Din jurnalul unui student
Pentru tipar1 septembrie 2009, marţi
Prima zi de studenţie. Vrând-nevrând astăzi am făcut cunoştinţă cu grandoarea (la propriu) a Universităţii de Stat, fiind nevoit să alerg de la blocul nr. 1 de pe str. Kogălniceanu la blocul nr. 6 de la Malina Mică, apoi mai la deal, la blocul nr. 5, de acolo înapoi la blocul central, la Facultatea de Istorie şi Filozofie, ca în cele din urmă să fiu redirecţionat înapoi spre blocul nr. 6 unde, dacă nu aveam anterior ghinionul de a cere consultanţă portăresei de aici, o rusoaică ce nu pricepuse probabil o iotă din ce o întrebasem, poate eram scutit de această peregrinare matinală fortuită. La a 2-a pereche am făcut cunoştinţă cu prof. univ. dr. Ion Danilescu care ne va preda geografia. Un doctor! Am fost extaziat să îl urmăresc, să îl ascult. Am vorbit despre orice, mai puţin despre geografie, ce-i drept. Din câte pricepusem, dumnealui concepuse o teorie, deja istorică, (ori urma să o conceapă, ori nici măcar asta) conform căreia dacii sunt văzuţi cel mai viteaz, cel mai măreţ, cel mai înţelept etc. popor din antichitate, cu un calendar care aproape coincide perfect cu cel din zilele noastre, precum şi cu multe alte descoperiri ştiinţifice ale căror taine umanitatea abia urmează a le pătrunde. Iată ce se numeşte un doctor! Nu poţi să încapi, să te înghesui în cutia strâmtă a domeniului tău profesional (Domnia Sa este doctor şi în biologie).
2 septembrie, miercuri
Haosul inerent oricărui început de an de studii se reluă şi a doua zi. Dimineaţa ne înghesuirăm vreo 30-40 de suflete într-un auditoriu strâmt, pentru ca cineva să ne aducă vestea cea mare: anul acesta se vor studia două limbi străine, nu doar una. Excelent. Prin urmare, pe lângă engleză, voi mai ataşa o achiziţie la CV. „Hola señor, hablas español?” Mai avusesem opţiunea germanei, dar spiritul pragmatic primase în faţa tentaţiei ocazionale de exotisme. Să sperăm (esperar) că nu ne va face viaţa grea frumoasa, melodioasa, romanica limbă spaniolă! Amigos?
4 septembrie, vineri
Astăzi am asistat la două fluxuri consecutive. Aproape că nu-mi mai amintesc nimic din ce s-a discutat. Introducerea în materie, sala imensă, glasul anemic al profesoarei, larma neîmblânzită a studenţilor, asemenea unui roi de albine într-un cireş înflorit – toate îşi au partea lor de culpabilitate pentru consecinţa de mai sus. Imensitatea amfiteatrului fie te face să te cufunzi în propria-ţi carapace, închistându-te în temerile, deziluziile şi tristeţile tale, fie îţi incită, dimpotrivă, interesul de a explora, de la o margine, întreg acest aflux de micro-civilizaţii din toate colţurile republicii.
7 septembrie, luni
Prima oră avurăm cultura fizică. Cultura fizică? La universitate? Cum adică? Niciodată nu putusem înghiţi neîntemeiata importanţă a materiei pe care ţineau morţiş aceşti dascăli să şi-o adjudece.
9 septembrie, miercuri
„Trecând peste această lipsă de modestie, trebuie să spunem lucrurilor pe nume şi să recunoaştem că U.S.M. este cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ superior din republica noastră, cu un colectiv didactic de cea mai înaltă calificare, în marea lor parte doctori...” – dl Bercu, profesorul de istorie.
11 septembrie, vineri
Mi-am scos ochelarii şi mi-am lăsat ochii tulburi să vagabondeze dezinteresaţi prin aulă. Şi nu cred că e oboseala celei de-a treia perechi sau a sfârşitului de săptămână. Scepticismul faţă de calificarea tinerilor profesori, la fel ca şi faţă de importanţa celor de educaţie fizică mi-e imposibil a-l masca. Am încercat a doua oară să mă dezbrac de prejudecăţi, să-l ascult cu atenţie pe cel de la P.A.V. (Protecţia activităţii vitale) pentru a-i pătrunde rostul materiei lui, am încercat. Şi am căzut de acord în privinţa unui singur lucru: „Tot ce vom discuta aici în această jumătate de an sunt chestiuni pe care trebuia să le fi cunoscut încă din clasele 5-6. Eu personal nu prea văd rostul acestei materii, dar dacă este în orar, n-avem decât să ne conformăm...”
24 septembrie, joi
Engleza, ca limbă străină primară, a fost proba la care ar fi trebuit să se susţină unul dintre examenele finale. Cu toate acestea, mă văd înconjurat de oameni care nu sunt în stare să citească două cuvinte în această limbă, darămite să le mai lege într-o frază. Mă-ntreb cum au susţinut examenul? Dar BAC-ul cum l-au susţinut? Pentru că-l vor susţine, desigur. Sistemul este întotdeauna absolvit de astfel de lapsusuri. Universitatea nu e nici ea o excepţie.
28 septembrie, luni
Cultura fizică va însemna tenis de masă tot anul împrejur. Dar nu ştii?, minte sănătoasă în corp sănătos!
29 septembrie, marţi
Iată deja după o lună de zile enigmatica metodologie de predare a prof. univ. dr. Ion Danilescu continuă să mă fascineze, sporindu-ne suspansul cu privire la ce, cum şi din ce vom învăţa. Observ că unii dintre colegi escaladează niveluri noi la jocurile de la telefonul mobil, fără a se mai sinchisi să închidă sonorul, fluturându-le chiar cu ostentaţie pe sub nasul dumnealui. Încerc să-i pătrund misterul. Am timp suficient. Ochii dindărătul ochelarilor fumurii ar trăda zbuciumul unei nemărturisite frământări, în cazul în care nu ar corupe-o din moment în moment cu câte o aluzie cvasipornografică care să le determine pe domnişoare să-şi plece privirile roşind, iar băieţilor stârnindu-le guturalii dezinhibate. Iar ceasul de la mâna lui stângă? Oare e agăţat doar pentru a-i aminti la fiecare 10 minute cât timp a mai rămas până la sfârşitul seminarului? Enigma dlui prof. univ. dr. Ion Danilescu nu sunt în stare a o pătrunde. Nu încă.
5 octombrie, luni
Mda. În acest prim an (pre)universitar va trebui să-mi pun pofta de filozofie în cui, specialitatea la care mă înmatriculasem. I-am cercetat pe ceilalţi colegi cu interesul şi speranţa că voi descoperi nişte firi neîmpăcate, apostate, rebele, trăsături ale unui ADN pe care caut a mi le masca de teama unei precoce autoexilări din cadrul colectivului. Sensibilitatea mea pentru asemenea caractere nu mi-a fost răsplătită decât cu o deziluzie întrucâtva preconizată.
7 octombrie, miercuri
Şi nu. Nu e filozofia renegată ca ştiinţă, nu e vorba pur şi simplu de o inadaptabilitate sau anacronism. M-am convins astăzi când dl Bercu a trebuit să întrebe de trei ori o sută de studenţi în ce an a fost adoptat creştinismul ca religie oficială de stat în Imperiul Roman, fără a primi niciun răspuns cât de gâtuit. O tempora, o mores!1
9 octombrie, vineri
Mi-am scos dezamăgit ochelarii pentru a-mi restrânge orizontul abundat de superficialisme. Vreau să rămân cu gândurile mele în ceaţa care-mi acoperă ochii ca o proteză de vederea atâtor frivolităţi. Am hotărât, nu voi mai scrie niciun cuvânt mai mult. Să aduni 100 de oameni în cea mai mare aulă a întregii universităţi pentru a le dicta 1-2 pagini, deasupra cărora oricum nimeni nu va arunca un ochi în vecii vecilor. Dar oare nu s-a inventat între timp xeroxul? Aceasta e o prelegere? Şi se mai remunerează încă?
13 octombrie, marţi
La geografie, ca să nu pierd timpul, mi-am scos jurnalul ca să înşir aceste rânduri. Dimineţile au devenit răcoroase, dar încă îmi permit să vin cu bicicleta la universitate. Trăiesc cu această experienţă o mândrie nespusă. Nu e greu. Ca avocat al unei planete mai verzi şi al unui mod de viaţă mai sănătos, nu e greu. La prelegerea următoare voi chiuli. Voi compensa această ingratitudine prin încercarea de acum de a răsplăti cu un râs neprefăcut glumele dlui prof. univ. dr. I. Danilescu şi a mă complace cu etosul dumnealui, ţinându-i isonul cu o mască cât se poate de naturală şi jovială.
23 octombrie, vineri
Încercarea de a face abstracţie de la o mai veche concepţie cu privire la studierea limbilor străine, la care subscrisesem irevocabil, este pe punctul de a eşua. Paradigmele de conjugare a verbelor, pe care mi se cere să le însuşesc, mă subjugă. Iar eu încerc să-mi fac curaj să o iau de la capăt începând cu al doilea semestru. Lavo, lavas, lava, lavamos, laváis, lavan2...
29 octombrie, joi
„Duco, duces, ducet...” „Nu, Constantin, parcă ne-am înţeles că verbele de conjugarea a III-a între temă şi terminaţie la persoana a II-a şi a III-a singular, I-a şi a II-a plural primesc vocala de legătură i”. „Iarăşi o excepţie! Dar nu-nţeleg de ce trebuie să învăţ toate excepţiile astea! Duco, duceis, duceit...” „Nu, acest e care îţi place atât de mult este substituit de...”. Într-adevăr, la ce bun toate aceste declinări şi conjugări lui Constantin de la Asistenţă socială. Nici eu, nici el, la cei 28 de ani ai lui, nu suntem în stare a pricepe. „Iar la persoana a III-a plural i se transformă în u – discunt, dar nu discint!”.
30 octombrie, vineri
Zi ploioasă, rece. Am venit fără bicicletă. Avocăţia modului de viaţă sănătos şi al planetei verzi a cam luat sfârşit. Jumătate de oră, cât se face apelul a peste o sută de studenţi, încerc să-mi excit creierii cu o matematică elementară: 3 lei de la Mileştii Mici până la Ialoveni, de acolo un sprint de 10-15 min. de la ora 7:10 până la staţia troleibuzului nr. 9 de la Schinoasa şi o economie de 2 lei. Tot atâţia la întoarcere, aşadar 4 lei pe zi, 20 pe săptămână, aproape 100 de lei pe lună... Până la urmă, se dovedeşte că nici această avocăţie nu a fost întru totul gratuită pentru un buzunar studenţesc.
2 noiembrie, luni
După ore, când eram pe punctul de a mă întoarce acasă, am primit o veste bună la telefon – fusesem acceptat în calitate de gardian public la un supermarket şi urma să intru la lucru chiar în seara aceea. „Primeşti schimbul la 7 seara, îl dai la 7 dimineaţa, te duci acasă, te odihneşti ca lumea...” „La universitate, la 8:00”, am zâmbit. „Mă rog, treaba ta. Dar seara intri iarăşi la 7. Salariul e 900 lei...”. „De acord.”
Am ieşit afară şi mi-am umplut pieptul cu aerul rece al începutului de brumar. Dar sunt student!
Note
1 Ce vremuri, ce moravuri! (Cicero)
2 Conjugarea verbului „a spăla” în spaniolă.