Ana Blandiana. Note biobibliografice
Pentru tipar;)
Ana BLANDIANA (n. 25 martie 1942, Timişoara). Poetă, publicistă, disidentă. Pe numele adevărat Otilia Valeria Coman, fiica preotului Gheorghe Coman, licenţiat în Drept şi Teologie, deţinut politic, şi a Otiliei Diacu, originară din com. Blandiana (Alba). Urmează cursurile liceale la Oradea şi pe cele universitare la Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj (1963-1967), unde şi-a obţinut licenţa în filologie romanică. În 1973-1974, obţine o bursă de studii în cadrul Programului Scriitoricesc Internaţional al Universităţii din Yowa City (S.U.A.). În 1967 se mută la Bucureşti. A fost, în anii 1968-1977, redactor la „Viaţa studenţească” şi „Amfiteatru”, apoi bibliotecară la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti, în 1975-1977, şi redactor la Uniunea Scriitorilor, în 1977-1979. Din 1968 deţine rubrici permanente la „Contemporanul” (Antijurnal sau Corespondenţe), de unde va trece la „România Literară”, unde s-a ocupat, în 1974-1988, de rubrica Atlas. Debutează literar în revista „Tribuna” din Cluj-Napoca cu poezia Originalitate (1959), semnând pentru prima dată cu pseudonimul „Ana Blandiana”. În perioada 1964-1990, publică peste 40 de volume de poezie, publicistică ş.a., în ţară şi străinătate. A debutat editorial cu placheta de versuri Persoana întâia plural (1964), urmată de volumele Călcâiul vulnerabil (1966), A treia taină (1969), Octombrie, noiembrie, decembrie (1972), Somnul din somn (1977), Ochiul de greier (1981), Ora de nisip (1984), Stea de pradă (1986), Arhitectura valurilor (1990), În dimineața de după moarte (1996), La cules îngeri (1997, 2003, 2004), Cartea albă a lui Arpagic (1998), Balanța cu un singur talger (1998), Soarele de apoi (2000), Refluxul sensurilor (2004), Poeme (1964-2004) (2005), A fi sau a privi (2005), Patria mea A4 (2010). „Blandiana se numără printre poeţii a căror ascendenţă blagiană reprezintă unul dintre elementele definitorii pentru lirica nouă de la mijlocul deceniului şapte. [...] Tonul e solemn, fără rigiditate, iar confesia a deprins de la Blaga acea impersonalitate concis reflexivă care lasă să se vadă din om mai ales fiinţa gânditoare...” (Nicolae Manolescu). Abordează şi alte genuri: proză fantastică (Cele patru anotimpuri, 1974), nuvele (Proiecte de trecut, 1982), tabletă, eseu, însemnări de călătorie, versuri pentru copii. Împreună cu soţul ei, Romulus Rusan, a publicat şi volume de interviuri cu personalităţi culturale – Convorbiri subiective (1972) sau O discuţie la Masa Tăcerii (1977). Conflictul cu oficialităţile comuniste, declanşat de o serie de poeme publicate în revista „Amfiteatru”, în 1984, se acutizează prin publicarea, în 1988, a volumului Întâmplări de pe strada mea, care-i va aduce interdicţia de a mai publica. Numele Ana Blandiana este interzis, iar cărţile ei sunt scoase din biblioteci. De-a lungul carierei a obţinut mai multe premii, cum ar fi Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România (1969), Premiul pentru poezie al Academiei Române (1970), Premiul pentru literatură pentru copii (1980), Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1980), Premiul Internaţional „Gotfried von Herder” (1982). La 22 decembrie 1989, numele Anei Blandiana apare la televiziune ca membru fondator al Frontului Salvării Naţionale, fără ca ea să fi fost întrebată. La prima întrunire a noului for de conducere a ţării, pe 26 decembrie 1989, i se propune funcţia de vicepreşedinte, dar o refuză, peste o lună demisionând ca urmare a violenţelor îndreptate împotriva opoziţiei. În aprilie 1990 participă la mitingurile organizate în Piaţa Universităţii, iar în noiembrie se numără printre iniţiatorii şi fondatorii Alianţei Civice, pe care o va conduce între 1991 şi 2000. În ianuarie 1993 propune Consiliului Europei proiectul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet, realizat de-a lungul mai multor ani şi devenit astăzi instituţie de prestigiu internaţional. În mai 1993, susţine la Universităţile Sorbona III şi IV din Paris un ciclu de conferinţe despre Rădăcinile răului românesc şi Convertibilitatea suferinţei. Cu acest prilej Oficiul German de Studii Universitare (DAAD) editează un volum trilingv (română-franceză-germană) din creaţia Anei Blandiana. În 1997 primeşte Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” şi este aleasă membră a Academiei de Poezie „Stéphane Mallarmé”, Paris, iar în 1998 înfiinţează, împreună cu Romulus Rusan, Şcoala de Vară de la Sighet, destinată adolescenţilor. Membră a Academiei Europene de Poezie, din 2001 este membru fondator al Academiei Mondiale de Poezie constituită la Verona sub egida UNESCO. A mai fost premiată cu Premiul „Opera Omnia” (2001), Premiul Internaţional „Vilenica” (2002), Premiul Internaţional „Giuseppe Acerbi”, Premiul Internaţional „Camaiore” (2005), Marele Premiu al Festivalului Internaţional „Lucian Blaga” (2007) şi distinsă cu Legiunea de Onoare în grad de cavaler, cea mai înaltă distincţie civilă franceză. „Am început prin a încerca să mă exprim şi am sfârşit prin a mă lăsa, de mine însămi, exprimată” (Ana Blandiana).