Lecţiile independenţei Republicii Moldova – tranziţia de la totalitarism la democraţie
Pentru tiparTrecutul istoric trebuie atent studiat pentru a trage învăţăminte care ar facilita construirea unui stat democratic. Experienţele consumate pot constitui un îndrumar în procesul edificării unei societăţi cu adevărat deschise. Deşi au trecut doar două decenii de la proclamarea Independenţei tânărului stat Republica Moldova, această perioadă a fost una destul de bulversată pentru istoria noastră. Trecerea de la un regim politic totalitar la unul democratic este destul de anevoioasă. De aceea distanţarea de trecutul şi de memoria traumatice se poate realiza doar prin cunoaşterea, însuşirea şi asumarea greşelilor acestui regim inuman.
După Plenara din aprilie 1985 a CC al PCUS s-au schimbat concepţiile de dezvoltare internă şi de politică externă ale U.R.S.S. Perioada cuprinsă între 1985 şi 1989 este considerată începutul mişcării democratice din Moldova, fiind condiţionată de politica promovată de M. Gorbaciov – restructurarea (perestroika) şi libertatea cuvântului (glasnosti). În anii 1989-1991, U.R.S.S. a fost cuprinsă de o criză politică profundă impulsionată în mare parte de mişcările de emancipare naţională din republicile unionale. Majoritatea dintre ele au optat pentru suveranitatea lor, iar Ţările Baltice, din start, şi-au revendicat dreptul lor la independenţă.
La 3 iunie 1988 a fost constituită Mişcarea Democratică pentru Susţinerea Restructurării, în fruntea căreia se afla intelectualitatea. Un rol important în promovarea ideilor democratice şi de renaştere naţională l-a avut Cenaclul „Alexei Mateevici”, condus de A. Şalaru, ale cărui întruniri au fost permise în zona Lacului Comsomolist. Una din primele şedinţe ale Cenaclului a avut loc pe data de 15 ianuarie 1988 în preajma bustului lui Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor, ulterior fiind organizate numeroase întruniri publice (mitinguri, demonstraţii), care au stimulat trezirea conştiinţei naţionale a cetăţenilor R.S.S.M. şi au precedat proclamarea suveranităţii şi independenţei.
Alegerea la 25 februarie 1990 a primului Parlament al Republicii Moldova pe cale democratică (Sovietul Suprem al R.S.S. Moldoveneşti) a marcat evoluţia mişcării de renaştere şi eliberare naţională. Renunţarea la monopolul politic al Partidului Comunist din R.S.S.M. a facilitat democratizarea societăţii moldoveneşti1. Evenimentele social-politice din 1990 au condus la crearea organelor puterii (Parlament, Guvern etc.), a Radioteleviziunii Naţionale şi a Agenţiei Naţionale de Ştiri „Moldpress”, finalizând cu declararea suveranităţii (23 iunie 1990) şi independenţei Republicii Moldova (27 august 1991).
Din primii ani de independenţă Republica Moldova a aderat la Declaraţia universală a drepturilor omului, a ratificat pactele internaţionale privind drepturile omului, a liberalizat presa, a aderat la Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului, a iniţiat reformele de trecere la economia de piaţă etc. În procesul construcţiei statale Republica Moldova a încercat în câteva rânduri să se detaşeze de trecutul său totalitar. Printre documentele esenţiale în acest domeniu sunt Hotărârea Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti cu privire la formarea Comisiei pentru aprecierea politico-juridică a Pactului Ribbentrop-Molotov vizând Basarabia şi Bucovina de Nord2. Funcţionarea Comisiei de la Chişinău este în strânsă legătură cu activitatea şi deciziile Comisiei CC al PCUS în aprecierea Pactului sovieto-german de neagresiune din 1939. Congresul deputaţilor poporului din U.R.S.S. a condamnat înţelegerile germano-sovietice, declarându-le „lipsite de putere juridică şi anulate din momentul semnării”3. În acelaşi context menţionăm Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, adoptată la 08.12.1992.
În perioada 26-28 iunie 1991, la Chişinău, sub egida Parlamentului Republicii Moldova, a avut loc Conferinţa internaţională „Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele sale pentru Basarabia”. Unul dintre raportorii de bază a fost prof. A. Moşanu, preşedintele Parlamentului, care a prezentat raportul „Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele sale pentru Basarabia”4. La finalul conferinţei participanţii au adoptat Declaraţia de la Chişinău din 28 iunie 1991, prin care s-a condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov ca unul ilegal şi îndreptat împotriva umanităţii. În Declaraţia de la Chişinău acţiunile sovietice sunt calificate drept act de agresiune, în urma căruia Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa au fost „anexate de către Uniunea Sovietică”. Participanţii la conferinţă au afirmat că „Pactul şi Protocolul său adiţional secret sunt nule ab initio, iar consecinţele lor trebuie eliminate”, pronunţându-se în favoarea unor „soluţii politice care să conducă la eliminarea actelor de injustiţie şi abuz comise prin recurgerea la forţă, dictat şi anexiuni atât în perioada premergătoare, cât şi în timpul desfăşurării celui de-al II-lea război mondial, în deplin consens cu principiile Actului final de la Helsinki şi ale Cartei de la Paris pentru o nouă Europă”5. Subiectele dezbătute la conferinţă şi declaraţia finală au avut un ecou larg în societate, însă ele nu erau pe placul tuturor. De aceea, prima încercare de a transmite la Televiziune, în seara zilei de 26 iunie, lucrările conferinţei a fost însoţită de „surprize”. Regizorii au constatat că lipseşte sunetul de pe înregistrările video. Problema a fost rezolvată prin suprapunerea înregistrărilor video şi a celor audio de la Radio şi, astfel, transmisiunea a avut loc6. Straniu este şi faptul că textele conferinţei, deşi au fost adunate, nu au văzut lumina tiparului până în prezent. Totodată, observăm că Declaraţia Conferinţei Internaţionale de la Chişinău a fost reflectată şi în Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din 27 august 1991.
În august 1991, conducerea de la Chişinău a condamnat lovitura de stat de la Moscova şi a solicitat tuturor statelor şi popoarelor lumii să adopte o poziţie drastică faţă de comitetul pucist anticonstituţional7. La 21 august 1991, prin Declaraţia Parlamentului Republicii Moldova, acţiunile de la Moscova sunt calificate „lovitură de stat săvârşită drept o gravă crimă de stat îndreptată împotriva suveranităţii republicilor, care poate aduce popoarelor prejudicii enorme”. Prin acest document organul legislativ îndemna soldaţii şi ofiţerii Armatei Sovietice să nu ia parte la acţiunile ce contravin normelor constituţionale şi să nu uite de necesitatea respectării drepturilor omului şi a organelor legitime ale puterii de stat locale, iar cetăţenii Republicii Moldova erau chemaţi să respingă calea violenţei şi dictatului, iar în cazul uzurpării puterii de stat să manifeste nesupunere civică8. Totodată, la 21 august 1991, Parlamentul Republicii Moldova adoptă Hotărârea cu privire la situaţia din Republica Moldova în legătură cu lovitura de stat din U.R.S.S., prin care se recunoaşte că M. Gorbaciov a fost nelegitim înlăturat din funcţia de preşedinte al U.R.S.S. de către un grup de aventurieri politici de orientare reacţionară, şi aprobă Declaraţia Parlamentului Republicii Moldova privind situaţia din U.R.S.S. La fel, se propune deputaţilor poporului ai U.R.S.S. din partea Moldovei ca la apropiata sesiune a Sovietului Suprem al U.R.S.S. să ceară demisia lui A. I. Lukianov, preşedinte al Sovietului Suprem al U.R.S.S., pentru poziţia şi rolul lui în evenimentele de la 18-19 august 1991. În hotărâre se cere organelor republicane şi locale ale puterii de stat şi administraţiei de stat să se conducă în activitatea lor cu stricteţe de legislaţia republicii, iar Comitetul pentru securitatea statului, Ministerul de Interne şi Procuratura Republicii Moldova, de comun acord cu organele autoconducerii locale, să stabilească persoanele care au executat deciziile ilegale ale aşa-zisului „Comitet de stat pentru starea excepţională în U.R.S.S.” sau au contribuit la îndeplinirea lor şi să le tragă la răspundere conform legii9.
O altă hotărâre a Parlamentului Republicii Moldova, actuală pentru societatea moldovenească, este cea din 23.08.1991 cu privire la Partidul Comunist din Moldova, prin care „se interzice activitatea Partidului Comunist din Moldova pe întreg teritoriul republicii şi se naţionalizează întreaga avere a PCM”10. În hotărârea respectivă se dă o apreciere juridică şi politică a impactului politicilor promovate de PCM în Republica Moldova. Se declară că PCM a uzurpat puterea, a promovat o politică antipopulară care avea scopuri utopice, a organizat represiuni şi deportări în masă, a organizat colectivizarea forţată, foametea planificată, a devalorizat şi nimicit metodic cultura naţională şi limbile naţionale, a falsificat istoria etc. Totodată, se constată că PCM nu a fost înregistrat în modul stabilit şi acţionează contrar legii, căutând cu orice preţ să menţină regimul totalitar, sistemul administrativ de comandă şi vechile practici. În baza argumentelor expuse în prima parte a hotărârii, Prezidiul Parlamentului Republicii Moldova a hotărât:
• se interzice activitatea Partidului Comunist din Moldova pe întreg teritoriul republicii;
• se naţionalizează întreaga avere a Partidului Comunist din Moldova, care se consideră de acum înainte proprietate de stat a republicii, dreptul de a dispune de ea transmiţându-se Guvernului Republicii Moldova;
• Guvernul Republicii Moldova să ia imediat sub pază bunurile naţionalizate (clădirile, mijloacele de transport, întreprinderile, editurile, tipografiile, documentele arhivei de partid ş.a.), inclusiv bunurile transmise prin tranzacţii altor persoane;
• Guvernul Republicii Moldova să ceară organelor de resort ale U.R.S.S. să transmită neîntârziat Republicii Moldova toate documentele şi materialele de arhivă vizând activitatea Partidului Comunist din Moldova;
• preşedintele Băncii Naţionale a Moldovei să sisteze toate operaţiile băneşti potrivit conturilor Partidului Comunist din Moldova, structurilor organizatorice, întreprinderilor şi filialelor acestuia şi să verse mijloacele băneşti, inclusiv valuta, în bugetul republicii;
• controlul asupra îndeplinirii prezentei hotărâri se pune în sarcina primului-ministru al Republicii Moldova;
• prezenta hotărâre intră în vigoare din momentul adoptării11.
Pentru implementarea hotărârii sus-menţionate a Parlamentului Republicii Moldova guvernul a adoptat, la 23 august 1991, Hotărârea„Cu privire la naţionalizarea averii Partidului Comunist din Moldova”,prin care s-a creat o comisie guvernamentală în frunte cu C. Oboroc, prim-viceprim-ministru12. Partidul Comunist din Moldova s-a reînfiinţat în 1993, fiind oficializat în 1994 cu denumirea de Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM). În articolul 1 al statutului PCRM se afirmă că PCRM „este succesor de drept, moştenitor al ideilor şi tradiţiilor Partidului Comunist al Moldovei”13. Astfel, prin abolirea la numai trei ani a deciziei de scoatere în afara legii a PCM şi prin legalizarea unui nou partid comunist, decomunizarea Republicii Moldova a eşuat14.
În acelaşi context, Prezidiul Parlamentului adoptă, la 25.08.1991, Hotărârea „Cu privire la lichidarea monumentelor şi altei atributici a ideologiei comuniste”, al cărei termen de îndeplinire a fost 5 septembrie 199115. Această decizie a fost aplicată superficial, monumentele lui Lenin, Marx şi Engels fiind strămutate din partea centrală a Chişinăului la „Moldexpo”. Restul au rămas în picioare până astăzi. Neexecutarea acestei hotărâri face să ne confruntăm cu probleme similare şi în prezent. Mai mult ca atât, aceste monumente nu numai că nu au fost demontate şi depozitate, aşa cum prevede hotărârea din 1991, ci, în timpul guvernării comuniste din 2001-2009, s-a încercat să fie incluse în registrul monumentelor ocrotite de stat. Astfel, la 18 iunie 2008, Artur Cozma, ministrul Culturii, venea cu propunerea de a include în registrul monumentelor ocrotite de stat cinci monumente comuniste: al lui Grigore Kotovski, Serghei Lazo, al „Luptătorilor pentru puterea sovietică”, al „Eroilor comsomolişti” şi al „Eliberatorilor de sub ocupaţia fascistă”16. Constatăm că, şi după două decenii de la căderea regimului sovietic, unii cetăţeni mai rămân a fi nostalgici şi încearcă să se ghideze după valori şi simboluri comuniste17. Recent, Consiliul municipiului Chişinău a iniţiat discuţia despre strămutarea unor monumente ce reprezintă simboluri comuniste în contextul redenumirii bulevardului Renaşterii în Grigore Vieru, dar aceasta a stârnit nemulţumiri din partea adepţilor PCRM18.
Monumentele reflectă ideologia unui regim politic şi, de fapt, sunt instrumente ale ideologiei acestuia. Cel mai elocvent exemplu în acest sens poate fi Imperiul Roman, unde, conform succedării împăraţilor sau a dinastiilor, erau înlocuite şi monumentele predecesorilor cu altele noi. În perioadele de criză economică s-a ajuns ca în statuie să fie înlocuit doar capul împăratului, corpul şi calul rămâneau aceleaşi. În secolul XX, regimurile totalitare au respectat perfect această tradiţie. Evident că demolarea trecutului totalitar trezeşte nemulţumiri pentru o anumită categorie de oameni – în special pentru cei care s-au format şi au fost dogmatizaţi în perioada sovietică –, iar partidele ce se declară succesoare ale ideilor comuniste se văd lipsite de suportul simbolic pe care s-au construit de-a lungul deceniilor. Dar peisajul istoric şi cultural este în continuă formare, iar intenţiile actualei guvernări de a face anumite modificări sunt justificate. Fiecare monument este însă şi o parte a artei epocii în care s-a edificat, de aceea nu trebuie distrus, ci strămutat în spaţii muzeale, special amenajate pentru a oferi urmaşilor o imagine elementară a epocii totalitare.
După douăzeci de ani. Republica Moldova – quo vadis?
În februarie 2006 un grup de deputaţi din partea AMN au venit în Parlamentul Republicii Moldova cu o iniţiativă legislativă de a condamna crimele comunismului, aşa cum indică şi Rezoluţia 1481(2006) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind necesitatea de condamnare internaţională a crimelor regimurilor comuniste totalitare, 25 ianuarie 2006, dar care nu a fost susţinută de majoritatea comunistă aflată la guvernare. După schimbările de ordin politic care au avut loc în 2009 în Republica Moldova, cu o iniţiativă similară vine preşedintele interimar Mihai Ghimpu care, la 14 ianuarie 2010, prin Decretul nr. 165-V, constituie Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova. Comisia a elaborat în perioada 14 ianuarie – 1 iunie 2010 un raport analitic, care a fost prezentat preşedintelui ţării şi care urma să fie discutat în Parlamentul Republicii Moldova, dar, după două tentative în luna iunie 2010, data prezentării a fost amânată de către membrii Alianţei pentru Integrare Europeană pe un termen nedeterminat.
Printr-un alt decret prezidenţial, datat din luna iunie 2010, Mihai Ghimpu a declarat ziua de 28 iunie 1940 Zi a ocupaţiei sovietice. Preşedintele interimar îşi argumenta iniţiativa prin faptul că „noi cerem să ne fie respectată neutralitatea. Decretul a fost emis după 70 de ani, iar în acest timp pe teritoriul ţării noastre au fost trupe străine, de aceea am cerut Federaţiei Ruse să îşi retragă soldaţii şi armamentul”. Condamnarea de către Duma de Stat a Federaţiei Ruse a decretului lui Mihai Ghimpu este o nouă ingerinţă a Rusiei în treburile interne ale Republicii Moldova. Deci Rusia ne tratează în continuare ca o parte a sferei sale de influenţă şi încearcă să controleze situaţia de la Chişinău prin metode de şantaj economic şi politic. O dovadă în acest sens este şi decizia din 12 iulie 2010 a Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, care a etichetat neconstituţional Decretul Preşedintelui interimar M. Ghimpu. Deşi Oleg Efrim, viceministru al Justiţiei, reprezentantul Guvernului la Curtea Constituţională, a declarat că „decretul nu face altceva decât să amintească despre nişte fapte constatate deja”, făcând trimitere la Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova19, în partea finală a căreia Republica Moldova, în calitate de stat suveran şi independent, cere Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocierea cu Guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupaţie a acesteia şi să retragă trupele sovietice de pe teritoriul naţional al Republicii Moldova.
Amintim şi poziţia oficială a Academiei de Ştiinţe a Moldovei expusă la 7 iulie 2010 referitor la ziua de 28 iunie 1940, pe care a apreciat-o ca fiind o zi de ocupaţie sovietică: „Documentele de arhivă şi cercetările istorice ale experţilor internaţionali demonstrează că anexarea Bucovinei de Nord şi a Basarabiei a fost concepută şi realizată de comandamentul sovietic stalinist ca o operaţiune militară de ocupaţie a acestor teritorii. Iar Decretul Preşedintelui interimar Mihai Ghimpu reflectă, în principiu, adevărul istoric”20.
Curtea Constituţională nu a luat în calcul nici alte acte normative ale Republicii Moldova, prin care s-a stabilit deja atitudinea instituţiilor statale faţă de data de 28 iunie 1940. Astfel, prin Hotărârea Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova „Cu privire la Avizul Comisiei Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova pentru aprecierea politico-juridică a Tratatului sovieto-german de neagresiune şi a Protocolului adiţional secret din 23 august 1939, precum şi a consecinţelor lor pentru Basarabia şi Bucovina de Nord” din 23 iunie 199021, s-a aprobat Avizul sus-menţionat, în a cărui parte finală se menţionează: „La 28 iunie 1949 U.R.S.S. a ocupat (subl. – S.M.) prin forţa armată Basarabia şi Bucovina de Nord, contrar voinţei populaţiei acestor ţinuturi”, a proclamat în mod nelegitim la 2 august 1940 R.S.S. Moldovenească. Odată cu instaurarea în Basarabia şi Bucovina de Nord a regimului sovietic stalinist, în aceste ţinuturi au fost comise evidente crime împotriva umanităţii: omoruri în masă, deportări, foamete organizată. În partea finală a hotărârii se menţionează foarte clar că: „În conformitate cu argumentele istorice, juridice şi politice expuse mai sus urmează ca în ziua de 28 iunie să fie suspendate toate manifestările cu caracter festiv”. Avizul Comisiei de la Chişinău s-a bazat atât pe rezultatele recente ale cercetărilor istorice, cât şi pe decizia comisiei similare a Congresului II de deputaţi ai poporului din U.R.S.S.22. Prin această hotărâre se declara univoc că regimul sovietic a fost un regim de ocupaţie, iar prin suspendarea activităţilor festive în ziua de 28 iunie se stabilea caracterul ei de doliu şi de comemorare a victimelor regimului totalitar. Astfel, este anticonstituţională anume decizia Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, iar nu Decretul Preşedintelui interimar M. Ghimpu.
În aceeaşi ordine de idei, amintim că Guvernul Republicii Moldova, condus de A. Sangheli, declara încă în anul 1993 regimul comunist totalitar ca regim de ocupaţie. La 11 martie 1993, Guvernul Republicii Moldova a aprobat Hotărârea nr. 128 „Despre măsurile pentru realizarea Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, săvârşite de regimul comunist totalitar de ocupaţie (7 noiembrie 1917 – 23 iunie 1990)”.
Alianţa pentru Integrare Europeană 2 a reluat în discuţie problema interzicerii simbolicii comuniste. Astfel, în şedinţa Comisiei parlamentare pentru securitate naţională, apărare şi ordine publică din 2 februarie 2011 s-a discutat proiectul de lege privind interzicerea simbolicii comuniste, care a fost transmis Biroului Parlamentului23. Dar e timpul ca liderii politici ai AIE 2 să treacă de la valori şi principii declarative la o viziune şi o voinţă politică clară în problema distanţării noastre de trecutul totalitar comunist, iar PCRM, ca unul din succesorii PCUS, ar trebui să-şi asume crimele acelui regim inuman.
La finele anului 2010, şase state postcomuniste din Europa de Est au cerut Bruxelles-ului să introducă în UE o interdicţie a negării crimelor comunismului, afirmând că victimele fostelor regimuri comuniste au fost uitate de Europa de Vest24. Dacă în Europa crimele comunismului sunt echivalate cu cele ale fascismului25, la Chişinău atitudinea adepţilor de stânga este inversă. M. Deleaghin consideră că „cei care vor să interzică simbolurile comuniste, de regulă, simpatizează fascismul sau chiar aparţin acestui curent politic”26. În această ordine de idei, pot fi menţionate un şir de acte, luări de atitudini şi poziţii ale structurilor europene care au ca scop condamnarea crimelor regimurilor totalitare27.
În final, constatăm că, după două decenii de construire a statului de drept, problema concilierii civice persistă în societatea moldovenească. De aceea conţinutul Hotărârii Parlamentului cu privire la măsurile de neamânat pentru realizarea concilierii civile în R.S.S. Moldovenească, nr. 357-XII din 14.11.90, rămâne a fi actuală pentru Republica Moldova, problema distanţării Republicii Moldova de trecutul său totalitar fiind dificil de rezolvat în contextul politic actual. Problema majoră rămâne însă în fiecare dintre noi, în mentalitatea noastră privată şi colectivă, şi ar trebui să depunem mai mult efort pentru a dezvălui faţa adevărata a regimului totalitar comunist, care, după cum a afirmat L. Kołakowski, „a reprezentat supremaţia minciunii”28. Aşadar, trebuie să procedăm după modelul propus de primul premier polonez post- şi anticomunist Tadeusz Mazowiecki – „să tragem o linie groasă (subl. – S.M.)” peste propriul nostru trecut şi să ne asumăm un efort consensual pentru construirea unei societăţi deschise”, deoarece societăţile închise nu sunt durabile. Această situaţie nu ne dă, după cum afirmă Vladimir Tismăneanu, niciun drept să uităm sau să negăm trecutul nostru. „O comunitate democratică autentică nu se poate construi pe negarea crimelor, abuzurilor şi atrocităţilor trecutului”29. Memoria nu trebuie privatizată, trecutul nostru totalitar mai degrabă trebuie asimilat şi depăşit30, aşa cum a afirmat Adam Michnik – „amnestie da, amnezie nu”.
Note
1 Ideea renunţării la monopolul PCUS asupra puterii fusese lansată la Moscova de către Andrei Saharov în mai 1989, la Congresul Deputaţilor Poporului din U.R.S.S. M. Gorbaciov a propus revizuirea articolului 6 din Constituţia U.R.S.S. din 1977, care declara rolul conducător al PCUS, în cadrul Plenarei CC al PCUS din 5-7 februarie 1990. Propunerea de revizuire a art. 6 a fost ratificată la 14 martie 1990 la cel de-al III-lea Congres extraordinar al deputaţilor poporului din U.R.S.S. În noua redacţie, art. 6 al Constituţiei U.R.S.S. avea următorul conţinut: „Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, alte partide politice, precum şi organizaţiile sindicale, de tineret, alte organizaţii obşteşti şi mişcări de masă participă la elaborarea politicii statului sovietic, în administrarea treburilor de stat şi obşteşti prin intermediul reprezentanţilor lor în Sovietele de Deputaţi ai Poporului”. La Chişinău, guvernul R.S.S.M., în contextul apropierii datei alegerilor în Sovietul Suprem al R.S.S.M., a fost nevoit să înregistreze primele patru organizaţii politico-culturale încă la 26 octombrie 1989: Frontul Popular din Moldova (lider I. Hadârcă), Mişcarea Unitate-Edinstvo (A. Liseţki), Gagauz Halcî (S. Bulgac) şi Asociaţia cultural-socială a bulgarilor „Vozrojdenie” (I. Zabunov). Primul partid politic înregistrat oficial în Republica Moldova a fost Partidul Social Democrat, creat la 13 mai 1990, care avea iniţial trei copreşedinţi: Alexandru Coşelev, Oazu Nantoi şi Ion Negură. A se vedea Igor Caşu, Gorbaciov propunea anularea rolului conducător al PCUS în februarie 1990, http://www.europalibera.org/content/article/2299780.html (ultima accesare 09.02.2011).
2 Vezi Avizul Comisiei şi Hotărârea Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova, nr. 149-XII din 23 iunie 1991, semnată de M. Snegur, Preşedintele Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova. În: M. Cernencu, A. Petrencu, I. Şişcanu, Crestomaţie la Istoria românilor, 1917-1992, Editura Universitas, Chişinău, 1993, p. 245-249 sau în lucrarea P. Sandulachi, V. Darie (coord.), Parlamentul Independenţei, Chişinău, 2010, p. 93-97.
3 Gh. E. Cojocaru, 1989 la Est de Prut, Editura Prut Internaţional, Chişinău, 2001, p. 203-204.
4 Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele lui pentru Basarabia. Raportul prezentat de Alexandru Moşanu, doctor, profesor, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, 26 iunie 1991. În: M. Cernencu, A. Petrencu, I. Şişcanu, Crestomaţie la Istoria românilor, 1917-1992, Editura Universitas, Chişinău, 1993, p. 249-273.
5 Declaraţia de la Chişinău a Conferinţei internaţionale „Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele sale pentru Basarabia”, 26-28 iunie 1991. În: M. Cernencu, A. Petrencu, I. Şişcanu, Crestomaţie la Istoria românilor, 1917-1992, Editura Universitas, Chişinău, 1993, p. 274.
6 Din discuţiile cu Valeriu Saharneanu, preşedinte al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova, director al postului de radio „Vocea Basarabiei”.
7 Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova cu privire la situaţia din Republica Moldova în legătură cu lovitura de stat din U.R.S.S., Chişinău, 21 august 1991. În: M. Cernencu, A. Petrencu, I. Şişcanu, Crestomaţie la Istoria românilor, 1917-1992, Editura Universitas, Chişinău, 1993, p. 280-281.
8 Declaraţia Parlamentului Republicii Moldova, 21 august 1991. În: „Sfatul Ţării”, 22 august 1991.
9 Hotărârea cu privire la situaţia din Republica Moldova în legătură cu lovitura de stat din U.R.S.S. În: „Moldova Suverană”, 22 august 1991.
10 Hotărârea cu privire la Partidul Comunist din Moldova, nr. 683-XII din 23.08.1991.
11 Hotărârea Prezidiului Parlamentului Republicii Moldova „Cu privire la Partidul Comunist din Moldova”, 23.08.1991, nr. 683-XII.
12 Hotărârea Guvernului Republicii Moldova„Cu privire la naţionalizarea averii Partidului Comunist din Moldova”, 23.08.1991 (V. Muravschi, prim-ministru al Republicii Moldova).
13 Igor Caşu, Există vreo legătură între PCRM şi PCM /PCUS? http://www.europalibera.org/content/article/2236363.html (ultima accesare 09.02.2011).
14 Vezi detalii privind reactivarea PCM în articolul lui Ion Certan, Consideraţii privind repunerea în drepturi a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. În: „Destin românesc”, nr. 3-4, 2007, p. 19-34.
15 Hotărârea nr. 688-XII din 25.08.1991.
16 V. Basiul, Moaştele bolşevismului, În: „Timpul”, 20 august 2007.
17 Lenin – o dilemă mirositoare. În: www.jurnal.md, 23 aprilie 2010, http://www.jurnal.md/ro/news/lenin-o-dilema-mirositoare-185149/ (ultima accesare 12.11.2010).
18 Pro şi contra demolării monumentelor sovietice. În: „Timpul”, 11 februarie 2010, http://www.timpul.md/articol/pro-si-contra-demolarii-monumentelor-sovietice-6503.html (ultima accesare 12.11.2010).
19 http://unimedia.md/?mod=news&id=21129 (ultima accesare 13.07.2010).
20 Avizul savanţilor „Cu privire la semnificaţia datei de 28 iunie 1940”, http://asm.md/?go=noutati_detalii&n=3183&new_language=0 (ultima accesare 13.07.2010)
21 Vezi Avizul Comisiei şi Hotărârea Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova nr. 149-XII din 23 iunie 1991, semnată de M. Snegur, Preşedintele Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova. În: M. Cernencu, A. Petrencu, I. Şişcanu, Crestomaţie la Istoria românilor, 1917-1992, Editura Universitas, Chişinău, 1993, p. 245-249.
22 Hotărârea privind aprecierea politică şi juridică a Tratatului sovieto-german de neagresiune din 1939 a fost adoptată de Congresul deputaţilor poporului din U.R.S.S. la 24 decembrie 1989.
23 Igor Caşu, Vor fi interzise simbolurile comuniste? În: „Adevărul”, marţi, 8 februarie 2011, http://www.adevarul.ro/moldova/actualitate/Vor_fi_interzise_simbolurile_comuniste_0_423557738.html (ultima accesare 09.02.2011).
24 „Principiile care guvernează justiţia europeană ar trebui să asigure acelaşi tratament pentru victimele tuturor formelor de totalitarism”, se arată într-o scrisoare semnată de Miniştrii de Externe din România, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Letonia şi Lituania. Documentul este adresat comisarului european Viviane Reding. Semnatarii susţin că trivializarea sau negarea crimelor totalitare ar trebui să constituie o infracţiune, indiferent de regimul responsabil. Negarea Holocaustului este deja interzisă în multe state europene. Ţările foste comuniste doresc să extindă această interdicţie de la crimele regimului nazist la cele ale comuniştilor din întreg estul continentului.
25 Parlamentul Ungariei a egalat crimele comunismului cu Holocaustul. Pentru negarea crimelor comunismului a fost introdusă pedeapsa penală de la unu la trei ani de detenţie. Decizia a fost adoptată prin votul reprezentanţilor partidului de guvernământ, fosta opoziţie de dreapta. Anterior, în februarie, Parlamentul Ungariei a adoptat un proiect de lege prin care negarea Holocaustului se pedepseşte cu trei ani de detenţie. Tot atunci, cel mai mare partid de opoziţie a propus pedepsirea negării crimelor comunismului, dar deputaţii au respins propunerea. http://unimedia.md/?mod=news&id=20035 (ultima accesare 09.02.2011).
26 Vezi reportajul de la NIT – http://www.nit.md/index_md.php?action=news&id=3321 (ultima accesare 09.02.2011).
27 Vezi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale a Consiliului Europei; Rezoluţia 1481(2006) a Adunării parlamentare a Consiliului Europei privind necesitatea de condamnare internaţională a crimelor regimurilor comuniste totalitare, 25 ianuarie 2006; Decizia nr. 1904/2006/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire pentru perioada 2007-2013 a programului „Europa pentru cetăţeni” pentru promovarea cetăţeniei europene active; Rezoluţia P6_TA (2008)0523 privind comemorarea foametei deliberate – Holodomor – din Ucraina, 23 octombrie 2008; Decizia-cadru 2008/913JAI a Consiliului Europei privind combaterea anumitor forme şi expresii ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal, 28 noiembrie 2008; Declaraţia Parlamentului European privind proclamarea zilei de 23 august drept Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului şi nazismului, 23 august 2008; Rezoluţia P6_TA (2009)0213 a Parlamentului European referitoare la conştiinţa europeană şi totalitarism, 2 aprilie 2009; Rezoluţia 1723 (2010) a Adunării parlamentare privind comemorarea victimelor foametei mari (Holodomor) din U.R.S.S., 28 aprilie 2010.
28 Vladimir Tismăneanu, referindu-se la această situaţie, menţionează că „Ne putem despărţi de moştenirea leninistă la nivelul mentalului numai dacă vom renunţa la această cultură a minciunii şi duplicităţii...”, Despre 1989: Naufragiul utopiei, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 14-15.
29 Ibidem, p. 31 şi p. 149.
30 Ibidem, p. 179.