Clepsidră
Pentru tiparClepsidră
Oh, trandafirii mei, vă uscați ca pelinul.
Prin ceața vieții mele, prin spinii voștri deși.
Ofilite petale, așa vi-i destinul.
Să intri nu poți. Nu poți nici să ieși.
Și trec prin grădină...
Voi înfloreați,
Stinsă-i lumina
Și ofiliții frați
Plâng după voi.
Plâng după voi
Și ofiliții frați,
Stinsă-i lumina,
Voi înfloreați.
Și trec prin grădină...
Intrare nu e, nu poți nici să ieși...
Ofilite petale, așa vi-i destinul.
Prin ceața vieții mele, prin spinii voștri deși,
Oh, trandafirii mei, vă uscați ca pelinul...
Câinele
Dorul este un câine. Slab.
Dorul bea numai lacrimi amare.
Dorul se strecoară în ograda ta.
Dorul îți veghează ușa.
Dorul te așteaptă să ieși.
Dorul e mare.
Dorul privește cu ochi firavi.
Dorul te doare. Nu e câine altul
Ca dorul. E slaaab!
Și se ia după tine pe cărare,
Și te pândește, și-ți bea lacrimile amare.
Dorul e câine pentru fiecare.
Dorul se joacă și sare.
Dorul e greu cât o piatră de mare.
Când închizi ochii, dorul țipă
Și cere demâncare,
Apoi să-i dai să bea din lacrimi amare –
Nu multe-atât cât ți-au plâns ochii, care
L-au găzduit în tine pe dorul cel mare...
Pe dorul însetat și fără de mâncare.
Nu e casă fără dor. E în orice pridvor.
Dorul îți păzește casa de alte animale,
Și câteodată e cuminte dorul,
Numai că mereu vrea să bea.
(Fiți atenți să nu-i cădeți pradă)
Așa că lăsați dorul în pace
Și nu-i luați seama.
Poate s-o lua după tine și-i scăpa,
Și-i rămânea fără dor...
Și atunci –
Care dor o să-ți păzească ograda?!
DemoGraphică
Am obosit. Am mai trecut azi o dată pe la lutărie.
E groaznic ce se face. E mare strășnicie.
Atâtea exemplare umane stau la soare...
Și-abia de-așteaptă ziua să urce pe picioare.
Trei, trei și-ncă trei pentru altă secundă...
Deci munca olărească se vede că-i fecundă.
Zi, Doamne, ce să facem? Mai fă-ne un pământ...
Căci unde o să-ncapă atâta osemânt?
Ori pui la foc cazanul și-l umpli cu-ape line...
Și toarnă-ne într-însul, și-amestecă-ne bine...
Ai grijă când te trezești dimineața
Ai grijă când te trezești dimineața.
În pat au rămas aburind visele tale.
Ele mai sunt calde și le-ai putea lua de la-nceput.
Acolo îți lași biletul de avion,
Și copiii pe care i-ai ținut în brațe într-o noapte,
Și prăpastiile în care ai căzut,
Vecinul care a dispărut cu cinci ani în urmă,
Câinele care te-a salvat de la înec,
Și ziua nunții verișoarei tale...
Vagoane de TGV-uri rupte de locomotive,
Naufragii și episoade din veacul de apoi...
În așternut ai mai lăsat și florile
Pe care i le-ai dus mamei într-o zi,
Primul „te iubesc”,
Ultimii pantofi pe care ți i-ai cumpărat,
Roțile mașinii care și-a pus în gând să te strivească,
Bufnițele și copacul din fața blocului,
Linia ceea dintr-o palmă...
În patul tău îți lași dimineața visele,
îți lași fericirea pe care ai zămislit-o timp de o noapte,
Poza din ziarul de poimâine,
Numele pictorului japonez care încă nu s-a născut...
Acolo îți lași liniștea,
Ori strigătele copilului cel încolțit de-o javră
Și ochii cei albaștri
Ce s-au închis cândva în podul palmei tale.
Ai grijă când te trezești dimineața!
În așternutul tău încă dorm amintirile tale,
Și prezentul, și viitorul, și iubirea...
Tu trage bine plapuma peste ele,
Poate că diseară le vei găsi din nou!
Eu aş fi vrut să dorm mai departe...