Doi ani fără Poştalionul din vis, Paul Miron
Pentru tipar„De ieri o pasăre străină cântă cu tristeţe în nucul sădit de tine sub fereastră. A trimis-o cineva din munţii tăi de departe ca o solie...”.Acum, din munţii tăi de Dincolo. Paul Miron (1926), autorul Poştalionului din vis, ne-a părăsit pe 17 aprilie 2008. Nu mai stă la răspântie, gol, ci acolo Sus, încercând să capete curajul noii rânduieli.
Paul Miron, stabilit în 1947 în Republica Federală Germania, a vizitat Basarabia în 1990. A trecut pe la Băcioi şi şi-a revăzut rudele. A mai fost odată, demult, la Andrei, fratele său. A scris despre acea călătorie în tulburătoarea nuvelă În Rai... Atunci prin 1937-’38 Basarabia l-a inspirat.
Despre cea de-a doua vizită a scris în Pseudodiarium basarabean. Prin amabilitatea echipei de la revista „Limba Română”, reproducem, în acest număr aniversar, textul original pe care-l păstrez în arhiva ascunsă în coşul din papură „made in India”. Textul mi l-au expediat prietenii din Germania.
În memoria mamei sale, Elena, născută în Câmpia Sorocii, şi a fratelui său, Andrei Miron, dispărut în timpul războiului, Paul Miron ne-a dăruit, în anul 1991, File din Biblie! A tipărit prin contribuţie individuală File din Cartea Cărţilor pentru românii din Basarabia. Cartea s-a epuizat fulgerător, era prima Biblie apărută atunci la Chişinău, în acel început de dezrobire a sufletelor noastre mutilate de ateism.
În Rai şi File din Biblie sau Două călătorii în Basarabia, atât de sugestive titlurile! Numai Paul Miron putea să sesizeze cu atâta fineţe sufletul basarabeanului. În anul 2003, pe 17 septembrie, Statul Român îi conferă ordinul Meritul cultural în grad de Comandor, în semn de apreciere a întregii activităţi puse în slujba universităţilor germane şi române, pentru promovarea limbii şi culturii române în Germania, pentru sprijinul semnificativ acordat Bisericii Ortodoxe Române şi unor persoane aflate în dificultate”. Cu această ocazie, am publicat un text intitulat Ceasornicul memoriei, evocând gestul creştinesc al lui Paul Miron făcut pentru creştinii ortodocşi din Basarabia. „Poştalionul din vis” mi-a adus o carte poştală reprezentând Das Rumanienkreuz (Troiţa maramureşeană) cu următorul mesaj: „Dragă doamnă, bucuria ce mi-aţi făcut-o scriind cu atâta căldură despre compunerile mele să v-o răsplătească Cel de Sus însutit. Am citit articolul Dvs. într-o vreme întunecată când eram la spital. «Ceasornicul memoriei» s-a oprit la un Chişinău luminos în care v-am găsit. Birui-va vreodată soarele peste noi? Paul Miron. 24.11.2003”.
Duminică, de Florii, am primit o veste tristă. Familia Miron îmi expedia un mesaj cu subiectul „fair part”. Pe site-ul Would News Agency citeam: „Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia scriitorilor din Bucureşti anunţă cu profundă durere încetarea din viaţă a profesorului dr. Paul Miron, distins lingvist, scriitor, om de cultură. Paul Miron s-a născut în 1926 la Fălticeni (vezi Fălticeni – mon amour). A absolvit liceul la Iaşi (coleg şi prieten cu Valeriu Gafencu, basarabeanul născut la Sângerei, numit şi Sfântul închisorilor). A devenit doctor în filozofie în 1954 la Universitatea din Bonn. S-a stabilit la Freiburg în 1972. Romanist apreciat, concentrându-şi toată atenţia asupra culturii române, a publicat Dicţionarul lui H. Tiktin, ediţie substanţial îmbunătăţită, şi a iniţiat seria «Monumenta Linguae Dacoromanorum», cu ediţia critică a Bibliei de la 1688. A fost distins cu premiul Academiei Române «B.-P. Hasdeu» (1991), «Timotei Cipariu» (1992) şi cu cel al Fundaţiei Culturale Române (1997). Opera ştiinţifică şi cea literară a lui Paul Miron cuprinde volume extrem de numeroase şi de o mare diversitate, iar cea de traducător şi editor este impresionantă. Prin dispariţia profesorului Paul Miron, cultura românească şi cea europeană suferă o grea, ireparabilă pierdere”. Cultura românească a pierdut un om care iubea Basarabia! S-a omis din greşeală această calitate a lui Paul Miron. „În scrinul din mansardă am ascuns 17 scrisori necitite. Aşteptând să mă dezlegi, le voi rupe peceţile, în fiecare seară, pe rând. Şi vom fi aproape, atât de aproape, încât nu vom deosebi cât eşti tu şi cât sânt eu. A ta, Josefa”. Cine-i va da dezlegare Josefei, dacă „de ieri o pasăre străină cântă cu tristeţe în nucul sădit de tine sub fereastră”, iar „Poştalionul din vis” ne-a părăsit?! „Moartea nu este problema celor care mor, ci a celor care rămân”. P.M. la 15-04-2008. Bunul Dumnezeu să vă aşeze cu Drepţii şi să vă ţină de cald filele de Biblie din Basarabia...