Femeia păgână
Pentru tiparFemeia păgână
Pleoapele grele de fum,
Picioarele moarte de drum,
Cu capul mă sprijin de gol
Şi mâinile-noată-n nămol.
Târăsc după mine genunchii,
Încerc să nu cad de pe muchii...
O mască făcută din ceară
Se chinuie straşnic să piară.
De jur-împrejur curcubeie
Înfăşoară un trup de femeie...
E singura umbră mai caldă
În lumea târzie şi albă.
În spate-un noian de cenuşă...
Pun masca şi doar o mănuşă,
Când tu mă vei strânge de mână
Vei şti că-s femeia păgână.
Ecou
S-a uscat nisipul din vene
A secat sângele din pustiu,
Pe un drum cerul varsă doar stropi,
S-a-necat sub pământ un sicriu.
Feline cu paşi cadenţaţi
Îşi zgârâie gheara de suflet,
Fantome pierdute în umblet
Tresar. Pomi striviţi, răsturnaţi...
Umbrele se plimbă prin nori
Crispate, ţin locul de cer.
Artera-mi miroase a fier.
Se bat cap în cap trecători.
Lumina se pleacă pe cruce.
Cărările s-au năduşit.
Răsună un glas răguşit:
Mă duc... unde mintea mă duce...