Educaţia sociolingvistică în contextul migraţiei
Pentru tiparPreliminarii
Fundament al comunicării între oameni, având conotaţii emoţionale şi culturale profunde, limba constituie una din valorile naţionale ale unui popor. Iar aria de răspândire a unei limbi condiţionează comunicarea în această limbă dincolo de graniţele geografice ale ţării şi afectează, din această perspectivă, atitudinea vorbitorului. Dintotdeauna românii, vorbitori ai unei limbi cu răspândire îngustă, au fost nevoiţi să comunice în afara graniţelor ţării apelând la limbile de circulaţie internaţională, pentru care manifestau un interes în creştere. Din luna ianuarie 2007, limba română a devenit limbă oficială europeană, fapt care ar fi trebuit să aibă ca efect eliberarea din Patul lui Procust şi lansarea acesteia în comunicare dincolo de graniţele ţării. Pentru majoritatea românilor, o asemenea oportunitate a rămas doar teoretică, iar intrarea României în UE doar o facilitate de a găsi locuri de muncă mai bine plătite ca în ţară. S-a intensificat migraţia forţei de muncă, fenomen care a determinat şi un profil particular pentru copiii proveniţi din astfel de familii. La vârsta când comunicarea conduce la cunoaştere, la dobândirea unor experienţe de viaţă noi, aceşti copii îşi împart universul comunicaţional în două cadrane: unul al limbii materne şi al achiziţiilor cognitive obţinute prin intermediul acesteia şi altul al limbii vorbite în ţara de adopţie, care devine factorul principal de facilitare a integrării în noul mediu social. Acest aspect, nou apărut în activitatea de formare la elevi a competenţelor de comunicare şi a celor de integrare / reintegrare socială, determină o abordare nouă a predării-învăţării, din perspectivă inter- şi transdisciplinară.
1. Migraţia şi criza de adaptare a elevilor
Migraţia ar putea conduce la deprecierea calităţii comunicării în limba maternă a celor implicaţi direct în acest proces?
Lipsa de comunicare lingvistică ar putea determina izolarea individului de mediul sociocultural al ţării de origine?
Am invocat doar două dintre întrebările frecvente care vizează obiectivele majore ale învăţământului românesc în perioada postaderare şi care solicită, totodată, găsirea şi aplicarea unor soluţii în vederea evitării unei crize identitare a migranţilor. Dacă, pentru adult, adaptarea la un nou mediu social este susţinută de aspectul economic – primordial în procesul migraţiei –, pentru elev, acest aspect poate avea conotaţii existenţiale majore, manifestate în domeniul sociocultural. Criza de adaptare a unui elev pe parcursul perioadei sale de şcolaritate are, uneori, implicaţii dramatice în evoluţia viitorului adult şi poate provoca autoexcluderea din mediul social, nu de puţine ori finalizată cu probleme psihice grave. Cu atât mai mult, asigurarea capacităţii de adaptare a elevului român într-un mediu sociolingvistic străin pune în faţa şcolii o problemă majoră vizând aportul pe care aceasta îl poate avea la construirea personalităţii viitorului adult. În contextul dezvoltării fenomenului migraţiei, elevul poate să se afle în două ipostaze, ambele speciale, care impun o implicare totală din partea şcolii. Fie că elevul rămâne acasă, în ţară, iar părinţii pleacă la lucru în străinătate, fie că îi urmează pe aceştia, frecventând şcoala în ţara de adopţie. În ambele ipostaze elevul traversează o perioadă dificilă, care presupune un efort sporit de adaptare la noile condiţii. Dacă elevul rămas în ţară are nevoie de consiliere şi sprijin pentru a depăşi criza de adaptare într-un mediu din care lipsesc părinţii, cel care îi urmează pe aceştia din urmă într-o ţară străină trebuie să facă faţă solicitărilor de integrare într-un colectiv nou de elevi, de circumscriere unui program de studiu într-un mediu şcolar, diferit substanţial de cel din ţară şi, mai ales, trebuie să depăşească handicapul creat de comunicarea într-o altă limbă, care este şi noua limbă de şcolarizare.
2. Sociolingvistica – premisa unei integrări optime a elevului în alt mediu sociocultural
Situaţia cetăţenilor migranţi se circumscrie unui fenomen care se manifestă în societăţile aflate pe o treaptă superioară de dezvoltare faţă de altele, din rândul cărora se formează grupul migranţilor. Acest fenomen este cunoscut sub numele de aculturaţie, definit drept: Preluare de către o comunitate a unor elemente de cultură materială şi spirituală sau a întregii culturi a unei comunităţi aflate pe o treaptă superioară de dezvoltare. Fenomenul este extrem de complex şi reuneşte, pe termen lung, totalitatea transformărilor culturale pe care le suferă un grup social în contact cu altul mai mare. O altă accepţiune a termenului pune accent pe adaptarea unui individ (grup) la o nouă cultură. La rândul lor, nici limbile nu sunt structuri fixe şi imuabile, ci interferează unele cu altele. Din punct de vedere antropologic, se observă o interferenţă lingvistică ce funcţionează ca o cale de promovare a elementelor culturale. Revenind la fenomenul de aculturaţie, acesta se manifestă ca o asimilare lingvistică a unor persoane în societatea care le primeşte, prin înlocuirea caracteristicilor lor lingvistice originare cu referinţele, valorile şi formele de comportament lingvistic ale societăţii-gazdă1.
Corelaţia dintre limbaj şi comportament generează interacţiunea dintre componentele sociale şi cele lingvistice, iar modul de folosire a unei limbi demonstrează atitudinea vorbitorului faţă de limba respectivă (maternă sau străină). În cadrul comunităţii lingvistice a unei ţări se pot identifica grupuri lingvistice generate de factori istorici, între care se înscrie şi fenomenul migraţiei. Comunitatea este reprezentată de un popor cu o istorie proprie, caracterizat printr-o limbă comună, care asigură comunicarea şi coeziunea culturală a membrilor săi. Stabilit pe teritoriul unei comunităţi lingvistice, grupul lingvistic vorbeşte o limbă comună, diferită de a comunităţii în care doreşte să se integreze. Din această perspectivă, relaţiile dintre limbă şi societate evidenţiază bi- şi plurilingvismul, precum şi modificarea funcţiei sociocomunicative a limbilor în contact. Aceste elemente determină atitudini etnoculturale, reacţii metacomunicative şi metalingvistice ale locuitorilor. Interacţiunea verbală individuală influenţată de cadrul situaţional şi sociocultural, raportată la norma sociolingvistică din comunitatea considerată, este un aspect care impune o educaţie lingvistică (în limba maternă, în primul rând) a copiilor de vârstă şcolară proveniţi din medii socioculturale defavorizate, aşa cum sunt grupurile de migranţi.
În opinia lui E. Coşeriu, planul universal al cunoaşterii elocuţionale presupune „gradul de cunoaştere şi utilizare a normelor generale ale vorbirii [...] în relaţie cu structura socială (sau socioculturală) a comunităţilor lingvistice”2. Lingvistul vorbeşte şi despre planul istoric al cunoaşterii unei limbi particulare, căruia i-ar corespunde studiul sociolectelor dintr-un idiom în relaţiile lor reciproce, aducând în centrul cercetării sociolingvistice planul individual al discursului care trebuie să aibă în vedere „discursurile şi tipurile de discurs tradiţionale ca atribute ale categoriilor sociale”3. Aculturaţia lingvistică – dublând-o pe cea culturală – este fenomenul de asimilare lingvistică a unor persoane în societatea care le primeşte, prin înlocuirea caracteristicilor lor lingvistice originare cu referinţele, valorile şi formele de comportament lingvistic ale societăţii din ţara de adopţie4.
3. Particularităţile universului sociocultural al elevului migrant
Noul statut al României, după acceptarea ca ţară membră a UE, a creat, alături de euforia evenimentului istoric, o serie întreagă de temeri provocate de ameninţări reale sau presupuse care privesc aspectul destul de sensibil al conservării identităţii prin limbă, cultură şi civilizaţie, dar şi asigurarea unei flexibilităţi sociale, a capacităţii de adaptare rapidă la noile condiţii. Dificultatea se amplifică şi prin persistenţa unei atitudini extrem de permisive pe care elevii români o au faţă de importurile culturale şi lingvistice, necenzurate nici calitativ, nici cantitativ şi care, în destule situaţii, ameninţă identitatea celor în cauză. Handicapul creat de faptul că suntem vorbitorii unei limbi de circulaţie restrânsă se accentuează prin avansul considerabil pe care îl are limba engleză la nivel mondial, în raport cu mai toate celelalte limbi, în ipostaza lor de limbi materne ale diverselor popoare. Cunoaşterea limbii engleze aduce posesorului satisfacţia imediată a unei comunicări facile în orice ţară de pe glob şi, implicit, inserţia socială mai rapidă a individului în ţara de adopţie. În paralel, în calitatea lor de membri ai unei familii de migranţi, elevii sunt nevoiţi să înveţe să comunice şi în limba ţării de adopţie. Prin urmare, lingvistic vorbind, limba maternă intră într-un con de umbră, devenind, treptat, un instrument pasiv de comunicare lingvistică, apoi din ce în ce mai sărac, până la alarmanta situaţie de uitare de către vorbitorii nativi. În planul legislaţiei UE, limba română cunoaşte anumite premise de protecţie, devenind limbă oficială europeană. Din punct de vedere pragmatic, vorbitorii nativi nu valorifică suficient această oportunitate de promovare a limbii materne, continuând să comunice fie în limba engleză, fie în limba ţării de adopţie.
Studiind evoluţia unor grupuri de elevi români, eterogeni ca vârstă, am constatat că, în funcţie de perioada care trecuse de la plecarea lor din ţară, comunicarea în limba română prezenta diferenţe semnificative, direct proporţionale cu numărul de ani trecuţi de la desprinderea elevilor de ţara-mamă. Aceştia au prezentat o varietate de manifestări ale fenomenului de aculturaţie, precum cele legate de aspectul fonetic, evident influenţat de limba ţării de adopţie, elemente de lexic românesc sărăcite sau hibridate sau chiar uitarea structurii gramaticale a limbii materne. Evaluarea competenţelor culturale a evidenţiat, de exemplu, absenţa unor repere privind arhetipul folcloric al literaturii române şi lipsa capacităţii de a-l percepe ca pe o parte integrantă a culturii universale, cu trimitere directă la miturile fundamentale ale omenirii.
4. Cursul opţional de limbă, cultură şi civilizaţie românească
Predarea unei discipline opţionale interdisciplinare ar putea rezolva o parte importantă a problemelor cu care se confruntă elevii antrenaţi în procesul de învăţământ din spaţiul UE. Cursul opţional de limbă, cultură şi civilizaţie românească se realizează în baza unui curriculum cu structură flexibilă, în funcţie de sistemul educaţional din ţara de rezidenţă a elevilor, de nivelul fiecărei clase, de ritmul de lucru şi de repartizarea conţinuturilor.
Curriculumul îşi propune să le favorizeze elevilor contactul cu limba, cultura şi civilizaţia românească, în scopul exersării şi îmbunătăţirii comunicării în limba maternă; cunoaşterii unor momente importante ale istoriei româneşti; interiorizării valorilor culturii şi civilizaţiei româneşti; dezvoltării identităţii proprii în contextul valorilor europene. Acest curriculum are ca scop păstrarea legăturilor afective ale elevilor din România cu ţara lor de origine, astfel încât, la încheierea învăţământului preuniversitar, fiecare absolvent să aibă un orizont cultural deschis, în care să găsească puncte de sprijin pentru consolidarea capacităţii de comunicare orală şi scrisă, inclusiv în limba română, în vederea accesului nemijlocit la informaţii de cultură şi civilizaţie românească. Alte obiective esenţiale vizează orientarea culturală, adaptarea la noul context social şi cultural al ţării de adopţie, recunoaşterea şi cultivarea propriilor valori în noul cadru existenţial, precum şi implicarea activă în viaţa socială a ţării de adopţie, păstrând şi afirmând, totodată, tradiţiile, obiceiurile, limba, cultura şi sistemul de valori din spaţiul de origine.
Prin aplicarea acestui curriculum5 se urmăreşte cultivarea limbii române, ca limbă romanică, vorbită în spaţiul românesc şi european; asigurarea unei comunicări corecte şi expresive în limba română; facilitarea accesului direct la informaţii despre ţara de origine, pentru înţelegerea valorilor fundamentale specifice spaţiului cultural românesc; integrarea lor în universul valorilor europene şi general-umane.
Obiectivele de referinţă vizează atât dezvoltarea capacităţii de receptare şi de producere a mesajelor diverse în limba română, cât şi formarea reprezentărilor privind timpul şi spaţiul în istorie, precum şi dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de sine şi faţă de ceilalţi. Formarea imaginii de sine a elevilor în contextul comunităţii în care s-au integrat, precum şi valorificarea cunoştinţelor şi a experienţelor personale legate de regiunea natală ar putea contribui la integrarea mai rapidă a grupului în comunitatea din ţara de adopţie.
Programele de gimnaziu şi de liceu se axează pe trei coordonate:
a. temporală, cuprinzând elemente de istorie, cultură şi civilizaţie românească, în jurul căreia se construieşte parcursul de învăţare al elevilor;
b. coordonata ce vizează dezvoltarea competenţelor de comunicare în limba română;
c. interculturală, care se axează pe comunicare, dialog, cooperare cu persoane aparţinând spaţiului cultural în care trăiesc elevii.
Cele trei axe sunt complementare şi asigură condiţii pentru abordări interdisciplinare, iar modelul propus ar trebui să conducă la formarea conştiinţei identitare, a comportamentului civic, favorizând, totodată, dialogul intercultural. Programa cultivă valori şi atitudini specifice pentru grupul-ţintă căruia i se adresează. Acestea vizează stimularea interesului pentru regiunea natală, formarea imaginii de sine, a sentimentului de apartenenţă la un spaţiu cultural, deschiderea spre celălalt, interesul pentru împărtăşirea valorilor proprii, cultivarea unei atitudini pozitive faţă de limba maternă şi recunoaşterea rolului acesteia în dezvoltarea personală şi îmbogăţirea orizontului cultural.
Abordarea interdisciplinară propusă de programă va fi aplicată în activităţile didactice concrete realizate, corelând conţinuturile din diverse domenii în jurul unei teme dominante sau realizând conexiuni între elementele de istorie, geografie, cultură şi civilizaţie românească. O eficienţă sporită a învăţării poate fi asigurată prin diversificarea tipurilor de evaluare aplicate în procesul didactic. Profesorii vor folosi toate tipurile de evaluare, racordându-le scopurilor educaţionale. Motivarea elevilor va face apel la metode şi instrumente complementare de evaluare: observarea sistematică a comportamentului elevilor, portofoliul, autoevaluarea.
5. Perspective
Lansarea proiectului de învăţare a limbii, culturii şi civilizaţiei româneşti de către elevii români migranţi are şi o miză de promovare a valorilor naţionale, inclusiv a limbii române în spaţiul european, prin deschiderea cursului şi pentru elevii din ţara de adopţie. Modurile variabile de utilizare a limbii, în funcţie de structura socială a unei comunităţi, conduc la constituirea unui cod sociolingvistic. Analiza diferenţierii codurilor, asociată cu studiul barierelor lingvistice dintr-o comunitate, poate crea cadrul ştiinţific de aplicare a unor măsuri de remediere a efectelor crizei de adaptare la noul context sociocultural. Eficienţa scontată a acestui proiect rezidă în asigurarea competenţei lingvistice (capacitatea de stăpânire a limbii), respectiv a performanţei (utilizarea acestei capacităţi în verbalizarea mesajelor), aspirând la un bilingvism necesar, dacă nu chiar imperativ.
În 1968, Umberto Eco6 a lansat ideea unui tip de cultură mediatoare între structurile sociale şi cele lingvistice, din perspectivă semiotică. Astfel, raporturile dintre limbaj, ca sistem sintactic, şi cultură / ideologie, ca sisteme semantice, deschid posibilitatea extinderii analizelor semiotice ale comportamentelor şi relaţiilor sociale, favorizând dezvoltarea sociologiei în relaţie cu lingvistica. Important este ca şcoala, instituţie responsabilă de calitatea educaţiei, să asigure cadrul propice dezvoltării personalităţii umane centrat pe sistemul de valori reale şi valabile pentru epocă, flexibile şi uşor adaptabile schimbărilor.
Note
1 cf. Ioana Vintilă-Rădulescu, Sociolingvistică şi globalizare, Editura OSCAR PRINT, Bucureşti, 2001.
2 cf. E. Coşeriu, Introducere în lingvistică, Editura Echinox, Cluj, 1999, traducere de Elena Ardeleanu şi Eugenia Bojoga, cuvânt înainte de Mircea Borcilă.
3 cf. Ioana Vintilă-Rădulescu, op. cit.
4 Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998.
5 vezi www.edu.ro, Programa de curs opţional Limbă, cultură şi civilizaţie românească pentru elevii români care studiază în şcoli din afara graniţelor României, aprobată prin OMECT nr. 1303/13.06.2007.
6 cf. Umberto Eco, Sémiotique et philosophie du langage, Paris, Press Universitaires de France, 1984.
Bibliografie
1. E. Coşeriu, Introducere în lingvistică, Editura Echinox, Cluj, 1999, traducere de Elena Ardeleanu şi Eugenia Bojoga, cuvânt înainte de Mircea Borcilă.
2. Umberto Eco, Sémiotique et philosophie du langage, Paris, Press Universitaires de France, 1984.
3. Ioana Vintilă-Rădulescu, Sociolingvistică şi globalizare, Editura OSCAR PRINT, Bucureşti, 2001.
4. www.edu.ro, Programa de curs opţional Limbă, cultură şi civilizaţie românească pentru elevii români care studiază în şcoli din afara graniţelor României, aprobată prin OMECT nr. 1303/13.06.2007.
5. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998.