Manualul-crestomaţie Literatura română veche de Gh. Dodiţă – o bibliotecă substanţială a literaturii medievale
Pentru tipar;)
La 12 aprilie 2011, Facultatea de Litere a U.S.M., Catedra de literatură română şi teorie literară l-a omagiat pe unul dintre venerabilii profesori, conferenţiarul Gheorghe Dodiţă, ajuns la onorabila vârstă de 80 de ani. Cu această ocazie a fost organizată Conferinţa ştiinţifică „Gheorghe Dodiţă – un pasionat al literaturii române medievale”, la care au participat profesori, oameni de ştiinţă şi cultură, ziarişti. Vocaţia de cercetător şi pedagog a domnului Gheorghe Dodiţă a fost înalt apreciată de vorbitorii din cadrul evenimentului, care şi-au exprimat gratitudinea pentru dăruirea cu care profesorul Gheorghe Dodiţă a trudit mai mult de o jumătate de secol în domeniul literaturii române medievale.
În învăţământul universitar din Republica Moldova Gh. Dodiţă este o notorietate, educând în spiritul valorilor culturale şi literare mai multe generaţii de filologi, care îi poartă respect şi recunoştinţă pentru deosebitele-i calităţi de Om şi Profesor. Medievistul Gheorghe Dodiţă nutreşte o pasiune constantă pentru literatura veche, manifestând o râvnă deosebită pentru a-i apropia pe discipoli de textele vechi şi a-i face să întrezărească în ele surse distincte de elevaţie spirituală. Practica declamatorie la care apelează frecvent profesorul, nuanţând inflexiunile graiului vechi, creează o atmosferă propice pentru savurarea literaturii vechi şi a înţelepciunii tăinuite de aceasta, or, „...letopiseţele nu sântu numai să le citească omul, să ştie ce au fostu în vremi trecute, ci mai multu să hie de învăţătură, ce ieste bine şi ce ieste rău şi de ce-i să se ferească...” (Letopiseţul Ţării Moldovei de Miron Costin).
Cursul universitar Literatura română veche, ţinut de aproape şase decenii în faţa studenţilor Facultăţilor de Litere, Istorie, Jurnalism, investigarea perpetuă a surselor ştiinţifice, cercetarea cu migală a textelor vechi i-au furnizat conferenţiarului Gheorghe Dodiţă substanţa manualului-crestomaţie Literatura română veche, adresat cercetătorilor literaturii, studenţilor şi liceenilor, tuturor celor interesaţi de literatura şi cultura română medievală. Manualul dat conturează, în final, o bibliotecă substanţială a literaturii medievale, eliminând parţial dificultăţile cu care se confruntă studentul sau profesorul din Republica Moldova în absenţa vechilor monumente literare.
Concepută în trei volume (primul volum a apărut la finele anului 2000, cel de-al doilea în 2002), lucrarea la care ne referim oferă unui public foarte larg tabloul complet al literaturii vechi româneşti, ilustrând evoluţia ei, de la primele monumente ale culturii româneşti în alte limbi decât cea română (slavonă, latină, elenă) până la lucrările marilor cronicari şi cărturari din secolul al XVIII-lea, cum ar fi Dimitrie Cantemir, Ion Neculce ş.a.
Conştienţi de faptul că manualul de faţă nu putea să includă toate scrierile din literatura veche, precizăm că nu e vorba de o cuprindere exhaustivă a textelor scrise vreme de câteva secole, ci de o selecţie exigentă, o sinteză a valorilor spirituale ale Evului Mediu românesc.
Volumul I (294 pagini) însumează cele mai reprezentative scrieri din secolele XV-XVI şi, parţial, din prima jumătate a veacului al XVII-lea. În Notă asupra ediţiei autorul menţionează că textele de proporţii mici sunt reproduse în întregime, la fel şi letopiseţele lui Macarie, Eftimie, Azarie, pe când din lucrările de proporţii mai mari au fost selectate fragmentele considerate de alcătuitor exponenţiale.
Actele oficiale şi scrisorile, redactate în alte limbi, sunt transpuse în română şi însoţite de o scurtă prezentare, în care se precizează data întocmirii, circumstanţele alcătuirii lor, adresantul şi, bineînţeles, se face referinţă la importanţa lor social-politică.
Fermecătoare prin stilul natural şi colorat sunt fragmentele de povestiri româneşti despre Vlad Ţepeş. Pagini de adâncă înţelepciune conţin Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, „adevărat manual de educaţie morală şi politică a timpului” (Literatura română veche, vol. I, Chişinău, 2000, p. 150), care, în opinia lui C. Noica, reprezintă „întâia mare carte a culturii româneşti”. Nu lipseşte, bineînţeles, din cuprinsul antologiei nici cea mai veche dovadă de scriere românească din câte au ajuns până la noi, Scrisoarea lui Neacşu. Un eveniment semnificativ în evoluţia literaturii noastre vechi reprezintă cele dintâi lucrări ale literaturii în limba românească, traducerile Sfintelor Scripturi: Codicele Voroneţean, Psaltirea Şcheiană, Psaltirea Voroneţeană, Psaltirea Hurmuzachi, reproduse fragmentar în crestomaţie.
Dezvoltarea culturii româneşti în veacul al XVI-lea e determinată de apariţia primelor texte tipărite în limba română. Covârşitoare în această direcţie e activitatea diaconului Coresi, impresionant e şi impactul lucrărilor sale pe palierul scrisului cult. Manualul în cauză propune spre lecturare fragmente din cele mai reprezentative tipărituri coresiene: Epilogul tetraevanghelului,Epilogul tâlcului evangheliilor, Evanghelie cu învăţătură.
Un veritabil medalion literar este portretul făcut primului umanist de origine română, Nicolaus Olahus. „Spirit multilateral, cărturar de înaltă erudiţie, Olahus a creat opere care au intrat în circuitul culturii umaniste europene” (Literatura română veche, vol. I, Chişinău, 2000, p. 218).
Volumul II (424 pagini) cuprinde „o bună parte din cele mai de seamă scrieri apărute în Moldova, Ţara Românească şi Transilvania în secolul al XVII-lea” (Literatura română veche, vol. II, Chişinău, 2002, p. 4). Sunt incluse integral sau fragmentar lucrări ale marilor cronicari şi cărturari din „epoca de aur” a literaturii medievale: Gr. Ureche, M. Costin, N. Milescu Spătarul ş.a. Epoca marilor cronicari constituie, de fapt, piatra de rezistenţă a manualului-crestomaţie, plăcerea de a citi letopiseţele completându-se cu activitatea de învăţare şi de cultivare.
O bună parte dintre textele sau fragmentele de texte (circa 90 la număr) introduse în cele două volume ale crestomaţiei sunt însoţite de comentarii, nişte microstudii, care conţin informaţii despre geneza şi paternitatea textelor antologate, precum şi consideraţii privind valoarea etică şi estetică a lucrărilor selectate. Portretele literare sau analizele concrete ale textelor, bogate în conţinut, demonstrează erudiţia autorului, care a asimilat întregul inventar al cercetărilor de literatură română veche. Drept mărturie ne poate servi vasta bibliografie, prelucrată de autor şi propusă cititorilor, cu o deosebită utilitate pentru studenţi.
Antologia demonstrează o cunoaştere de adâncime a fenomenului literar medieval şi nu se limitează doar la descrierea procesului de constituire a literaturii, ci ne oferă perspective moderne de interpretare, de descifrare a mesajului textului vechi românesc. Se remarcă prudenţa savantului în căutarea adevărului, atitudinea polemică, grija lui de a examina toate punctele de vedere relevante într-o problemă.
În afară de comentarii, manualul are şi un întreg aparat de note ce urmăresc scopul de a oferi cititorului date suplimentare privind anumite personalităţi şi evenimente istorice, dar şi explicaţii asupra unor expresii lexico-gramaticale ieşite cu timpul din uz sau care au sens diferit de la un text la altul.
Această crestomaţie lucrată cu migală şi cu ştiinţă impresionează prin ţinută ştiinţifică şi eleganţă tipografică.
Suntem în aşteptarea celui de-al treilea volum al manualului-crestomaţie în care vor fi incluse lucrările lui Ion Neculce, Dimitrie Cantemir şi care urmează să apară în curând, fiind realizată de conferenţiarul Gheorghe Dodiţă în colaborare cu dna Ludmila Usatâi, dr. conf. univ. la aceeaşi catedră.