Ghenadie Jalbă şi spiritul proteic
Pentru tiparO zicală devenită în timp celebră spune că tinerii visează la viitor, bătrânii visează la trecut, iar la mijloc bărbaţii se luptă... Sunt tentat să dau crezare acestui punct de vedere, deoarece statistica o poate oricând confirma, fără să ignore excepţiile în care tinerii îmbătrânesc prea devreme, iar bătrânii manifestă o vitalitate creatoare remarcabilă. În planul artei universale există atâtea exemple ale unor longevivi care şi-au păstrat întotdeauna vitalitatea, asociată cu înţelepciunea, nici ea de neglijat.
Angajat de timpuriu în sfera atât de seducătoare, dar şi atât de dificilă a artei, Ghenadie Jalbă a parcurs itinerarul labirintic al anilor de formare intelectuală şi artistică având încrederea că substratul genetic îl va conduce către zonele eterate ale umanului, ale comunicării către ceilalţi a sinelui profund, marcate de momente ale veritabilei jubilaţii intelectuale, dar şi de stări ale revoltei eului. A face pictură este un destin, a atinge treptele înalte ale valorii – o performanţă şi o dovadă a harului adevărat. Confratele de la Chişinău, prin aşezarea în fruntea breslei artiştilor, încununează un traseu uman şi creator începând cu anii de formare la Colegiul „Al. Plămădeală” care legitimau un talent evident pentru arta culorilor, pregătind cu răbdare şi temeinicie afirmarea unui itinerar artistic autentic şi complex. Studiile de la Chişinău, asociate la nivel universitar cu cele de la Institutul „Suricov” din Moscova, au modelat în planuri diferite personalitatea unui artist pentru care meşteşugul culorilor era, concomitent, o provocare şi o vocaţie. Criticii de artă se pronunţă cu respect faţă de numeroasele şcoli de pictură din spaţiul ex-sovietic, a căror prestanţă profesională a fost apreciată unanim. Gustul pentru tradiţie, marcat de o impecabilă rigoare profesională, a generat un fel de mitologie în acest sens, rămânând, fireşte, destul loc şi pentru alte viziuni. Canoanele în artă conduc adesea la schematizări, în timp ce libertatea, bine înţeleasă şi afirmată echilibrat, asigură condiţiile autentice ale exprimării individualităţii.
Fiecare artist îşi asumă responsabilităţi care transcend imediatul, clipa, făcând permanent racordul dintre cei care au fost şi cei care nu s-au născut încă. Tradiţia marchează bornele de hotar între viziuni şi stiluri, prezentul obligă la depăşirea lor. O permanentă dinamică a mişcărilor pe harta lumii şi a artei face ca lumea să capete un sens, o noimă, cum spunea Constantin Noica. Din perspectiva definirii eului artistic, Ghenadie Jalbă pare deschis către toate azimuturile imaginarului, nimic din ceea ce vede nu i se pare inexprimabil pictural. El are capacitatea de a înnobila subiecte minore sau anodine, de a monumentaliza universul imediatului. Prolificitatea şi spiritul laborios, mereu în alertă, l-a condus în timp către o formulă individuală, numită stil, asociind în absolut ansamblul operei prin instituirea unui raport profund cu tradiţia. Stilul său se compune asemenea unui mozaic în care fiecare frântură are dreptul la strălucire, iar ansamblul compoziţional cu atât mai mult. O asemenea fecunditate imaginativă face ca fiecare nouă compoziţie, fie aceasta portret, natură statică sau peisaj, să exprime o secvenţă ideală, un fragment din universul vizibilului.
Expoziţiile lui Ghenadie Jalbă, individuale sau de grup, deschise la Chişinău, Moscova, Iaşi, Bacău ş.a., taberele şi simpozioanele pun în lumină un creator care a făcut din disciplina atelierului şi din mobilitatea intelectuală şi fizică un mod de a fi permanent sincronizat cu pulsul vieţii. Deplasările la Paris, la Tescani sau Vatra Dornei subliniază necesitatea dialogului intercultural, varietatea opţiunilor stilistice asigurând permanent sentimentul ineditului. Viziunea artistului variază între structurile monumentale, simbolice ale frescei, ca semn şi sens al istoriei, şi subtilitatea cu care surprinde candoarea copilăriei sau frumuseţea nubilă a unor fecioare aflate la vremea culesului. În general, feminitatea este pentru artist privilegiul unui elogiu adus, prin artă, naturii şi vieţii, bucuria de a exista fiind darul absolut al divinităţii. De aici altitudinea spirituală exprimată în lucrările lui Ghenadie Jalbă, armonia cromatică perfect acordată ansamblului. Culorile, deseori coapte ca un fruct, fac trimitere la miracolul vieţii şi la principiul maternităţii.
Reacţia de tip intelectiv se conjugă la Ghenadie Jalbă cu gestul deseori spontan, febril chiar, astfel prospeţimea ansamblului determină antrenarea la fel de spontană a privitorului. Nudurile, senzuale şi catifelate, revelează tactilităţi suave, ochiul abandonându-se într-o desfătare senzorială intensă. Cromatica perfect dozată a proporţiilor de ocru şi a unor griuri preţioase trimite la universul senzaţiilor profunde ale carnalului. În plan psihosomatic, compoziţiile consacrate unor portrete ilustrează definiri caracteriale, tipologii, oameni pe care îi putem întâlni oriunde şi oricând. Viaţa interioară a personajelor anodine nu se revelează decât firilor artistice extrem de sensibile, surprinzând deopotrivă şi psihologiile bizare sau cu trăiri împinse către limite. Unele viziuni compoziţionale, desfăşurate pe verticală, fac din ascensional un semn al divinităţii omniprezente. Desfăşurarea amplă are sensul unui elogiu, metamorfozele culorii fiind, ca la El Greco, un semn al redimensionării cu efect senzorial şi mental de excepţie. Tema gravă a durerii, exprimată simbolic, arată că în filozofia pictorului categoriile aparent opuse, binele şi răul, sunt consubstanţiale. Artistul alternează reflecţiile grave asupra rosturilor lumii cu spectacolul lumii de lângă noi. Copii candizi, Domnişoarele surprinse în Scenele stradale fac din pictor un monden reporter în căutare de subiecte estivale. Portretul în alb sau Broboada albă, copiii inocenţi, bărbaţii misterioşi ascunşi sub cupola unor pălării hogaşiene creează teatrul antrenant al străzii. Retragerea în orizontul pitoresc, marcat de efectele iluminatorii, are în cazul lui Ghenadie Jalbă efectul revenirii în teritoriile originarului. Un orizont tonifiant şi pentru artist, şi pentru privitor, astfel încât regenerările succesive asigură forţa ansamblului şi parcursului. Apreciez lucrări ca Durerea, Personaj, Mister, portretele de copii, naturile statice pentru transparenţă şi fluiditate, precum şi, îndeosebi, compoziţiile Mocanii, Refugiaţii, al căror fior tragic amplifică dramatismul compoziţiei, cromatica sugerând limitele durerii... Vitalitatea creaţiei, diversă şi robustă în arhitectura plastică şi rafinamentele cromatice, face din Ghenadie Jalbă un artist care, privind uneori înapoi la clasici, ştie cum să valorizeze timpurile învălmăşite de acum prin vremurile apuse.
Cu ocazia aniversării a 55-a echipa revistei „Limba Română” îi adresează pictorului Ghenadie Jalbă, Preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova, urări de sănătate trainică, ani îndelungaţi şi plini de rodul creaţiei, dragostea celor apropiaţi şi respectul colegilor.
La mulţi ani!