii incluşi în volum sunt valori de rang universal, dar nu sunt, din păcate, şi valori de circulaţie universală. Saltul în universalism rămâne o nostalgie, o tentaţie, o aspiraţie, să nu ne iluzionăm, puţini ajung acolo şi dintre ei şi mai puţini rămân. Definirea de sine, efortul de a-ţi construi identitatea, propunând lumii valori exponenţiale, trebuie cu necesitate înterprins. Această tensiune între etnocentrism şi universalism este, de fapt, premisa de la care porneşte demonstraţia solidă şi temeinică a autoarei. Academicianul Mircea Maliţa a publicat o carte – Zece mii de culturi, o singură civilizaţie. Eu insist asupra acestei definiţii, fiindcă în lumea de azi, purtându-se cu atâta vioiciune aşa-zisa cetăţenie globală, noi trăim într-o unică civilizaţie, dar nu confundăm civilizaţia cu ceea ce ne dă identitate, adică paşaportul cu care circulăm în lume şi care este cultura. Deci avem dreptul şi obligaţia să ne protejăm culturaliceşte în faţa tăvălugului globalizării şi aici mă reîntorc la tema cărţii: astăzi, sub ceea ce numim eticheta globalizării, este, de fapt, vectorul americanismului foarte viril. Or, America, zic chiar americanii, este primul imperiu mediatic. Ca să-ţi impui valorile trebuie să fii o forţă mediatică. Îndemnul de a ne proteja valorile devine cu adevărat salvator şi trebuie cu toţii să înţelegem că asta e misia noastră: în faţa imperialismului cultural nu putem rezista altfel decât apărându-ne valorile şi făcând din ele, preiau sintagma doamnei Bantoş, „scutul nostru”. Volumul este unul de referinţă. Să nu uităm că pentru Basarabia limba este îndeosebi un personaj tragic, că năzuim să edificăm împreună un spaţiu cultural comun înainte de toate. Într-o vreme în care vorbim de identităţi concentrice e nevoie să facem eforturi disperate, să ne protejăm identitatea şi că această tensiune între etnocentrism şi aspiraţia spre universalitate funcţionează, defineşte orice cultură. Doamna Bantoş porneşte la drum cu ideea de asumare a valorilor tradiţionale, adică pledează pentru recursul la ceea ce numeşte orizontul intern.
Nicolae Mătcaş, profesor universitar, lingvist, poet şi publicist: Sunt mândru că în persoana doamnei Bantoş avem un profund şi demn apreciator al mişcării literelor române din Basarabia. Este în cartea aceasta un omagiu adus marelui nostru critic Vasile Coroban, distins savant, care ne-a îndemnat să învăţăm limba germană, engleza, ca să înţelegem literatura... Pe lângă valorile internaţionale în domeniul criticii literare, al filozofiei, al istoriei literaturii, sunt nume cunoscute aici. Ni-l aduce acasă de astă dată şi ca istoric, şi ca poet, şi ca prozator, şi ca om de o inteligenţă deosebită, bun cunoscător al literaturii române, pe Eugeniu Coşeriu. Nu te aşteptai ca într-o monografie ca aceasta să se găsească tot ce a scris Coşeriu cu referire la literatură. Este un compendiu de literatură română din Basarabia atât de subtil, delicat, încât cred eu că şi un Manolescu ar putea să vadă că există literatura română în stânga Prutului, şi mai ales în ce constă specificul acestei literaturi.
Nicolae Bileţchi, critic şi istoric literar, profesor universitar: Cartea dnei Ana Bantoş este una originală, unică în felul ei, care va trăi. Octavian Goga spunea că în internaţional poţi ajunge numai prin poarta naţionalului, iar Ana Bantoş, până a ajunge la această lume multiculturală, a studiat foarte bine literatura noastră, a trecut poarta aceasta, tatonând momentele importante ale literaturii române, în special ale literaturii pruto-nistrene. Una din monografiile ei, Dinamica sacrului, a surprins tocmai momentul când literatura noastră îşi recupera identitatea, când scriitorul nu mai minţea cititorul şi când literatura tindea să devină ceva sfânt. După asta a urmat volumul Recuperarea autenticului, demonstrând iarăşi prin ce suntem noi fireşti şi adevăraţi, iar acum a ajuns a ne prezenta valorile cu care am putea merge în lume.
Ana Bantoş: Drumul spre această carte trece prin Iaşi. Întâi am luat un doctorat la Universitatea „Al. I. Cuza”, sub conducerea regretatului academician Constantin Ciopraga, despre sacrul în literatura basarabeană. Când am propus această temă, domnul profesor a stat la îndoială, ştiind că literatura noastră e foarte ideologizată. Eu însă am avut curajul să perseverez, iar după publicarea Dinamicii sacruluiam mers mai departe. Atunci mi-am dat seama că e prea puţin să mă opresc doar la aspectul interiorizării literaturii, în deosebi cu anii ’60-’70, când, „mobilizaţi” de ceea ce se petrecea în literatura din Ţară la acea vreme, anume de redescoperirea sentimentului, scriitorii noştri basarabeni au excelat sub aspectul deplasării accentului de la realitatea lustruită la lumea eului interior. Se ştie că în fiece literatură există două orientări: una etnocentrică şi alta de deschidere, de căutare a dialogului care ţine şi de încercarea de a se manifesta într-un context mai amplu. În perioada ex-sovietică, în ciuda tuturor impedimentelor, a existat o comunicare între scriitori din diferite foste republici unionale. Astfel s-au întemeiat un fel de confrerii literare, a existat o comunicare foarte frumoasă dintre literatura din Basarabia şi literatura Ţărilor Baltice, Ucraina, Armenia, Georgia. În pofida ideologizării acerbe scriitorii se încurajau reciproc, alimentaţi de dorinţa de emancipare. Scriitorii basarabeni mai tineri, care s-au afirmat în anii ’80-’90, au fost animaţi de tentaţia arderii etapelor, a recuperării unor pierderi în plan artistic. După ce am analizat literatura anilor ’60-’70, am încercat să privesc postmodernismul ca pe o mişcare eclectică, o mişcare literară generoasă, aşa cum a fost şi este privit în Occident, unde, între altele, se vorbeşte tot mai puţin despre postmodernism ca un curent literar şi tot mai mult despre postmodernitate ca epocă. În literatura noastră din anii interbelici s-a scris despre tradiţionalism şi modernism. Este un lucru curios cum s-a abordat problema atunci şi cum s-a perpetuat această terminologie ulterior, când, după părerea mea, apare o confuzie de termeni. Toate acestea m-au determinat să examinez cu mai multă luare aminte literatura noastră, să încerc să delimitez tendinţa scriitorilor noştri de a se apropia de modernism şi de a se îndepărta de acesta, de a se apropia de tradiţionalism şi de a se desprinde de el, concluzionând că mişcarea de du-te-vino în raport cu tradiţionalismul şi cu modernismul este caracteristică literaturii noastre.
Un critic literar, după părerea mea, este un avocat al unei literaturi, chemat să promoveze, să apere nişte valori. Anume aceasta mi-am propus să fac în critica literară şi în activitatea mea de cercetător şi de administrator al Institutului de Filologie al A.Ş.M., chiar dacă pentru aceasta am fost pusă în situaţia de a plăti cu postul, nu doar de director, dar şi de simplu cercetător, fiind expulzată din Academie. Apărută în aceste împrejurări, cartea pe care o lansez astăzi este un scut pentru literatura română din Basarabia, dar şi pentru mine personal, este poate mai mult decât un scut.
Vă mulţumesc tuturor că aţi fost alături de mine în acest moment important din viaţa mea.