Anul 1991 – colapsul U.R.S.S. şi independenţa Republicii Moldova1
Pentru tiparAnul 1991 a fost, incontestabil, anul schimbării pentru spaţiul sovietic, deoarece transformările demarate în anii ’80 s-au încheiat cu dizolvarea U.R.S.S. şi apariţia unor noi state independente. În acelaşi an s-au produs şi alte evenimente pe glob care au schimbat vectorul geopoliticii mondiale, printre ele intervenţia militară a SUA în Golful Persic2, războiul civil în Iugoslavia3 etc. În 1991, în lume aveau loc 500 de conflicte violente de proporţii.
În condiţiile colapsului U.R.S.S., anul 1991 a constituit pentru Republica Moldova un început promiţător în procesul de obţinere a independenţei şi construire a unui stat democratic. După două decenii putem afirma că acel debut s-a dovedit a fi o cale anevoioasă în edificarea unui stat de drept. Pentru o mai bună înţelegere a stării lucrurilor de acum două decenii ne propunem să analizăm cele mai importante evenimente ale anului 1991 în contextul cărora s-a produs destrămarea Uniunii Sovietice şi formarea unor state independente.
Începutul anului 1991 a fost dramatic pentru republicile baltice, unde au avut loc confruntări directe între dorinţa de libertate, democraţie şi independenţă a populaţiei băştinaşe şi sistemul autoritar sovietic, care forţa menţinerea U.R.S.S. La 10 ianuarie 1991, M. Gorbaciov a adresat o notă ultimativă Sovietului Suprem al Lituaniei, prin care cerea „restaurarea constituţiei sovietice în ţară şi revocarea legilor considerate neconstituţionale de autorităţile unionale”. În urma impactelor stradale dintre forţele de ordine şi populaţia civilă de la Vilnius, în zilele de 11-13 ianuarie au fost ucişi 14 oameni şi răniţi peste 600. Câteva zile mai târziu, forţele speciale au omorât la Riga patru persoane din rândul protestatarilor. Marea Britanie a fost una dintre primele puteri din Vest care a dezaprobat acţiunile militare din Vilnius şi Riga, susţinând „reformele, şi nu represiile”, şi a condamnat conducerea U.R.S.S. pentru tentativa de muşamalizare a evenimentelor din Lituania. În R.S.S.M., forţele democratice iau atitudine, pe data de 13 ianuarie 1991, la Chişinău având loc mitingul Alianţei Naţionale pentru Independenţă „16 Decembrie”, la care a fost condamnată agresiunea sovietică împotriva Lituaniei4. Protestele din republicile baltice au condus la ieşirea lor din componenţa U.R.S.S.: independenţa Lituaniei a fost declarată la 11 martie 1990, independenţa Letoniei şi a Estoniei – la 3 martie 1991.
Spre deosebire de Lituania, Letonia sau Georgia, R.S.S. Moldova a fost ocolită de confruntări soldate cu victime, însă mişcarea de renaştere naţională era în continuă amplificare şi avea un impact direct asupra clasei politice de la Chişinău. Astfel, la 4 februarie 1991, Petru Lucinschi este nevoit să demisioneze din funcţia de prim-secretar al CC al PCM, fiind substituit de Grigore Eremei5. După modificarea articolului 6 din Constituţia U.R.S.S., rolul PCUS a fost în continuă scădere6. Primele organizaţii social-politice (politico-culturale) de alternativă au fost înregistrate la Chişinău în toamna anului 1989. Primul partid politic înregistrat oficial în Moldova a fost Partidul Social Democrat din Moldova, creat la 13 mai 1990. Deşi Universitatea marxism-leninismului de la Chişinău şi Cursurile de calificare a cadrelor de partid sovietice şi ideologice ale CC al PCM au fost închise încă în luna iunie 1990, în majoritatea universităţilor au fost predate cursuri de istorie a PCUS şi de comunism ştiinţific până la finele anului de studii 1990-1991.
În anul 1990, la Chişinău s-au produs mai multe evenimente semnificative: alegerile libere în Sovietul Suprem al R.S.S.M., adoptarea Drapelului şi a Stemei de Stat, modificarea denumirii republicii din R.S.S. Moldovenească în R.S.S. Moldova, crearea comisiei de elaborare a Constituţiei, emiterea Declaraţiei de suveranitate de la 23 iunie 1990, alegerea preşedintelui R.S.S. Moldova etc. Toate acestea au condus la proclamarea independenţei Republicii Moldova, însă evenimentele destabilizatoare, precum formarea Republicii Sovietice Socialiste Găgăuzia şi a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Nistrene7 au stânjenit procesul de consolidare a independenţei şi integrităţii Moldovei. La insistenţele autorităţilor de la Chişinău de a se lua măsuri în privinţa mişcărilor separatiste, M. Gorbaciov, preşedintele U.R.S.S., semnează la 22 decembrie 1990 un decret care garanta integritatea R.S.S.M. în cadrul U.R.S.S. şi care agrava situaţia. Acest fapt a fost mai degrabă o avertizare la adresa mişcării de renaştere naţională, decât o intenţie de a asigura liniştea şi integritatea R.S.S. Moldova.
Conducerea centrală încerca să împiedice destrămarea U.R.S.S. Congresul IV al Deputaţilor de la Moscova a decis organizarea la 17 martie 1991 a referendumului unional privind menţinerea U.R.S.S. În ciuda presiunilor exercitate de organele centrale de stat, R.S.S. Moldova, împreună cu alte cinci republici (Estonia, Letonia, Lituania, Georgia şi Armenia), nu a participat la acest scrutin, dar raioanele din stânga Nistrului, precum şi unele instituţii de pe malul drept s-au supus directivelor unionale de a lua parte la acest eveniment. În celelalte republici, prezenţa la vot a fost de cca 80%, dintre care 76% au votat pentru menţinerea U.R.S.S.8. Deşi rezultatele obţinute le ofereau autorităţilor sovietice un suport legal în favoarea integrităţii U.R.S.S., acestea nu au putut stopa procesele de afirmare a suveranităţii şi tendinţele de liberalizare înregistrate în republicile unionale.
R.S.S. Moldova începe să se manifeste treptat ca entitate politică autonomă atât pe plan naţional, cât și pe plan internaţional9. Mircea Snegur efectuează, între 11 şi 17 februarie 1991, prima sa vizită oficială în calitate de preşedinte la Bucureşti. Cu o lună mai târziu, la 25 martie 1991, A. Năstase, Ministrul român de Externe, şi Nicolae Ţâu, Ministrul moldovean de Externe, au semnat Protocolul privind colaborarea dintre Ministerul Relaţiilor Externe al R.S.S.M şi Ministerul Afacerilor Externe al României – primul document comun al celor două ţări10. Pe parcursul anului 1991 au urmat şi alte acţiuni de colaborare între Chişinău şi Bucureşti, cum ar fi o nouă întâlnire a preşedinţilor M. Snegur şi I. Iliescu în capitala României, vizita la Chişinău a prim-ministrului român Petre Roman etc. Totodată, au fost semnate un şir de acte privind cooperarea în diferite domenii, în primul rând cultural şi educaţional. Astfel, în luna iulie 1991, 170 de profesori din Republica Moldova s-au aflat într-o stagiere de două săptămâni în România, iar în toamnă a plecat la studii peste Prut un grup de studenţi basarabeni. În aceeaşi ordine de idei, pe data de 24 iunie 1991, Parlamentul României a declarat nul Pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, iar, trei zile mai târziu, cu prilejul comemorării a 51 de ani de la anexarea Basarabiei de către U.R.S.S., doi membri ai Comitetului de politică externă al Senatului SUA, senatorii republicani Jesse Helms (Carolina de Nord) şi Larry Prester (Dacota de Sud), au prezentat Senatului american un proiect de rezoluţie în favoarea autodeterminării şi reunificării Basarabiei şi Nordului Bucovinei cu România11. În perioada 26-28 iunie 1991, sub egida Parlamentului Republicii Moldova a avut loc Conferinţa Internaţională „Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele sale pentru Basarabia”, în cadrul căreia participanţi din 16 ţări au declarat că „Pactul şi Protocolul său adiţional secret sunt nule ab initio, iar consecinţele lor trebuie eliminate”12. Amintim şi faptul că, la 27 martie 1991, pentru prima dată după anul 1944, la Chişinău a fost serbat evenimentul Unirii din 1918 a Basarabiei cu România. Deşi problema reunificării Basarabiei cu România era populară în societate, liderii politici de atunci – I. Iliescu, M. Snegur, P. Lucinschi, P. Roman – susţin că nu au discutat acest subiect la întâlnirile lor oficiale13.
În contextul schimbărilor din statele baltice şi al mişcărilor din interiorul Moldovei, în cadrul mitingului din 10 mai 1991, Frontul Popular din Moldova cere Parlamentului adoptarea Declaraţiei de independenţă, a legilor despre cetăţenie, privatizare, despre Banca Naţională, partide, presă, introducerea valutei naţionale şi naţionalizarea averii PCM, adoptarea Codului funciar. Realizarea acestor deziderate a fost amânată din cauza mai multor factori, printre care discuţiile privind demisia prim-ministrului Mircea Druc. Fracţiunea Frontului Popular din Parlament a înmânat la 21 mai 1991 o scrisoare oficială semnată de 70 de deputaţi, prin care se dezaproba modul de confirmare a componenţei Guvernului, propusă de preşedintele Mircea Snegur. Acesta, la rândul lui, a învinuit FPM de destabilizarea situaţiei social-politice din republică. În semn de protest, fracţiunea Frontului Popular din Moldova a părăsit şedinţa în plen şi a declarat că va reveni în sala de şedinţe numai după ce preşedintele Snegur va propune Parlamentului Declaraţia de independenţă. Deputaţii membri ai FPM, intonând imnul „Deşteaptă-te, române!”, s-au îndreptat spre Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde se produceau incidente între manifestanţi şi poliţişti. La 22 mai 1991, în Sovietul Suprem al Republicii Moldova au avut loc discuţii privind demiterea Guvernului Druc. Ele au început cu declaraţia preşedintelui Mircea Snegur referitor la evenimentele din 21 mai. Preşedintele Snegur a supus unui atac vehement fracţiunea parlamentară a Frontului Popular din Moldova, scriitorii, mişcările şi organizaţiile democratice, acuzându-i de provocarea evenimentelor din 21 mai. M. Snegur a cerut Parlamentului să adopte de urgenţă legea despre alegerea preşedintelui Republicii Sovietice Socialiste Moldova de către întreaga populaţie a ţării. Sovietul Suprem a adoptat un proiect de lege prin care statutul prim-ministrului a fost egalat cu statutul unui membru de rând al guvernului (ministru, director general de departament), iar pentru destituirea prim-ministrului era suficient un minimum de 50% din voturi plus unul. Din 218 voturi valabile, 207 au fost pentru demiterea prim-ministrului Mircea Druc şi doar 11 contra. Fracţiunea FPM a adresat preşedintelui Sovietului Suprem o scrisoare de protest categoric, semnată de 60 de deputaţi. Confruntările între forţele de poliţie, concentrate în jurul sediului Sovietului Suprem, şi populaţia civilă nu puteau lipsi. Situaţia de conflict din Sovietul Suprem a continuat în ziua următoare, când fracţiunea agrarienilor a propus un proiect de declaraţie de independenţă a republicii, iar fracţiunea FPM a dat citire scrisorii de protest în legătură cu înlăturarea anticonstituţională a prim-ministrului M. Druc14. Poziţia FPM a fost criticată de un şir de lideri de opinie din Moldova. Unii dintre aceştia au constituit, la 13 iulie 1991, Forumul Democratic din Moldova (FDM), ca alternativă a PCM şi FPM. Fondatorii noii formaţiuni au venit cu iniţiativa reconcilierii societăţii şi a renunţării la confruntarea etnică15.
La finele lunii mai 1991, în funcţia de prim-ministru este desemnat Valeriu Muravschi (28 mai 1991 – 1 iulie 1992). Pe lângă calamităţile de ordin politic, noul guvern avea să se confrunte şi cu cele naturale, căci la începutul lunii iulie au fost inundate cca 90 de localităţi ale republicii. Tot la începutul lunii iulie 1991, Parlamentul a adoptat o serie de acte normative destinate afirmării statalităţii moldoveneşti. Printre acestea se numără Legea cu privire la privatizare, care, pe de o parte, a creat noi posibilităţi, iar pe de altă parte, şi-a dovedit caracterul derutant; Legea cu privire la cetăţenie, prin care cetăţenia Republicii Moldova se acorda tuturor locuitorilor care s-au aflat pe teritoriul Republicii Moldova până la data de 23 iunie 1990 etc. Această din urmă lege este considerată una dintre cele mai flexibile cu referire la cetăţenia unui stat, în special în comparaţie cu statele baltice, unde au fost stabilite un şir de rigori pentru obţinerea acesteia.
Către mijlocul anului 1991, autoritatea U.R.S.S. pe plan extern a scăzut semnificativ. La 1 iulie 1991 are loc dizolvarea Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. Ungaria, Polonia şi Cehoslovacia au convenit cu U.R.S.S. asupra retragerii trupelor sovietice de pe teritoriile lor. Din acel moment, un şir de state est-europene şi-au declarat intenţiile de integrare în structurile NATO.
În perioada 18-21 august 1991, la Moscova are loc o tentativă de lovitură de stat, organizată de un grup reacţionar cu intenţia de a împiedica destrămarea U.R.S.S., aşa-numitul puci anti-Gorbaciov. Pe data de 18 august 1991, G. Ianaev, vicepreşedintele U.R.S.S., a semnat un decret prin care îşi asuma exercitarea atribuţiilor de preşedinte al U.R.S.S. începând cu 19 august 1991:
„În legătură cu faptul că Mihail Sergheevici Gorbaciov, din motive de sănătate, nu-şi poate exercita funcţiile de preşedinte al U.R.S.S., am preluat, în baza articolului 127 (7) al Constituţiei U.R.S.S., exercitarea obligaţiilor de preşedinte al U.R.S.S. începând cu ziua de 19 august 1991”16.
În aceeaşi zi, conducerea sovietică, reprezentată de G. Ianaev, V. Pavlov şi O. Baklanov, declară stare de urgenţă în U.R.S.S. şi creează Comitetul de Stat pentru Starea de Urgenţă (CSSU al U.R.S.S.):
„1. În conformitate cu articolul 127 (7) al Constituţiei U.R.S.S. şi cu articolul 2 al Legii U.R.S.S. «Cu privire la statutul juridic al stării de urgenţă» şi satisfăcând cerinţele largi ale populaţiei cu privire la necesitatea adoptării celor mai hotărâte măsuri de preîntâmpinare a alunecării societăţii spre o catastrofă naţională, de asigurare a legalităţii şi ordinii, se instituie starea de urgenţă în unele localităţi ale U.R.S.S. pe un termen de şase luni, începând cu ora 4 (ora Moscovei) a zilei de 19 august 1991.
2. Constituţia U.R.S.S. şi legile U.R.S.S. au o supremaţie necondiţionată pe întreg teritoriul U.R.S.S.
3. În scopul administrării şi efectuării eficiente a statutului stării de urgenţă, a crea Comitetul de Stat pentru Starea de Urgenţă în U.R.S.S. (CSSU al U.R.S.S.) în următoarea componenţă: O. D. Baklanov – prim-vicepreşedinte al Consiliului de Apărare al U.R.S.S., V. A. Krucikov – preşedinte al Comitetului pentru Securitatea Statului al U.R.S.S., V. S. Pavlov – prim-ministru al U.R.S.S., B. K. Pugo – ministru al Afacerilor Interne al U.R.S.S., V. A. Starodubţev – preşedinte al Uniunii Ţăranilor al U.R.S.S., A. I. Tizeakov – preşedinte al Asociaţiei Întreprinderilor de Stat şi Obiectivelor din Industrie, Construcţii, Transporturi şi Telecomunicaţii a U.R.S.S., D. T. Iazov – ministru al Apărării al U.R.S.S., G. I. Ianaev – preşedinte al U.R.S.S.
4. Hotărârile CSSU al U.R.S.S. sunt obligatorii pentru executarea necondiţionată de către toate organele puterii şi ale administraţiei, de către persoanele oficiale şi cetăţenii de pe întreg teritoriul U.R.S.S.”17.
La Chişinău situaţia a fost stabilă, conducerea republicii reuşind să menţină un anumit calm. La 20 august 1991, Televiziunea şi Casa Radioului de la Chişinău au fost luate sub pază de oamenii care optau pentru democraţie, iar preşedintele Republicii Moldova a emis Decretul cu privire la crearea Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova. La 21 august 1991 a fost adoptată Declaraţia Parlamentului Republicii Moldova prin care se condamnau acţiunile de la Moscova, lovitura de stat fiind calificată „drept o gravă crimă de stat îndreptată împotriva suveranităţii republicilor, care poate aduce popoarelor prejudicii enorme”. În această declaraţie, organul legislativ îi îndemna pe soldaţii şi ofiţerii Armatei Sovietice să nu ia parte la acţiuni ce contravin normelor constituţionale şi să nu uite de necesitatea respectării drepturilor omului şi a organelor legitime ale puterii de stat locale, iar cetăţenii Republicii Moldova erau chemaţi să respingă calea violenţei şi a dictatului, iar în caz de uzurpare a puterii de stat să manifeste nesupunere civică18.
Totodată, la 21 august 1991, Parlamentul de la Chişinău adoptă Hotărârea cu privire la situaţia din Republica Moldova în legătură cu lovitura de stat din U.R.S.S., prin care se recunoaşte că M. Gorbaciov a fost înlăturat nelegitim din funcţia de preşedinte al U.R.S.S. de către un grup de aventurieri politici de orientare reacţionară, şi aprobă Declaraţia Parlamentului Republicii Moldova privind situaţia din U.R.S.S. De asemenea, se propune deputaţilor poporului ai U.R.S.S. din partea Moldovei ca, la apropiata sesiune a Sovietului Suprem al U.R.S.S., să ceară demisia lui A. Lukianov, preşedinte al Sovietului Suprem al U.R.S.S., din cauza poziţiei şi rolului lui în evenimentele de la 18-19 august 1991. În hotărâre se cere organelor republicane şi locale ale puterii de stat şi administraţiei de stat să se conducă cu stricteţe în activitatea lor de legislaţia republicii, iar Comitetul pentru Securitatea Statului, Ministerul de Interne şi Procuratura Republicii Moldova, de comun acord cu organele autoconducerii locale, să identifice persoanele care au executat deciziile ilegale ale aşa-zisului „comitet de stat pentru starea excepţională în U.R.S.S.” sau au contribuit la îndeplinirea lor şi să le tragă la răspundere conform legii19.
La 22 august 1991, M. Gorbaciov revine la Moscova după trei zile de arest petrecute la reşedinţa din Crimeea, iar la 25 august demisionează din funcţia de secretar general al PCUS, ceea ce a însemnat căderea puterii partidului unic în U.R.S.S. Pe data de 23 august 1991, Prezidiul Parlamentului Republicii Moldova aprobă Hotărârea cu privire la Partidul Comunist din Moldova, prin care „se interzice activitatea Partidului Comunist din Moldova pe întreg teritoriul republicii şi se naţionalizează întreaga avere a PCM”20. În aceeaşi zi M. Snegur, preşedintele Republicii Moldova, solicita, printr-o telegramă oficială, ajutorul lui M. Gorbaciov, ministrul Apărării şi preşedintele U.R.S.S., şi al lui B. Elţin, preşedintele RSFSR, în problema acţiunilor liderilor separatişti din autoproclamatele republici nistreană şi găgăuză (Smirnov, Ryleakov, Pologov, Topal, Chindighelean ş.a.) şi a susţinerii lor de către I. Morozov, şeful Comandamentului Regiunii Militare Odesa. În telegramă se menţiona că liderii separatişti din Moldova au sprijinit practic oficial lovitura de stat din august 1991 şi comitetul criminal şi continuă să acţioneze în spiritul stării excepţionale, încurajaţi de trupele Regiunii Militare Odesa. În această situaţie M. Snegur îl roagă pe M. Gorbaciov să dea dispoziţiile corespunzătoare Comandamentului Regiunii Militare Odesa pentru încetarea acordării ajutorului criminalilor de stat sus-menţionaţi21.
După evenimentele de la Moscova a urmat valul declaraţiilor de independenţă ale republicilor unionale: 24 august – Ucraina, 27 august – Moldova, 31 august – Uzbekistan şi Kirghizia (ori Kyrgyzstan), 9 septembrie – Tadjikistan, 18 octombrie – Azerbaidjan etc., ultimul declarându-şi independenţa Kazahstanul, la 16 decembrie 1991.
Parlamentul Republicii Moldova, prin vot nominal, aprobă Declaraţia de independenţă şi adoptă imnul naţional „Deşteaptă-te, române!”.
Republica Moldova devine un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără niciun amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale.
Din momentul adoptării Declaraţiei de independenţă, Republica Moldova capătă statutul de subiect de drept internaţional şi înaintează către ONU şi OSCE cererea de a fi admisă ca membru cu drepturi depline în aceste organizaţii, asumându-şi disponibilitatea să adere la Actul Final de la Helsinki şi la Carta de la Paris pentru o nouă Europă. La 3 septembrie 1991 are loc stabilirea frontierei de stat a Republicii Moldova şi este semnat Decretul privind retragerea de pe teritoriul republicii a trupelor Armatei Sovietice. Astfel, la momentul declarării independenţei Republica Moldova cuprindea o suprafaţă de 33.700 km2, avea o populaţie de 4.366.300 de locuitori, dintre care 53% locuiau în mediul rural şi era organizată administrativ în 40 de raioane. La finele anului 1991, conform datelor Raportului dezvoltării umane al ONU, Republica Moldova se plasa pe locul 64 în lume.
România este prima ţară care recunoaşte independenţa Republicii Moldova şi acest lucru se întâmplă la 3 septembrie 1991. Federaţia Rusă a recunoscut independenţa statului moldovenesc în decembrie 1991. În august 1991 s-au stabilit şi relaţii diplomatice între România şi Republica Moldova. La început a funcţionat un consulat cu sediul la Iaşi, iar la 24 ianuarie 1992 a fost deschisă Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti.
La 8 decembrie 1991 au avut loc primele alegeri prezidenţiale în Republica Moldova, la care au participat 92% din electorat, dintre care 67,49% au votat pentru Mircea Snegur, acesta fiind desemnat primul preşedinte al Republicii Moldova, ales prin sufragiu universal. În aceeaşi zi, preşedinţii Rusiei, Bielorusiei şi Ucrainei – B. Elţin, St. Şuşkevici şi, respectiv, L. Kravciuk – au semnat, la Belovezhskaja Puscha, acordul de înfiinţare a Comunităţii Statelor Independente şi au proclamat încetarea existenţei U.R.S.S. În acest context, Mihail Gorbaciov demisionează din funcţia de preşedinte al U.R.S.S., devenind astfel primul şi ultimul preşedinte al U.R.S.S.
Imediat după evenimentele din august 1991, o bună parte a lumii a crezut în colapsul sovietic şi în detaşarea de trecutul totalitar, însă după o scurtă perioadă realităţile s-au dovedit a fi altele pentru o bună parte dintre republicile ex-unionale. Iniţiativa celor trei preşedinţi de la Belovezhskaja Puscha a fost oficializată la 21 decembrie 1991, la Alma-Ata, prin semnarea Declaraţiei, Protocolului şi Convenţiei cu privire la CSI. Pe lângă Rusia, Belarus şi Ucraina, au mai aderat încă opt state, devenite între timp independente. Din numele ţării, Mircea Snegur, preşedintele Republicii Moldova, a semnat actul de aderare la această organizaţie, al cărei scop era menţinerea legăturilor economice între fostele republici sovietice şi dezvoltarea cooperării dintre ele.
Oficial, Uniunea Sovietică a încetat să existe la 31 decembrie 1991. De atunci au trecut aproape două decenii, dar întrebarea sociologului Dan Dungaciu, pusă acum un an, rămâne a fi actuală pentru societatea moldovenească – „Poţi scoate R.M. din U.R.S.S., dar cum scoţi U.R.S.S. din R.M.?”22. Azi, Republica Moldova se mai confruntă cu un şir de probleme care îşi au originile în perioada regimului totalitar comunist şi care nu sunt atât de uşor de depăşit.
Post-scriptum
Recent am avut ocazia să vizitez două capitale de republici ex-sovietice – Tbilisi şi Tallinn. Dacă în Georgia am mai fost acum zece ani, în Estonia am ajuns pentru prima dată. Primele impresii, de regulă, se creează din momentul aterizării. Aeroporturile şi drumurile spre oraş sunt renovate în ambele capitale. Dar şi Tbilisi, şi Chişinăul au încă multe de învăţat de la estonieni la capitolul servicii şi calitatea acestora.
Atât Georgia, cât şi Estonia au oraşele lor istorice, cu care se mândresc şi care sunt adevărate cărţi de vizită, locuri atractive pentru publicul vizitator. Chişinăul, din păcate, nu se poate lăuda cu un centru istoric, lipsindu-i străzile pietonale, cartierele istorice reabilitate, iar patrimoniul arhitectural se distruge în forţă într-un ritm inimaginabil.
La finele lunii mai 2011, Tbilisi a fost cuprins de demonstraţii, iar Tallinnul se prezenta ca un oraş liniştit şi plin de turişti. Presa georgiană observa că Nino Burdjanadze nu poate aduna părtaşi pentru a-l demite pe Saakashvili. Pe 21 mai 2011, în stradă au ieşit cca 10 mii de protestatari, dar în zilele următoare numărul lor a scăzut brusc. În după-amiaza zilei de 25 mai printre cei prezenţi pe bulevardul Kostov se numărau foarte puţini tineri, majoritatea protestatarilor fiind de vârstă medie, iar intelectualitatea nu a susţinut acţiunile ex-speakerului georgian. Acţiunile opoziţiei nu au adus vreun rezultat, astfel Saakashvili rămâne preşedintele Georgiei până la alegerile din 2013. Reformele lui Saakashvili înregistrează succese vizibile, cele mai evidente fiind din domeniul combaterii corupţiei, al reformei poliţiei etc. Tot în 2011, parlamentul georgian a egalat simbolistica sovietică cu cea nazistă23.
La conferinţa de la Tallinn, la care am participat, a fost prezent şi Toomas Hendrik Ilves, preşedintele Estoniei, care a ţinut un discurs de excepţie despre trecutul totalitar al Estoniei şi necesitatea studierii lui. Totodată, evidenţiez că preşedintele a găsit timp să asiste la două dintre şedinţele conferinţei şi a discutat cu majoritatea participanţilor24. Noi ce avem? O clasă politică, aşa-zisă democratică, una care se teme să discute despre crimele comunismului şi care în curând se va teme să discute şi despre democraţia cu specific naţional.
Un alt aspect concludent: dacă la Tbilisi timp de două zile nu am auzit să se vorbească în limba rusă, la Tallinn însă am avut surprinderea să întâlnesc şi să aud pe străzi foarte mulţi vorbitori de limba rusă, aproape ca la Chişinău. Dar, în comparaţie cu Moldova, vorbitorii de limba rusă din Estonia cunosc şi limba oficială a statului în care locuiesc.
În final, putem constata că anul 1991 a fost un punct de start al independenţei, comun pentru majoritatea republicilor unionale. Dezvoltarea ulterioară a fiecărui stat independent, fostă republică sovietică, este un domeniu care merită toată atenţia pentru a înţelege corect procesul de transformare a republicilor ex-sovietice în direcţia democratizării după două decenii de la colapsul U.R.S.S.
Note
1 Aduc sincere mulţumiri colegilor Ludmila Coadă, Diana Dumitru şi Octavian Ţâcu pentru sugestiile extrem de utile la elaborarea acestui articol.
2 La 16 ianuarie 1991 a început operaţiunea „Furtuna din deşert” sau Războiul din Golful Persic pentru eliberarea Kuwaitului, ocupat de Irak. Forţele aliate (SUA, Marea Britanie, Arabia Saudită, Kuwait), cu permisiunea ONU, au iniţiat operaţiunile aeriene împotriva Irakului, iar la 24 februarie – ofensiva terestră cunoscută sub denumirea operaţiunea „Furtuna din deşert”, soldată la 28 februarie 1991 cu înfrângerea armatei lui S. Hussein şi restabilirea puterii în Kuwait.
3 La 25 iunie 1991, Croaţia şi Slovenia se proclamă state independente. Guvernul central nu a recunoscut aceste decizii şi au urmat ciocniri militare între formaţiunile militare slovene şi Armata Populară a Iugoslaviei. În octombrie 1991, Slovenia iese din componenţa federaţiei iugoslave şi este recunoscută rapid ca stat independent de mai multe state din lume. În Croaţia începe războiul dintre croaţi şi sârbi. ONU a trimis forţe de menţinere a păcii. În noiembrie, Macedonia iese paşnic din componenţa Iugoslaviei, urmată, în ianuarie 1992, de Bosnia-Herţegovina, aceasta din urmă provocând un război sângeros cu sârbii.
4 Igor Caşu, Cronologia U.R.S.S. 1991, Radio Europa Liberă, 16.03.2011, http://www.europalibera.org/content/article/2339685.html (ultima accesare 05.08.2011).
5 Iurie Gogu, Istoria Românilor dintre Prut şi Nistru. Cronologie comentată (1988-2010), Chişinău, 2010, msc.
6 În noua redacţie, articolul 6 avea următorul conţinut: „Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, alte partide politice, precum şi organizaţiile sindicale, de tineret, alte organizaţii obşteşti şi mişcări de masă participă la elaborarea politicii statului sovietic, în administrarea treburilor de stat şi obşteşti prin intermediul reprezentanţilor lor în Sovietele de deputaţi ai poporului”.
7 Vezi: Gheorghe Cojocaru, Separatismul în slujba Imperiului, Chişinău, 2000. Deputaţii din Sovietul Suprem al R.S.S. Moldova originari din raioanele din stânga Nistrului nu au susţinut proiectele naţionale de adoptare a simbolicii statale, iar la 12 martie 1991, Sovietul Suprem de la Tiraspol a interzis folosirea scrisului cu caractere latine pe teritoriul din stânga Nistrului.
8 Vezi mai multe detalii despre referendum în intervenţia lui I. Caşu de la Radio Europa Liberă din 17.03.2011 – R.S.S.M şi referendumul cu privire la păstrarea U.R.S.S. din 17 martie 1991, http://www.europalibera.org/content/article/2341090.html (ultima accesare 05.08.2011).
9 Un argument în acest sens este şi Hotărârea nr. 530-XII a Sovietului Suprem al R.S.S.M din 5 martie 1991, prin care a fost sistată încorporarea tinerilor în rândurile Armatei Sovietice şi s-a hotărât că toţi cetăţenii R.S.S.M vor satisface serviciul militar doar pe teritoriul Moldovei.
10 Iurie Gogu, Istoria Românilor dintre Prut şi Nistru. Cronologie comentată (1988-2010), Chişinău, 2010, msc.
11 Ibidem.
12 Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele sale pentru Basarabia. Raport prezentat de Alexandru Moşanu, doctor, profesor, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, 26 iunie 1991. În: M. Cernencu, A. Petrencu, I. Şişcanu, Crestomaţie la istoria românilor, 1917-1992, Chişinău, Universitas, 1993, p. 249-273; Declaraţia de la Chişinău a Conferinţei Internaţionale „Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele sale pentru Basarabia”, 26-28 iunie 1991. În: M. Cernencu, A. Petrencu, I. Şişcanu, Crestomaţie la istoria românilor, 1917-1992, Chişinău, Universitas, 1993, p. 274. Vezi detalii la Igor Caşu, „Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele lui pentru Basarabia” (26-28 iunie 1991). Europa Liberă, 28.06.2011: http://www.europalibera.org/content/article/24248708.html (ultima accesare 05.08.2011).
13 Aceste afirmaţii reies din recentele interviuri realizate de autorul articolului cu persoanele nominalizate (aprilie-mai 2011).
14 Iurie Gogu, Istoria Românilor dintre Prut şi Nistru. Cronologie comentată (1988-2010), Chişinău, 2010, msc.
15 Vezi detalii la Igor Caşu, Forumul Democratic din Moldova – alternativă la comunişti şi frontişti (13 iulie 1991). În: Europa Liberă, 13.07.2011: http://www.europalibera.org/content/article/24263996.html (ultima accesare 05.08.2011).
16 Decretul vicepreşedintelui U.R.S.S. cu privire la exercitarea obligaţiilor de preşedinte al U.R.S.S. începând cu 19 august 1991, 18 august 1991. În: „Noutăţile Chişinăului”, 20 august 1991.
17 Declaraţia conducerii sovietice despre instituirea stării de urgenţă în unele localităţi ale U.R.S.S. începând cu ora 4 (ora Moscovei) a zilei de 19 august 1991. Semnatari G. Janaev, V. Pavlov, O. Baklanov. În: „Sovetskaja Moldavija”, 20 august 1991.
18 Declaraţia Parlamentului Republicii Moldova, 21 august 1991. În: „Sfatul Ţării”, 22 august 1991.
19 Hotărârea cu privire la situaţia din Republica Moldova în legătură cu lovitura de stat din U.R.S.S. În: „Moldova Suverană”, 22 august 1991.
20 Hotărârea cu privire la Partidul Comunist din Moldova, nr. 683-XII din 23.08.1991. În: „Sfatul Ţării”, 24 august 1991.
21 Telegramă Preşedintelui U.R.S.S., tov. Gorbaciov M. S. Copie: Ministrului Apărării al U.R.S.S. Copie: Preşedintelui RSFR, tov. Elţin B.N., Chişinău, 23 august 1991, M. I. Snegur, Preşedintele Republicii Moldova.
22 „Timpul”, 4 iunie 2010, http://www.timpul.md/articol/poti-scoate-rm-din-urss-dar-cum-scoti-urss-din-rm-11664.html (ultima accesare 26.06.2011).
23 http://www.lenta.ru/news/2011/06/01/charter/ (ultima accesare 05.08.2011).
24 International Conference The shaping of identity and personality under communist rule: history in the service of the totalitarian regimes in Eastern Europe, organized by the UNITAS Foundation and Estonian Institute of Historical Memory, Tallinn, June 9-10, 2011. La conferinţă au participat istorici din Estonia, Finlanda, Germania, Letonia, Moldova, România, Slovenia, Suedia, Marea Britanie, Ucraina şi SUA.